Tag: institutii financiare nebancare

  • Încredere în băncile româneşti

    Încredere în băncile româneşti

    Banca Naţională a
    României a dat asigurări, în faţa Comisiei Economice din Senat, că nicio bancă
    din ţară nu se află în pragul falimentului. Prim-viceguvernatorul BNR, Florin
    Georgescu a explicat că mecanismele economice şi legislaţia actuală protejează
    economiile populaţiei în limita a 100.000 de euro, iar capitalul acestor
    instituţii financiare este suficient întrucât a crescut nivelul depozitelor în
    raport cu creditarea.

    Întâlnirea oficialilor BNR cu membrii Senatului a fost
    motivată şi de cuantumul dobânzilor curente şi al dobânzilor penalizatoare care
    sunt impuse de aceste instituţii în momentul întârzierii achitării creditelor.
    Oficialii Băncii Naţionale a României au explicat că decizia de a impune reguli
    mai stricte pentru instituţiile financiare nebancare (IFN) survine după ce
    creditarea prin aceste instituţii a depăşit 10% din totalul împrumuturilor.

    Purtătorul de cuvânt al BNR, economistul Dan Suciu, a declarat că o instituţie
    nebancară care oferă împrumuturi la dobânzi ridicate va trebui să depună şi o
    garanţie suplimentară pentru a asigura pragul de risc în cazul în care aceste
    credite devin neperformante, adică nu mai pot fi plătite de persoana care s-a
    împrumutat. Dan Suciu: Noi nu am plafonat dobânzile, dar prin
    reglementări interne încercăm să descurajăm dobânzile mari. Adică, la orice
    dobândă pe care IFN-ul o aplică şi trece de un anumit plafon, noi cerem cerinţe
    suplimentare de capital, adică IFN-ul vine cu bani de acasă să limiteze riscul
    pentru dobânda aceea mare, pentru că o dobândă mare presupune un risc mare.


    La rândul său, viceguvernatorul Florin Georgescu susţine că persoanele care
    apelează la credite prin IFN-uri trebuie protejate de Autoritatea Naţională
    pentru Protecţia Consumatorilor. Oficialul BNR susţine şi protejarea
    instituţiilor de finanţare nebancară, deoarece în cazul unor incidente în
    piaţă, ar apărea riscul propagării unei instabilităţi la nivelul întregului
    sistem bancar din România. Florin Georgescu: În cazul IFN-urilor, ei nu pot
    atrage depozite de la populaţie. Ei vin cu capitalul propriu, dar care, de
    asemenea, nu este mare, este în jur de 7-8% din total resurse pentru a le
    acorda drept credit. Şi ei atrag de la bănci în general, pentru că multe dintre
    ele sunt filiale, sunt entităţi legate organic de bancă, înfiinţate cu
    acţionariatul băncii mamă, primesc linii de credit. Dacă aceste linii de
    credite sunt prost administrate şi se acordă credite foarte riscante din ele,
    nu se mai întorc banii la IFN. Practic, e o pierdere la bancă.

    Pe de altă parte, preşedintele Comisiei Economice din Senatul României, Daniel
    Zamfir, susţine impunerea unui prag al dobânzii penalizatoare. El spune că mai
    ales instituţiile de finanţare nebancare recurg la dobânzi enorme, care devin
    imposibil de rambursat. În acest sens, senatorul PNL a iniţiat un proiect de
    lege care să stabilească un raport între dobânda de restituire a creditului şi
    dobânda plătită în cazul unor întârzieri ale achitării ratelor.