Tag: instalaţie

  • Centrul se destramă

    Centrul se destramă

    Asociația Culturală Manekino, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și Goethe-Institut București prezintă “Centrul se destramă” («The Center Cannot Hold»), un proiect artistic în două părți, curatoriat de Antje Ehmann.



    Prima parte, «(I) Remember Europe», este o expoziție personală a Patriciei Morosan, cu o intervenție video a lui Uli M. Schueppel la Salonul de Proiecte (5 noiembrie — 3 decembrie 2023).



    Aceasta este completată de «Borders and Barriers – Thresholds and Separations», o expoziție internațională de artă video în dialog cu lucrarea semnată de Anca Benera & Arnold Estefan, «Conflict Lines», expusă la Pavilion 32, Goethe-Institut București (4 noiembrie — 2 decembrie 2023), cu lucrări video realizate de o selecție de artiști internaționali de renume: Lawrence Abu Hamdan, Noor Abuarafeh, Cathy Lee Crane, Harun Farocki, Lamia Joreige, Patricia Morosan, Rabih Mroué, Rawane Nassif și John Smith.



    Prima expoziție personală în România a artistei stabilite la Berlin Patricia Morosan, denumită «(I) Remember Europe» explorează poetic conceptul granițelor arbitrare, din perspectiva multiplelor centre geografice” ale Europei. Pe măsură ce de-a lungul istoriei granițele continentului s-au schimbat, centrul său a fost în mod constant deplasat, măsurănd astfel mișcarea perpetuă a dislocării. Diverse locuri, în 7 țări diferite, pretind a fi în centrul geografic al continentului european — și fiecare dintre aceste locuri marchează acest lucru printr-un monument propriu. Documentarea celor șapte centre ale Europei pare a fi o poveste a construcției schimbătoare a conceptului Europa”.



    Regizorul Uli M Schueppel, dialoghează cu lucrările expuse prin filmul său IM PLATZ (1997). Lucrarea explorează construcția centrului simbolic al Berlinului, un spațiu în transformare, după căderea zidului dintre GDR și FRG. La baza lucrărilor lui Morosan și Schueppel stau granițele privite dinspre centru. Lucrările sunt o căutare a centrului invizibil, dar și a ceea ce rămâne în afara lui.



    Expoziția «Borders and Barriers – Thresholds and Separations» prezintă 9 lucrări de artă video. Fiecare film desenează, observă sau traversează o limită; explorează barierele și distanțele; sau se află în afara unui teritoriu, pierdut în spațiu. În aceste lucrări, granițele sunt percepute atât ca facilitatori, cât și ca obstacole. Ele pot fi influente, dar și banale, absurde sau chiar letale.



    În dialog cu aceste 9 lucrări video, publicul poate vedea instalația «Conflict Lines» de Anca Benera și Arnold Estefan. (2018). «Conflict Lines» este în sine o analiză a absurdităților create de definițiile centrului și granițelor și a modului în care tehnologia este exploatată în interesul statului. În același timp, instalația funcționează ca o legătură între lucrările fotografice și cinematografice ale Patriciei Morosan / Uli M. Schueppel și diversele abordări ale temelor centru/graniță pe care le prezintă lucrările video din cadrul «Borders and Barriers».

  • „Barbillion” – solo show Ana Andronic (BUZU)

    „Barbillion” – solo show Ana Andronic (BUZU)

    Galeria CREART din București găzduieşte expoziția personală Barbillion” a artistei vizuale Ana Andronic (BUZU).



    Organizată de Primăria Capitalei, prin CREART, și având-o curatoare pe Ana Daniela Sultana, expoziția poate fi vizitată până la 20 octombrie 2023.



    Mereu atentă la ce se petrece în cotidian, Ana Andronic (BUZU) abordează frecvent subiecte la zi, care invadează mass-media. BUZU chestionează acum recentul fenomen generat de încasările-record înregistrate de filmul «Barbie», încasări care au depășit 1 miliard de dolari într-un timp foarte scurt de la lansarea sa, marcând o premieră istorică, spune curatoarea Ana Daniela Sultana, cu care am discutat la vernisaj.



  • Ana Pascu – „Towards Inmost”

    Ana Pascu – „Towards Inmost”

    Galeria Catinca Tăbăcaru găzduieşte expoziţia personală Towards Inmost”, instalație video pe 5 canale semnată de Ana Pascu. Integrând ecrane în cadrul unor artefacte domestice, instalația propune un dialog între lumea interioară și cea externă; mediindu-le întâlnirea prin tehnologie și performance.



    Proiectul Towards Inmost” face parte din expozițiile de absolvire ale studenților Departamentului de Fotografie-videoprocesarea computerizată a imaginii din cadrul Universității Naționale de Arte București, promoția 2023.



    Am stat de vorbă la vernisaj cu Ana Pascu.






    Tot la vernisaj am discutat cu galerista şi curatoarea Catinca Tăbăcaru, despre expoziţia Anei Pascu, dar şi despre alte proiecte ale Galeriei.




  • Expoziția „Albinele Mării Negre” de Vasile Rață

    Expoziția „Albinele Mării Negre” de Vasile Rață

    Galeria Arbor.art.room, din Bucureşti, găzduieşte până pe 28 mai expoziţia Albinele Mării Negre” de Vasile Rață, a doua expoziție din seria Window to Europe”, parte din programul expozițional Arbor pentru 2023.



    Expoziția



    În expoziția Albinele Mării Negre” Vasile Rață explorează tensiunea și conflictul dintre oameni și natură, dar și conflictele interetnice. Am stat de vorbă cu artistul vizual despre expoziţie şi cariera sa artistică.






    Sursa de inspirație inițială a fost un peisaj cu stupi abandonați de pe câmpurile din vecinătatea Mării Negre, din România și Bulgaria. Curatoarea Victoria Nagy Vajda ne oferă mai multe amănunte.




  • Mircea Florian din Germania

    Mircea Florian din Germania

    Personalitate a muzicii româneşti, Mircea Florian, care trăieşte şi activează în România şi în Germania, unde a emigrat spre sfârşitul anilor `80, compozitor- inclusiv de muzică de film şi teatru, poet, solist vocal, instrumentist, artist multimedia, creator al mai multor formaţii muzicale (Zburătorii, Florian din Transilvania sau Ceata Melopoică), coordonator al Fundației Mircea Florian, implicate în susţinerea Şcolii de vară Viitorul unui străvechi instrument — Tulnicul”, organizate la Bobald, în judeţul Satu-Mare.