Tag: INSP

  • Jurnal Românesc – 13.02.2024

    Jurnal Românesc – 13.02.2024

    Ministerul Afacerilor Externe le reaminteşte cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în ţări cu zone afectate de cazuri de malarie să se informeze asupra condiţiilor din acele zone şi că este de preferat ca anterior deplasării, cu patru – șase săptămâni înainte, să se adreseze unui cabinet de vaccinări internaţionale, în vederea obţinerii tuturor informaţiilor pentru menţinerea stării de sănătate pe parcursul călătoriei. De asemenea, MAE le recomandă cetăţenilor români să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică sau să acceseze paginile de internet naţionale specializate şi a portalului Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor. În România se înregistrează anual între 25 şi 35 de cazuri de malarie, toate de ‘import’, a declarat, săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

    Florin Balaban, un român emigrat în Luxemburg, organizează, anual, o competiţie mondială de caricaturi fără comentariu, cu o temă dată – un gen foarte dificil, iar în aceste zile peste 80 dintre caricaturile care au participat la ediţia din 2011 a concursului sunt prezente la Galeriile Europe din Braşov. “După o pauză de câţiva ani am revenit cu aceste caricaturi. E obligatoriu să fie fără text, fără explicaţii”, a precizat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Braşov, Nicolae Daicu: „Aşa cum se poate vedea, tema este capitalismul. Sunt participanţi din toate ţările lumii, premianţi, iar printre ei avem şi români”. Unul dintre pereţii galeriei este rezervat în întregime caricaturilor lui Florin Balaban.

    “Este un ferment în ramura asta, al caricaturii. În Europa de Vest atrage atenţia şi strânge în jurul lui caricaturişti de soi, să zic aşa. Nu oricine poate face caricatură fără cuvinte. Am avut şi la noi, în România, foarte mulţi caricaturişti, dar cel care dă explicaţii este, de fapt, un ilustrator la un banc, la ceva. Dar aici sunt opere cu substraturi mai fine, mai subtile”, mai spune Nicolae Daicu. Caricaturile pot fi admirate până în data de 15 februarie.

    Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, a doua ediție a unui eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume. De Ziua Națională a Lecturii, pe 15 februarie, începând cu ora 12.00, va avea loc „Retrospectiva anului editorial românesc 2023”. În cadrul evenimentului, cinci invitați vor prezenta cele mai relevante apariții editoriale din 2023 de pe piața de carte din România. Criticul și istoricul literar Paul Cernat va prezenta cărțile din domeniul non-ficțiune, criticul literar Cosmin Ciotloș va vorbi despre volumele de poezie, scriitoarea Adina Rosetti va analiza realizările din sfera literaturii pentru copii și tineret, Șerban Axinte, poet și cercetător științific, va pune în discuție aparițiile notabile din proza scurtă, iar Cezar Gheorghe, critic de film şi publicist, va vorbi despre volumele de proză ale anului anterior.

    Retrospectiva anului editorial românesc este un program anual conceput pentru a oferi traducătorilor prilejul să își consolideze informațiile despre aparițiile editoriale românești recente și să ia contact nemijlocit cu profesioniști din sfera cărții. Centrul Naţional al Cărţii și-a propus să creeze și să consolideze astfel un cadru în care traducătorii din literatura română din întreaga lume să se cunoască şi să discute despre cum se poate dezvolta impactul literaturii române în străinătate.

    Tot cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, în data de 15 februarie Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, va organiza dezbaterea „Acasă – Spațiu Cultural și Sufletesc al Limbii Române”, la care va participa scriitoarea Tatiana Niculescu – Bran. Proiectul va aduce în fața publicului de la Bruxelles un autor important al României, într-o întâlnire deschisă de tipul „dialog-prezentare”, însoțită de lectură din romanele „Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut”, „Englezul din Gara de Nord” și „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”. De asemenea, Tatiana Niculescu – Bran va aborda o serie de biografii interbelice, prezentate în cărți apărute recent. Operele Tatianei Niculescu – Bran și-au găsit un loc important în România, dar și în lume, prin caracterul biografic și, în același timp, istoric, literar, documentar și jurnalistic.

    Autoare de cărți de non-neficțiune, romancieră, traducătoare și dramaturg, Tatiana Niculescu- Bran a impus în literatura română contemporană genul biografiei. În afară de operele publicate, trebuie menționate adaptările dramatice, precum și ecranizarea cărții „Spovedanie la Tanacu”. Astfel, scenariul fimului „După dealuri” de Cristian Mungiu se bazează pe romanele neficționale ale Tatianei Niculescu, câștigând premii importante, printre care Premiul pentru cel mai bun scenariula Festivalul Internațional de Film de la Cannes.

