Radio România Internațional

Tag: Inima Copiilor

  • Krebskranke Kinder: Verein „Kinderherz“ hilft bei der Therapie

    Krebskranke Kinder: Verein „Kinderherz“ hilft bei der Therapie

    Monatelang müssen Kinder zuweilen in der Therapie verbringen — sie werden sehr selten besucht, weil sie vom Land sind und die Eltern und Verwandten kein Geld für die Reise in die Gro‎ßstadt haben, oder sie sind Waisen. Sie vegetieren vor sich hin, einfache Subjekte chirurgischer Eingriffe, Strahlungsbehandlungen oder Chemotherapien. Das Personal ist zwar für sie da, aber die für eine Heilung wesentliche menschliche Nähe reicht oft die Zeit nicht. Die Stiftung Kinderherz“ hat vor diesem Hintergrund die Initiative Kein Kind allein im Krankenhaus“ gestartet. Adelina Toncean begann das Projekt im Notfallkrankenhaus Maria Sklodowska Curie“ in Bukarest.



    Ich bin freiwillige Helferin in der Neugeborenen-Therapie im Marie-Curie-Krankenhaus. Ich habe damit im Alleingang angefangen, nachdem ich zwei schwer kranke Kinder zu mir nach Hause genommen habe — eines von ihnen hat es leider nicht geschafft. Das andere Kind hat anderthalb Jahre allein in der Klinik verbracht und selbst wenn es über den Berg ist, leidet es immer noch am Trauma der Einsamkeit“, erzählt Adelina Toncean. Sie hat dann für ihre Idee geworben und heute sind 3200 Helferinnen und Helfer unterwegs in Krankenhäusern, um einsamen Kindern beizustehen.



    Das Redaktionsteam von RRI traf Toncean an einem schweren Tag — sie hält einen Jungen im Arm, dem es offensichtlich nicht sehr gut geht. Das ist eines der Kinder, dem ich täglich zu essen gegeben habe. David habe ich praktisch anfangs mit der Spritze, dann mit der Flasche gestillt. Heute habe ich ihn wieder gefunden. Ihm passiert, was einsamen Kindern oft passiert — sie werden entlassen, landen dann aber in einem schlechten Zustand wieder hier. Diesmal war er intubiert, er ist an Masern erkrankt. Ein anderes Kind muss heute verabschiedet werden — auch nicht der angenehmste Teil im Leben einer Helferin“, seufzt die Frau.



    Tausende Menschen meldet sich für Tonceans Programm — Teenager, aber auch Senioren, die selbst Enkelkinder haben. Die einzige Voraussetzung ist, nicht an übertragbaren Krankheiten zu leiden. Sie absolvieren dann einen Kurs, bei dem sie lernen, wie sie auf der Intensivstation helfen können — aber auch, wie sie mit Situationen zwischen Leben und Tod umgehen. Im Training wird Petruţa“ eingesetzt:



    Petruţa ist ein Simulationsgerät, eine Puppe. Sie sieht aus wie ein Neugeborenes, wiegt auch etwa so viel, und verhält sich auch so. Sie hat eine Wirbelsäule, Schlüsselbeine, den Kopf muss man wie bei einem Baby stützen. Man kann sie realitätsgetreu intubieren, ihr einen Katheter setzen… So lernen die Helferinnen und Helfer, wie man mit einem Kind umgeht und wie man es im Arm hält — denn jedes Kind hat das Bedürfnis, in den Arm genommen zu werden.“




    Das ist eines der ersten Lektionen, die die Helferinnen lernen — unter ihnen auch Andrada Constantiniuc. Ich habe in mehreren Städten lange Zeit als freiwillige Helferin gearbeitet und als ich nach Bukarest kam, suchte ich etwas, das mir auch liegt. Ich habe vom Projekt erfahren und mich sofort gemeldet. Auf der Intensivstation des Marie Curie sind mehrere Kinder, die keine Eltern haben, und weil sie ständig alleine sind, verläuft die Heilung auch langsamer. Unsere Aufgabe ist, bei ihnen zu sein, dem Personal zu helfen, Babys zu stillen — manchmal dauert es ja auch eine Stunde, bis sie 100 ml zu sich nehmen. Ein Kind, das den menschlichen Kontakt spürt, heilt schneller, das Gehirn entwickelt sich besser und auch der Überlebensdrang ist stärker als bei einem Kind, das alleine ist und einfach den Kampf aufgibt“, sagt Andrada Constantiniuc.



