Tag: Infotrafic

  • Infotrafic: Recomandări pentru sfârşitul minivacanţei de 1 Mai

    Infotrafic: Recomandări pentru sfârşitul minivacanţei de 1 Mai

    Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să-şi planifice cu mare atenţie revenirea din minivacanţa de 1 Mai dinspre litoralul Mării Negre către Bucureşti. Se aşteaptă ca pe autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic, luând în considerare numărul mare de turişti aflaţi în ultimele zile în staţiuni.

    Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, se poate opta pentru rute alternative la autostrada A2, şi anume:

    * DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

    * A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

    * DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti), anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

    În funcţie de evoluţia valorilor de trafic, la data de 1 mai, există posibilitatea ca poliţiştii rutieri să devieze circulaţia pentru anumite intervale orare şi pe unele tronsoane kilometrice de pe autostrada A2 către aceste artere rutiere alternative.

    ”De asemenea, este important de menţionat că în a doua parte a zilei de luni, când valorile de trafic vor fi în creştere pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, poliţiştii rutieri pot devia circulaţia sau pot impune restricţii de circulaţie şi pe sensul către litoral, astfel că le recomandăm şoferilor să ia în considerare rute ocolitoare pentru a reduce timpul petrecut în trafic şi a ajunge în siguranţă la destinaţie”, informează sursa citată.

    Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei, după o asigurare corespunzătoare. De asemenea, şoferii trebuie să evite depăşirile riscante şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

  • Recomandări pentru siguranță în trafic

    Recomandări pentru siguranță în trafic

    Pentru siguranţa participanţilor la trafic, în condiţiile intensificării deplasărilor către diversele destinaţii de petrecere a Sărbătorilor de Crăciun, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorii auto să ia în considerare următoarele sfaturi:

    – Creşterea distanţei de siguranţă între vehicule;

    – Evitarea depăşirilor riscante;

    – Planificarea cu atenţie a traseului de parcurs şi folosirea unor rute alternative;

    – Manifestarea respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei, după o asigurare corespunzătoare;

    – Pe autostrăzi, semnalizarea din timp a intenţiei de schimbare a benzii de circulaţie şi conducerea cu atenţie sporită.

    Nu folosiţi banda de urgenţă !

    – Asigurarea că sistemele de climatizare şi dezaburire ale autovehiculelor sunt funcţionale şi au o vizibilitate bună prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale;

    – Echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, dacă urmează să se deplaseze pe artere rutiere cu zăpadă, gheaţă sau polei;

    Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător şi după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat de evitat, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.