Tag: implicare civica

  • Om cu Om – Festival de Cartier

    Om cu Om – Festival de Cartier

    Om cu Om — Festival de Cartier va aduce împreună oamenii care locuiesc, lucrează sau studiază în cartierele bucureştene Buzești, Icoanei și Mântuleasa, prin ateliere de cunoaștere, implicare civică și artă comunitară care vor avea loc în toate weekend-urile lunii octombrie. Misiunea evenimentului, aflat la prima ediție, este de a cultiva spiritul civic, îmbinând activități plăcute și creative cu imboldul de a forma o rețea de vecinătate care să revitalizeze cele trei cartiere. Vă puteţi înscrie la festival AICI.



    Ideea festivalului a pornit de la dorința de a forma comunități reale, în contextul în care interacțiunile digitale predomină mai mult ca oricând, în detrimentul socializării fizice. Festivalul se adresează celor care locuiesc, lucrează sau studiază în apropiere de locurile de desfășurare a activităților, pentru a readuce conceptul de comunitate în rândul acestora prin intermediul unor experiențe mai directe și mai concrete.



    Cine nu își dorește să aibă o zi mai bună? Unul dintre felurile în care poți avea o zi mai bună este să împărtășești gândurile și ideile tale cu alți oameni. Personal, am constatat că ce ne aduce cel mai ușor laolaltă, chiar și cu oameni noi, sunt jocurile, plimbările, arta și cultura”, a declarat Monica Anastase, fondatoarea festivalului Om cu Om și președinte al Asociației Tam-Tam.



    Proiectul este organizat de Asociația Tam-Tam și va fi găzduit de Centrul EKA — Centrul Stării de Bine (Buzești), Teatrul Improteca (Icoanei) și Centrul Shakti (Mântuleasa).



    Facilitatorii atelierelor, sociologi, antropologi și artiști, vor crea un spațiu ghidat în care locuitorii își pot cunoaște vecinii de cartier, descoperind lucruri pe care le au în comun și oportunități de a crea noi proiecte și inițiative împreună. Evenimentul se adresează adulților și copiilor mai mari de 10 ani, vizând atât familii, cât și persoane vârstnice sau tineri care vor avea ocazia să descopere cu adevărat cartierele în care locuiesc.



    Merităm orașe mai bune atât pentru oameni cât și pentru mediu. Schimbarea poate începe aproape de casă, regândind viața cartierului și creând momente pentru interacțiuni sănătoase cu vecinii noștri”, spune Diana Dobrin, sociolog care facilitează și activează cadre de schimbare pozitivă în cartiere și comunități la Asociația pentru Tranziție Urbană, fiind ghid pentru atelierul de implicare civică din Mântuleasa.



    Programul festivalului:



    7-8 octombrie: atelier de cunoaștere la cele trei centre



    14-15 octombrie: atelier de implicare civică la cele trei centre și prin cartier



    21-22 octombrie: atelier de artă comunitară la cele trei centre



    28-29 octombrie: final de proiect, expunerea obiectelor de artă



    Pe termen lung, Festivalul Om cu Om dorește să planteze semințe de bună vecinătate și comunitate în cât mai multe cartiere din București și din țară, pentru o societate cât mai sănătoasă. Anca și Matei Stănculescu (Centrul EKA) și Andrei Bratu (Improteca) vor juca rolul de gazde pentru noile rețele de vecinătate ce vor fi formate.



    După eveniment, participanții vor avea și un spațiu online, un grup de Facebook prin care vor putea păstra legătura mai ușor. Jocul Om cu Om, care va fi lansat în cadrul primului atelier al proiectului, va fi disponibil în curând și în librăriile Cărturești.



    Raluca Boisteanu, sociolog și coordonator proiect în cadrul Centrului de Resurse pentru Participare Publică, subliniază efectul benefic pe care îl are timpul petrecut alături de cei care locuiesc în același spațiu.



    În munca mea la firul ierbii am văzut de multe ori puterea comunității atunci când oamenii s-au unit să dea o față nouă cartierului/satului/orașului lor. Într-un mod creativ și artistic picturi murale inspiraționale au prins viață, petreceri în tramvai menite să apropie vecinii au fost posibile, foișoare pentru stat la vorbă au devenit realitate iar spații de colectare a gunoiului – trash art – și-au îndeplinit rolul pentru care au fost create. Dacă vrei să te conectezi mai bine la cartierul tău, să cunoști abilitățile vecinilor tăi și să construiești relații durabile te așteptăm să ni te alături în cele 4 weekend-uri din luna octombrie. Avem nevoie de tine să dăm viața cartierului!”, spune Raluca Boisteanu.



    Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București Acasă 2023.


