Tag: incendii vegetatie

  • Pericolul incendiilor de vegetaţie

    Pericolul incendiilor de vegetaţie

    Incendiile puternice de vegetaţie din ultimele zile, care afectează o mare suprafaţă a României, au dus la moartea și rănirea unor persoane. Zeci de incendii violente au izbucnit de la începutul lunii, iar focul s-a apropiat şi de casele oamenilor în mai multe zone. Autorităţile au scos pe teren efective impresionante care să lupte cu flăcările. Pompierii au fost ajutaţi de angajaţii altor structuri, să stingă incendiile, unele dintre acestea în zone greu accesibile. Ei au fost implicaţi în intervenţii de amploare din zeci de localităţi din șapte județe.

    Au intervenit, alături de pompieri, salvamontişti, dar şi piloţii Ministerului de Interne şi cel al Apărării. Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviaţie au efectuat zeci de lansări în care au aruncat peste 77 de tone de apă pentru stingerea incendiilor, iar un alt elicopter a efectuat o misiune de recunoaştere. Totodată, o aeronavă Spartan a MApN a acţionat în sprijinul forţelor de intervenţie, pentru stingerea incendiilor.

    Autorităţile fac un apel la responsabilitate şi le spun oamenilor să nu mai ardă plantele de pe terenurile agricole. Totodată, autorităţile atrag atenţia că situaţia este gravă: 650 de hectare au ars în ianuarie, luna trecută alte 4.400 de hectare, iar luna aceasta, doar în primele opt zile, au ars 4.600 de hectare. În doar trei zile au fost peste 300 de incendii. În opinia șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, doar oamenii sunt de vină pentru aceste distrugeri. El a explicat că incendiile de vegetație nu au izbucnit din cauza fenomenelor meteorologice, Raed Arafat

    “Este clar, la acest moment nu putem să punem aceste incendii de vegetaţie de pădure pe seama temperaturilor crescute, pe seama fulgerului. Noi putem să le punem doar pe seama unor acţiuni intenţionate ale unor oameni, care fie s-au obişnuit să facă acest lucru de mult timp, fie că unii fac intenţionat doar ca să încerce să cureţe unele câmpuri sau să dea foc într-o zonă unde există vegetaţie uscată, motiv pentru care considerăm majoritatea lor ca rezultatul unor acţiuni intenţionate.”

    Pe de altă parte, Raed Arafat a făcut un apel la autoritățile locale să le explice oamenilor despre pericolul incendiilor de vegetație, inclusiv cu ajutor din partea preoților. Prevenirea acestora nu doar că protejează natura, dar contribuie şi la siguranţa comunităţii, mai spun autoritățile.

    Pompierii militari reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de până la 15.000 de lei (cca.3000 euro) pentru persoanele fizice şi de până la 100.000 de lei (cca.20.000 euro) pentru cele juridice.

    În plus, fermierii care nu respectă interdicţia de ardere pot pierde plăţile directe sau anuale la care au dreptul. În unele cazuri, aceştia pot fi excluşi de la sprijin financiar pentru unul sau mai mulţi ani consecutivi.

  • Portugalia: Risc major de incendii de vegetație

    Portugalia: Risc major de incendii de vegetație

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia că autorităţile locale au declarat stare de alertă pe întreg teritoriul continental, în perioada 15 – 17 septembrie 2024, în contextul riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie.

    “MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasările în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un pericol iminent de producere a acestora. De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii web a Institutului pentru Mare şi Atmosferă – IPMA – Perigo de Incendio Rural (PIR) Continente – https://www.ipma.pt/pt/riscoincendio/rcm.pt/ şi a Autorităţii Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă şi Protecţie Civilă – ANEPC – Autoridade Nacional de Emergencia e Proteçao Civil – prociv.gov.pt pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real”, se arată într-un comunicat al ministerului.

  • Republica Elenă – UPDATE: Actualizare regiuni cu risc incendii de vegetație

    Republica Elenă – UPDATE: Actualizare regiuni cu risc incendii de vegetație

    UPDATE : Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că, pe fondul temperaturilor ridicate, există un risc ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5), începând cu data de 6 august 2019, pentru insula Creta și insulele Dodecanez.


    * * *


    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă a anunțat că există un risc ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5) pentru data de 5 august 2019, pe fondul temperaturilor ridicate, pentru următoarele zone:

    insula Samos; insula Kos; insula Rhodos; insula Saria; insula Carpathos; estul insulei Creta.

    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

    http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro, www.meteoalarm.eu şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


    Comunicat MAE

  • Europa sub caniculă

    Europa sub caniculă

    Mai multe state din europa, alături de România, au emis în aceste zile avertizări meteo din cauza caniculei. Sub cod roșu de temperaturi ridicate se află întreg teritoriul Croației, al Bosniei-Herțegovina, Serbiei, Muntenegrului și Ungariei; cea mai mare parte a Sloveniei, sudul Poloniei, sudul Slovaciei, sudul Elveției; centrul și sud-estul Italiei, precum şi insulele Sicilia și Sardinia.



    Canicula şi seceta din aceste zile pot provovoca incendii de vegetaţie uscată şi de păduri în zone precum: sudul și estul Portugaliei; sudul și centrul Spaniei şi zona Mallorca; sudul insulei Corsica și zona mediteraneană a Franței; insulele Sicilia, Sardinia, sudul și centrul Italiei; zona de coastă a Croației; centrul Albaniei; zona estică a Ungariei; nordul și estul Serbiei; Macedonia, sud-estul și nord-vestul Bulgariei; partea de sud a țărmului Greciei și insulele Ciclade; părți din zona centrala a Ciprului; centrul și sud-vestul Turciei.



    Astfel, Ministerul Afacerilor Externe recomadă cetîţenilor români să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă, iar cei afectați de situația din atenționare, pot solicita asistență consulară la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României în țările enumerate, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor români din străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.



    Se recomandă cetăţenilor români ca, înainte de a porni spre aceste zone, să consulte paginile de Internet meteoalarm.eu şi erccportal.jrc.ec.europa.eu – pentru informații actualizate permanent, să evite expunerea directă la soare, în special la orele amiezii, şi să aibă la dispoziție suficiente rezerve de lichide pentru o hidratare corespunzătoare, în situaţii de caniculă.



    Sursa: MAE