Radio România Internațional

Tag: ingineri

  • Ţării cât mai mulţi ingineri!

    Ţării cât mai mulţi ingineri!

    În anii comunismului, odată cu avântul industrializării forţate,
    ingineria devenise cea mai căutată meserie. Admiterea la facultăţile politehnice
    din România se făcea în condiţii de concurenţă acerbă, iar regimul încuraja
    acest lucru. De la industria siderurgică la cea constructoare de maşini şi la
    cea petrochimică, mai toţi tinerii iubitori de carte apirau să devină ingineri,
    o profesie care aducea prestigiu social şi venituri destul de ridicate pentru
    perioada respectivă. Odată cu revoluţia din 1989 şi falimentul unei părţi
    însemnate din industria comunistă, ingineria a încetat să mai fie o meserie la
    modă. S-a dezvoltat, mai ales, partea sa de IT, unde românii sunt demult
    specialişti recunoscuţi la nivel internaţional. Dar chiar şi în această epocă
    post-industrială, bazată pe servicii, e nevoie de inventivitate tehnologică în
    toate domeniile, iar ea nu putea fi furnizată decât de ingineri, consideră
    analistul economic Petrişor Peiu, cadru didactic în cadrul Universităţii
    Politehnice din Bucureşti: Este vorba de o nevoie generală de ingineri. Plecând de la nevoile legate de
    dezvoltarea economică a României, se estimează că ar fi vorba de un deficit
    situat între 150.000 şi 200.000 de ingineri. Pentru a putea să dezvolţi produse
    cu valoare adăugată mare e nevoie de oameni cu o calificare înaltă. Prin
    urmare, e nevoie de ingineri în toate domeniile unde se realizează astfel de
    produse: electronică, electrotehnică, telecomunicaţii, optică, mecanică fină.
    Şi în industria auto este nevoie de alte categorii de ingineri decât cei care
    activează azi pe piaţa muncii. Pe scurt, e nevoie de oameni care să producă
    tehnologie.



    Apare astfel un decalaj
    mare între cererea de forţă de muncă din partea companiilor şi oferta pieţei,
    decalaj observat de toţi specialiştii în resurse umane, aflăm de la Florin
    Godean, preşedinte al Asociaţiei Române a
    Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT): Economia este în creştere
    de câţiva ani şi de aceea, cererea de personal calificat este direct corelată
    cu această creştere. Industria automobilistică înregistrează una dintre cele
    mai mari creşteri în România. În această zonă există, în primul rând, cerere de
    forţă de muncă în alte oraşe în afară de Bucureşti unde este concentrată mai
    mult cererea în logistică. Pe lângă asta, în Bucureşti mai există cerere de
    ingineri în domeniul telecomunicaţiilor.



    Despre alte domenii
    economice unde resursa umană calificată lipseşte, asta împiedicându-le
    dezvoltarea, ne vorbeşte tot Petrişor Peiu: Lipsesc inginerii capabili să conceapă şi să realizeze
    proiecte de mare complexitate tehnică şi inginerească. De pildă, pasajele
    rutiere, podurile peste Dunăre nu mai pot fi realizate cu resurse proprii
    româneşti. Din această cauză vin firme străine. Nu avem resursa umană necesară
    care să coordoneze şi să creeze tehnologie pentru asemenea proiecte complexe.
    Alte exemple: barajele hidroenergetice, marile companii producătoare de energie
    termoelectrică şi nucleară. Ele nu mai pot fi proiectate şi realizate cu
    resurse umane din România.



    Cum s-a ajuns aici? În primul rând, faţă de
    necesarul actual, şcoala românească nu poate să livreze decât 40.000-50.000 de
    absolvenţi de studii de specialitate. În al doilea rând, continuă exodul
    specialiştilor început în 1990 şi
    nediminuat deloc în perioada actuală. Specialiştii estimează că aproape 25%
    dintre tinerii care studiază la facultăţi tehnici nu ajung să profeseze nici
    măcar o zi în România, ei angajându-se rapid în străinătate. În plus, există
    temerea că piaţa locurilor de muncă pentru ingineri nu este suficient de bine
    dezvoltată şi politehniştii sunt nevoiţi să se reprofileze, o părere
    preconcepută consideră Petrişor Peiu: Dacă vorbim de electronică, de telecomunicaţii, de electrotehnică, de
    transporturi, etc., nevoia este foarte mare de personal calificat, iar riscul
    de a ajunge să nu-ţi profesezi meseria este foarte mic. Nu cunosc azi cazuri de
    absolvenţi ai Politehnicii Bucureşti în aceste domenii care să şomeze şi care
    să nu poate să-şi practice meseria.


    Ce fac angajatorii confruntaţi cu penuria de ingineri? Florin Godean: Dacă ne referim la domeniul
    construcţiilor, dar şi la domeniul automobilisticii, vedem că angajatorii au coborât
    foarte mult ştacheta şi pretenţiile faţă de un angajat. Pe de altă parte,
    există angajatori care chiar dacă iau măsuri de redresare prin creşterea
    salariilor, totuşi au probleme în continuare în acoperirea cererii de forţă de
    muncă. După toate creşterile costurilor pentru forţa de munca, aleg să aibă o
    creştere mai ponderată a propriei producţii lucru care afectează şi economia în
    sens larg.




    Remediul nu poate începe decât de la sistemul
    educaţional care ar trebui să fie mai bine branşat la nevoile pieţei muncii.

