Tag: initiative civice

  • Cele mai bune iniţiative civice din 2017

    Cele mai bune iniţiative civice din 2017

    Deja celebre în ţară şi străinătate, numeroasele proteste
    de anul trecut şi de anul acesta purtând marca #REZIST, sunt expresia unui
    civism care s-a manifestat din ce în ce mai puternic în ultimii ani. Dar nu
    doar acest tip de civism, coagulat în jurul unor mari teme de corupţie, s-a
    făcut remarcat recent, ci şi un alt tip de activism: acela care se realizează petiţie cu petiţie,
    pas cu pas, prin perseverenţă şi dialog cu factorii de decizie sau, în orice
    caz, căutând să iniţieze acest dialog. Unii dintre aceşti activişti sunt
    sprijiniţi de asociaţia non-guvernamentală Centrul de resurse pentru
    participare publică (CERE) care, de nouă ani, îi şi premiază pe cei mai
    perseverenţi şi creativi dintre ei în cadrul Galei Participării Publice. Anul
    acesta, premierea proiectelor din 2017 a căutat să celebreze ambele categorii
    de activism: cel manifestat prin proteste masive de stradă şi cel practicat de
    micile grupuri de iniţiativă preocupate de teme sociale precum condiţiile de
    locuire în cartiere, de educaţie şi de echitate în şcoli, de protejare a
    mediului înconjurător.Despre tema
    Galei din acest an, am stat de vorbă cu Oana Preda, directoare executivă a
    CERE. Am construit Gala de anul acesta în jurul conceptului de solidaritate
    gândindu-ne că solidaritatea ar fi o cale ca aceste două tipuri de activişti să
    se cunoască şi să lupte unii alături de alţii. Noi, în ultimii ani, am văzut
    din ce în ce mai mult spirit civic sau cetăţenesc, din ce în ce mai mult
    activism, din ce în ce mai mulţi oameni dispuşi să lupte. Din păcate,
    schimbarea de atitudine a oamenilor nu a produs încă o schimbare profundă şi la
    nivelul autorităţilor. Se simte, momentan, în aer un oarecare pesimism, dar oamenii
    sunt hotărâţi să reziste.


    Dintre cei care au rezistat şi chiar au izbândit să-şi
    facă auzit punctul de vedere de către autorităţile publice fac parte şi
    mămicile din asociaţia SAMAS. Prin campania
    CNA faţă în faţă cu alăptarea: au convins Consiliul Naţional al
    Audiovizualului să includă în pauzele publicitare ale televiziunilor un mesaj
    de promovare a alăptării exclusive la sân a copilului, până la 6 luni. Mesajul
    acesta reprezintă o victorie extrem de importantă având în vedere că, potrivit
    UNICEF, în
    România, doar 12% dintre sugari sunt alăptaţi în prima oră de la naştere, iar
    rata de alăptare exclusivă la sân în primele şase luni de viaţă a micuţilor
    este de 16%. S-o ascultăm pe una din membrele asociaţiei SAMAS, Eli Roman,
    vorbind în cadrul Galei participării publice. Televiziunile în continuare se cam codesc să
    difuzeze acest mesaj la fel de des precum alte mesaje de interes public. Noi am
    vrut să transmitem un mesaj de încurajare către mame. Nu e uşor să alăptezi,
    dar nu e nici imposibil. Nu blamăm pe nimeni. Dacă o mamă alege să nu alăpteze,
    atunci este alegerea ei exclusivă, dar, doamnelor, mămicilor şi taţilor, să ştiţi
    că este înălţător să-i oferi copilului ce-i mai bun din tine în materie de
    lichid vital.


    Un lichid la fel de vital este apa provenind din
    izvoarele de la munte. Ovidiu Mihuţ, un cetăţean pasionat de pescuit, s-a unit
    cu alţi pescari pentru campania Deşertificarea Munţilor Făgăraş şi însuşirea
    ilegală a terenului statului. Ovidiu Mihuţ a atras atenţia opiniei publice
    asupra impactul negativ asupra mediului, pe care îl produc microhidrocentralele
    din zonele montane protejate. În plus, apelând la legislaţia UE, a atras
    atenţia şi Comisiei Europene care a deschis o acţiune de infringement contra
    României de neîndeplinire a obligaţiilor privind consevarea habitatelor
    naturale în procesul de autorizare a microhidrocentralelor din ţara noastră.
    Ovidiu Mihuţ. Noi nu suntem o organizaţie, noi suntem
    simpli cetăţeni şi vrem să spunem că suntem printre primii care am devoalat
    faptul că a construi aceste microhidrocentrale de mică putere în rezervaţiile
    naturale reprezintă doar o schemă de îmbogăţire în interes privat, pe buzunarul
    oamenilor de rând. Eficacitatea, din punct de vedere economic, a acestor
    microcentrale, poate fi comparată cu eficienţa unei baterii de ceas folosită ca
    să porneşti o locomotivă. Am reuşit să demonstrăm că, de fapt, aceste mici
    hidrocentrale ascund o mare corupţie.


