Tag: Innocastle

  • Castelele și conacele din Regiunea Centru sunt repuse în valoare cu ajutorul fondurilor europene

    Castelele și conacele din Regiunea Centru sunt repuse în valoare cu ajutorul fondurilor europene

    Consiliul
    Județean Mureș a fost, recent, gazda unui eveniment dedicat castelelor și
    conacelor din județul Mureș.


    Este vorba despre o întâlnire regională ce a
    avut ca scop dezbaterea politicilor publice ce vizează reședințele elitelor
    istorice, precum și administrarea, protejarea și promovarea acestora.


    Evenimentul a reunit 45 de participanți, reprezentanți
    ai autorităților locale, proprietari de castele și domenii istorice, inclusiv
    persoane private, reprezentanți ai societății civile și ai unor instituții de
    profil din județele Mureș, Alba și Harghita, precum și reprezentanți din partea
    ADR Centru.


    Întâlnirea
    a fost organizată în cadrul Innocastle, un proiect european pe care Institutul
    Național al Patrimoniului (INP) îl coordonează alături de 4 parteneri
    internaționali, și care urmărește îmbunătățirea instrumentului de
    finanțare prin Programul Operațional Regional, pentru conservarea și
    dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.


    În
    pregătirea dezbaterii, o echipă interdisciplinară de specialiști din cadrul INP
    a analizat în teren 47 de castele, conace și domenii istorice din județul
    Mureș, atât clădiri incluse în Lista Monumentelor Istorice, cât și clădiri
    neclasate.


    Dintre
    acestea, pentru o parte semnificativă se caută în prezent soluții de
    revitalizare. Castelele, conacele și domeniile istorice au un potențial enorm
    de a deveni catalizatori pentru inovare și turism pe valea Mureșului, însă
    acest lucru nu se va întâmpla de la sine.


    O
    viziune comună, cooperarea regională, implicarea comunităților și sprijinul
    politic sunt esențiale, așa cum a reieșit din dezbatere.


    Are detalii,
    Nicolae Mărginean, director comunicare ADR Centru: Pentru
    salvarea și restaurarea și protecția acestor obiective de patrimoniu am
    finanțat 25 de obiective, care se adaugă celor 32 de proiecte, care necesită
    peste 157 de milioane de lei finanțare. Cele 25 de obiective au fost deja realizate
    în perioada 2007-2013, iar cele 32 de proiecte din această perioadă include și
    obiective din Mureș. Și nu ne referim doar în zona comunelor sau la castelele
    din zona rurală, care sunt valorificate prin proiectul Innocastle, ci ne referim în special la Paltul Culturii și la
    muzeele din Tg.Mureș, care beneficiază de fonduri nerambursabile pentru
    reabilitare și pentru punere în valoare.




    De
    menționat că în Regiunea Centru există cele mai multe castele și cele mai multe
    obiective de patrimoniu antropic din țară.


    Potrivit promotorilor proiectului Innocastle, România are
    aproape 600 de castele și conace incluse în patrimoniul național, o moștenire
    culturală grav afectată atât în perioada comunistă, cât și în deceniile de
    după.


    În
    prezent, castelele și conacele sunt adevărate resurse, care pot fi folosite pentru
    a crește atât atractivitatea zonelor rurale, cât și economia acestora.