Costumele populare româneşti revin la modă. Strânse la gât, cu cheiţă, cum
se spune sau nu, încreţite sau drepte, mai simple sau mai elaborate, iile
româneşti capătă o nouă viaţă.
Născută într-o familie din Bistriţa Năsăud în care cusutul iilor era
meseria casei, Virginia Linul are astăzi o casă muzeu şi a adunat în jurul ei
50-60 de femei cu care lucrează. Dar recunoaşte că şi-a recăpătat încrederea în
valoarea muncii ei după prezenţa României în 1999, la Washington Smithsonian
Folklife Festival, cu costume populare, bucătărie tradiţională şi folclor.
Virginia Linul ne-a spus că meseria sa este una de mare responsabilitate Am făcut întâi costume populare de la noi din zonă, din Bistriţa
Năsăud, pe urmă am confecţionat şi costume din alte zone ale ţării, tehnicile
de lucru find asemănătoare, doar modelele diferite. Dar cu o mare seriozitate
şi o cercetare prealabilă, atât în muzee, cât şi în sate. Nu fac pentru
ansambluri orice costume, să fie acolo. Eu nu fac imitaţii de costume populare,
ci am mare responsabilitate pentru generaţiile viitoare, pentru că eu ştiu că
dacă noi copiii ni-i îmbrăcăm cu imitaţie de ie, ei când cresc o să creadă că
aia e ce trebuie. Noi, ca părinţi, avem o responsabilitate pentru generaţiile
viitoare să-i îmbrăcăm corect: un costum popular să fie autentic românesc, să
fie cusut manual, ca unui copil să îi rămână ideea că aşa este costumul popular
românesc.
Virginia Linul ne-a mai spus că ţara noastră are 450 de zone etnografice şi
tocmai de aceea trebuie să le respectăm şi să le păstrăm reprezentativitatea.
Iar apoi ne-a spus cum a prins aripi noi costumul popular românesc: În 2011 a venit un designer francez Philippe Guiller, care a lucrat la
Ambasada Franţei din România, director cultural. A vizitat România, s-a
îndrăgostit de România şi de tot ce e frumos. El a ştiut să vadă arta în
fiecare lucru, în fiecare podoabă şi a scos-o pe scenă. Şi a făcut o colecţie care s-a numit
100%.ro. prejudecăţi. Datorită acestui străin care a venit şi a lucrat cu mine,
60% din colecţie s-a lucrat aici, s-a lucrat cu meşteri din Maramureş, cu
meşteri din Bucovina, cu meşteri de la Braşov, cu meşteri din Oltenia, a lucrat
cu meşteri români din întreaga ţară şi a pus în valoare arta populară
românescă. Şi datorită promovării acestui eveniment au venit televiziunile, au
făcut promovare şi au început să poarte vedetele, o ie de Ziua României, un
element din costumul popular şi după un an, a început Andreea Tănăsescu,
fondatoarea paginii La Blousee Roumaine, să promoveze pe Facebook ia românească
şi să creeze evenimente peste tot.
O altă prezenţă remarcabilă a
costumelor populare online o repezintă asociaţia Semne cusute, care din luna
iunie a acestui an, este prezentă pe Google Arts and Culture cu expoziţia
Îmbrăcate în povești, prin care explorează meșteșugul țesutului de cămăși
tradiționale românești și prezintă poveștile brodate în material, decodificând
fiecare culoare și simbol. Este o călătorie la granița dintre artă și tradiție.
Ioana Corduneanu, iniţiatoarea asociaţiei Semne cusute ne-a vorbit despre
îndeletnicirea de a coase o ie, ca despre o poveste de dragoste: Sper că din ce în ce mai mult vom lăsa în urmă materialele ieftine şi
vom alege să coasem ca şi străbunicile noastre, cu in, cu cânepă, cu mătase şi
cu lână, pentru că sunt materiale mai sănătoase şi pentru noi şi pentru
planetă. Sunt materiale mai preţioase, mai nobile, aşa cum
merită cămăşile noastre. Cămăşi tradiţionale înseamnă şi cămăşi încreţite la
gât, cămăşi drepte, poale şi fuste mai rar, dar cu siguranţă sunt doamne care
doresc să-şi completeze portul, să-şi întregească portul.
Tot de la Ioana Corduneanu am aflat că doamnele din comunitatea Semne
cusute cos ii în special de drag: În mare parte le cos de plăcere,
pentru că broderia este o artă şi o relaxare. Le cos pentru ele, pentru a avea
ce să îmbrace, le cos pentru a-şi îmbrăca familia, pentru cei dragi, cei
prieteni, iar cele mai geneoase le cos pentru a le arăta în cadrul expoziţiilor
noastre: IA Aidoma, Ia Aievea, Măiestr-Ia, expoziţii care acum devin şi
virtuale.
Orice femei doreşte să se alăture cusătoarelor de ii nu are de făcut decât
câţiva paşi simpli, după cum ne-a spus Ioana Corduneanu: Pe Google, tastând
semne cusute, vor găsi acolo blogul, vor găsi grupul de lucru de pe facebook,
semne cusute în acţiune şi tot ce trebuie să facă este să intre în acest grup
de cusut, să studieze puţin ceea ce s-a discutat, ceea ce s-a făcut, să îşi exprime
dorinţa (n.r. de a ni se alătura) să spună de ce sunt acolo, ce vor să facă, ce
vor să coase şi vor primi ajutor. Simbolurile sunt universale, sunt un limbaj
vizual, pe care îl înţelege toată lumea. Dacă este ceva specific românesc este
gramatica, felul de a pune aceste litere în propoziţii. Asta ne face unici. Şi
putem deosebi o cămaşă românească de toate cămăşile vecinilor noştri, mai mult,
putem deosebi o cămaşă atât de precis încât să aflăm satul, dacă nu regiunea în
care ea a fost cusută. Şi sunt doamne din Olanda, din Bulgaria, din Japonia,
care sunt interesate şi cos, pentru că îşi dau seama că nu este vorba strict de
o cămaşă românească, valorile pe care cămaşa noastră le transmite sunt valabile
şi universale în orice moment şi acum şi în trecut şi în viitor.
Şi, o veste bună! Anul acesta de Ziua României,
la Paris, mai multe doamne însoţite de Ioana Corduneanu îşi purtau mândre
costumul popular, completat cu o fustă de o nuanţă albastră în Centrul
Pompidou. Nu am înţeles sigur de ce iile erau astfel completate până nu am
văzut cum puzderia de vizitatori ce profitau de intrarea gratuită la expoziţii
în prima duminică din lună, făceau poze cu româncele îmbrăcate în ie, alături
de tabloul lui Henri Matisse La Blouse Roumaine (finalizat în aprilie 1940).