    Freiwillige Helfer wie sie verbringen 2-3 Stunden wöchentlich im Krankenhaus. Sie haben so das Gefühl, dass sie auch etwas davon haben: Grundsätzlich ist das für uns ja auch ein Gewinn, nicht nur für die Kinder — denn man begreift, was wichtig ist im Leben und was belanglos ist“, erzählte sie unserem Redaktionsteam.

  • Retrospectiva tentanţiilor româneşti 2016

    Retrospectiva tentanţiilor româneşti 2016

    Vă propun, ca la început de an, să ne reamintim ce acţiuni am
    descoperit, pline de inedit pe parcursul anului trecut.


    Am urmărit acţiuni cu tentă
    socială şi am aflat, spre exemplu, că asociaţiile Inima copiilor şi a
    consultanţilor în lactaţie din România şi-au propus înfiinţarea primei bănci de
    lapte matern din România, necesară copiilor prematuri sau nou-născuţii cu
    probleme, care nu pot primi lapte de la propria mamă.


    Ne-am oprit la vernisajul expoziţiei de
    pictură, Cine suntem, într-o galerie de artă din Bucureşti. Aici am
    descoperit cum arta poate transforma chiar şi viaţa oamenilor străzii.
    Expozanţii au fost unii dintre beneficiarii proiectului Oameni prin artă,
    organizat de asociaţia Samusocial din România. Anca Florea, educator prin arte
    vizuale, coordonatorul proiectului Oameni prin artă şi voluntar al Samusocial, ne-a spus că
    lucrul cu oamenii străzii a fost o experienţă care a îmbogăţit-o: Ideea proiectului a fost a mea, am vrut să lucrez şi cu alte categorii
    de persoane, să fac şi altceva decât se face de obicei. Şi mi s-a părut că
    oamenii străzii au potenţial. Adică am cunoscut câteva persoane, în particular,
    care ar fi putut să facă lucruri în domeniul artistic. Şi mi-am zis că poate
    sunt mai mulţi. Am făcut artă doar pentru dezvoltare personală şi pentru a
    dezvolta capacitatea de exprimare şi abilităţile artistice. A fost mai mult
    decât mă aşteptam, am găsit oameni mai deschişi şi pricepuţi şi foarte dornici
    să facă lucruri.


    Unul dintre expozanţi, Liviu
    Lucian Marcu, ne-a vorbit despre picturile lui, izvorâte din pofta sa de viaţă,
    cum le arată şi titlurile precum: Masa zgomotoasă sau Zdreanţă veselă: Eu la viaţa mea am fost un beţiv, mi-a plăcut viaţa, deci asta ar
    fi…contra lui Brâncuşi: eu sunt moldovean, el e oltean, el are Masa Tăcerii,
    eu am Masa zgomotoasă. Masa asta trebuia să fie la mine cu pahare răsturnate,
    cu beţivi, cu casetofoane, cu un beţiv care doarme pe masă. N-am putut să le
    pictez pe toate, pentru că e şi greu şi a fost şi prima lucrare a mea. O s-o extind
    în viitorul apropiat. Sper. O să iau de la început lucrările pe care le-am
    făcut şi o să le fac cum trebuie.


    Tot pentru oamenii străzii s-a
    deschis în cadrul unui alt proiect un bistro
    care are pregătite meniuri de prânz pentru aceştia. De altfel, motto-ul
    unuia dintre bucătari ne şi întâmpină pe geamuri: Mănâncă la noi, că altfel
    murim amândoi de foame.


