Microorganismele și bolile asociate
lor care au dus la apariția pandemiilor au apărut în orizontul omului modern
odată cu dezvoltarea medicinei. Ele au dus la gândirea de politicii sanitare și
tot ele au modificat comportamente sociale. Și în spațiul românesc
microorganismele și bolile provocate de ele care au acaparat atenția și au
generat politici publice sanitare au fost cele producătoare de epidemii și
pandemii. Lumea românească a secolului al 19-lea s-a confruntat cu un dușman de
secole: ciuma. Dar și alți dușmani nevăzuți și necunoscuți până atunci s-au
manifestat cu o virulență distrugătoare, așa cum a fost holera.
Împreună cu medicul, antropologul și
profesorul Călin Cotoi de la Universitatea București am examinat noua apariție
în mentalul românesc, și anume microorganismul. L-am întrebat pe Călin Cotoi
când au aflat românii de existența microorganismelor care generau pandemiile:
O parte dintre români încep să
știe aceasta tot atunci când începe să știe și restul lumii după ce Pasteur
descoperă întâi fermentația lactică, pe urma pe cea alcoolică. Pe urmă, Pasteur
arată că nu există generație spontanee, adică nu există formarea micilor animale
din nimic. Restul populației României, în afara celei implicate în reforma
sanitară și medicală, are o întârziere destul de mare în această cunoaștere. Pe
la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20, microbul devine o
imagine mai populară în spațiul românesc.
Spaimele de molime ale oamenilor din
secolul 19 nu erau mai mici față de spaimele omului medieval. Călin Cotoi spune
că în Europa secolului al 19-lea se schimbă inamicul microbiologic. Ciuma
devenea istorie și un nou dușman nevăzut apărea, și anume holera:
Până pe la 1830 și ceva mai
există încă ciumă în România. În secolul al 19-lea a existat ciuma lui Caragea,
de care au murit foarte mulți oameni. Dar boala cea mai interesantă și mai
importantă după părerea mea pentru spațiul românesc al secolului al 19-lea este
holera. Mai sunt și altele, dar holera modifică radical structura politică și
socială a Țărilor Române.
Aș spune, puțin exagerând, că România modernă este
una dintre creațiile holerei, a pandemiilor europene de holeră. Este una dintre
cele mai creative boli din punct de vedere social în secolul al 19-lea și este
foarte diferită de ciumă din acest punct de vedere. Holera reușește să treacă
peste cordonul sanitar habsburgic, reușește să ajungă din focarele ei din India
până la Paris, Londra și America de Nord și modifică profund atât spațiul
social occidental, cât și oarecum prin ricoșeu pe cel de la Gurile Dunării.
Nu este un secret că epidemiile și
pandemiile au fost purtătoare ale schimbării în istorie. Holera nu a făcut nici
ea excepție de la regulă. Călin Cotoi arată că impunerea carantinei dure, și
anume 40 de zile în care orice transport de bunuri și trafic de persoane erau
oprite direct pe vapor sau în posturi de carantină de pe malul Dunării, a
însemnat creșterea autorității statului român:
Statul român creează carantine pe Prut, dar mai ales pe
Dunăre. Carantinele de această dată sunt foarte solide, doar că, odată create,
ele intră în criză. Statul român depindea din ce în ce mai mult de comerțul cu
grâne, care îi asigura sursa de finanțare și de existență, și acest comerț cu
grâne este pus în pericol de către o carantină prea dură. Așa că există mereu o
tensiune între libertatea comerțului și pericolul holerei. Cred că din această
dilemă a crizei se creează România.
La începutul secolului al 19-lea,
Europa era lovită de holeră, o boală nouă, necunoscută, împotriva căreia nu se
cunoștea nicio formă de luptă eficientă. Modernizarea și europenizarea
spațiului românesc au făcut ca soluțiile și tratamentele din țările avansate să
ajungă și aici.
Călin Cotoi: Holera
trece cu mare ușurință peste vechile cordoane sanitare ridicate în special
împotriva ciumei și, în alte părți ale lumii, împotriva febrei galbene și
ajunge să devasteze o Europă care se afla într-o înflorire comercială,
industrială și urbană. Europa este luată prin surprindere de virulența holerei.
Europa reacționează la această boală necunoscută creând niște sisteme de
guvernare, sisteme medicale și de înregistrare a bolilor, a unor teorii despre
relația dintre mediul social și boală.
Toate la un loc crează altă față și
formă a administrării și guvernării europene. Aceste modele de igienă publică,
de politici publice vin și în România și ele transformă cumva societatea. Apar
aceste modele internaționale de reacție față de această boală cumplită și
necunoscută. Ele eșuează în România în mare măsură din cauza unei fracturi
între urban și rural. În urban se încearcă cu oarecare succes introducerea
metodelor de igienă publică, în rural însă eșecul este destul de vizibil.
Microorganismele și pandemiile din secolul al
19-lea românesc nu au adus însă numai jale și moarte, așa cum aduseseră în secolele
trecute. Contactele cu lumea occidentală europeană au făcut ca lumea românească
să se transforme dintr-una a pesimismului și fatalismului într-una a
posibilităților reale de lichidare a molimelor.