Tag: Huntschprich

  • Biserica fortificată Hărman

    Biserica fortificată Hărman

    Ajungem azi în Hărman sau Huntschprich
    în dialectul săsesc, în traducere Muntele Mierii. Este un sat mic și liniștit,
    aflat în centrul României, la circa zece km de Brașov. Unul dintre muzeele
    deschise după ridicarea stării de urgență în contextul pandemiei COVID-19 a
    fost cel al cetății Hărman, monument important al Transilvaniei. Este o
    biserică evanghelică fortificată, o adevărată cetate, foarte bine conservată,
    ridicată în secolul al XII-lea. În
    secolul al XV-lea comunitatea a încercat să transforme stilul bisericii
    evanghelice din stil romanic în stil gotic, însă lucrările s-au oprit la
    supraetajarea turnului-clopotniță, care, având 32 de metri, devenea cel mai înalt
    din Țara Bârsei.


    Ghidul
    nostru de azi este Dan Ilică-Popescu, custodele cetății. Când te apropii de
    cetate, vezi de departe turnul bisericii. E foarte important, fiindcă mai
    există încă patru turnulețe în jurul celui principal. Este ceva foarte rar întâlnit
    la bisericile din sate, fiindcă asta reprezenta dreptul de a pedepsi cu moartea
    în localitatea respectivă. Este un aspect rar întâlnit în localitățile mici. Cu
    cât te apropii mai mult de cetate, vezi ziduri masive și șanțul de apă, care,
    inițial, înconjura complet cetatea. Era un mod de apărare în Evul Mediu.
    Intrarea se face printr-un tunel construit după anul 1800. La început, peste
    șanțul cetății, în locul tunelului, era un pod care se putea ridica. Intrarea
    se face prin prima poartă de stejar, care se mai păstrează. Mai erau și alte
    trei porți.


    Țăranii nu aveau
    pregătire militară și se bazau mai mult pe construcția în sine a cetății,
    explică Dan Ilică-Popescu, custodele cetății Hărman. Aveau patru porți până
    la intrarea în curte. Din curte, se vede biserica masivă, cu căsuțe pentru
    localnicii din comunitate, ceva inedit în Țara Bârsei. Acestea au fost
    construite lângă biserică. Din păcate, s-au păstrat doar căsuțele din partea de
    sud. În prezent, au devenit muzee: un muzeu cu o parte din portul săsesc și o
    școală veche în care, pentru cei vorbitori de limbă germană, e interesant să
    mai audă dialectul care se vorbește aici. Noi oferim ghidaj vizitatorilor în
    limbile română, germană sau engleză. Avem și un ghid informativ cu descrierea
    cetății și a obiectelor din muzee în mai multe limbi: română, germană,
    italiană, spaniolă, franceză, ebraică. Avem în pregătire versiunile în poloneză
    și rusă. Încercăm să acoperim cât se poate de mult.



    Am aflat de la Dan Ilică-Popescu, custodele cetății
    Hărman, că turiștilor li s-a părut foarte interesantă capela cu pictura din
    secolul al XV-lea, în culori încă foarte bine păstrate. Însă un element
    deopotrivă de interesant este orologiul cu un singur arătător, care indică
    orele și care datează din secolul al XVI-lea. Nu în ultimul rând, orga a avut
    mereu succes. Este în stil baroc, are 19 registre și datează din secolul al
    XVIII-lea. Deocamdată, evenimentele cu public nu sunt permise, însă atunci când
    vom reveni cu totul la starea de dinainte, va merita să asistați la un concert,
    întrucât acustica de la Hărman este deosebită.

  • Biserica fortificată Hărman

    Biserica fortificată Hărman

    Ajungem azi în Hărman sau Huntschprich
    în dialectul săsesc, în traducere Muntele Mierii. Este un sat mic și liniștit,
    aflat în centrul României, la circa zece km de Brașov. Cel mai impresionant
    obiectiv de aici este biserica fortificată din centru, o adevărată cetate,
    foarte bine conservată, ridicată în secolul al XII-lea. In secolul al XV-lea comunitatea a avut o
    tentativa de a transforma stilul bisericii evanghelice din romanic în gotic, însă
    lucrările s-au oprit la supraetajarea turnului-clopotniță, care, având 32 de
    metri, devenea cel mai înalt din Țara Bârsei.


    Ghidul
    nostru de azi este Dan Ilică-Popescu, custodele cetății. Când te apropii de
    cetate, vezi de departe turnul bisericii. E foarte important, fiindcă mai
    există încă patru turnulețe în jurul celui principal. Este ceva foarte rar
    întâlnit la bisericile din sate, fiindcă asta reprezenta dreptul de a pedepsi
    cu moartea în localitatea respectivă. Este un aspect rar întâlnit în
    localitățile mici. Cu cât te apropii mai mult de cetate, vezi ziduri masive și
    șanțul de apă, care, inițial, înconjura complet cetatea. Era un mod de apărare
    în Evul Mediu. Intrarea se face printr-un tunel construit după anul 1800. La început,
    peste șanțul cetății, în locul tunelului, era un pod care se putea ridica.
    Intrarea se face prin prima poartă de stejar, care se mai păstrează. Mai erau
    și alte trei porți.


    Țăranii nu aveau
    pregătire militară și se bazau mai mult pe construcția în sine a cetății,
    explică Dan Ilică-Popescu, custodele cetății Hărman. Aveau patru porți până
    la intrarea în curte. Din curte, se vede biserica masivă, cu căsuțe pentru
    localnicii din comunitate, ceva inedit în Țara Bârsei. Acestea au fost
    construite lângă biserică. Din păcate, s-au păstrat doar căsuțele din partea de
    sud. În prezent, au devenit muzee: un muzeu cu o parte din portul săsesc și o
    școală veche în care, pentru cei vorbitori de limbă germană, e interesant să
    mai audă dialectul care se vorbește aici. Noi oferim ghidaj vizitatorilor în
    limbile română, germană sau engleză. Avem și un ghid informativ cu descrierea
    cetății și a obiectelor din muzee în mai multe limbi: română, germană,
    italiană, spaniolă, franceză, ebraică.
    Avem în pregătire versiunile în poloneză și rusă.
    Încercăm să acoperim cât se poate de mult.


    Am aflat de la Dan
    Ilică-Popescu, custodele cetății Hărman, că turiștilor li s-a părut foarte
    interesantă capela cu pictura din secolul al XV-lea, în culori încă foarte bine
    păstrate. Însă un element deopotrivă interesant este orologiul cu un singur arătător,
    care indică orele și care datează din secolul al XVI-lea. Există tot felul de
    evenimente culturale în zonă, în toate bisericile din Țara Bârsei. În lunile iulie
    și august, în fiecare sâmbătă și duminică, sunt concerte de orgă. Merită să vii
    la un asemenea concert și să asculți orga. Acustica e fenomenală. Eu aștept cât
    mai mulți vizitatori, din cât mai multe țări, să vină să descopere meleagurile
    românești și bisericile săsești, biserica noastră, să ia parte la un concert de
    orgă, să vină la noi, fiindcă nu vor pleca dezamăgiți.



    Rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru
    Relaţii Interetnice al Guvernului României, prin programul Diversitate şi patrimoniu
    cultural prin prisma mass-media, Biserici şi cetăţi fortificate în judeţele
    Braşov şi Sibiu.