Tag: interimat

  • Klaus Iohannis şi-a încheiat mandatul, iar interimatul în fruntea statului a fost preluat de Ilie Bolojan

    Klaus Iohannis şi-a încheiat mandatul, iar interimatul în fruntea statului a fost preluat de Ilie Bolojan

    Preşedintele demisionar al României, Klaus Iohannis, şi-a încheiat, miercuri la amiază, mandatul printr-o ceremonie la Palatul prezidenţial din Bucureşti. El îşi anunţase, luni, demisia, pe fondul declanşării în Parlament a procedurii de suspendare a sa. Cele două mandate la care Klaus Iohannis avea dreptul ar fi trebuit să se încheie pe 21 decembrie anul trecut, dar acesta a rămas în funcţie după ce Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale din cauza bănuielilor privind vicierea lor. Nemulţumiţi de decizia judecătorilor constituţionali, zeci de mii de români au protestat în stradă.

    Analişti politici cred că, prin demisia lui Klaus Iohannis, tensiunile din societate acumulate în ultimele luni se vor mai diminua. Etnic german în vârstă de 65 de ani, fost profesor de fizică şi fost primar al oraşului Sibiu, Klaus Iohannis părăseşte fotoliul prezidenţial cu o cotă de popularitate extrem de scăzută.

    Interimatul este, de miercuri, asigurat de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, care, anterior, s-a autosuspendat din funcţia de şef al Senatului şi de preşedinte al PNL. El va fi preşedinte interimar până în mai, când vor avea loc alegeri prezidenţiale, pe 4 şi pe 18 ale lunii. Va avea aproape toate prerogativele de şef al statului, cu câteva excepţii: nu va avea dreptul să se adreseze Parlamentului, să dizolve Legislativul şi să organizeze referendum.

  • Reacţii la demisia ministrului apărării

    Reacţii la demisia ministrului apărării

    Luni, în ajunul marcării Zilei Armatei şi al unei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ministrul Apărării, social-democratul Vasile Dîncu, a demisionat. El şi-a motivat gestul prin imposibilitatea de a colabora cu preşedintele României, care este Comandantul Suprem al Armatei. Dacă n-ar fi făcut-o, azi ar fi stat la aceeaşi masă cu preşedintele, la reuniunea CSAT. Fostul ministru a explicat pe o reţea de socializare că a considerat necesară retragerea din funcţie pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie şi programele care necesită fluiditate pe întreg lanţul de comandă şi pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Armatei României. Dîncu spune că nimeni nu i-a cerut să plece din funcţie, dar că de 6 luni aude pe surse că ar trebui să o facă. Situaţia sa devenise, însă, imposibilă, după o serie de declaraţii frapante prin modul cum intrau în coliziune cu poziţia oficială a Bucureştiului, a aliaţilor şi partenerilor săi, care sunt toţi alături de Ucraina. Vasile Dîncu a declarat la un post privat de televiziune că singura şansă ca războiul să ia sfârşit este negocierea cu Rusia. O negociere care, în opinia fostului responsabil de la Apărare, ar trebui să fie purtată sub auspiciile NATO şi Statelor Unite, actori internaţionali văzuţi de el ca viitori garanţi ai securităţii Ucrainei.

    Trebuie să acceptăm toţi ideea că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociează. Aceasta este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a Uniunii Europene şi probabil că unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei şi să afle aceste poziţii, a replicat, maliţios, preşedintele Klaus Iohannis. Opoziţia i-a cerut explicaţii lui Dîncu iar premierul liberal Nicolae Ciucă a declarat că va avea o discuţie lămuritoare cu el. Timpul a trecut, iar lucrurile păreau să se calmeze. Dovadă că social-democraţii par acum surprinşi si total nepregătiţi pentru noua conjunctură, care le impune să propună rapid un nume pentru portofoliul Apărării, ce le revine potrivit distribuţiei ministerelor în coaliţia PSD – PNL- UDMR. Liderul social, democrat, Marcel Ciolacu, a mărturisit că a crezut că s-a depăşit momentul şi că Vasile Dîncu a oferit explicaţiile necesare. În fond, prin declaraţiile sale, Dîncu nu a vrut să spună că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii, dezvoltase anterior subiectul Marcel Ciolacu.

    În prezent, prim-ministrul Nicolae Ciucă asigură interimatul la Apărare, care însă nu poate depăşi 45 de zile. Liberalii le-au transmis partenerilor de coaliţie să vină cât se poate de repede cu o propunere foarte serioasă, cu un profesionist pentru portofoliul Apărării. Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a reacţionat la plecarea lui Dîncu afirmând că acesta reprezenta ‘vulnerabilitatea de la Apărare’. În opinia principalului partid de opoziţie, Vasile Dîncu trebuia demis de 2 săptămâni. România, spune USR, are nevoie de un ministru al Apărării care să-şi înţeleagă rolul extrem de important în vremurile acestea tulburi.