Egalitate pe
hârtie este concluzia Indexului Politicilor de Integrare a Migranților, MIPEX, pentru România anului 2019. Creat de Migration Policy Group, organizație
non-guvernamentală de tipul think tank
cu sediul la Bruxelles, MIPEX analizează stadiul aplicării politicilor de
integrarea socio-economică din 52 de țări. În cei 15 ani de existență, acest studiu a devenit unul dintre cele mai
importane instrumente de analiză
comparativă internațională în domeniul migrației, fiind folosit de multe
instituții publice, printre care și Comisia Europeană, unul dintre principalii
finanțatori.
România participă la MIPEX
din 2009, iar în raportul de anul acesta, care analizează datele din 2019, țara
noastră a obținut un scor total de 49 de puncte din 100 posibile, ceea ce ar
putea fi echivalat, așa cum am menționat înainte, cu egalitatea pe hârtie.
Ce
înseamnă asta și cum a evoluat România de-a lungul anilor în MIPEX aflăm de la
sociologul Ovidiu Voicu, reprezentant al Centrului pentru Inovare Publică,
partener al Migration Policy Group pentru realizarea Indexului Politicilor de
Integrare a Migranților.
Ovidiu Voicu: Este foarte interesant de văzut că, de
fapt, nu există o schimbare semnificativă între scorurile pe care România le-a
primit în timp. De fapt, noi nu avem un progres sau, dacă vreți să privim
optimist, nu avem niciun regres, deși cred că, mai degrabă, ar trebuie să fim
pesimiști și să concluzionăm că mai avem multe lucruri de îmbunătățit în
domeniul integrării imigranților. În cazul României, iată că MIPEX ne arată o
situație pe care am numit-o egalitate pe hârtie: avem un cadru legislativ în care drepturile imigranților și, în
speciale, ale celor care beneficiază de protecție internațională sunt afirmate,
dar nu avem politici coerente prin care să le și punem în practică. În România,
întâlnim situația asta în mai multe domenii: avem legi bune, dar nu sunt aplicate. România, pe o scală de la 0 la 100 se
situează pe la jumătate, cu 49 de puncte. Stă foarte bine la cadrul legal
privind afirmarea drepturilor – cu 76 de puncte din 100 – și stă foarte prost
la capitolul oportunități oferite migranților: 31 din 100.
Ce împiedică
aplicarea legilor bune: administrația deficitară a instituțiilor cu competențe
în domeniu sau mentalitatea colectivă din spatele acestora?
Ovidiu Voicu are un
răspuns: Avem două tipuri de probleme: una este legată de ceea ce numim norme
secundare, adică cele de aplicare a legislației. O altă problemă este modul în
care, în anumite situații, se pune în practică ceea ce s-a stabilit atât prin
normele primare, cât și prin cele secundare. Aici un exemplu bun este cel
referitor la programul de integrare al persoanelor care beneficiază de
protecție internațională, adică refugiați sau solicitanți de azi recunoscuți
internațional că vin din zone de conflict. În România, după ce sunt primiți, ar
trebui să fie sprijiniți pentru a se integra, adică să fie acceptați, pe o
durată de un an până la doi ani, într-un program unde să învețe limba,
obiceiurile locale, și să afle cum pot găsi slujbe și locuință. Dar, în
România, atât parte de pază a frontierelor contra imigrației ilegale, cât și
partea de integrare a migranților legali cad în sarcina Poliției prin
Inspectoratul General pentru Imigrări. Ori, acolo, accentul cade pe combaterea
imigrării ilegale. Dar ce facem cu persoanele care au drept de ședere legală în
România este mai dificil pentru că Inspectoratul General pentru Imigrări nu
prea reușește să implementeze acest
program de imigrare.
Explicația
oferită de experți pentru această situație este lipsa de coordonare între mai
multe instituții publice sau ministere care ar trebui să preia integrat sarcina
adaptării imigranților la societatea și economia românească. Iar scorurile
obținute de România în MIPEX pentru anumiți indicatori demonstrează aceste
lacune administrative. De pildă în privința educației, România a primit 41 de
punctre din 100, ceea ce înseamnă că aici, pentru elevii imigranți rămâne la
jumătate favorabilă.
În plus, solicitanții de azil și beneficiarii de protecție
internațională au acces la sistemul de sănătate, dar absența documentelor poate
crea unele probleme în practică, astfel România având un scor de 46/100 la
acest capitol. Cel mai mic scor a fost obținut în privința participării
politice: 5/100. Există, prin urmare, impedimente majore pentru integrarea
imigranților în ceea ce privește participarea politică. Cel mai bun scor a fost
obținut pentru reîntregirea familiei, 67/100, În privința reîntregirii
familiei, pentru că legislația e foarte
clară și a fost aplicată coerent. Refugiații și azilanții care au obținut
dreptul de ședere permanentă în România au dreptul la reîntregirea familiei și
acest drept este aplicat. Lucrurile nu stau la fel în privința dreptului la
muncă.
Ovidiu Voicu: Când vorbim de accesul pe piața forței de
muncă, scorul este de 46 din 100 și sunt două categorii care trebuie luate în
calcul. Am tot vorbit de beneficiarii de protecție internațională și ei primesc
teoretic aceleași drepturi ca și cetățenii români. Problema lor este că vin,
uneori, fără acte, iar noi nu avem încă un cadru de recunoaștere a
compentețelor prin care să putem folosi la maxim capacitatea acestora. Ei ajung
aici fără diplome sau certificate de studii și se pot încadra doar ca muncitori
necalificați. Cu greu se pot angaja dat
fiind că România nu are un sistem bine pus la punct de recunoaștere a
calificărilor. Există și o altă categorie, cea migranților economici, a celor
care vin aici să muncească sau pentru studii. În cazul lor, deși legal,
lucrurile stau bine, nu există un organism guvernamental de monitorizare a
respectării drepturilor lor de către angajatori. Riscul este ca ei să fie, uneori,
exploatați. Și presa a arătat cum niște
lucrători din Vietnam trăiau în niște condiții foarte proaste sau cum, la
începutul pandemiei, alți lucrători străni au fost pur și simplu abandonați,
iar ministra Muncii a trebuit să intervină personal pentru a găsi o soluție
pentru ei.
Așadar, pentru depășirea
stadiului egalitate pe hârtie în privința integrării străinilor, România
trebuie să îmbunătățească legislația secundară, dar și să schimbe mentalitatea
în privința cooperării inter-instituționale și aplicării legilor.