Tag: insulină

  • Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    În România s-au declanşat controverse după o manifestare a Academiei Române legată de centenarul descoperirii insulinei, eveniment al ştiinţei mondiale de care şi-a legat numele profesorul Nicolae Paulescu, fără a se menţiona activitatea sa politică şi publică virulent antisemită.



    La evenimentul Academiei Române au participat 2 membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, preşedinte al Federatiei Comunităților Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de aproape 30 de intelectuali care și-au exprimat public revolta. Paulescu ”a fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”, se arată în apelul public adresat premierului Florin Cîțu și ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu. Prin prezența lor, doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat și domnul Aurel Vainer, Președinte onorific la FCER, au legitimat un eveniment memorial de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiți ideologi interbelici, consideră semnatarii.



    Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, a transmis că apologia unui antisemit radical, precum Nicolae Paulescu, adept al pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea şi persecutarea acestora, reprezintă o abdicare de la principiile de adevăr şi toleranţă pe care trebuie să se aşeze societatea românească. Este nevoie de o reacţie de delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, afirmă Muraru, care adaugă că o instituţie de talia Academiei Române nu poate să ignore activitatea politică antisemită a lui Paulescu, care a pus, printre altele, bazele ideologice ale exterminării unei categorii etnice şi religioase din societatea românească. Lipsa unei abordări oneste a unui înalt for ştiinţific asupra activităţii politice a lui NC Paulescu asimilează acest tip de manifestare cu cele din perioada comunistă, afirmă Alexandru Muraru.



    Este nevoie de o delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, un notoriu ideolog şi activist antisemit. Meritele ştiinţifice ale fiziologului Paulescu trebuie prezentate împreună cu acţiunile sale politice şi utilizarea legitimităţii conferită de statutul de profesor pentru a însăila teorii anti-semite bazate pe pseudo-ştiinţa inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea, persecutarea şi exterminarea acestora. Nicolae Paulescu reprezintă unul dintre cei mai înverşunaţi ideologi antisemiţi, care au pregătit terenul pentru declanşarea exterminării în masă a evreilor. Paulescu a apelat la teorii, mesaje şi acţiuni care au produs un prejudiciu ireparabil pentru o democraţie, pentru principiile fundamentale ale societăţilor contemporane. Punerea meritelor sale ştiinţifice în afara activităţii sale politice presupune o exonerare a sa de o imensă responsabilitate. Antisemitismul politicianului a devenit astfel parte din opera sa ştiinţifică. El şi-a bazat teoriile pe elemente de rasism biologic şi nu a ezitat să folosească medicina în scopuri ideologice.



    Deşi a murit în 1931, înaintea Holocaustului, Paulescu s-a pronunţat în favoarea exterminării evreilor. Nicolae Paulescu nu doar că a publicat cărţi, broşuri, articole împotriva evreilor şi a utilizat prestigiul medicului pentru a oferi armătura academică a pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a naţiei evreieşti, dar a şi acţionat politic prin înfiinţarea, în 1922, împreună cu A.C. Cuza, a Uniunii Naţional Creştine, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbol oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid.



    Fascizarea României în anii 1930 şi ororile Holocaustului sunt indelebil legate de influenţa politică, ştiinţifică şi gazetărească a lui Nicolae Paulescu prin care a incitat la ură şi eliminarea fizică a evreilor. Însuşi Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, îl considera, alături de A.C. Cuza, un ilustru înaintaş. Prezentarea meritelor ştiinţifice ale diferitelor personalităţi din patrimoniul României, fără a menţiona şi eventuala activitate politică sau ideologică, în anumite cazuri, pusă, în slujba unor idealuri sau regimuri care au condus la persecutarea sau exterminarea unor oameni nevinovaţi, înseamnă a perpetua un neadevăr istoric şi o implicită ultragiere a memoriei victimelor directe sau indirecte ale acestora, conchide deputatul Alexandru Muraru.



    Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, consideră ca nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă a antisemitismului românesc, Nicolae Paulescu, a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani.



    Potrivit acad. Pop, din relatările de la evenimentul la care nu a participat din motive de sănătate, atât dr. Aurel Vainer, cât și Irina Cajal, au rostit cuvinte extraordinar de elogioase” la adresa românului care, pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”. Nu mi se pare justificat și nu are legătură cu momentul. Oamenii nu s-au adunat pentru descoperitorul insulinei, (…) s-au strâns ca să marcheze pentru publicul larg o mare descoperire care s-a dovedit extrem de importantă pentru viitor, insulina, indiferent de confesiunea sau naționalitatea celui care a făcut-o. Mi se pare o acțiune decentă față de descoperirea stiințifică epocala pe care a făcut-o un român acum 100 de ani, el are intâietate, chiar dacă datele Nobel au consemnat alți doi oameni de știință”, a declarat Ioan Aurel Pop.

  • Medicul Nicolae C. Paulescu, descoperitorul pancreinei

    Medicul Nicolae C. Paulescu, descoperitorul pancreinei

    Medicina românească a dat ştiinţei
    universale cîteva nume valoroase ca Gheorghe Marinescu, Victor Babeş, Ioan
    Cantacuzino, George Emil Palade, fraţii Minovici. Între acestea se află şi
    numele lui Nicolae C. Paulescu, reputat fiziolog, devenit un nume de referință prin
    contribuţia pe care a avut-o la descoperirea tratamentului de bază al
    diabetului. Marea descoperire a lui Paulescu a fost pancreina, hormonul
    antidiabetic secretat de pancreas, pe care el l-a obținut din pancreasul
    câinelui.