  • Noutăţi privind vaccinarea

    Noutăţi privind vaccinarea

    În România nu există o scădere
    a intenţiei de vaccinare, iar datele sociologice indică o intenţie de cel puţin
    50%, a declarat marţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a
    activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, medicul Valeriu
    Gheorghiţă.


    Potrivit acestuia, în prezent, în platforma de vaccinare există
    peste 1,2 milioane de persoane programate, atât pentru prima doză, cât şi
    pentru rapel, majoritatea pentru vaccinul de la Pfizer. Până acum, în România
    au fost imunizaţi aproape 2,4 milioane de oameni, dintre care mai mult de
    jumătate cu ambele doze. Valeriu Gheorghiţă a menționat că, în prezent,
    funcţionează peste o mie de centre de vaccinare unde se poate atinge o
    capacitate de maximă de 115 mii de persoane pe zi, în condiţiile în care s-ar
    ocupa toate locurile disponibile. Dintre acestea, majoritatea sunt centre
    Pfizer – peste două treimi, iar restul centre AstraZeneca și Moderna.
    Medicul a
    mai anunțat că persoanele care doresc să se vaccineze direct, fără o
    programare, se pot prezenta, începând de zilele următoare, în centrele cu ser
    AstraZeneca în care nu sunt ocupate toate locurile.


    În condițiile în care
    numărul pacienților la terapie intensivă și a celor care își pierd viața în
    urma infecției este din ce în ce mai mare în România, autoritățile îndeamnă,
    din nou, populația să se vaccineze și să respecte măsurile de protecție
    sanitară.


    Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP),
    peste 18.000 de persoane, ceea ce
    înseamnă mai puțin de unu la sută din totalul celor vaccinați, au avut un test
    pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în perioada decembrie 2020 – aprilie
    2021, după administrarea primei doze. Circa două treimi dintre aceștia fuseseră
    vaccinați cu Pfizer, un sfert cu AstraZeneca și restul cu Moderna. În aceeași
    perioadă, aproape trei mii de persoane, ceea ce înseamnă 0,21% din totalul
    persoanelor vaccinate și cu rapelul, au avut un test pozitiv după administrarea
    celei de a doua doze. Majoritatea persoanelor fuseseră vaccinate cu serul de la
    Pfizer și restul cu cel de la Moderna. Administrarea rapelului pentru serul
    britanico-suedez AstraZeneca a început în România abia în această saptămână.


    Între timp, primele 60.000
    de doze de vaccin Johnson&Johnson au ajuns miercuri în România, însă nu vor
    fi deocamdată administrate până când Agenția Europeană a Medicamentului (EMA)
    nu va da indicații privind siguranța serului. Agențiile federale din domeniul
    sănătății din SUA au recomandat, marți, suspendarea acestui vaccin după ce câteva persoane cărora le-a
    fost administrat produsul au făcut tromboze. Potrivit autorităților române, în
    această lună, de la Johnson & Johnson ar urma să ajungă încă peste 100.000
    de doze în țară, în luna mai peste jumătate de milion, iar în iunie alte 1,6
    milioane de doze de vaccin.



  • 43.747 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore

    43.747 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore

    Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul
    Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al
    Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 26
    ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:


    1.Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19
    Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 43.747, la un număr de 43.747 persoane
    din care: -28.144 persoane vaccinate cu 1 doză; -15.603 persoane vaccinate cu 2
    doze.


    2. Număr total de doze administrate de vaccin împotriva
    COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020): 528.378, la
    un număr de 487.711 persoane din care: – 447.044 persoane vaccinate cu 1 doză;
    – 40.667 persoane vaccinate cu 2 doze.


    3. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul
    centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 70 reacții comune și minore,
    din care: – 10 reacții de tip local; – 60 reacții generale.


    4. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul
    centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 1.283 reacții comune
    și minore, din care: – 387 reacții de tip local cu durere la locul injectării;
    – 896 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de
    tip urticarie).


    * Menționăm că
    există 3 reacții adverse în curs de investigare. Precizăm că programul centrelor
    de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor
    realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din
    ziua următoare.

  • UPDATE: Alte trei decese în România cauzate de Covid-19

    UPDATE: Alte trei decese în România cauzate de Covid-19

    UPDATE: Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 939, a informat, sâmbătă seara, Grupul de Comunicare Strategică.

    Este vorba despre două femei şi un bărbat.

