Tag: intergrare

  • Jurnal românesc – 20.06.2014

    Jurnal românesc – 20.06.2014

    Starea adolescentului român agresat, vinerea trecută, într-o localitate franceză, este gravă. Informaţiile provin de la ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, care a fost, joi, într-o vizită la spitalul unde tânărul este internat. Demnitarul a transmis mulţumiri pentru profesionalismul şi calitatea serviciilor medicale franceze oferite pacientului român. Potrivit martorilor, agresarea tânărului rom ţine de un război al celor foarte săraci împotriva celor şi mai săraci. Numeroase asociaţii care protejează minorităţile, inclusiv pe romi, pun în cauză atat extremismul unor formaţiuni politice cât şi guvernele franceze succesive din ultimii ani, care nu au reuşit să ofere soluţii viabile pentru problemele romilor.



    Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa cere Guvernului de la Bucureşti să înceapă un proiect de integrare a romilor care să aibă, ca prim pas, monitorizarea celor din Europa. Federaţia solicită Ministerului de Externe mai mult decât declaraţii de compasiune, exprimându-şi indignarea faţă de incidente precum cel de vinerea trecută, din Franţa şi trage un semnal de alarmă, că astfel de cazuri au început să se înmulţească, în ultimul timp, în Europa. Federaţia cere, de asemenea, organizarea unui summit, la Bucureşti, unde să fie invitaţi reprezentanţi ai tuturor statelor unde locuiesc romi care creează probleme şi, în coordonare cu Uniunea Europeană, să se formeze o strategie de integrare a romilor pe termen lung. În Europa, locuiesc mai mult de trei milioane de români care lucrează şi se integrează bine în ţările unde se află. Există, insa şi un număr de români de etnie romă care profită de serviciile sociale ale altor state sau comit infracţiuni.



    România a avut, anul trecut, printre cele mai scăzute preţuri din UE, la un nivel de 57% din medie. Mai ieftin, a fost doar în Bulgaria – arată datele publicate de Eurostat. Pe categorii, alimentele au costat cel mai puţin în Polonia – 62% din media Uniunii, la polul opus, cu 140%, fiind Danemarca. Cele mai mici preţuri la alcool şi tutun s-au înregistrat în Bulgaria – 59% şi cele mai ridicate în Irlanda – 178%. Variaţii mai mici sunt la îmbrăcăminte şi la electronice. Un alt sudiu Eurostat, publicat miercuri, arată că puterea de cumpărare în Romania a fost, în 2013, de 54% din media Uniunii, faţă de 48% în anul anterior



    Liga Studenţilor Români din Străinătate organizează, la Bucureşti, a III-a ediţie a evenimentului de cariere Hai Acasă!”, destinat tinerilor cu experienţă academică peste hotare, care vizează, în primul rând, facilitarea relaţiei dintre aceştia şi mediul profesional din România, precum si accesul la oportunităţi de carieră pentru întoarcerea lor în ţară. În cadrul aceluiaşi eveniment, Liga Studenţilor Români din Străinătate organizează şi a V-a ediţie a Business Consulting Case Study Event, un workshop-competiţie de consultanţă strategică bazată pe studii de caz, în cadrul căruia consultanţii vor fi reprezentaţi de studenţi şi absolvenţi români de top cu studii superioare în străinătate.

  • Europa noastră – 31.08.2013

    Europa noastră – 31.08.2013

    Integrarea în structurile Uniunii Europene este un proces complex pentru statele în cauză. Prin urmare, pe pieţele interne s-a impus o cerinţă evidentă, aceea a protecţiei consumatorilor europeni. Este nevoie, aşadar, de o politică comună şi coerentă în acest domeniu. În ultimii ani, acquis-ul Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor s-a dezvoltat în mod continuu. Noile directive prevăd o mai atentă supraveghere asupra calităţii produselor de pe pieţele europene, verificarea calităţii produselor, în special a celor alimentare, eficientizarea controalelor pe piaţă pentru a reda încrederea consumatorilor europeni.