    Iar pentru copii care poate nu
    au jucării, am aflat că încă din 2013 s-a deschis singurul Spital de Jucării
    din Bucureşti, care a tratat deja peste 20 de tone de pacienţi.
    Jucăriile care ajung să fie tratate la Spitalul de Jucării sunt curăţate,
    dezinfectate şi reparate, iar mai apoi ajung să bucure copiii care se află în
    centrele de îngrijire ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului
    Bucureşti.


    Ieşind din zona socialului,
    ne-am bucurat şi de proiecte care spun poveşti. Fie că este vorba despre
    poveşti ale oraşelor, precum cel iniţiat de asociaţia Sinaptica: Periferii
    centrale ale Bucureştiului , prin care se urmăreşte punerea în valoare a două
    zone centrale ale oraşului, fie că vorbim despre rolul modelator al poveştilor,
    în cadrul Festivalului de lectură pentru copii NARATIV sau de prima ediţie a
    festivalului internaţional de arta povestirii, Suntem poveşti, proietele
    descoperite arată iniţiative din ce în ce mai frumoase, prin care România
    creşte sănătos.


    Am explorat şi zona
    spectacolelor şi am poposit în arenă pentru poveşti cu domniţe, cavaleri şi cai
    dresaţi din cadrul proiectului Basme cu cai, dar am urmărit şi pianele călătoare
    cărora le-a dat viaţă de-a lungul timpului pianistul Horia Mihail, de la care
    am şi aflat cum s-a alăturat acestui proiect: Povestea este următoarea: am descoperit, în subsolul
    radioului din Bucureşti, două instrumente ce fuseseră la un moment dat, în anii
    50-60, pe scena Sălii Radio, două piane de concert, ce fuseseră uitate acolo
    pentru câteva zeci de ani. Am propus conducerii de atunci ca aceste piane să
    fie redate vieţii muzicale, în locuri unde nu există piane. Ei bine, acest
    proiect a fost îmbrăţişat, imediat de către radioul public, iar acum există
    patru instrumente călătoare, aceste piane călătoresc alături de mine în diverse
    zone în care nu există piane de concert, redau viaţă unor opere muzicale,
    precum Franz Liszt, Mozart, Beethoven, anul acesta Frederich Chopin. Iar aceste
    piane rămân pentru o perioadă în săli de concert unde sunt folosite spre
    bucuria publicului meloman din acele oraşe.



    Sperăm ca şi în acest an să ne urmaţi în descoperirile
    noastre şi să vă bucuraţi de poveşti cu suflet.

  • Ein Marathon für das Kinderherz

    Ein Marathon für das Kinderherz

    In der marokkanischen Sahara fand auch dieses Jahr zwischen dem 6.-12. April der berühmte Marathon des Sables“, einer der anspruchsvollsten Ultramarathons, statt. Die Läufer tragen für das ganze Rennen ihren Rucksack und alles was ihnen nötig ist — die Überlebensausrüstung, ihre Kleidung und das Essen für die ganze Woche mit sich. Zusammen sind das etwa 11 Kilogramm. Die Veranstalter bieten nur Wasser und Unterkunft in berberischen Zelten sowie medizinische Versorgung.



    Zum vierten Mal insgesamt und dritten Mal für den Verband « Inima Copiilor — Kinderherz », nahm Paul Dicu an dem 250 Km langen Marathon durch die Sahara-Wüste teil. Der Etappen-Ultramarathon dauert 6 Tage. Was ihn motiviert, erzählt er uns selbst:



