Pentru unii sunt comoară! Pentru alții – povară! Mulți din
vârstnicii României sunt abandonați atât de familie, cât și de societate.
Tristeții și singurătății lor li se adaugă afecțiunile fizice ce jalonează, cel
mai adesea, perioada bătrâneții. Unii au nevoie de îngrijiri medicale acasă, dar
veniturile mai mult decât modice nu le permit să beneficieze de ajutor de
specialitate.
Or, Fundaţia Crucea Alb-Galbenă România tocmai
acest lucru și-a propus: să redea demnitatea acelor persoane în vârstă
devenite, parcă, invizibile. Astfel că, periodic, medicii, asistenții medicali
și sociali, kinetoterapeuții, psihologii sau îngrijitoarele Fundației bat la
uși pe care, altfel, nu le-ar deschide nimeni. La rândul său, Măriuca Ivan,
președinta Crucii Alb-Galbene România, ne-a deschis-o pe cea a Fundației pe
care a creat-o după model belgian:
Partenerii belgieni au venit, în urmă cu
25 de ani în țară, eram la Ministerul Sănătății și au vorbit foarte frumos
despre conceptul de îngrijire la domiciliu. Încercam să refacem întreaga
fizionomie a sistemului. În primii ani după Revoluție, s-a discutat mai mult de
îngrijrea în spital, ulterior de ambulatoriu, apoi de medicina de familie … dar
lipsea această bucățică din tortul mare al Sănătății – îngrijirea la domiciliu.
I-am primit pe partenerii belgieni și am încercat să fiu foarte mult timp
alături de ei în dezvoltarea acestui sistem în România. Am plecat din
Ministerul Sănătății, ca să dovedesc că este posibil, pentru că acolo nu am
reușit! Crucea este un furnizor de servicii de îngrijire la domiciliu acreditat
și autorizat de Statul român, așa că, tot noi, Crucea Alb-Galbenă, am reușit să
introducem în legislația națională, conceptul de îngrijire la domiciliu
finanțat prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Crucea Alb-Galbenă oferă o multitudine de servicii:
administrare de medicamente, injecții, perfuzii, aplicare de pansamente,
măsurarea parametrilor fiziologici, recoltare de analize … într-un cuvânt,
tot ce se pretează îngrijirii la domiciliu, ca alternativă, de dorit, la
spitalizare. Din nou, Măriuca Ivan: (Așa a început Fundația noastră – prin a
răspunde nevoilor și așteptărilor oamenilor care nu au posibilitatea financiară
și nici socială să aibă grijă de ei înșiși! Cei mai mulți erau bătrâni fără
familii, fără copii. Mai ales în ultima perioadă, situația s-a accentuat extrem
de mult din cauza migrației: sunt părinți care au rămas singuri și în grija
nimănui.
Pentru asta, noi am căutat proiecte sociale, am căutat să cerem
administrațiilor locale și centrale bănuți pentru pacienții cu probleme
sociale, ulterior fonduri europene, dar care, în ultima perioadă, nu mai sunt
nici acelea, treptat primăriile ne ne-au mai prea ajutat nici ele și și-au
retras finanțările și bătrânii au cam rămas ai nimănui! În acel moment, am
decis să continuăm să dezvoltăm servicii cu plată pentru cei care au
capacitatea să le plătească și care, evident, nu sunt cazuri sociale și am făcut
un fel de haiducie … am luat de la cei care și-au putut achita serviciile
oferite de noi și i-am ajutat și pe ceilalți pentru care nu aveam finanțare.
Cu alte cuvinte, Crucea Alb-Galbenă, în
ciuda greutăților, nu a abandonat pe nimeni, continuându-și misiunea pentru
care a fost creată. De 25 de ani de când există, a asigurat îngrijirea medicală
la domiciliu a peste 24 de mii de persoane. Chiar pe timp de pandemie, deci cu
eforturi suplimentare – după cum ne-a spus președinta Fundației, Măriuca Ivan -
40 de reprezentanți ai Crucii asistă medical, aproape lunar, în jur de 700-800
de pacienți.
Bine, unii sunt de lungă durată la noi – de
cinci, șase, zece ani. Trăiesc grație ajutorului nostru și
faptului că noi le-am deschis ușile. De fapt, suntem
cam singurii care o facem și găsim în spatele ușilor deschise povești triste
care ne impresionează. Tocmai am văzut o înregistrare cu câțiva din asistenții
mei care au povestit despre bunicuțe de-ale noastre care au plecat dintre noi,
am știut că nu au pe nimeni și, imediat după ce s-au dus, chiar în ziua
respectivă, au apărut trei nepoți, nu știm de unde. Este foarte trist că
povestea asta se repetă, ei în realitate nu au pe nimeni, dar, după ce nu mai
sunt, apar foarte mulți care și-au adus aminte că trebuie să-i petreacă pe
ultimul drum.
În sprijinul
vârstnicilor vulnerabili, Crucea Alb-Galbenă a dezvoltat și așa-numitul Buton
Roşu, proiect ce încununează toată munca de până acum a Fundației. Este un
sistem de teleasistență, complementar celui de urgenţă, care le oferă
posibilitatea persoanelor în vârstă să ceară ajutor rapid la nevoie. Prin
intermediul unei brăţări asemănătoare unui ceas, dotată cu un buton roşu de
panică şi conectată wireless la un telefon cu taste mari, pacienții pot semnala
o situaţie de urgenţă prin apăsarea acelui buton. Semnalul este transmis
automat către un Dispecerat deschis 24h/24, 7zile/7 și 365 de zile pe an, iar
în funcţie de gravitatea situaţiei, dispecerul va iniţia un protocol medical ce
va indica acţiunile ce trebuie întreprinse, inclusiv solicitarea unei
ambulanțe.
Pentru echipa Fundației Crucea Alb-Galbenă
România condusă de Măriuca Ivan a pune suflet în tot ceea ce face este
esențial: Fără investiție emoțională, fără suflet,
fără iubire, fără determinare nu ai cum să oferi servicii de calitate. Or, simt
în ultima perioadă, sunt chiar dezamăgită că ne-am deteriorat ca fibră, ca
oameni, simt că nu mai există nicio aplecare, nicio empatie pentru omul în
suferință. E extrem de trist pentru mine, ca fost pedagog în zona aceasta a
formării oamenilor în halate albe. Nu mai poți vorbi de sacrificiu, de
implicare, aproape că ești desuet …
E foarte trist! De aceea, echipa mea este
cu totul specială. Bani nu avem deloc, dar suntem atât de bogați! Cum simțim că
ne ducem la fundul prăpastiei, imediat apare un înger bun care ne salvează, ne
ajută, ne scoate de acolo și ne duce mesajul, menirea și misiunea. Noi nu venim
la serviciu, cum se spune, noi avem o misiune pe care o ducem în fiecare zi…
Răsplata sufletească, bucuriile și mulțumirea pe care ni le transmit oamenii
sunt motorul care ne ține să mergem mai departe! Suntem, cum spunea cineva, un
înger bun pentru cei care au mare, mare nevoie de noi și nu au unde să ceară
ajutor.
Să încheiem cu această pledoarie rubrica
de astăzi, alăturându-i proverbul românesc cine nu are bătrâni să-și cumpere
sau îndemnul Papei Francisc de a trata persoanele în vârstă cu afecțiune,
recunoștință și respect, ca parte esențială a societății, ca rădăcină și
memorie a unui popor, comoară indispensabilă pentru a privi în viitor cu
speranță și responsabilitate.