    * Deces 937 – Bărbat, 77 ani, judeţul Bistriţa-Năsăud. Data confirmare: 24.04.2020. Data deces: 09.05.2020. Comorbidităţi: Cardiopatie ischemică cronică.

    * Deces 938 – Femeie, 66 ani, municipiul Bucureşti. Data confirmare: 28.03.2020. Data deces: 09.05.2020. Comorbidităţi: Bronşită astmatiformă. HTA.

    * Deces 939 – Femeie, 69 ani, judeţul Argeş. Data confirmare: 07.04.2020. Data deces: 09.05.2020. Comorbidităţi: Diabet zaharat. HTA. Bypass coronarian.

    —————

    UPDATE

    Încă şapte persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 936, informează, sâmbătă seara, Grupul de Comunicare Strategică.

    Deces 930

    Bărbat, 69 ani, județ Hunedoara.

    Dată confirmare: 14.04.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: BPOC. HTA st.II. Diabet zaharat tip II.

    Deces 931

    Femeie, 80 ani, județ Hunedoara.

    Dată confirmare: 06.05.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: Cardiopatie ischemica. HTA st.II. Fibrilație atrială. Diabet zaharat tip II.

    Deces 932

    Bărbat, 83 ani, județ Mureș.

    Dată confirmare: 02.05.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbiditati: HTA. Boală cardiovasculară. Arteriopatie obliteranta cr. Carcinom scuamos

    Deces 933

    Femeie, 65 ani, județ Mureș.

    Dată confirmare: 08.05.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.
    Comorbidități: BPOC. Cardiopatie ischemică cr. Obezitate.

    Deces 934

    Bărbat, 66 ani, județ Mureș.

    Dată confirmare: 25.04.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: Astm bronsic. Boala Cushing. Obezitate. HTA. Cardiopatie ischemică.

    Deces 935

    Femeie, 70 ani, județ Bacău.

    Dată confirmare: 05.05.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbiditati: AVC hemoragic. Diabet zaharat. Fibrilatie atriala cr. HTA st.III. Insuficienta cardiaca cronica.

    Deces 936

    Femeie, 77 ani, județ Timiș.

    Dată confirmare: 17.04.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: HTA esentiala. Cardiopatie ischemica. Insuficiență cardiacă cronică. AVC în antecedente. Demență senilă.

    ————————————

    UPDATE

    Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 929, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

    Deces 927

    Femeie, 68 ani, județ Argeș.

    Dată confirmare: 02.05.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: Boală cardio-vasculara. Boală renală cronica – pacient dializat la Centrul de Dializa Pitești.

    Deces 928

    Bărbat, 54 ani, jud.Sibiu

    Data confirmare: 28.04.2020.
    Data deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: AVC sechelar cu hemipareza dreaptă. Boală cardio-vasculara.

    Deces 929

    Bărbat, 68 ani, județ Brașov.

    Dată confirmare: 06.05.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: Ciroza hepatica decompensata. Insuficienta hepatica cronica. Hipertensiune portala. Fibrilatie atriala. Insuficienta tricuspidiana. HTA. Insuficienta cardiaca gr.II.

    —————————–

    UPDATE:

    Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 926, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

    Deces 924

    Bărbat, 82 ani, județ Mureș

    Data confirmării: 02.05.2020.
    Dată deces: 07.05.2020.
    Comorbidități: Diabet zaharat, Boală Parkinson.

    Deces 925

    Femeie, 84 ani, județ Galați.

    Dată confirmare: 27.04.2020.
    Dată deces: 09.05.2020.
    Comorbidități: Boală renală cronică. Fibrilație atriala. Sdr.psiho-involutiv.
    Provine din focarul din Caminul de bătrâni municipiul Galați – beneficiar.

    Deces 926

    Femeie, 77 ani, județ Galați.

    Dată confirmare: 08.05.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.
    Comorbiditati: Cardiopatie ischemica. Boală hepatică cronică.
    Provine din focarul din Caminul de batrani, municipiul Galati – beneficiar

    Sursa INSP/ Grupul de Comunicare Strategică

    ————————–

    UPDATE

    Grupul de Comunicare Strategică a rectificat, sâmbătă, şi celelalte trei decese din judeţul Suceava care au fost dublate, precizând că în acest moment numărul persoanelor infectate cu COVID-19 care au murit în România este 923.

    În continuarea rectificărilor celor şase decese (899 – 904) din judeţul Suceava care au fost dublate, INSP a transmis şi înlocuirea celor trei rămase restante, precizează GCS.

