Tag: Institutul de Studii Politice

  • Centenarul luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz

    Centenarul luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz

    În vara anului 1917, România îşi apăra existenţa. Intrase în război în
    august 1916 şi, în decembrie acelaşi an, capitala Bucureşti fusese ocupată de
    Puterile Centrale. Autorităţile române se refugiaseră la Iaşi şi armata română
    rezista pe Carpaţii Orientali şi pe sectorul dintre curbura Carpaţilor şi
    Dunăre. În vara anului 1917, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în urma a 3
    bătălii cruciale, românii şi-au sacrificat vieţile pentru a da un sens
    viitorului lor politic. La centenar, am rememorat cu istoricul Sorin Cristescu
    de la Institutul de Studii Politice, Apărare şi Istorie Militară eroicele
    momente ale teribilelor încleştări. Esenţial a fost sprijinul misiunii
    militare franceze condusă de generalul Berthelot şi aprovizionarea sistematică
    cu muniţii şi arme a României pe toată durata iernii şi a primăverii anului
    1917. Cum lupte nu s-au dat, românii au strâns o cantitate mare de armament şi
    muniţie cu care au demonstrat că pot fi la nivelul celor mai bune armate din
    Europa. Ele veneau prin porturile ruse de la Oceanul Îngheţat, străbăteau Rusia
    şi ajungeau până la noi. În enciclopedia din 1938, publicată sub auspiciile
    regelui Carol al II-lea, se spune că România a primit 118.000 tone de material
    de război în această perioadă.


    Armata română a
    luptat acum 100 de ani cu o determinare totală. Însă a beneficiat şi de sprijin
    din partea aliatului rus. Sorin Cristescu. Nimeni nu poate nega ajutorul primit
    din partea ruşilor. Cert este însă că ei au avut un comportament inegal. Pe
    de-o parte, au fost unităţi care au părăsit frontul subminate de propaganda
    bolşevică, dar, pe de altă parte, alte unităţi, mai ales cele de artilerie,
    şi-au făcut datoria în mod impecabil. Să nu uităm că în jurul datei de 21 iunie
    1917 ei porniseră o ofensivă organizată de Aleksandr Kerenski. El încerca să
    reediteze succesele obţinute cu un an înainte, când capitala Galiţiei, Halici, fusese cucerită tot de către ruşi
    prin generalul Brusilov. Există în memorialistica germană scrierile generalului
    Curt von Morgen care spune foarte clar că se aşteptau că ruşii să-i atace pe
    frontul românesc în localitatea Fundeni de pe malul Siretului. Nu a fost aşa.
    Germanii s-au pregătit ei de luptă, spune von Morgen, pentru a termina odată
    pentru totdeauna cu românii şi cu ruşii şi pentru a-şi trimite trupele pe alte
    fronturi. În schimb, în ziua de 11 iulie s-a produs ofensiva românească de la
    Mărăşti care i-a luat oarecum prin surprindere.

    Ce
    i-a mobilizat atât de puternic pe românii care au luptat extraordinar la
    Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz? Cu siguranţă că sprijinul miilitar francez a fost
    unul esenţial. Însă discursul regelui Ferdinand I a contribuit substanţial la
    ridicarea moralului trupelor române: Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu
    braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele
    vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia
    recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni
    într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Vi se va da şi o largă
    participare la treburile statului. Arătaţi, scumpii mei ostaşi, demni de
    încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma
    datoria voastră cu sfinţenie. Cu detalii, Sorin Cristescu. Ostilităţile
    sunt redeschise de armata a 2-a română condusă de generalul Alexandru Averescu
    în zona localităţii Mărăşti, rămasă celebră. Îşi dă seama însă că ruşii nu
    doreau să lupte şi că va avea probleme, oricât ar fi dorit soldaţii români să
    lupte, înflăcăraţi de cuvântarea regelui Ferdinand şi de promisiunea sa că li
    se va da pământ şi o mai mare participare la viaţa ţării. Averescu îi transmite
    temerile sale lui Prezan, şeful Marelui Cartier General, că nu garantează
    victoria, care însă îi dă ordin să plece la atac. Ofensiva reuşeşte, este un
    succes limitat, frontul este spart pe o lungime de 20 kilometri şi adâncime de
    10. Dar flancurile române sunt expuse şi Averescu opreşte ofensiva. Este însă o
    victorie morală care arată o dată pentru totdeauna că germanii pot fi bătuţi,
    că germanii ştiu să fugă, ştiu să alerge, ştiu să lase totul în urmă ca să-şi
    salveze vieţile. A fost, vorba lui Nicolae Iorga, prima şi adevărata victorie românească.


    Însă bătălia de la
    Mărăşeşti a fost apogeul luptelor de pe frontul românesc din vara anului 1917.
    Sorin Cristescu. Marea încleştare de la Mărăşeşti era
    una planificată. Trebuia să înceapă în ziua de 6 august şi aşa a şi fost. Ea
    trebuia conjugată cu o ofensivă care pornea puţin mai târziu, pe valea
    Oituzului. Mărăşeştiul a fost încercarea planificată a germanilor de a
    străpunge frontul româneasc, încercare care eşuează. A fost un joc al aducerii
    în luptă a rezervelor, cel care va avea ultima rezervă va învinge. Cele mai
    înverşunate lupte au fost în ziua de 19 august 1917 la cota 100, apărată de
    compania de mitraliere condusă de căpitanul Grigore Ignat. Compania a fost
    îngropată pe acel deal, toţi soldaţii români şi-au pierdut viaţa, de la căpitanul
    Ignat până la ultimul soldat au murit cu mâinile încleştate pe piesele de luptă
    având în faţă mormane de cadavre inamice. Românii au contraatacat cu un
    batalion comandat de un militar căruia nu i-am fi ştiut numele dacă nu ar fi
    rămas scrierile mareşalului Antonescu. El vorbeşte la procesul său din 1946 de
    căpitanul Miclescu de la Mărăşeşti şi îi elogiază comportamentul. Am aflat şi
    că, după război, Miclescu a lucrat la Radiodifuziunea Română.


    Victoriile din vara
    anului 1917 au însemnat păstrarea României în război, dar şi credinţa că pacea
    va urma curând. O pace atât de dorită de toată lumea, însă la care părea atât
    de greu de ajuns.