Tag: impozitatea pensiilor speciale

  • Proiect de impozitare a pensiilor mari

    Proiect de impozitare a pensiilor mari

    Comisia de buget-finanţe a Senatului de la București a dat
    raport favorabil propunerii legislative privind impozitarea pensiilor speciale
    cuprinse între 7.000 (cca. 1480 euro) şi 10.000 de lei (cca. 2115 euro) cu 30%.
    Proiectul
    prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura
    făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea
    bugetară de la începtul lunii august. Iniţiatorul actului normativ, ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a
    precizat că impactul bugetar al acestei măsuri ar fi de aproximativ 500 de
    milioane de lei (105 milioane euro) pentru anul viitor.


    Eugen
    Teodorovici: Sub 2.000 de lei cum am avut şi în programul
    de guvernare, nu se plăteşte niciun fel de impozit. Peste 2.000 de lei astăzi este un impozit de 10% pe acel
    venit şi propunerea vine cu următoarele intervale: între 7.000 şi 10.000 de lei
    se aplică un procent de 30%, din care scădem partea de ce este sub 2.000 de
    lei, astfel încât, repet, să nu fie nici dublate, nici suprapuse.


    Ministrul de finanţe a
    explicat că în cazul mai multor sume care se cumulează la pensie este necesară
    o declaraţie pe proprie răspundere pentru a se şti exact care sunt acele
    venituri. Totodată, el
    a propus un amendament la propriul proiect,
    potrivit căruia componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să
    nu fie taxată. Senatorii din Comisia de buget-finanţe au votat și pentru ca
    pensile foștilor președinți ai României să fie supuse aceluiași sistem de
    impozitare.


    La rândul său, senatorul PNL Florin Cîţu a propus un alt amendament,
    respins de data aceasta de Comisie, prin care toate pensiile speciale peste
    5.000 de lei să fie impozitate cu 90%.

    Trebuie sa le aratam
    contribuabililor de bună credință care platesc contribuții și primesc o pensie
    medie de 1.100 lei că nu mai toleram aceste legi speciale care au aparut ca
    ciupercile dupa ploaie
    , a explicat el.

    În opinia sa, proiectul lui
    Teodorovici este unul populist, lansat pentru
    campania prezidenţială pentru alegerile din noiembrie.


    Eugen Teodorovici a anunțat
    public ideea de impozitare a pensiilor speciale în luna iulie, alături de o
    altă măsură prin care viza creșterea veniturilor bugetare: limitarea
    călătoriilor gratuite cu trenul acordate studenților. Cum era de așteptat,
    propunerea a stârnit critici dure din partea beneficiarilor de pensii speciale,
    mai ales din partea magistraților, care au anunțat că măsura ar constitui o
    încălcare a independenței justiției.


    Pensia medie în România era, la sfârşitul
    lunii iulie, de 1.189 de lei (251 euro). Astfel, pensionarii români rămân printre cei mai
    săraci din UE, iar, în ultimii ani, creşterea continuă a preţurilor a erodat,
    oricum, puterea de cumpărare. De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie
    s-a majorat cu 15 procente. Cinci milioane de pensionari din sistemul public au
    beneficiat de această mărire.