Tag: INTERREG

  • Danube Floodplain, un proiect pentru reducerea riscului de inundații în bazinul Dunării

    Danube Floodplain, un proiect pentru reducerea riscului de inundații în bazinul Dunării

    Locuitorii care se alfă de-a lungul fluviului Dunărea, din 10
    țări, vor fi mai protejați în viitor de riscul inundațiilor ca urmare a
    implementării proiectului Danube Floodplain.




    În ultimii 10 ani țările riverane Dunării s-au confruntat cu
    inundații majore. Tocmai de aceea prin programul INTERREG au fost alocați peste
    3.6 milioane de euro pentru implementarea unor măsuri coordonate și adecvate,
    atât pentru a reduce riscurile de inundații, cât și pentru a crește standardul
    de viață al comunităților locale.


    Danube Floodplain se
    desfășoară în cinci zone-pilot din bazinul Dunării din România, Serbia,
    Slovenia, Ungaria, Slovacia și Cehia și despre el aflăm detalii de la doamna
    Camellia Bărbuțu, purtător de cuvânt al Adminsitrației Bazinale de Apă Jiu:




    Proiectul are o valoare de 3,67 de milioane de euro, fonduri
    europene, alocate prin Programul Transnațional Dunărea – Interreg și reunește
    experți din 10 țări dunărene (România, Austria, Bulgaria, Croația, Cehia,
    Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia și Serbia), precum și 20 de organizații.


    Din partea României, alături de Administrația Națională Apele
    Române, participă, în calitate de parteneri: Ministerul Mediului, Apelor și
    Pădurilor, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și
    WWF-Romania. Proiectul se desfășoară în cinci zone-pilot din bazinul Dunării și
    în această perioadă experții identifică zonele luncilor inundabile din bazinul
    Dunării și propun soluții tehnice pentru refacerea lor, inclusiv prin
    stabilirea potențialului de reconectare a acestora. Măsurile care vor fi
    adoptate în cadrul proiectului vor aduce beneficii majore, atât în managementul
    riscului la inundații, cât și pentru refacerea biodiversității și a
    ecosistemelor acvatice.


    Proiectul are ca scop promovarea unei abordări comune de către toate țările
    dunărene, cu privire la refacerea capacității de stocare a apei, de-a lungul
    fluviului Dunărea, prin reconstrucția ecologică a zonelor inundabile și
    maximizarea beneficiilor aduse de ecosistemele acvatice. Aceste activități se
    realizează prin aplicarea matricei de evaluare a zonelor inundabile de către
    partenerii din cadrul proiectului. Cu sprijinul nemijlocit al Comisiei
    Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, vor fi extinse platformele
    de cooperare și de informare, cu privire la managementul riscului la inundații
    de la nivelul bazinului hidrografic al Dunării. Proiectul se derulează pe o
    perioadă de trei ani, respectiv până la sfârșitul lunii mai a anului viitor.




  • Procesarea produselor ecologice şi serviciile conexe

    Procesarea produselor ecologice şi serviciile conexe

    În prezent conceptul de agricultura ecologică reprezintă
    un subiect analizat și discutat intens la nivel global de către diferite
    organizații și entități cu influențe semnificative asupra economiei și
    situației sociale a teritoriilor și comunităților existente, având în vedere
    evoluția mediului și a sănătății populației. În acest context, Mișcarea Română
    pentru Calitate din Craiova a lansat un proiect care vizează realizarea unui
    laborator virtual pentru procesarea produselor ecologice și serviciilor conexe.
    Discutăm despre scopul proiectului cu doamna lector universitar dr Maria
    Magdalena Poenaru, director executiv: Scopul
    proiectului este acela de a incuraja dezvoltarea regiunii transfrontaliere Dolj
    Pleven in ceea ce privește ocuparea forței de muncă, mobilitatea forței de
    muncă, dezvoltarea afacerilor în domeniul agriculturii ecologice, respectiv
    prelucrarea produselor bio dar și a serviciilor conexe. În cadrul acestui
    proiect se va crea incubatorul virtual Bio Virting și vor fi desfășurate
    activități care includ informații, instruiri și consultanță pentru certificarea
    producătorilor și produselor bio, precum și instrumente de afaceri, mobilitate,
    adaptate la nevoile specifice ale solicitanților de locuri de muncă și ale
    antreprenorilor.


    Proiectul este cofinanțat prin Fondul de Dezvoltare
    Regională, în cadrul programului INTERREG România Bulgaria și este în valoare
    de aproximativ 700000 Euro. În cadrul acestuia se urmărește și realizarea unui
    incubator.


    În cadrul
    acestui incubator vor fi derulate mai multe sesiuni de instruire și servicii de
    consultanță în domeniul agriculturii ecologice. Procesul de consultanță se
    bazează pe rezultatele obținute din probele prelevate de la producători sau
    agricultori din zona Olteniei, zona Doljului dar și zona Pleven. Practic, pe
    baza rezultatelor obținute si interpretarea acestora, vom putea să dăm soluții
    pentru o agricultură ecologică sustenabilă.



    România și Bulgaria au capacitatea de a extinde sectorul
    economiei ecologice dar mai ales al procesării produselor ecologice fie din
    producția proprie, fie din import. Avantajul principal este că producătorii de
    produse procesate ecologice nu riscă să rămână cu produsele nevândute. Prețul
    mai ridicat decât cel al produselor convenționale precum și adresabilitatea
    către clienți cu venituri mai mari asigură profituri considerabile, atât la
    nivelul producătorilor cât și a întregului lanț de distribuție-comecializare.