    Cât de importantă este perseverenţa pentru a-ţi face
    cunoscute doleanţele a demonstrat-o şi Oana Vasiliu, prin campania Revoluţia
    celor din Căminul Social Canta. În locuinţele sociale din acel cartier ieşean,
    condiţiile de trai sunt inumane, iar Oana Vasiliu le-a experimentat direct. S-o
    ascultăm. Eu am scăpat din căminul Canta. Am locuit
    acolo 7 ani împreună cu cei trei copii ai mei. E foarte greu acolo de trăit, e
    crunt. Sunt foarte mulţi oameni bolnavi, oameni cu handicap, copii cu epilepsie
    şi autism care încă mai locuiesc acolo, în camere de 9 mp. Autorităţile locale
    refuză orice schimb de locuinţă cu cei din Canta. Eu am făcut cereri peste
    cereri timp de 7 ani, de aceea am reuşit să scap de acolo. Dar cei rămaşi în
    Canta se izbesc de un refuz continuu, cel mai probabil, fiindcă nu ştiu să se
    apere. Cu ajutorul jurnaliştilor, i-am ajutat în sensul că acum îşi cunosc
    drepturile. Acolo se sinucid oameni şi e inuman ca autorităţile locale să ştie
    acest lucru şi să nu facă nimic.


    Dacă la Iaşi, campania civică a dus doar la atenţionarea
    opiniei publice, la Constanţa, administraţia publică a fost convinsă printr-o
    campanie de activism să deschidă primulcentrudeconsiliere şiprimire înregimdeurgenţă pentruvictimeleviolenţeidomestice. Acest lucru a fost posibil datorită AsociaţieiNecuvinte care prin campania
    Caravana schimbărilor asensibilizat şiinformatopiniapublică cuprivirelafenomenulviolenţei înfamilie. Despre munca de convingere depusă de
    asociaţie, ne vorbeşte acum Simona Voicescu, participantă la campanie. S-a deschis un adăpost, s-a deschis o linie locală
    telefonicăde ajutor gratuită, dar
    totul s-a făcut cu mult efort. Am fost primiţi agresiv în Constanţa şi,
    ulterior, după deschidere, când am cerut informaţii despre acest centru, ni s-a
    cerut să facem o solicitare în scris la care vom primi răspuns în 30 de zile.


    Cu toate acestea, prin presiunea exercitată de
    organizaţiile civice, opinia publică şi presa locală, hotărârea de a deschide
    acest centru a fost luată doar după 25 de zile. Motiv pentru care CERE a
    premiat această campanie, alături de celelalte menţionate, în cadrul Galei
    Participării Publice.

  • Reglementarea grupurilor informale

    Reglementarea grupurilor informale

    În ultimii doi-trei ani, spiritul civic al
    românilor – multă vreme inhibat de amintirea dominaţiei comuniste – se manifestă
    din ce în ce mai pregnant prin apariţia unor grupuri de iniţiativă. Mici
    organizaţii informale, create la firul ierbii, ele se coagulează pentru
    rezolvarea unor probleme punctuale. De pildă, grupul Iaşiul Iubeşte Teii s-a
    format în semn de protest faţă de decizia primăriei de a tăia celebrii tei din
    fosta capitală moldoveană şi a reuşit chiar să elaboreze un proiect de
    replantarea a acestor copaci. În Bucureşti, mai multe cartiere sunt
    reprezentate de unul sau chiar mai multe grupuri informale: Iniţiativa
    Favorit, Salvaţi Parcul Drumul Taberei, Salvaţi Parcul IOR. În total, în
    România, ar activa 513 de grupuri informale, dintre care 48 au apărut spontan,
    la iniţiativa membrilor, iar 465 au fost create prin programe de sprijin ale
    statului sau prin fonduri private ale unor organizaţii umbrelă. Datele acestea
    sunt incluse într-un raport redactat în cadrul proiectului Dezvoltarea
    capacităţii ong-urilor şi a grupurilor informale, lansat de către Fundaţia
    pentru o Societatea Deschisă. Trezit la viaţă în ultima vreme, spiritul civic
    are nevoie în continuare de stimulare consideră coordonatoarea proiectului
    Marinela Andrei: Raportul grupurilor informale sprijinite în
    raport cu cele spontane este de 10 la 1. Principala noastră concluzie este că activarea
    spontană a cetăţenilor sau a spiritului civic este destul de limitată, chiar
    dacă a început să se manifeste şi deja este un fenoment vizibil în spaţiul
    public. Cele mai multe dintre cele sprijinite au activităţi care ţin de regulă
    de rezolvarea unei probleme comunitare mici, care ţine de infrastructură,
    indiferent că vorbim de drumuri, poduri sau clădiri (grădiniţe, şcoli).



