Tag: hub cultural

  • Eforie Colorat, exemplu de bune practici la “Zilele Patrimoniului” de la Paris

    Eforie Colorat, exemplu de bune practici la “Zilele Patrimoniului” de la Paris

    Proiectul Eforie Colorat va fi prezentat ca exemplu de bune practici în revitalizarea activelor din vechile stațiuni turistice europene la expoziția “Patrimoniul termal și balnear din România: trecut și viitor”, care se va desfășura la Paris, cu ocazia evenimentului european “Zilele Patrimoniului”. Organizată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Pro Patrimonio France, ediția de anul acesta urmărește două teme centrale, „Patrimoniul termal” și „Patrimoniul balnear”. Vernisajul expoziției va avea loc în Capitala franceză pe 19 septembrie, la Galeria Macadam a ICR Paris.

     

    Demersul își propune să examineze modul în care bogata istorie a băilor termale a fost ilustrată în Europa și în România, inclusiv de la cel de-al Doilea Război Mondial și până în zilele noastre. Documentarea urmărește, de asemenea, moștenirea pe care aceste locuri o lasă în regiunile cărora le-au marcat cândva dezvoltarea, dar și capacitatea lor de a renaște, prin proiecte contemporane de regenerare urbană.

     

    Fostele complexe termale și balneare se află în diverse stadii de conservare, unele dintre ele sunt în stare foarte proastă, altele – în plin proces de transformare, dar toate suscită un puternic interes social, economic și arhitectural la nivel local, național sau internațional. Fostele băi își vor spune încă o dată poveștile în cadrul acestei conferințe, într-un discurs care pune un accent deosebit pe arhitectură și urbanism, date recuperate din documente, fotografii, scurtmetraje și studii de caz asupra proiectelor de revitalizare aflate în derulare în diverse locuri din România.

     

    În cele două secțiuni ale expoziției, prezentăm 3 stațiuni termale, Herculane, Govora și Câmpulung, unele dintre cele mai documentate cazuri, interesante pentru că au fost proiectate în epoci și la scări diferite. Litoralul este prezentat cu 3 stațiuni, Mamaia, Eforie – devenită ulterior Sud și Nord – și Neptun-Olimp. Eforie Sud, inițial Băile Movilă, a fost prima stațiune a litoralului românesc. Panourile din expoziție fac un scurt istoric al acestor stațiuni, prezintă cazinoul, teatrul de vară, marile restaurante, magazine, hoteluri. O bună parte din acest patrimoniu este în declin. De aceea, ultimul panou prezintă exemple de bune practici pentru revitalizarea acestor spații, derulate într-un context social, economic, politic care a evoluat în ultimii 30 de ani, a declarat Paul Stăncioiu, arhitect specializat în patrimoniu, membru Pro Patrimonio.

     

    Proiectul Eforie Colorat se numără printre cele 4 exemple de bună practică evocate în expoziție. Două dintre ele vizează zona termală, Herculane și Govora, unde asociații locale lucrează cu tineri arhitecți, profesioniști și studenți, pentru a face diverse intervenții sau pentru a impune regulamente sau planuri de urbanism. O altă inițiativă îi aparține școlii pariziene Ecole de Chaillot, grație profesorului de origine română Ștefan Mănciulescu, arhitect șef al Monumentelor Istorice. Echipa vizează aria Eforie în cadrul unui proiect extins în țările din regiunea Mării Negre (Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina). Programul, care are în plan proiecte punctuale de restaurare a patrimoniului, va începe la Eforie Sud, prin analiza unor obiective cum ar fi Cazinoul Movilă (arh. A. Cerkez, 1935) și Castelul de nisip, ulterior barul Vraja Mării (arh. H. Delavrancea-Gibory, 1934).

     

    Eforie Colorat este menționat cu programul de revitalizare a grădinii Cinemascop (inaugurată în 1960), un proiect de reintegrare în comunitate a unui spațiu emblematic al orașului, părăsit, vreme de decenii. Lansat în 2021 la Eforie Sud, Eforie Colorat este un hub cultural gândit în beneficiul turiștilor și al membrilor comunității locale, o platformă de dialog pentru comunitățile artistice și grupurile de dialog civic la nivel național, care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră.

     

    Cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc mizează pe cultură în procesul de reabilitare. Deschidem spații alternative, în care comunitățile creative își întâlnesc publicul și folosesc arta și dialogul ca modalități de chestionare a societății. Festivalul Eforie Colorat readuce memoria, cultura și șarmul unei grădini abandonate, al cărei imens potențial a rămas neexploatat în ultimele trei decade, spun Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță, fondatorii hub-ului cultural Eforie Colorat.

  • Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

    Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

    Lucrările realizate în cadrul proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) au fost expuse pe faleza din Eforie Sud, unde vor rămâne până la finalul lunii august. Artiștii europeni Meri The Zu și Reinier Landwehr (România / Olanda) au finalizat o nouă pictură murală monumentală, realizată pe peretele exterior al ecranului de proiecție al Cinemascopului din oraș.

     

    Arta contemporană își „suflecă“ mânecile și iese în stradă la Eforie Sud, pentru a evoca, direct de pe faleză, probleme pe care le intuim cu toții, dar pe care ne place de multe ori să le băgăm sub „preșul conștiinței“. Fugim de ele mai ales când suntem în vacanță. Dar pânzele și zidurile noastre continuă să-și spună poveștile și în vacanță, explorând teme acute la nivel global”, spun reprezentanții hub-ului de creație Eforie Colorat, inițiatorii unui proiect green culture menit să ridice gradul de conștientizare cu privire la problemele ecologice specifice orașelor turistice din zonele de coastă. Inspirat de noile direcții de dezvoltare promovate prioritar de Comisia Europeană, proiectul Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) reunește energiile creative a cinci artiști care folosesc arta pentru a ilustra teme ecologice importante pentru lumea contemporană. Povestea, imaginată ca un șir de efecte ale acțiunilor din societățile consumeriste asupra mediului natural, se dezvoltă ca o serie de observații critice, urmărind diverse teme, de la meditații cu privire la stiluri de viață iresponsabile sau istorii din sublimul petro-industrial, la evocări din pleiada vinovaților de regulă mascați sub termenul mult prea larg de „activitate umană”. Irina Maria Iliescu, Alina Marinescu, Adrian Preda, Andrei Turenici și Meri The Zu vorbesc în lucrările lor despre peturile și gunoaiele care poluează apa, despre exploatarea turistică irațională, despre practici iresponsabile de vacanță sau despre speciile pe cale de dispariție, alungate definitiv sau sufocate de vecinătatea cu oamenii. După vernisajul organizat la începutul verii la grădina de vară Cinemascop, lucrările semnate de artiștii incluși în acest proiect au fost expuse pe pietonala str. Falezei, unde vor rămâne la dispoziția publicului până la finalul verii, spune Ioana Marinescu, curatoarea proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul mării).

     

    Fugim către mare, urmărind eliberarea din captivitatea marilor aglomerări urbane, visăm calmul în era vitezei sau umanul în decada expansiunii tehnologice. Și, totuși, chiar si la mare ne urmăresc unele realități, deși poate că plecăm în vacanță tocmai să uităm de ele. O lume aflată în continuă și accelerată transformare ne obligă la reflecție critică, în timp ce arta își reunește nenumăratele tipuri de limbaje într-o declarație unică, vorbind despre probleme care au devenit globale, spun Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță, fondatorii hub-ului cultural Eforie Colorat, inițiatori ai proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării).

     

    Zidul din Eforie Sud, pictat în colaborare cu artista Meri The Zu – din România, este menit să creeze punți între cultura olandeză și cultura română. Personajele imaginate de cei doi artiști s-au împrietenit și se îmbrățișează. „Dacă suntem capabili să ne deschidem mințile și inimile, vom descoperi atât de multe suflete frumoase. Avem medii diferite. Însă cu toții suntem, până la urmă, oameni”, spune artistul olandez Reinier Landwehr.

     

    „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”. Eforie Colorat este un hub cultural lansat în anul 2021 la Eforie Sud, în beneficiul turiștilor și membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră. Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune promovarea unui set de bune practici pentru dezvoltarea zonelor cu acces limitat la cultură, ridicarea nivelului de educare și conștientizare în probleme de mediu și revitalizarea spațiilor de întâlnire comunitară de la malul Mării Negre.

  • Eforie Colorat 2024

    Eforie Colorat 2024

    Hub-ul cultural Eforie Colorat propune peste 200 de evenimente, găzduite pe toată durata verii (1 iulie – 1 septembrie) de Grădina Cinemascop din Eforie Sud. Accesul la evenimentele incluse în programul acestei ediții este liber. Mai multe informații despre festival vor fi publicate pe site-ul evenimentului, precum și pe Facebook, Instagram, YouTube.

