Traseismul, ca manieră naturală de a face politică în România, este, ca şi corupţia, asociat practicilor ce pun la îndoială probitatea aleşilor. Perseverenţa într-o doctrină politică, fie ea de stânga sau de dreapta, de centru sau din zona apropiată extremelor, este considerată, oriunde în lume, coloana vertebrală a politicianului care se respectă.
Încă de la începutul anilor ’90, când România încerca să se acomodeze cu practicile democratice, sunt nenumărate exemple de politicieni, atât din administraţia periferică, cât şi din marea administraţie centrală, care au traversat, şi nu o dată, întreg spectrul politic. Sunt cei pe care presa i-a numit oportuniştii de vocaţie. Despre anvergura fenomenului în Parlament, de exemplu, stă mărturie faptul că traseismul a născut ori prabuşit guverne.
Şi tot în Parlament, de această dată ca for legiuitor, o fost adoptată o controversată ordonanţă de urgenţă a executivului prin care un ales local îşi poate schimba formaţiunea, fără să-şi piardă mandatul. În timpul dezbaterilor din Senat, for decizional în acest caz, liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, a pledat pentru necesitatea unei astfel de reglementări. Ilie Sârbu: ”Argumentele noastre au fost altele, că am fost USL, că oamenii erau bulversaţi, că au votat una, s-au trezit că o parte din USL a plecat aşa, peste noapte”.
USL este alianţa care s-a impus detaşat la legislativele din 2012, însă care, odată cu retragerea PNL, a devenit un proiect politic îngropat. La rându-i, PNL, cel care, astăzi, după fuziunea cu PDL, se confundă cu Opoziţia, a criticat în termeni duri proiectul, pe care, de altfel, îl va şi contesta la Curtea Constituţională.
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşoti: ”S-a încurajat cea mai nocivă practică politică din România la nivel local, judeţean şi naţional. După ce traseismul politic a schimbat majorităţi locale, judeţene şi naţionale, acum, prin acest act normativ, se dă o lege care încurajează schimbarea acestor majorităţi, ceea ce e incalificabil din punct de vedere politic”.
Tot marţi, de această dată în Camera Deputaţilor, a fost respins proiectul care permitea votul prin corespondenţă al electorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Comisia de administraţie şi cea juridică au recomandat plenului să nu aprobe proiectul, fiindcă, în forma propusă, acesta ar fi avut carenţe legate de siguranţa votului. Pentru observatori, este cel puţin bizar că Parlamentul nu a putut să adopte legislaţia ce instituie votul prin corespondenţă, ca măsură general agreată prin care ar putea fi prevenită aglomeraţia la secţiile de votare din diaspora. Aşa cum s-a întâmplat, într-un fiasco organizatoric de proporţii, la prezidenţialele de luna trecută.