    Este vorba despre:

    * deces 901 – femeie, 89 ani, judeţ Vrancea. Dată confirmare: 10.04.2020. Dată deces: 09.05.2020. Comorbidităţi: HTA gr. III, boală hepatică cronică

    * deces 902 – bărbat, 67 ani, judeţ Sibiu. Dată confirmare: 24.04.2020. Dată deces: 08.05.2020. Comorbidităţi: obezitate gr.II. HTA, diabet zaharat tip II, abces pancreatic

    * deces 904 – femeie, 84 ani, judeţ Sibiu. Dată confirmare: 07.05.2020. Dată deces: 09.05.2020. Comorbidităţi: anevrism aortă abdominală, HTA, boală cardiacă ischemică.

    ————————-

    Având în vedere raportarea dublă a 6 decese (899 – 904) din județul Suceava din data de 08.05.2020, INSP revine cu o primă rectificare prin înlocuirea a 3 din acestea, astfel:

    Deces 899

    Femeie, 67 ani, județ Dolj.

    Data confirmării: 01.05.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.
    Comorbiditati: HTA. Tiroidectomie.

    Deces 900

    Femeie, 99 ani, județ Arad.

    Data confirmarii: 08.05.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.
    Comorbiditati: HTA.

    Deces 903

    Femeie, 79 ani, județ Timiș.

    Data confirmării: 25.04.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.
    Comorbidități: Diabet zaharat. HTA. Boală renală cronică.

    Urmează să fie înlocuite restul de 3 decese pe masura raportării altor decese noi în cursul zilei de astazi.

    De asemenea, au fost înlocuite și datele de la decesul 892 care era dublat cu 890.

    Astfel, datele rectificare sunt:

    Deces 892

    Bărbat, 78 ani, județ Arad.

    Data confirmării: 02.05.2020.
    Dată deces: 08.05.2020.

    Sursa INSP/ Grupul de Comunicare Strategică

  • INSP a postat setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență

    INSP a postat setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență

    Institutul National de Sănătate Publică a publicat propunerile de relaxare începând cu 15 mai şi recomandările de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de
    instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea
    stării de urgență.


    Accesul în mijloacele de transport va fi unul controlat, grupele de pregătire ale elevilor nu trebuie să fie mai mari de 10 elevi, hotelurile vor fi deschise, nu și restaurantele, sunt câteva dintre regulile propuse de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).


    Documentul este pus în dezbatere publică şi cuprinde și regulile care trebuie respectate de cabinetele stomatologice. De asemenea, se precizează cum va fi permis accesul în lăcașurile de cult, însă, în document, nu se regăsesc specificaţii în legatură cu deplasarea oamenilor în afara localităţii.


    Toate observaţiile şi propunerile celor interesaţi pot fi transmise la adresa de mail propuneri.relaxare@ms.ro


    Setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență poate fi consultat aici sau pe pagina de web a INSP, www.insp.gov.ro, secţiunea Comunicate.

    Sursa: Institutul National de Sănătate Publică / INSP

  • Covid-19: רשימת הארצות עם יותר מ-500 מקרים-מעודכנת

    Covid-19: רשימת הארצות עם יותר מ-500 מקרים-מעודכנת

    ישראל ואירלנד נוספו ביום שישי לרשימת הארצות עם יותר מ-500 מקרים של הנגיף קורונה, כך הודיע המכון הלאומי לבריאות הציבור (INSP) של רומניה.




    עפ החלטה של הועדה הלאומית למקרים מיוחדים בחירום (CNSSU) על האזרחים הרומנים שמגיעים ממדינות עם יותר מ-500 מקרים של הנגיף קורונה להיות בבידוד בבית למשך 14 ימים, כאשר מדינות אלה קיבלו את הכינוי אזורים צהובים“.




    באתר ה-INSP פורסמה ביום שישי הרשימה המעודכנת של מדינות הללו : אוסטרליה, אוסטריה, אירלנד, ארהב, בלגיה, ברזיל, גרמניה, דנמקר, הולנד, הממלכה המאוחדת של בריטניה, יפן, ישראל, מלזיה, נורבגיה, סין — החלק של המדינה שלא בהסגר, ספרד, פורטוגל, צכיה, צרפת, קוריאה הדרומית — החלק של המדינה שלא בהסגר, קנדה, שוודיה ושווייץ.




    מדינות ב-“אזורים אדומיםהמחייבים הסגר הם : איטליה — המדינה כולה, אירן — המדינה כולה, סין — מחוז הוביי, קוריאה הדרומית — העיר דאגו ומחוז צאונגדו.