  • Cum îi educăm pe tineri pentru implicare civică

    Cum îi educăm pe tineri pentru implicare civică

    Din 2014, Asociația 11even organizează anual tabăra Creatori de viitor, ca parte a unui program destinat elevilor cu performanțe educaționale care vor, totodată, să se implice și civic. De la prima ediție, ceva mai redusă ca număr de participanți și evenimente, și până la cea din 2023, Creatori de viitor a luat amploare, dar câteva aspecte rămân fixe: anual sunt selectați 50 de liceeni dintre câștigătorii olimpiadelor naționale și internaționale din mai multe domenii pentru a petrece o săptămână în cadrul unei școli de vară unde anumiți experți îi provoacă pentru a produce o schimbare sau o înnoire în societate. Tabăra are loc lângă Cluj-Napoca, iar elevii sunt selectați plecând de la criteriul interesului lor și abilității într-un anumit domeniu, după cum detaliază Tudor Vasiliu, inițiatorul programului Creatori de viitor.



    Noi avem patru domenii de aplicare: educațional, care vizează tot ce ține de olimpiade școlare, concursuri școlare naționale și internaționale, al doilea domeniu este cel sportiv unde urmărim performanța sportivă. Apoi e domeniul cultură, care cuprinde tot ce înseamnă performanță în artă și cultură. Aici mă refer la liceeni care, poate, au scris o carte, care pictează sau au rezultate bune la concursuri de artă. În sfârșit, domeniul de leadership școlar, care îi vizează pe liceenii implicați în comunitate, în activități de voluntariat care fac lucruri extraordinare pentru societate.



    Ideea principală de la care au pornit inițiatorii taberei a fost aceea că tinerii cu performanțe academice sunt cei mai apți și de performanțe civice. Tudor Vasiliu: Noi încercăm să le oferim cât mai multe perspective, în cât mai multe domenii, prin invitații pe care îi aducem. Încercăm să le aducem exemple de oameni care au studiat sau poate au avut reușite în străinătate, dar s-au întors în România și aici produc o schimbare. Retrospectiv privind, din aproximativ 900 de liceeni care au participat de-a lungul timpului la evenimentului nostru, cred că 50%-60% dintre ei sunt studenți sau au studiat la facultăți de prestigiu din străinătate. Cumva urmărim să îi aducem înapoi în România pe termen mediu și lung pe acești tineri. Îi încurajăm să studieze în străinătate, dacă consideră că asta va contribui la dezvoltarea lor profesională. Dar subliniem și necesitatea de a se întoarce în România și de a face o schimbare aici.



    Iată și câteva exemple de teme și invitați care au marcat ediția din septembrie 2023 a taberei Creatori de viitor. Tudor Vasiliu: Am avut o varietate de teme dezbătute. De exemplu, l-am invitat pe domnul Mihnea Măruță, care este jurnalist și autor al unei cărți proaspăt lansate despre identitatea digitală, despre cum ne afectează acest aspect și cum ne raportăm noi la rețelele de socializare. Am avut-o invitată pe Codruța Simina, jurnalistă care tratează subiectul dezinformării și al știrilor false. L-am chemat pe Răzvan Petri, care este masterand la King’s College în Anglia și derulează un proiect foarte interesant în România, adresat în special adolescenților despre politică. Și cu el am avut o dezbatere despre utilitatea politicii și despre cum se raportează acești tineri la sfera politică. I-am invitat și pe doctorul Mihai Copăceanu, care a organizat o dezbatere pe tema drogurilor, și pe domnul rector al Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, care a vorbit despre noua Românie. Am organizat un seminar susținut de Răzvan Cherecheș despre inovație, dumnealui fiind profesor de sănătate publică la universitatea din Cluj-Napoca și am avut și doi invitați care activează pe Tik-Tok, dar încearcă să provoace o schimbare în bine și transmit un mesaj pozitiv pe această platformă. Unul este educator juridic, celălalt și-a dezvoltat un business prin intermediul acestei platforme.



    Deși, uneori, tinerii sunt percepuți ca fiind indiferenți și față de implicarea politică, și față de cea civică, liceenii reuniți în cadrul programului Creatori de viitor infirmă această părere, după cum a observat tot Tudor Vasiliu: Dorința lor de implicare este una foarte mare. De altfel, după fiecare ediție urmărim și noi să îi implicăm pe parcursul anului școlar în diverse activități. Față de politică, poate că există un interes mai redus la vârsta lor. Însă de implicare civică chiar sunt foarte doritori. Am avut, în urma unor ediții, chiar concursuri de proiecte care au fost finanțate și au fost implementate ulterior. Și în urma ediției de anul acesta, vrem ca împreună cu o parte dintre ei să creăm în comunitățile lor de origine niște evenimente mai mici la care să invite oameni care îi provoacă la schimbare și să-i aducă în fața unui public tânăr.