    Wie auch in den letzten Jahren, bin ich im Rahmen einer Spendensammlung für den Verband Kinderherz“ gelaufen. Dieser Verband sammelt Gelder für herzkranke Kinder. Mit den Geldern haben sie schon eine Kinder-Kardiologie-Abteilung und eine Intensivstation im Bukarester Marie Curie-Krankenhaus eingerichtet. Das ist der Hauptgrund und es ist ein sehr guter Grund, der mich dazu bringt jedes Jahr zu laufen. Es ist keine Pflicht, es ist eine Ehre, das tun zu können. Es sind seltene Menschen und deswegen mache ich ohne Zögern weiter.“



    Vor drei Jahren fragte ihn ein Freund, ob er nicht für den Verband laufen möchte. Seitdem möchte er seine Rolle als Vorbild für diejenigen, die dem Verband Kinderherz, im Rahmen der Aktion « Zu Fu‎ß mit Paul. Lauf auch Du für die herzkranken Kinder. » helfen möchten, behalten. Ziel ist es Fonds für diese Kinder zu sammeln.



    Paul Dicu: Der Haupt-Sponsor hat die Summe aufgestockt. Dieses Jahr haben wir vom Sponsor 25 Tausend Euro bekommen. Für jeden gelaufenen Kilometer zahlte der Sponsor 2 Euro. Die Zahl der von allen gelaufenen Kilometer liegt bei ungefähr 15 Tausend. Wir haben das Geld bekommen und das freut uns sehr. Es waren etwa 1350-1400 Personen die im Rahmen der Aktion « Zu Fu‎ß mit Paul » gelaufen sind, aber ich konnte nicht alle erfassen.



    Das hat mich sehr gefreut, weil die Menschen an der Spendenerhebung teilgenommen haben. In den letzten beiden Jahren waren es etwa 1100 und dieses Jahr sind es knapp 1400. Es war schlicht und einfach fantastisch. Leute sendeten mir Textnachrichten als ich mich dort befand und unterstützten mich nicht aufzugeben, stark zu sein. Sie wussten aus ihrer Erfahrung aus den Vorjahren, was dort geschieht.“



    Die Verhältnisse sind hart und die Ultramarathon-Teilnehmer beharrlich, dabei geht es aber nicht unbedingt um Sport. Paul Dicu erklärt:



    Das Rennen ist eine Wohltätigkeits-Geschichte, es geht nicht um dich, sondern um deine Leistungen, um Ranglisten, um Medaillen. Das Rennen wurde vor 29 Jahren von Patrick Bauer ins Leben gerufen. Er wollte der Welt zeigen, wie schön es ist für einen Zweck zu rennen und was man damit bewegen kann. Am Rennen beteiligen sich Krebskranke, Blinde, Leute ohne ein Bein, es ist unglaublich zu sehen, was dort geschieht. Du kommst von mit einer anderen Vision über die sogenannten Probleme in deinem Leben zurück.“



    Was sollten wir aus solchen Erfahrungen lernen? Wie kann jeder von uns den Menschen um sich helfen?



    Paul Dicu: Ich würde dieses Rennen ist einen obligatorischen Lehrplan einschlie‎ßen. Jeder Mensch muss das tun, er muss verstehen, was der andere bedeutet, was seine Beziehung zu seinen Mitmenschen bedeuten sollte. Es geht dabei nicht um ihn, sondern um was er für andere tun kann. Auch unsere Kampagne, des Verbandes Kinderherz basiert darauf. Es geht nicht um uns und unsere Taten, sondern um die Idee den anderen zu helfen. Leider gibt es Kinder die herzkrank sind und es wird sie weitergeben.