  • Inginericum

    Inginericum

    “La întrebări haioase, Eematico te ajută să găsești răspunsuri serioase” este deviza unui program extracuricular care funcţionează de un an şi jumătate. Scopul final al cursului este ca micii ingineri să-și antreneze abilităţi din zona socială – comunicare, negociere, lucru în echipă, coordonare și cooperare – , din zona dezvoltării cognitive – gândirea în toate formele sale, rezolvarea problemelor, reprezentarea spațială, memoria, imaginația – și din sfera dezvoltării motricității grosiere și fine. De la cutiuțe, geoboard-uri, mașinuțe, la scripeți și circuite electrice, orice poate deveni un pretext pentru a-i învăța pe copii despre Geometrie, Mișcarea corpurilor, Mecanisme şi Electricitate!



    Ion Neculai, unul dintre coordonatorii organizaţiei Eematico Research, ne-a spus: “Pentru că noi credem că joaca este mecanismul principal de învăţare, creăm şi dezvoltăm programe de educaţie prin joacă şi experimentare activă. Programele noastre sunt gândite pentru copii de 3-6 şi 7-12 ani, dar am dezvoltat şi activităţi pentru adulţi şi grupuri de vârstă mai mari. Avem 3 programe mari:”I can be”, program de descoperire a universului ocupaţional al adulţilor prin joacă, dedicat copiilor de 3-6 ani şi care poate fi extins şi către vârste mai avansate, în funcţie de materialele pe care le folosim. Apoi, avem două proiecte dedicate copiilor cu vârste între 7-12 ani, “Maker Exploratorium” , un program în care copiii descoperă noţiuni despre ştiinţe naturale, prin proiecte de bricolaj şi “Inginericum”, care este o aventură în cele patru mari domenii ale ingineriei, chimică, electrică, civilă şi mecanică, unde prin activităţi de grup şi prin experimente la scară mare descoperă aceste domenii. Pe lângă toate acestea mai avem o serie de alte programe, precum taberele, pe care le organizăm vara. Sunt tabere de construcţii şi arhitectură.”



    Cursul Maker Exploratorium le oferă copiilor oportunitatea de a cunoaște și descoperi noțiuni și fenomene și de a le putea recunoaște în realitatea lor cotidiană. Principala manieră prin care ei își realizează obiecte reprezentative pentru conceptele studiate este bricolajul. Proiectele pe care le bricolează şi materialele didactive pe care le explorează îi învăță pe copii despre forme, corpuri geometrice și proprietățile lor, despre mișcarea de rotație și elemente de aerodinamică, despre diverse tipuri de mecanisme și utilitatea lor în lumea care ne înconjoară, despre lumină, componentele unui circuit electric și felul în care acesta funcționează, despre electromagnetism și multe altele.



    Ion Neculai, a adăugat: “Proiectele noastre sunt organizate pe module, de patru lecţii, cu o durată variabilă. Piatra de temelie este ca activitatea să fie pe primul loc: fie bricolaj, cum este cazul Maker Exploratorium, unde copiii află despre geometrie şi despre mişcarea corpurilor sau despre electricitate, construind miniproiecte: avioane, maşini cu motoraş electric, etc. Este traducerea noţiunilor pe care le învaţă în şcoală prin aceste proiecte de bricolaj. Toată informaţia se transmite fiind inclusă în activitate şi în materialul pe care copiii îl folosesc.”



    De ce miroase ploaia, de ce e lipicios lipiciul, de ce se aude fulgerul, de ce poate tata să ridice mașina cu un cric și nu doar cu brațele, de ce e mai rezistent lutul când trece prin foc, sunt doar câteva dintre întrebările cărora copii le descoperă răspunsul la cursul Inginericum. Organizatorii au pregătit patru module — chemical engineer, electrical engineer, mechanical engineer și civil engineer — pentru a le arăta juniorilor cum pot transforma lumea după voința lor, în acelaşi timp înțelegându-i legile și resursele. În cadrul modulul Chemical Engineer copiii află ce este chimia, cum sunt împărțite substanțele care compun lumea, în ce stări pot fi găsite, cum le diferențiază oamenii prin simțuri și măsurători, cum se leagă și dezleagă între ele și unde se face pasul între lumea minerală și cea organică. Electrical Engineer este modulul experimentelor, în care micii cercetători fac cunostință cu domnii Coulomb, Volta, Ampere și Ohm, reproducând experimentele simple care i-au facut cunoscuți pe cei care au dat numele acestor unități de măsură. Pârghia, planul înclinat, pana, scripetele, roata cu ax și șurubul sunt eroii modulului Mechanical Engineer. Iar în cadrul modulului Civil Engineer, copiii învaţă despre statică și mecanică, structura materialelor și care sunt factorii și fenomenele care condiționează construcțiile.



    Iar taberele concentrează toate aceste propuneri, într-o formă adaptată programului de vacanţă. Revine cu detalii Ion Neculai: “Am avut două teme pentru taberele noastre. Primul an a fost un parc de distracţie, copiii construiau un parc de distracţii împreună cu noi, cu standuri, cu tot felul de activităţi şi punctul culminant era un roller-coaster pe care copiii îl construiau şi care era atracţia parcului. Iar anul acesta am avut o tabără care se numea “Green Galaxy”, cumva ideea era să-i ajutăm să exploreze domeniul construcţiilor sustenabile, şi atunci ne-am gândit să creăm şi un fir narativ, care să-i ducă într-o lume, într-o galaxie unde sunt planete cu diverse tipuri de construcţii sustenabile pe care ei să le exploreze. Şi ei se plimbau din planetă în planetă şi descopereau aceste tipuri de construcţii sustenabile. Construcţia şi lucrul în echipă sunt centrale acestor tabere.”


    Şi câte şi mai câte năzdrăvănii sunt propuse copiilor de către această echipă de oameni plini de idei şi animaţi de poftă de joacă!