Tag: identitate digitală europeană

  • Consiliul a adoptat un nou cadru pentru o identitate digitală europeană

    Consiliul a adoptat un nou cadru pentru o identitate digitală europeană

    Regulamentul revizuit constituie o schimbare clară de paradigmă în ceea ce privește identitatea digitală în Europa. Scopul său este de a asigura accesul universal al persoanelor și al întreprinderilor din întreaga Europă la identificarea și autentificarea electronică securizată și fiabilă.

    În temeiul noului regulament, statele membre le vor oferi cetățenilor și întreprinderilor portofele digitale în care se vor putea conecta identitățile digitale naționale cu dovada altor atribute personale (de exemplu, permis de conducere, calificări, cont bancar). Cetățenii vor putea cu ușurință să își dovedească identitatea și să partajeze documente electronice din portofelele lor digitale, folosindu-și telefoanele mobile.

    Noile portofele europene pentru identitatea digitală le vor permite tuturor cetățenilor să acceseze servicii online cu identificarea lor digitală națională, care va fi recunoscută în întreaga Uniune, fără a fi nevoiți să utilizeze metode de identificare private sau să transmită în mod inutil date cu caracter personal. Controlul de care dispune utilizatorul garantează că vor fi partajate numai informațiile care trebuie partajate.

    Portofelul va conține un tablou de bord cu toate tranzacțiile accesibile deținătorului său, atât online, cât și offline, va oferi posibilitatea de a raporta eventuale încălcări ale protecției datelor și va permite interacțiunea dintre portofele. În plus, cetățenii vor putea să aibă acces la portofel prin intermediul aplicaţiilor naționale existente și să beneficieze de semnături electronice gratuite pentru uz neprofesional.

    Până în 2026, fiecare stat membru trebuie să pună la dispoziția cetățenilor săi un portofel pentru identitatea digitală și să accepte portofelele europene pentru identitatea digitală din alte state membre. De asemenea, statele membre trebuie să pună la dispoziție mecanisme de validare gratuite numai pentru a verifica autenticitatea și valabilitatea portofelului și identitatea beneficiarilor.

    Regulamentul revizuit va intra în vigoare după 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE şi va fi pus în aplicare integral până în 2026.

  • Comisia propune o identitate digitală fiabilă și sigură pentru toți europenii

    Comisia propune o identitate digitală fiabilă și sigură pentru toți europenii

    Comisia Europeană a propus cadrul pentru identitatea digitală europeană, de care vor putea beneficia toți cetățenii europeni, rezidenții și întreprinderile din Uniune. Cu un clic pe telefon, cetățenii își vor putea dovedi identitatea și vor putea partaja documente electronice din portofelele lor de identitate digitală europeană.

    Ei vor putea, astfel, accesa servicii online pe baza identificării lor digitale naționale, care va fi recunoscută în întreaga Europă. Marile platforme vor trebui să accepte, la cererea utilizatorului, folosirea portofelelor de identitate digitală europeană, de exemplu pentru a-și dovedi vârsta. Utilizarea portofelului de identitate digitală va rămâne întotdeauna la latitudinea utilizatorului.

    În temeiul noului regulament, statele membre le vor oferi cetățenilor și întreprinderilor portofele digitale care vor fi în măsură să le conecteze identitățile digitale naționale cu dovada altor atribute personale (de exemplu, permis de conducere, diplome, cont bancar). Aceste portofele pot fi furnizate de autorități publice sau de entități private, cu condiția să fie recunoscute de statul membru.

    Noile portofele de identitate digitală europeană le vor permite tuturor europenilor să acceseze servicii online fără a fi nevoiți să utilizeze metode private de identificare sau să partajeze în mod inutil date cu caracter personal. Cu această soluție, europenii au controlul deplin asupra datelor pe care le partajează.

    Identitatea digitală europeană va fi la dispoziția oricărei persoane care dorește să o utilizeze şi va fi utilizabilă pe scară largă.

    Pentru ca această inițiativă să devină realitate cât mai curând posibil, propunerea este însoțită de o recomandare. Comisia invită statele membre să stabilească un set comun de instrumente până în septembrie 2022 și să demareze imediat lucrările pregătitoare necesare.

    În paralel cu procesul legislativ, Comisia va colabora cu statele membre și cu sectorul privat pentru aspectele tehnice ale identității digitale europene.