    Die Menschen fragen mich warum ich noch weiter renne. Die Antwort ist einfach: weil es Kinder mit Problemen gibt. Was wir aus diesem Rennen lernen: zu schenken, einfach zu schenken, gro‎ßzügig zu sein, ohne im Gegenzug etwas zu erwarten. Es gibt Menschen mit Problemen. Was wir tun können? Wir können mit Paul zu Fu‎ß rennen, wir können via Textnachricht an 8861 spenden, wir können mithilfe des Sonderformulars 2% der Lohnsteuer spenden und verstehen, dass dank dieses Geldes diese Kinder ein leichteres Leben haben werden.“



    Audiobeitrag hören:


  • Un maraton pentru Inima Copiilor

    Un maraton pentru Inima Copiilor

    Deşertul marocan a găzduit şi în această primăvară faimosul Marathon des Sables, în perioada 6 şi 12 aprilie. Între competiţiile de ultramaraton – deloc puţine în lume – Marathon des Sables şi-a câştigat renumele pentru condiţiile drastice impuse participanţilor. Astfel, pe toată durata concursului, alergătorii poartă în spate rucsacul cu tot ce le este necesar: kitul de supravieţuire, hainele şi mâncarea pentru toată săptămâna, cântărind aproximativ 11 kilograme. Organizatorii oferă doar apă şi adăpost în corturi berbere, sacul de dormit şi salteaua izopren fiind duse de concurent şi, la nevoie, asistenţă medicală.




    Pentru a patra oară la rând şi pentru a treia oara împreună cu asociaţia Inima Copiilor, Paul Dicu a alergat cei 250 de kilometri în 6 zile, prin Sahara. Ce îl motivează am aflat de la Paul Dicu, la întoarcerea de la maraton: Ca şi în anii trecuţi, am fost să alerg în cadrul unei campanii de strângere de fonduri pentru Asociaţia Inima Copiilor, o asociaţie care strânge fonduri pentru copiii bolnavi de inimă. Ei au şi făcut o secţie de cardiochirurgie pediatrică la spitalul Marie Curie din Bucureşti şi încă o secţie de terapie intensivă. Acesta este motivul principal şi e unul foarte bun, care mă face să mă duc să alerg an de an. Nu e o obligaţie, e o onoare că pot face acest lucru. Sunt nişte oameni cu care rar îţi este dat să te întâlneşti şi ăsta e motivul care mă face să merg mai departe fără nicio ezitare.”




    De la o discuţie ce a avut loc cu trei ani în urmă în care un prieten l-a întrebat pe Paul dacă nu doreşte să alerge pentru ei, maratonistul şi-a făcut un scop din a-şi păstra rolul de model al tuturor celor ce doresc să ajute Asociaţia Inima Copiilor, în cadrul campaniei În pas cu Paul. Aleargă şi tu pentru copiii bolnavi de inimă”. Scopul final este strângerea de fonduri prin care pot fi ajutaţi copii bolnavi de inimă: Sponsorul principal a suplimentat suma, iar anul acesta am strâns 25.000 euro de la sponsor, în ideea în care campania spunea că, pentru fiecare kilometru alergat de oricine din această lume, sponsorul plătea 2 euro pe fiecare kilometru. Au fost 1350-1400 oameni, încă nu am reuşit să centralizez foarte bine, de peste tot, inclusiv de pe nişte platforme petroliere, care au alergat în campania în pas cu Paul”. Asta m-a bucurat foarte tare, pentru că aceşti oameni au contribuit mult la strângerea acestor bani. În ultimii doi ani am avut în jur de 1100 şi iată că anul ăsta avem aproape 1400 oameni. A fost fantastic pur şi simplu. Oameni care îmi trimiteau mesaje când eu eram acolo şi care mă susţineau şi îmi spuneau să nu renunţ, să fiu tare. Pentru că ei ştiau din anii trecuţi ce se întâmplă pe acolo.”




    Deşi condiţiile sunt dure, iar participanţii la ultramaraton perseverenţi, cursa nu este una sportivă. Vine cu detalii Paul Dicu: Cursa este făcută ca o poveste de caritate; nu-i despre tine, despre performanţele tale, despre clasament, despre medalii. Cursa a fost inventată de Patrick Bauer acum 29 de ani şi el a vrut să arate lumii cât de frumos este să alergi pentru o cauză şi ce poţi face cu asta. Şi atunci cel puţin jumătate din participanţi aleargă în cadrul unor acţiuni de caritate sau chiar ei înşişi având probleme de sănătate. Aleargă acolo bolnavi de cancer, aleargă nevăzători, aleargă oameni fără un picior, este incredibil când vezi ce se întâmplă acolo. Vii de acolo cu o percepţie total schimbată privind aşa-zisele probleme de viaţă pe care le ai tu.”



