Tag: igiena

  • Podcastul lui Puican la RRI – episodul 12 – Task-urile zilnice

    Podcastul lui Puican la RRI – episodul 12 – Task-urile zilnice

    De ce avem nevoie de task-uri zilnice?

    Prioritizarea acestora.

    Cum se scriu task-urile zilnice?

    Care este un mod sănătos și realist de a avea task-uri?

    Task-uri zilnice pentru bunăstarea mentală:
    – Meditația sau Mindfulness
    – Jurnalizarea
    – Exerciții fizice
    – Cititul sau cărțile audio
    – Pauzele de respirație
    – Conectarea socială
    – Auto-reflecția
    – Activitățile recreative
    – Igiena somnului

  • Epidemie de gripă în România

    Epidemie de gripă în România

    România
    se confruntă, oficial, cu o epidemie de gripă, cu sute de îmbolnăviri şi zeci
    de morţi în ultimele trei săptămâni. Anunţul, făcut de ministrul sănătăţii,
    Sorina Pintea, era unul aşteptat. Nu există zone ferite de circulaţia virusului
    şi nici persoane invulnerabile, în condiţiile în care printre victime s-au
    numărat unele care nu intrau în categoria de risc nici în privinţa vârstei şi
    nici a antecedentelor medicale. Însoţindu-şi anunţul de apelul adresat
    populaţiei de a nu intra în panică, ministrul Pintea a declarat că nu este
    aşteptată o scădere a intensităţii circulaţiei virusului luna viitoare şi a
    reluat recomandările făcute populaţiei şi medicilor:


    Sorina Pintea: Se solicită limitarea accesului
    vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare în special în secţiile cu
    risc; refacerea urgentă a stocurilor de antivirale necesare pentru tratamentul
    infecţiilor respiratorii acute; instituirea terapiei antivirale imediat după
    internare la toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa;
    instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor
    internaţi, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat;
    refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare
    a acestora; refacerea urgentă a stocurilor antiseptice şi dezinfectante pentru
    asigurarea igienei riguroase a mâinii şi a suprafeţelor.


    Vaccinarea
    rămâne în continuare soluţia pentru prevenirea îmbolnăvirii
    . Ministerul
    Sănătăţii a comandat suplimentar 30.000 de vaccinuri pentru populaţia cu risc, a
    căror distribuţie în ţară a început joi, la direcţiile de sănătate publică care
    au solicitat aceste doze. Din cele 1,3 milioane de doze achiziţionate iniţial,
    mai sunt aproximativ 12.000 neutilizate.


    Populaţia este chemată să respecte
    regulile impuse în astfel de situaţii. Sorina Pintea: ..consultarea medicului de
    familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală
    indicaţie pentru spitalizare, izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor
    care prezintă simptologia asemănătoare gripei, respectarea etichetei tusei şi
    strănutului, igiena adecvată a mâinilor, purtarea echipamentului de protecţie
    adecvat, continuarea vaccinării antigripale.


    Evoluţia numărului de
    îmbolnăviri este influenţată de evitarea spaţiilor aglomerate, au reiterat
    autorităţile, încrezătoare că apropiata vacanţă şcolară de o săptămână va frâna
    răspândirea bolii. Condiţia este ca în aceasta perioadă copiii să evite
    colectivităţile. Oricum, inspectoratele şcolare pot lua decizia de suspendare a
    cursurilor
    , fie la nivelul unor clase, fie la nivelul întregii unităţi şcolare,
    acolo unde se constată o creştere cu 20% a numărului de îmbolnăviri prin gripă.

  • Măsuri împotriva gripei şi a îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii

    Măsuri împotriva gripei şi a îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii



    Ministerul Sănătății a reamintit măsurile pe care autoritățile, unitățile sanitare și populația trebuie să le ia împotriva gripei şi a îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii. Astfel, este necesar ca populația să aplice cu rigurozitate recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal, pe fondul epidemiei de gripă din România:



    – consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;


    – izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;


    – respectarea măsurilor igienico-sanitare în cazul tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);


    – igiena adecvată a mâniilor şi nasului, cu apă şi săpun, în vederea reducerii răspândirii virusului;


    – purtarea unei măşti de protecţie care să acopere şi nasul;


    – purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;


    – continuarea vaccinării antigripale.



    Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea Ministerul Sănătății a decis suplimentarea numărului de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită.



    În această perioadă, Ministerul Sănătății a transmis unităților spitalicești un set de măsuri suplimentare:



    – limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare în special în secţiile cu risc;


    – refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute;


    – instituirea terapiei antivirale imediat dupa internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa — febra și tuse, respectiv cu gripa severa (SARI) — febra, tuse și dispnee, cu debut în ultimele 10 zile, fără a aștepta rezultatul de laborator ;


    – instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contactul pacienților internați: inițial pacienți din același salon și personalul care îi ingrijește, chiar dacă au fost vaccinați cu minimum două săptămâni înainte ;


    – vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat;


    – refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia;


    – refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice și dezinfectante, pentru o igiena riguroasă a mâinilor și a suprafețelor;


    – transferul imediat al cazurilor cu tablou clinic compatibil cu gripa/gripa severa (SARI) în spitalul/secția de boli infecțioase. În caz de supraaglomerare se vor asigura condiții de izolare pe secția de origine sau într-o altă secție, cu personal dedicat.