    În plus, Tudor Vasiliu a mai observat și că printre interesele liceenilor din România se numără posibilitatea de studiu în străinătate, ideile și conținuturile vehiculate online și, nu în ultimul rând, preocupările ecologice.




  • Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial

    Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial

    Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial. Interviu cu Victoria Nagy Vajda, președintele Asociației pentru cultură și Artă ARBOR, noul secretat de stat al Ministerului Educației Culturii şi Cercetării de la Chișinău.


  • Gala Premiilor Radio România Cultural 2018 – Nominalizările

    Gala Premiilor Radio România Cultural 2018 – Nominalizările

    Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai importante reuşite ale culturii din anul 2017.

    Juriul de specialitate a făcut cunoscute nominalizările la cele opt categorii de premii care vor fi acordate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural.

    Nominalizările la categoria Literatură sunt: Bogdan-Alexandru Stănescu pentru romanul Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut la Editura Polirom, Dan Coman pentru volumul de poezie Insectarul Coman, apărut la Editura Charmides, Florin Chirculescu pentru cartea Greva păcătoşilor, apărută la Editura Nemira şi Ioana Nicolaie pentru volumul Pelinul negru, apărut la Editura Humanitas.

    Pentru categoria Teatru au fost nominalizaţi oameni care au schimbat lumea teatrală din România, în ultimii zece ani, performanţele lor atrăgând atenţia mai mult în 2017: Miki Branişte pentru tenacitatea susţinerii creaţiei tinerilor artişti independenţi din România prin proiectele Asociaţiei Colectiv A şi cele zece ediţii ale Festivalului Temps d’Images de la Cluj, Lucian Vărşăndan pentru excelenţa managementului vizionar şi coerenţa strategiei artistice a Teatrului German de Stat din Timişoara şi Bogdan Sărătean pentru consecvenţa dezvoltării Festivalului 25 de ore de teatru non-stop şi a proiectelor BIS Teatru de la Sibiu.

    Producţiile nominalizate la categoria Film sunt: Radu Jude pentru Ţara moartă, Daniel Sandu pentru producţia Un pas în urma serafimilor şi Iulia Rugină pentru Breaking News.

    Nominalizările categoriei Arte vizuale sunt: Marian Zidaru pentru expoziţia ePOCALIPS@, deschisă la Muzeul de Artă din Craiova şi în alte două spaţii din oraş în octombrie 2017, Gheorghe Rasovszky pentru expoziţia retrospectivă aNORMAL, deschisă la MNAC în noiembrie 2017 şi Irina Botea Bucan pentru expoziţia Totul a început cu o ezitare a portarului, deschisă la MNAC în ianuarie 2017.

    O altă categorie pentru care s-au făcut nominalizări este Ştiinţă, iar propunerile sunt: Echipa revistei Ştiinţă & Tehnică pentru Marea expediţie americană, cea mai importantă expediţie din istoria de peste 70 de ani a revistei Ştiinţă & Tehnică, Doru Mugur Paul, profesor asistent la Universitatea Hofstra din Long Island, doctor în medicină în cadrul Centrului de cancer Monter – Monter Cancer Center – din Long Island, pentru a fi organizat, la Bucureşti, primul Simpozion Translaţional de Oncologie Personalizată pentru combaterea cancerului din România, STOP cancer şi Marius Robu, doctor în paleontologie la Institutul de Speologie Emil Racoviţă din Bucureşti, pentru prima scanare din lume a bioglifelor de urs de peşteră.

    La categoria Educaţie nominalizările sunt: UNICEF pentru Expoziţia multimedia (Vei intelege doar) Din interior, organizată în contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, Alina Dumitraşcu pentru volumul Ce este Constituţia? Joacă-te şi vei afla!, apărută la Editura Curtea Veche şi Asociaţia Astronomică PLUTO pentru Muzeul Iluziilor, un muzeu naţional itinerant creat între magie, ştiinţă şi educaţie.

    La categoria Muzică au fost făcute următoarele nominalizări: soprana Adela Zaharia pentru vocea excepţională şi pentru reuşitele ei, la nici 30 de ani, pianista Dana Ciocârlie pentru lansarea integralei pieselor pentru pian solo, de Robert Schumann şi compozitorul şi poetul Adrian Berinde pentru albumul ARCAN împreună cu volumul de poezii Dumnezeu râde singur.

    O categorie nou introdusă anul acesta este Implicare civică. Aici nominalizările sunt: Melania Medealeanu şi Vlad Voiculescu pentru MAGICHome, o casă pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, Clubul de Educaţie Alternativă din Ferentari pentru efortul de a redefini oraşul dincolo de tensiunile dintre centru şi periferie şi Caravana Medicilor pentru campaniile medicale şi educative desfăşurate în comunităţi izolate.

    Celor opt categorii li se alătură trei premii speciale, care vor fi anunţate săptămâna viitoare.

    A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.