    Ce ar trebui să învăţăm din experienţe de acest fel? Ce putem face oricare dintre noi pentru a ne ajuta semenii? Paul Dicu: Eu aş introduce această cursă într-un soi de programă obligatorie. Fiecare om ar trebui să o facă, să-şi dea seama ce înseamnă celălalt, să-şi dea seama ce ar trebui să însemne relaţia pe care ar trebui s-o aibă cu cel de lângă el, să înţeleagă că nu e despre el însuşi, ci despre ceea ce poate face el pentru ceilalţi. Sigur că şi campania noastră de la Inima Copiilor, care se bazează fix pe acest lucru nu e despre cine suntem noi şi ce facem, este chiar ideea de a-l ajuta pe celălalt. Din păcate copii cu probleme cardiace au fost şi vor fi în continuare şi lumea mă întreabă de ce mă mai duc să alerg. Iar răspunsul este: pentru că încă există copii cu probleme. Şi ce ne învaţă pe noi această cursă? Să dăm, să dăm pur şi simplu, să fim generoşi fără să aşteptăm ceva în schimb? Oameni cu probleme există şi atunci ce putem face? Putem să alergăm în pas cu Paul, putem să donăm printr-un sms la 8861, putem să dăm un formular de 2% şi să înţelegem că exact cu aceşti bani putem face existenţa copiilor mai uşoară.”



    Ne alăturăm şi noi campaniei În pas cu Paul” şi vă reamintim că puteţi ajuta în orice fel, chiar şi trimiţând un sms. Totul e să vă doriţi acest lucru!

  • Primele operaţii pe cord la Spitalul pentru copii „Marie Curie” din Bucureşti

    Primele operaţii pe cord la Spitalul pentru copii „Marie Curie” din Bucureşti

    La începutul acestei săptămâni au avut loc primele operaţii pe cord în noua secţie de cardiochirurgie a Spitalului de copii “Marie Curie” din Bucureşti. O echipă de specialişti italieni a inaugurat secţia în cadrul primei misiuni ce face parte din programul de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Departamentul de Cardiochirurgie pediatrică al Spitalului de copii “Marie Curie” a fost amenajat şi dotat în urma unei investiţii totale de aproximativ 4.200.000 de euro, din care: aproximativ 1.500.000 de euro din donaţii publice strânse de Asociaţia Inima Copiilor, aproximativ 2.300.000 euro oferiţi de Ministerul Sănătăţii pentru aparatura medicală, restul sumei provenind din alte donaţii şi sponsorizări către unitatea sanitară.



    Alex Popa, preşedintele Asociaţiei Inima Copiilor, povesteşte cum au ajuns medicii italieni în România: “Ministerul a făcut un contract cu clinica San Donato din Italia, un centru de referinţă europeană în ceea ce priveşte cardiochirugia pediatrică şi cu Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo, amândouă conduse de profesorul Alessandro Frigiola. Pe 23 septembrie a debutat prima misiune medicală, au fost operaţi până astăzi patru copii şi urmează încă unul, toţi sunt bine şi totul a mers foarte bine spre bucuria noastră, ceea ce dovedeşte că secţia pe care am făcut-o noi, Asociaţia Inima Copiilor, este perfect funcţională şi medicii italieni au fost foarte mulţumiţi, au spus că am făcut foarte bine ceea ce am făcut.”



