Tag: infectii nosocomiale

  • „Să nu ucizi”, un film regizat de Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru

    „Să nu ucizi”, un film regizat de Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru

    După
    ce a fost prezentat, în premieră, în cadrul Festivalului Internațional de Film
    de la Varșovia, Să nu ucizi, lungmetrajul de debut al regizorilor Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru, a
    intrat, în luna martie, în cinematografele româneşti. Filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și
    Cătălin Rotaru este inspirat de scandalul media izbucnit în 2016, care a avut
    în centru sistemul sanitar din România. Scandalul a fost declanşat de o
    investigaţie jurnalistică în urma căreia s-a aflat că în spitalele româneşti intraseră
    pe scară largă dezinfectanți diluați, fapt care a favorizat înmulțirea
    infecțiilor nosocomiale. Filmul urmărește un personaj imaginar, chirurgul
    Cristian Badea, pe care moartea unui pacient, după o banală operație de hernie,
    îl revoltă şi îl determină să chestioneze sistemul din care face parte

    Gabi
    Şarga: Ne-a atras atenţia
    acest subiect şi am considerat că trebuie făcut şi un film. Tema filmului
    porneşte de la scandalul respectiv, dar doctorul din filmul nostru este un
    personaj fictiv, noi l-am construit ca fiind un medic care se luptă cu
    sistemul, un doctor erou. Aş vrea să spun că în perioada în care ne-am făcut
    documentarea am căutat în presă şi nu numai, un asemenea doctor, un doctor
    asemănător personajului nostru, din păcate nu l-am găsit, dar ne-am imaginat că
    el trebuie să existe. În momentul în care ne-am apucat să scriem scenariul a
    fost nevoie de o documentare temeinică, vorbim de spitale, de acest sistem, de
    protocoalele din spitale, de lucruri pe care nu le ştii până nu te apropii de
    acest domeniu. Când am început, în sfârşit, să documentăm subiectul cu ajutorul
    câtorva medici, ni s-a spus că suntem pe o pistă total greşită, că tot
    scandalul mediatic din jurul companiei Hexi Pharma -despre care s-a spus că a
    livrat dezinfectanţi diluaţi- este fals. Ca în final să ni se dea dreptate şi câţiva
    doctori să ne confirme că am scris un scenariu realist.

    Am făcut filmul pentru ca am fost revoltată.
    Şi nu e vorba doar despre problema spitalelor. E vorba despre toată corupţia
    care e în societatea noastră la toate nivelurile. Şi mă mai revoltă că ne-am
    obişnuit cu asta şi că ni se pare ceva atât de normal
    , spune regizoarea Gabi
    Şarga.

    Cătălin Rotaru, coscenarist şi coregizor, îi împărtăşeşte opinia. Şi eu am fost revoltat,
    şi cred că foarte mulţi români s-au simţit revoltaţi când au aflat ce se
    întâmplă în spitalele româneşti şi cât de uşor poţi contracta o infecţie. Şi
    încă se simt revoltaţi din cauza acestei situaţii, pentru că, din păcate,
    aceste infecţii nosocomiale continuă să existe în spitale, avem de-a face cu un
    sistem medical subfinanţat, ne lovim cu toţii de aceste probleme. O altă
    realitate dureroasă, vorbind despre sistemul medical, este că medicii continuă
    să plece din România. Evident că toată această revoltă faţă de ceea ce se
    întâmplă a fost foarte puternică, din moment ce ne-am apucat să transformăm
    subiectul respectiv în film, dar ne-am dat seama că trebuie să ne detaşăm şi să
    avem o privire lucidă pentru a înţelege fenomenul. Pentru că am încercat, prin
    acest film, să înţelegem cum de s-a ajuns aici în sistemul medical românesc, am
    încercat să aflăm care este originea răului din sistem, care sunt problemele
    esenţiale. Este vorba de indiferenţă, de interese, de ignoranţă, de culpă?
    Acestor întrebări am căutat să le găsim un răspuns.


    Să nu ucizi îi are în distribuţie pe actorii Alexandru Suciu, Cristina
    Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei,
    Carmen Florescu, Ionuţ Ionescu, Erwin Şimşensohn, Cosmin Seleşi, Codin
    Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeş, Mihai
    Bauman. Filmul a fost selectat de curând în cadrul Annual Chicago European
    Union Film Festival, unde va fi proiectat în premieră pe continentul american.

  • Starea sistemului de sănătate

    Starea sistemului de sănătate

    Fenomenul şpăgii în
    spitalele din România este încă unul de mare amploare, deşi salariile
    medicilor, asistentelor şi altor angajati din sistem s-au majorat semnificativ
    din martie 2018, a afirmat marți ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a spus că intenționează să facă, împreună
    cu federaţiile şi sindicatele din sănătate, un plan de măsuri pentru a limita
    obiceiul de a se oferi bani în plic în spitalele românești.

    Referitor la situaţia medicilor care au plecat din ţară, ministrul
    Sănătăţii a susţinut că are încredere că lucrurile vor intra în normal. Pintea
    a adăugat că programul de dotare a spitalelor va continua pentru că medicul nu
    este stimulat doar de salariul mare pe care îl primeşte, are nevoie şi de
    aparatură pentru a putea munci
    . Ministrul a discutat cu reprezentanţii sindicatelor
    din sănătate, iar părţile au
    stabilit că vor încerca să întărească rolul sindicatului, pentru ca acesta să
    poată lua decizii în rezolvarea unor probleme care ţin de organizarea muncii
    salariaţilor din spitale. Ministrul Sănătăţii susţine că veniturile
    personalului medical nu vor scădea începând din această lună
    , odată cu
    aplicarea ordonanţei de urgenţă aprobată la sfârşitul anului trecut. Documentul
    prevede, între altele, îngheţarea sporurilor, chiar dacă salariul de bază al
    mai multor categorii de personal medical va creşte.

    Pe de alta parte, ministrul Sănătăţii a mai anunţat că de săptămâna viitoare încep controale privind
    infecţiile nosocomiale în maternităţile din toată tara
    . Controalele au loc după
    ce, la sfârşitul anului trecut, 45 de bebeluşi născuţi la o maternitate foarte
    cunoscută din Bucureşti s-au infectat cu stafilococ auriu
    . Direcţia de Sănătate
    Publică a închis Maternitatea pentru aproape trei săptămâni, mai ales că o
    parte din personalul medical şi sanitar era purtător al bacteriei respective.
    Şi la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti, sud, şapte asistente şi
    infirmiere au fost depistate pozitiv la analizele privind stafilococul auriu.