    Organizându-se, semnând
    petiţii şi cerând audienţe, unele din aceste grupuri devin vizibile şi chiar
    reuşesc să discute cu autorităţile locale. Dar statutul de partener de dialog
    al administraţiei se obţine greu, în parte şi din cauza faptului că aceste
    grupuri informale nu au o personalitatea juridică clar reglementată. Cu toate
    acestea, membrii lor nu văd în rectificarea acestei situaţii o prioritate.
    Sociologul Valentin Burada, unul din autorii raportului despre Activitatea grupurilor civice informale în
    România.
    Problema principală nu ţine de înregistrarea
    formală sau juridică a acestor grupuri, cât de nevoia lor de a fi recunoscute,
    inclusiv de către autorităţile publice. Opiniile venite din partea acestor
    grupuri informale subliniază că accentul trebuie pus pe lucrul cu autorităţile
    publice, iar oficializarea statutului lor poate fi anevoioasă şi poate crea,
    mai degrabă, probleme decât soluţii. În plus, recunoaşterea lor de către
    autorităţi se realizează de cele mai multe ori în acest moment pe baza unui
    istoric îndelungat de acţiune comună a membrilor, de participare a lor la
    şedinţele consiliilor locale, de coagulare
    a unor acţiuni publice chiar în stradă, acţiuni prin care grupurile chiar îşi
    obţin recunoaşterea.



    Centrul de Resurse
    Pentru Participare Publică (CERE), una dintre asociaţiile care a sprijinit
    formarea multor grupuri de iniţiativă civică, nu consideră că este nevoie de
    reglementări suplimentare, cum ar fi, de pildă, înscrierea pe o listă deschisă
    de către primării sau consilii locale. De ce? Ne răspunde
    Sânziana Dobre, coordonatoare de programe la CERE: Una dintre
    concluziile studiului cu care noi nu suntem de acord este ideea creării unei
    proceduri de înregistrare pe lângă instituţia publică vizată de grupurile
    informale. Procedura aceasta ar fi similară cu ideea de a te acredita pe lângă
    respectiva instituţie. Înainte de a iniţia demersurile de a merge în audienţă
    sau de a solicita diverse întâlniri, oamenii ar trebui să se înregistreze. Noi
    nu credem că asta e necesar. Noi credem că asta ar timora acţiunile grupurile
    civice pentru că experienţa lor începe odată cu primele audienţe. A le impune
    ca înainte de asta să facă un alt pas nu le vine în ajutor. În plus, asta ar
    birocratiza procesul de negociere cu autorităţile care este de-abia la început
    şi care ar trebui să fie lăsat să crească organic cât mai simplu.



    În schimb, sunt binevenite
    alte propuneri care vizează creşterea eficienţei grupurilor informale. Sânziana
    Dobre: Sunt foarte binevenite celelalte concluzii care propun
    ca şi grupurile să poată cere dezbateri publice în cadrul legii privind
    transparenţa decizională. Această lege spune că autorităţile locale trebui să
    se consulte cu ong-urilor înainte de a lua anumite hotărâri. Ar fi bine ca la
    aceste consultări să se prezinte şi grupurile informale. Un lucru care poate fi
    făcut este crearea unor spaţii de întâlnire. O provocare mare pentru toţi cei
    care fac parte dintr-un astfel de grup este: unde ne vedem?. Nu se pot vedea
    mereu doar la cafenele. E un lucru, poate, costisitor pentru unii. În plus,
    acolo e cam gălăgie şi nu este un mediu prielnic pentru planificare sau discuţii.
    Aşadar, crearea unor spaţii de întâlnire sau a unor spaţii publice are fi un
    lucru binevenit.



    Concluzia unanimă este, însă, aceea că stimularea
    iniţiativelor civice ţine mai ales de creşterea nivelului de educaţie civică:
    oamenii vor prinde curaj să discute cu autorităţile, atunci când află care le
    sunt drepturile. Valentin Burada: Problemele vin, mai degradă, din gradul scăzut al educaţiei civice şi
    al tradiţiei participării în România şi mai puţin din lipsa
    legislaţiei sau a instrumentelor legale care ar putea să susţină această
    implicare civică. Sunt carenţe în privinţa aplicării legislaţiei privind
    accesul publicului la informaţie publică şi participarea cetăţenilor la
    procesul prin care se iau decizii cu impact public. Grupurile informale au un
    rol în această privinţă. Au fost propuse ca şi mecanisme de stimulare a
    implicării civice atât creşterea nivelului de educaţie civică, dar şi
    exercitarea presiunii asupra autorităţilor pentru ca acestea să respecte
    legislaţia existente şi să creeze mecanisme de implicare reală a cetăţenilor în
    procesul decizional.


    În ciuda tuturor acestor deficienţe,
    iniţiativele civice se dezvoltă ca număr şi intensitate, iar direcţia nu poate
    fi decât ascendentă.