    Departamentul de cardiochirurgie de la Marie Curie este unul dintre cele mai moderne centre medicale din România. Aparatură de ultimă oră a fost cumpărată în mare parte şi din donaţiile obţinute ca urmare a apelurilor la caritate ale Asociaţiei Inima Copiilor. Medicul Cătălin Cârstoveanu îşi aminteşte începutul acestei epopei: Am început să mergem în afara ţării şi am văzut nişte doctori normali care operau foarte bine, apoi mergea copilul în Reanimare, în 3 zile mergea copilul în secţia de Cardiologie şi apoi se externa. Trebuie să recunosc, am fost destul de şocat de lucrul ăsta. În mintea mea, cardiochirurgie însemna mult sânge, reanimare, resuscitare şi un sfârşit inevitabil. Am fost în diverse centre, în Germania, am dus multe cazuri în Italia… Văzând astfel de centre am spus că se poate face şi la noi acasă lucrul acesta.”



    Mesajele emoţionante ale Asociaţiei Inima Copiilor au atins inimile multor români, atât din ţară, cât şi din străinătate, povesteşte Alex Popa: Noi am făcut mult mai mult decât am promis. În 2009 ne-am propus să facem un departament cu o secţie minimală şi o sală de terapie intensivă în jurul cărora să construim în continuare. Datorită succesului pe care l-am avut atunci am făcut o secţie completă.”



    Deşi secţia de cardiochirurgie de la Marie Curie a fost gata în 2011, în mod paradoxal, a rămas închisă până la începutul acestei săptămâni. Asta pentru că specialiştii în cardiochirurgie pediatrică pot fi număraţi pe degetele de la o mână, explică Alex Popa: La noi în ţară există două centre unde se practică cardiochirurgia pediatrică: la Târgu-Mureş şi la Cluj. Nu e în interesul nimănui să iei personal de la alte secţii care funcţionează aşa că trebuie să şcolarizezi personal proaspăt. Asta se şi întâmplă în cadrul acestor misiuni, cum a fost cea care încă e în desfăşurare la Marie Curie şi cum vor mai urma şi altele. Există şi un program iniţiat şi finanţat de Ministerul Sănătăţii în cadrul căruia personal român angajat la Marie Curie va merge la specializare la Clinica San Donato sau la alte clinici cu care acest spital colaborează şi vor învăţa. Este un proces nu foarte scurt, în mod normal durează aproximativ 3 ani.



    Activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al Spitalului “Marie Curie” începe anul acesta cu misiuni medicale periodice şi va deveni tot mai susţinută în perioada următoare, urmând a fi complet funcţională cu specialiştii din Romania, formaţi până la sfârşitul programului, spune Alex Popa: Lucrurile se vor întâmpla într-un ritm care se va accelera, sperăm ca la un moment dat vor exista şi nişte medici cardiochirurgi aici care să înceapă prin operaţii simple. Nu e vorba doar de performanţa chirurgului, ci şi de performanţa de care este capabil personalul din Terapie Intensivă pentru că îngrijirea post-operatorie a pacientului în cardiochirurgie este foarte foarte importantă. Lucrurile se dezvoltă încet-încet. Anul ăsta se preconizează că vor fi trataţi acolo în jur de 30 de copii, ceea ce este foarte mare lucru. Nu vor mai trebui să meargă în străinătate, sunt trataţi aici.”



    Departamentul, are o sală de operaţii pentru cardiochirurgie, două saloane de terapie intensivă şi un laborator de cateterism. În plus, a fost amenajată secţia de sterilizare, sala de neurochirurgie şi s-a realizat climatizarea nu doar pentru departamentul de cardiochirurgie, ci pentru întreaga aripă de clădire. Aici, zecilor de copii de români născuţi cu malformaţii cardiace li se va pune un diagnostic corect şi tot aici anumite defecte la inimă vor putea fi reparate. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără donaţiile generoase strânse de Asociaţia Inima Copiilor şi fără cei peste 2 milioane de euro investiţi de Ministerul Sănătăţii. În curând, tot la Marie Curie va fi inaugurată şi o secţie ultramodernă de terapie intensivă pentru nou-născuţi.