    Nicolae
    Constantin Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869 la Bucureşti şi a murit pe
    19 iulie 1931 ca fiu al unui negustor și al unei casnice. Abslvă un liceu
    bucureștean de elită, Colegiu Mihai Viteazul, unde a manifestat interes pentru
    științele exacte și limbile străine. În 1888 pleacă la Paris pentru a studia
    medicina unde obține în 1897 titlul de doctor în medicină. A lucrat în spitale
    din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian Hôtel-Dieu, între 1891 și 1894, propus de profesorul Étienne
    Lancereaux, maestrul său, și ca intern, între 1894 și 1897. Între 1897 și 1900
    este medic secundar la spitalul Notre
    Dame du Perpétuel-Secours și adjunct al lui Lancereaux. În același timp a
    fost secretar de redacție al revistei Journal
    de Médecine Interne. Un an, între 1897 și 1898, a urmat și cursurile de
    chimie biologică și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris
    obținând în 1899 titlul de doctor în Științe. În anul 1901 Paulescu obține la
    Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația.


    În anul 1900 se reîntoarce în România
    și este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină și director al
    Clinicii de Medicină internă de la spitalul Saint
    Vincent de Paul din București. Paulescu și-a început activitatea de
    cercetare ştiinţifică în fiziologie privind metabolismul glucidelor, patogeneza
    diabetului, rolul pancreasului în asimiliţia nutritivă, coagularea sângelui şi
    mecanismul morţii subite. În 1906 a elaborat o metodă de extirpare a hipofizei
    la cîine care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om. În sesiunea
    din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezenta în patru
    comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului
    pancreatic în cazurile de diabet. Paulescu publică descoperirea sa, pe care o denumeşte
    pancreină în revista de specialitate belgiană Archives Internationales de Physiologie într-un articol care a
    apărut pe 31 august 1921. Astăzi, Paulescu este considerat unul dintre cei mai eficienți
    cercetători care prin munca sa a dus la desoperirea insulinei.


    Împreună
    cu diabetologul Constantin Ionescu-Tîrgovişte, membru corespondent al Academiei
    Române şi director al Institutului Paulescu din Bucureşti, am căutat să vedem
    în ce a constat contribuţia lui Paulescu la descoperirea tratamentului
    antidiabetic. Pancreina este
    hormonul pancreatic extras de Paulescu după o metodă proprie din pancreasul câinelui
    iniţial, ulerior şi din pancreasul altor animale. Acesta era hormonul
    antidiabetic predictibil pe baza datelor preliminare efectuate de mai mulţi
    cercetători începând din 1890 cînd a început goana după găsirea acestui hormon.
    Paulescu însuşi, în 1899, atunci când şi-a susţinut unul dintre cele trei
    doctorate de la Paris, spunea în memoriul său de activitate că a întreprins o
    cercetare pentru izolarea principiului antidiabetic pancreatic. Paulescu a spus
    că diabetul este o boală care se caracterizează nu numai prin hiperglicemie dar
    şi prin creşterea corpilor cetonici în sânge şi urină, care exprimă
    metabolismul lipidic. De asemenea, el se caracterizează şi prin creşterea în sânge
    şi urină a ureii care înseamnă catabolismul metabolismului proteic. Viziunea
    aceasta de ansamblu era ciudată pentru vremea respectivă deoarece toată lumea
    era preocupată doar de hiperglicemie.


    Constantin Ionescu-Tîrgovişte s-a referit
    şi la munca cercetătorilor canadieni Frederick Banting și Charles Best de la
    Universitatea din Toronto care va fi încununată cu decernarea Premiului Nobel
    în 1923. Care au fost motivele pentru care echipa de la Universitatea din
    Toronto a primit Premiul Nobel?


    Două argumente au contat în atribuirea Premiului Nobel echipei de la Universitatea
    din Toronto. Primul a fost acela că James Collip a reuşit să purifice extractul
    pancreatic care a putut fi administrat cu succes la om. Această realizare a
    fost într-adevăr primul pas făcut dincolo de ce a reuşit Paulescu. Al doilea
    argument a fost că Toronto a fost vizitat de un laureat al Premiului Nobel din
    anul 1920, danezul August Krogh, a cărui soţie era diabetică. Vizitând
    laboratorul cercetătorului scoțian John Macleod au făcut o convenţie pentru a
    se transfera posibilitatea producerii acestui nou hormon şi la Copenhaga. Krogh
    a fost cel care i-a propus pe canadieni pentru Premiul Nobel.


    L-am
    întrebat pe doctorul Ionescu-Tîrgovişte care este diferenţa dintre pancreină şi
    insulină. Între cele
    două nu există nici o diferenţă. De fapt ar trebui să spun altfel: nici o
    diferenţă între pancreină şi isletină. Extractul pancreatic folosit de
    canadieni după modelul lui Paulescu a fost numit isletină. Am obţinut de curînd
    un articol semnat de fiziologul belgian Jean de Meyer în care el dădea numele
    de insulină, în 1909. De Meyer a afirmat că acel hormon antidiabetic care se va
    izola din pancreas să poarte acest nume.


    În
    1969, în urma campaniei internaţionale iniţiată de fiziologul scoţian Ian
    Murray, Comitetul Nobel recunoaşte meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea
    tratamentului antidiabetic.