     

    Susținut de institute culturale europene, naționale și locale, misiuni diplomatice și festivaluri de film internaționale, Eforie Colorat este un spațiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră și, totodată, primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul românesc. Reunind genuri diferite și viziuni multidisciplinare, cel de-al patrulea sezon aduce artiști ai noului val în laboratorul creativ din Eforie Sud, un spațiu deschis tuturor formelor de cultură și celor mai diverse experimente în arta contemporană. Începând din 1 iulie, Cinemascopul din Eforie Sud se redeschide, pentru vara filmelor bune, pentru concerte, vernisaje de artă contemporană, ateliere sau sesiuni performative.

     

    După un drum de film, presărat cu premiere, vernisaje și, mai ales, cu întâlniri RetroParty, Sorin Lupașcu ajunge la început de iulie la Eforie Sud, pentru deschiderea unui nou sezon în Hub-ul Internațional de Artă Contemporană Eforie Colorat. Un DJ iconic evocă la Cinemascop simboluri din istoria emoțională recentă, cu role BASF pe pupitrul cu magnetofon Rostov, cu globuri disco și glam ‘80 cu Stela Enache, Savoy, C. C. Catch sau Modern Talking.

     

    Pe 29 iunie Eforie Colorat aşteaptă publicul pentru un warm-up la Bucureşti, care include ateliere dedicate ilustrației pentru copii, cursuri de scriere creativă şi proiecții Short Film Breaks.

     

    Pe 1 iulie Cinemascopul de la Eforie se deschide pentru 50 de seri de film, în care organizatorii au programat cele mai diverse producții, blockbustere, scurtmetraje, animații, filme românești sau filme vechi iconice.

     

    “Avem proiecte green-culture și de reciclare creativă – o încercare de a vorbi despre simplitate și natură într-o eră în care tehnologia schimbă totul, de la rolul și sensul actului artistic, la materia sensibilă cu care acesta operează. Avem idei și le oferim și un cadru teoretic de dezvoltare, în dezbateri, colocvii și intervenții performative, o serie de întâlniri gândite pentru a pune în discuție diverse teme contemporane, de la stoparea agresiunii asupra naturii, în contextul mai larg al practicilor consumeriste sau al schimbărilor geopolitice, până la efectele pe care toate acestea le vor avea, pe termen lung, asupra conceptelor de ecologie și responsabilitate față de mediu. Ne inspiră curentele europene, cum ar fi New European Bauhaus – un nou model de dezvoltare bazat pe frumos, util și sustenabil și, totodată, o nouă încercare de a demonstra că arta este limbajul comun prin care se poate realiza schimbarea. Promovăm aceste principii și le replicăm în tot ceea ce facem. Deschidem spații alternative, în care comunitățile creative își întâlnesc publicul și folosesc arta și dialogul ca modalități de chestionare a societății. Construim, an după an, un ecosistem cultural dedicat călătorilor, dar mai ales comunității locale, cu speranța că Eforie Colorat ar putea deveni, în timp, un eveniment emblematic pentru Eforie Sud și, de ce nu, unul dintre vectorii credibili de dezvoltare regională”, spun fondatorii Eforie Colorat, Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță.

     

    Grădina Cinemascop din Eforie Sud se deschide luni, 1 iulie, cu 5 vernisaje de artă contemporană:

    – Galeria E T A J on Wheels a fost transformată de Mimi Pleșoianu într-o lucrare imersivă, ilustrând atmosfera idealizată a unui litoral oniric: o lume a culorilor saturate și a valurilor înspumate, luminate de răsăritul soarelui;

    – Instalația semnată de Emil Cristian Ghiță vorbește despre ecologie, folosind reciclarea ca metodă și ambalajul de sticlă ca material de lucru pentru expresia artistică;

    – Adrian Preda, alături de Alina Marinescu, Andrei Turenici, Irina Maria Iliescu și Meri The Zu, lansează seria eco-performance „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”;

    – lansarea suitei desenelor semnate de Adrian Preda e însoțită de un moment de poezie. Invitatul special este Florin Dumitrescu, un autor care vorbește despre natură. Volumul de poezie «Sentimentul Naturii», semnat de Florin Dumitrescu, este publicat de Casa de Editura Max Blacher, în parteneriat cu H’art Gallery;

    – La 1MP Gallery va fi vernisată lucrarea „Landscape” a Alexandrei Dumitrescu.

