Tag: indemnizatie crestere copil

  • Jurnal românesc – 10.05.2017 UPDATE

    Jurnal românesc – 10.05.2017 UPDATE

    Secretarul de stat pentru afaceri
    bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut,
    miercuri, o convorbire telefonică cu secretarul de stat în Departamentul
    federal pentru afaceri externe al Confederaţiei Elveţiene, Pascale Baerswyl, în
    cadrul căreia a fost comunicată decizia Consiliului federal elveţian de a
    activa clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari,
    prevăzută în Protocolul II al Acordului UE-Elveţia privind Libera Circulație a
    Persoanelor. Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la
    31 mai 2016, data de la care Elveția a liberalizat circulația lucrătorilor
    români și bulgari. Conform Protocolului, în cazul în care fluxul de lucrători
    români şi bulgari depășește cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie
    2017 sau pentru ultima dată, la 1 iunie 2018, guvernul elvețian poate activa o
    clauză de salvgardare prin care să limiteze eliberarea de noi permise. Măsura
    poate fi aplicabilă pe durata unui an și vizează exclusiv eliberarea de noi
    permise de ședere de tip B (durată de ședere între 1 și 5 ani),
    nerestricționând eliberarea de permise de tip L (durată de ședere sub un an)
    sau de tip C (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată
    prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip B deja
    eliberate. Potrivit datelor comunicate de către
    autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016-mai 2017 au fost acordate
    aproximativ 3900 permise de ședere de tip B pentru cetățenii români și
    bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor 3 ani, de 1024 de
    permise.






    Numărul
    total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 10
    mai 2017 este de 18.863.690, cu 2.780 mai puțini față de ultima informare
    publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, în data
    de 10 aprilie, când erau înregistrați 18.866.470 de alegători români. Diferențele
    apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de către primari în Registrul
    electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia. Din
    totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de
    18.250.836 au domiciliul sau reședința în țară, iar 612.854 au domiciliul în
    străinătate.




    Premierul
    Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că a discutat, la Viena, cu cancelarul
    Christian Kern despre alocaţiile pentru copiii imigranţilor acordate în
    Austria, precizând că orice fel de schimbări legislative la nivel naţional
    trebuie să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Reacţia sa vine în
    contextul discuţiilor din ultima vreme din Austria referitoare la o posibilă
    prioritizare la angajare a cetăţenilor austrieci în defavoarea imigranţilor,
    printre care şi cei români, şi despre posibila reducere a beneficiilor sociale
    pentru copiii imigranţilor, dacă aceştia nu locuiesc în Austria.




    Angajatorii
    care au salariaţi cu program parţial de lucru (de regulă două sau patru ore pe
    zi) vor plăti pentru ei, de la 1 iulie, contribuţii salariale cât ar plăti
    pentru un angajat cu normă întreagă. Măsura este valabilă numai pentru acest an
    şi se va aplica angajaţilor care nu au un alt contract de muncă cu normă
    întreagă. Datele de la Inspectoratul Teritorial de Muncă arată că în România
    există circa 360.000 de contracte part-time ca unică sursă de venit – scrie adevarul.ro.




    Ministrul
    Muncii ia în calcul plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor la un
    nivel maxim cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei. Olguţa Vasilescu a declarat

    este nevoie de un sistem corect şi echitabil, potrivit oficialului, ajungându-se
    în
    situaţia în care unii părinţi încaseazăşi 35.000 de euro pe lunăîn timpul concediului. În prezent, indemnizaţia
    pentru creşterea copilului este de 85 la sută din media veniturilor nete
    realizate în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului.

  • Jurnal românesc – 9.03.2016

    Jurnal românesc – 9.03.2016

    România rămâne un membru de bază al Alianţei
    Nord-Atlantice, ca susţinere pe flancul estic, şi pentru Republica Moldova, dar
    şi prin prezenţa centrelor NATO de pe teritoriul său şi a scutului antirachetă
    operaţional din acest an, a spus secretarul general al Alianţei, Jens
    Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul român, la
    Bruxelles. Dacian Cioloş a declarat că România îşi doreşte o prezenţă
    activă a NATO în regiunea Mării Negre, iar pentru întărirea prezenţei
    NATO pe flancul estic, în următoarele săptămâni, România va veni cu propuneri
    concrete, care să fie avute în vedere la summitul de la Varşovia, din iunie.
    România va lua deja iniţiativa pentru a întări cooperarea cu ţările vecine, cu
    Bulgaria şi cu Turcia, şi speră ca aceasta să se transforme în una
    multinaţională, a mai spus premierul român, la sediul Alianţei Nord-Atlantice
    din Bruxelles. Dacian Cioloş s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai comunităţii
    româneşti în Belgia, pe care i-a asigurat că nu vor mai exista probleme la
    secţiile de votare din străinătate legate de timpul de aşteptare şi organizare.




    România a
    înregistrat a treia cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în
    ultimul trimestru al anului trecut – arată datele publicate de Oficiul European
    pentru Statistică, Eurostat. Romănia se alătură astfel Suediei, Cehiei şi
    Slovaciei. Potrivit analiştilor, fenomenul a fost condiţionat de consum – şi el
    cu 15% mai mare în 2015, datorită majorărilor salariale şi scăderilor de taxe -
    în special de TVA. Plasarea României pe un loc fruntaş în raportarea amintită
    este considerată de specialişti drept justificată şi aşteptată, dar aceştia
    avertizează că o astfel de creştere economică nu este pe deplin sănătoasă.




    Indemnizaţia
    pentru creşterea copiilor ar putea fi acordată integral până la doi ani, iar
    plafonul maxim de 3400 de lei pe lună ar putea fi eliminat. Acestea sunt
    prevederile unui proiect de lege adoptat, marţi, de deputaţii din Comisia pentru
    muncă, în care se mai precizează şi că această indemnizaţie se va raporta la
    salariul minim brut pe ţară. Potrivit vicepreşedintei comisiei, Cristina
    Pocora, este nevoie de această lege pentru creşterea natalităţii, eliminarea
    plafonului fiind un stimul pentru mamele care au un nivel de salarizare mare.
    Ministrul muncii, Ana Costea, a precizat că guvernul va elabora normele de
    aplicare ale viitoarei legi, amintind că varianta încă în vigoare, care include
    anumite plafoane, a fost gândită din perspectiva evitării fraudelor şi a
    majorărilor de salarii care au existat.




    La
    Bucureşti a fost deschis primul centru american de inovare pentru clienţii din
    România. Acesta reprezintă şapte sectoare importante – energie şi
    telecomunicaţii, industrie auto, minerit, petrol şi gaze, industrie
    prelucrătoare, sănătate, siguranţă şi bunuri de consum. La festivitatea de
    deschidere, ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a subliniat că
    Statele Unite încurajează antreprenoriatul şi inovarea în România. El a subliniat
    între priorităţi promovarea securităţii, a democraţiei şi a valorilor asociate
    democraţiei, respectiv promovarea prosperităţii între ţările şi economiile
    celor două ţări, îmbunătăţirea fluxului comercial de bunuri şi servicii între
    România şi Statele Unite, alături de îmbunătăţirea fluxului de investiţii.