Dupǎ 1948, statul comunist român a confiscat toate întreprinderile şi a devenit unicul proprietar în economie, conform ideologiei marxist-leniniste. Mai mult, el a devenit şi producǎtor, şi administrator, şi distribuitor, şi comerciant, şi furnizor de servicii, unicul competitor într-o piaţǎ aproape desfiinţatǎ. Cum de economie depindea consolidarea regimului, PCR, dupǎ model sovietic, a considerat-o drept prioritate zero, iar Securitatea, aparatul represiv, a primit sarcina supravegherii ei. În decrete şi acte normative, Securitǎţii avea misiunea descrisǎ astfel: de a cunoaşte, preveni şi lichida oricare fapte de naturǎ sǎ submineze economia naţionalǎ şi sǎ aducǎ atingere securitǎţii statului.
Liviu Ţǎranu, cercetǎtor la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securitǎţi, a arǎtat care erau structurile economice ale Securitǎţii: Aflatǎ într-o conexiune directǎ cu aparatul de partid, Securitatea a primit o varietate de misiuni în domeniul atât de fierbinte al economiei. Structura care s-a ocupat de supravegherea activitǎţii economice între anii 1950-1970 s-a numit Direcţia de Contrasabotaj, pentru ca în anii 1970 şi 1980 aceasta sǎ fie cunoscutǎ sub numele de Direcţia a II-a Contrainformaţii Economice. Nu doar acea structurǎ avea atribuţii economice, mai erau şi altele care au activat în zone economice. De pildǎ, Direcţia I Informaţii Interne, Departamentul de Contrainformaţii Externe, dupǎ 1978 Centrul de Informaţii Externe, şi o serie de unitǎţi independente precum Servicul Independent pentru Comerţ Exterior sau celebra Întreprindere de Comerţ Exterior Dunǎrea.
Securitatea folosea metodele proprii în economie care erau legate de programele politice. Liviu Ţǎranu: În 1989. într-un articol pe care îl publica în revista Securitatea, şeful Direcţiei a II-a Contrainformaţii Economice, generalul Emil Macri, susţinea cǎ structura pe care o conducea acţiona, şi este cea mai clarǎ dovadǎ cǎ Partidul folosea Securitatea şi în economie, în funcţie de prioritǎţile politicii economice a PCR şi a conducerii acestuia. Modul de acţiune al Securitǎţii era unul specific, şi anume mijloace informative-operative: crearea de reţele informative, filaj, percheziţii, reţineri, arestǎri, anchete informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor. Securitatea îşi îndeplinea obiectivele economice prin metodele proprii. Cerinţa majorǎ a acestei activitǎţi informative era, în perioada anilor 1970-1980, latura preventivǎ pe care Nicolae Ceauşescu şi şefii Securitǎţii au accentuat-o în ceea ce privea munca informativǎ. Mǎsurile preventive au însemnat într-un numǎr destul de mare avertizǎri, atenţionǎri şi destrǎmǎri de anturaj.
În ciuda acţiunilor Securitǎţii, economia României comuniste mergea tot mai rǎu. Securitatea a încercat sǎ afle cauzele disfuncţiilor tot mai grave. Liviu Ţǎranu: Începând cu anii 1970 şi cu prevǎdere în anii 1980, odatǎ cu adâncirea crizei economice, în sarcina Direcţiei a II-a au intrat şi o serie de atribuţii pe linia supravegherii realizǎrii producţiei industriale şi agricole a României, atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ. Cea mai mare atenţie era acordatǎ producţiei pentru export. În anii 1970 trebuiau cunoscute cauzele nerealizǎrii producţiei planificate, cauzele pentru care anumite instalaţii erau folosite ineficient şi care erau persoanele care purtau rǎspunderea pentru stǎrile negative de lucruri din unitǎţile economice. Ce se întâmplǎ cu precǎdere în anii 1980 este legat de faptul cǎ în lanţurile de producţie din industrie, din economie, în general, Securitatea devine un fel de supervizor. Totodatǎ, ea este supervizor al colaborǎrii dintre diversele unitǎţi industriale care ar fi trebuit sǎ colaboreze dar n-o fǎceau din cauza blocajului existent. Lipsa de coordonare dintre unitǎţile economice, întârzierile majore în livrarea unor produse, calitatea slabǎ a celor mai multe dintre ele, blocajul pe linie de aprovizionare şi îndeplinirea deficitarǎ a cifrelor din plan constituiau subiecte de primǎ importanţǎ pentru Direcţia de Containformaţii Economice.
Cercetǎrile au scos la ivealǎ atât deficienţe de sistem, cât mai ales deteriorarea psihologicǎ a resurselor umane. Liviu Ţăranu: Exista şi o altǎ laturǎ a activitǎţii Direcţiei de Contrainformaţii Economice şi anume aceea de a supraveghea programele de modernizare a tehnologiilor pe care le utilizau marile întreprinderi industriale. Aici erau incluse supravegherea institutelor de cercetare ştiinţificǎ, a celor de proiectare, de inginerie tehnologicǎ. pe seama cǎrora şefii Securitǎţii, în mod deosebit Emil Macri, ultimul şef, puneau majoritatea defectelor de fabricaţie ale produselor româneşti. Nu execuţia, ci proiectarea era vǎzutǎ, la vârful Securitǎţii, ca fiind cauza principalǎ pentru calitatea slabǎ a produselor industriei româneşti. Experienţa ofiţerilor de la DIrecţia a II-a arǎtase cǎ greşelile de concepţie erau principalele cauze ale calitǎţii scǎzute, execuţia proastǎ cântǎrea într-o foarte micǎ mǎsurǎ, ponderea acesteia din urmǎ era undeva între 5 şi 10%.
Nici mǎcar prezenţa temutei Securitǎţi în economia româneascǎ nu a putut-o salva de la falimentul din 1989. Semn cǎ voinţa unui regim tiranic nu poate trece peste logica elementarǎ de funcţionare e economiei şi peste dorinţele şi aşteptǎrile oamenilor.