     

    În programul verii sunt incluse mute alte evenimente:

    – scurtmetraje premiate din portofoliul Short Film Breaks se numără printre cele 50 de proiecții de film programate anul acesta la Eforie Colorat;

    – „Biografia cuplurilor de artiști”, un proiect dezvoltat de dr. Ioana Marinescu, prilejuiește proiecții de film sau discuții despre oglindirea partenerilor de viață în situații extreme și despre felul în care unul își asumă, la nivel emoțional, munca și arta celuilalt (19-21 iulie 2024);

    – Galeria 1MP Gallery adaugă în oferta verii expoziții de artă și fotografie contemporană, alături de o suită de ateliere de creație. Galeria va găzdui pe toată durata verii expoziții de artă, de fotografie sau instalații de artă contemporană, printre care și cele ale artiștilor Adrian Preda, Alexandra Dumitrescu, Emil Cristian Ghiță și Matei Emanuel, curatoriate de Ioana Marinescu și Robert Băjenaru;

    – Institutul Francez aduce la Eforie Sud o eco-expoziție adaptată din cartea de bandă desenată «O lume fără sfârșit», ilustrând lungul dialog dintre cei doi autori – Jean-Marc Jancovici și Christophe Blain. Este o poveste despre modurile în care a fost utilizată energia de-a lungul istoriei, urmărind ascensiunea energiilor fosile și, mai apoi, impactul acestor practici asupra mediului, în special asupra climei. Este cea mai vândută carte din Franța în 2022, cu peste 800.000 de exemplare, și a fost tradusă în mai multe limbi. Institutul Francez a dorit să adapteze această bandă desenată, pentru a contribui la sensibilizarea publicului cu privire la miza tranziției ecologice;

    – Art Machine – Mihai Zgondoiu. Proiectul Art Machine încurajează consumul sănătos de artă, oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces. Din iulie 2020, a pus la dispoziția publicului 47 de serii de lucrări originale. Cele 42 de desene prezente în Art Machine fac parte din proiectul “#RIEN” al lui Mihai Zgondoiu. Cifra 42 corespunde cu anii artistului, împliniți în luna februarie 2024. Desenele au fost create special pentru proiectul Art Machine #48;

    – „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)” reunește povești despre oameni și natură, semnate de cinci dintre cei mai interesanți artiști vizuali ai momentului: Irina Maria Iliescu, Alina Marinescu, Adrian Preda, Andrei Turenici și Meri The Zu. Expoziția este curatoriată de Ioana Marinescu;

    – HotSpot Greenpeace. ⁠În parteneriat cu Eforie Colorat, comunitatea Greenpeace România deschide, în interiorul grădinii Cinemascop, un spațiu alternativ de relaxare, organizare comunitară și informare. Începând cu această vară, Greenpeace propune proiecții de film pe teme de mediu, ateliere creative pentru copii și adulți sau activități de solidarizare și conștientizare pentru protejarea biodiversității Mării Negre;

    – în perioada 1 august – 11 august, Festivalul Cinemascop dedică fiecare zi promovării culturii unui stat din Europa. Organizatorii vor crea noi legături între oameni, prin intermediul filmului, atelierelor creative, atelierelor de gătit, concertelor, sporturilor și activităților de agrement. Întâlnirile vor avea loc atât în grădina de vară, cât și pe plajă;

    – artiștii Meri The Zu și Reinier Landwehr vor realiza o pictură murală de mari dimensiuni, cu suprafața de 100 metri pătraţi, pe spatele ecranului de proiecție al grădinii de vară, un spațiu cu puternică vizibilitate în oraș. Lucrarea completează colecția semnată, în rezidențele din anii trecuți, de artiști precum Mircea Modreanu, coordonator al proiectului E T A J artist – run space, Lucian Sandu Milea, co-fondator al proiectului Carol 53, alături de Ana Cristina Toma – cunoscută pentru explorarea intersecționalității între experiment decorativ, modă, ilustrație, intervenții muraliste în spațiul public și privat – sau de artistul francez Antoine Martinet, alias MioSHe, consacrat în lucrări monumentale care chestionează relațiile dintre om, spațiul urban și natură. Seria intervențiilor și muralelor de la Eforie Sud a fost începută de artiști ca Barbora Idesová (Cehia), Andreea Toma (ATOMA) și Robert Obert.

     

    Eforie Colorat. Eforie Colorat este un hub cultural deschis în 2021 la Eforie Sud în beneficiul turiștilor și al membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și pentru grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră. Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune promovarea unui set de bune practici pentru dezvoltarea în zone cu acces limitat la cultură, ridicarea nivelului de educare și conștientizare în probleme de mediu și revitalizarea spațiilor de întâlnire comunitară de la malul Mării Negre.