Natalia Mosor vine din Polonia, este directoarea Institutului Polonez de la București din anul 2020. A lucrat între anii 2007 și 2013 la același institut în calitate de coordonator de proiecte, iar ceva mai târziu, ca directoare adjunctă. Din 2014 până în 2018 a condus Institutul Polonez din Bruxelles. Ca studii, este absolventă a Universității Jagiellone din Cracovia și are un masterat la Universitatea Aix-Marseille Université de Provence.
„Eu am ajuns în România prima dată în 2000, abia ce terminasem studiile mele la Cracovia și am venit în calitate de voluntară a unei organizații umanitare din Polonia. Și ăsta a fost primul meu contact cu România. Ajutam psihologi și medici care veneau aici să se ocupe de copii foarte mici și nu chiar atât de mici prin zona Ploieștiului, într-un orfelinat, un orfelinat care se construia atunci și aveau nevoie de tot felul de lucruri și de ajutor, de persoane din diferite domenii. Așa am venit, chiar dacă eu nu sunt medic, nici psiholog, sunt lingvistă de formație.”
Ce impresie i-a lăsat atunci România?
„Am iubit România imediat, pur și simplu, și a rămas așa. Am visat România înainte să ajung și – chiar dacă pare foarte ciudat- am recunoscut locurile văzute în visurile mele, așa că a fost ceva un pic supra natural, aș spune, pentru mine. Dar este o țară frumoasă și asta poate fi o iubire la prima vedere. Asta a fost și în cazul meu.”
Concret, ce a atras-o atras și a determinat-o să rămână aici, unde a construit o carieră?
„Pentru mine, prima alegere au fost institutele poloneze și România a fost prima țară în care am ajuns să lucrez. Îmi place foarte mult ceea ce fac din punct de vedere profesional, diplomație culturală publică, relații culturale internaționale. Iar România este o țară în care imediat te simți foarte bine.
Am vorbit la început despre prima impresie, despre ceea ce vezi, dar apoi am cunoscut și oameni, iar oamenii aici sunt foarte deschiși, curioși, sunt gata să facă lucruri, sunt interesați de ceea ce aduc alții în viețile lor, așa că este o țară foarte potrivită pentru a lucra și pentru a căuta elemente comune între noi, pentru că asta este baza oricarei relații, până la urmă – să găsim unde ne întâlnim. Și ne întâlnim, pentru că suntem din Europa Centrală, deci avem o grămadă de trăiri pe care le avem în comun, o istorie comună, cultura, ne înțelegem, ne înțelegem foarte bine și foarte repede și asta este o bază minunată pentru a lucra, să ne descoperim unii pe alții.”
Natalia Mosor vorbește perfect românește și am vrut să aflăm cum a trecut prin procesul învățării unei limbi atât de diferite. Româna și polona sunt limbi indo-europene, dar cam atât. Sunt limbi complet aparte, cu gramatică, scriere și pronunție diferită.
„Da, bineînțeles, sunt limbi foarte diferite. Eu am studiat franceza, deci asta a ajutat, pentru mine asta a fost un prim ajutor în contextul acela. Înțelegeam structura profundă a limbii și mi-am dat seama destul de repede că pot să găsesc foarte ușor similitudini între limba franceză sau limbile în general din această zonă – iItaliană pe care am învățat-o la fel.
Dar mi-am dat seama foarte repede, ca și în Polonia, când cineva străin vorbește limba polonă, noi reacționăm foarte bine la acest lucru și mi se pare firesc cumva să ajungi într-o țară și să vorbești, sau măcar să încerci să înveți limba respectiva. Și eu am vrut acest lucru foarte tare de la început, așa că m-am pus pe treabă și am reușit. Prin cursuri, dar am încercat să mă uit la televizor la filme pe care le înțelegeam, de exemplu în limba engleză și cu subtitrări, ca să învăț să citesc repede.
Am ascultat și radioul, deci am încercat prin foarte multe mijloace. Am vorbit cu oamenii de la început. Am încercat să scriu mesaje foarte simple, de exemplu bună ziua, mulțumesc pentru mesaj, cu stimă sau toate cele bune. Deci lucruri de bază, dar am încercat practic din prima zi și asta m-a ajutat foarte mult.”
Sunt destul de multe lucruri de construit, de îndreptat în România. Ce ar schimba Natalia Mosor, dacă ar avea o putere magică?
„Înainte să spun ce aș schimba, spun un lucru: și eu vin din Europa Centrală, știți, și cu toți avem lucruri de făcut și la care visăm sau pe care le vrem să se întâmple. Deci, pentru mine România este într-un fel, mă simt ca acasă. Adică sunt lucruri de făcut, pur și simplu, nu neapărat trebuie să te enervezi sau să fii negativ. E ca la noi, e ca acasă, sunt lucruri de făcut.
Chiar venind să mă întâlnesc cu dumneavoastră, mă uitam la cum arată orașul și la această arhitectură superbă a Bucureștiului. Vezi diferite clădiri foarte frumoase și care, unele dintre ele, din nefericire, sunt într-o stare un pic tristă. Dar asta mi se întâmplă peste tot unde mă duc, dacă văd o casă frumoasă și care ar trebui să fie refăcută, renovată, mă gândesc că aș vrea să am această putere magică: cu o singură atingere, s-o schimb sau să văd cum a fost ea în momentul în care a fost construită, atât de frumoasă și superbă.”
Natalia Mosor călătorește destul de des în Polonia. Am întrebat-o ce ia în bagaje sau de ce anume i se face dor din România.
„Anumite mâncăruri, bucătăria aceasta tradițională, ea mereu îți spune ceva despre cum e țara sau de unde vine sau ce place oamenilor de aici. Deci bucătăria, dar și cărți. Noi lucrăm la Institut și în Republica Moldova, așa că în ultima vreme descoper literatura de acolo, scrisă în limba română.”
Ce îi lipsește din Polonia?
„Acum mai puține, pentru că există Internet, conexiuni diverse și zboruri multiple, așa că vizitez Polonia destul de des. Dar uneori acest context cultural care face discuții, lucruri cunoscute din copilărie, de exemplu. Nu neapărat îmi lipsește Polonia, dar simt uneori când vorbesc cu românii că ne înțelegem, dar că sunt aceste lucruri mici pe care eu nu le cunosc sau nu le-am descoperit crescând aici. Asta îmi lipsește uneori.”
