La unul dintre sediile din centrul capitalei,
Palatul Suțu, ale Muzeului Municipiului din București, are loc, până la finalul
lunii iulie, o expoziție ce îmbină istoria recentă a României cu una dintre
cele mai iubite teme din pictură – portretul: Între Gheorghiu Dej și Nicolae
Ceaușescu. Portretul comunist în colecțiile Muzeului Municipiului București.
Gheorghiu-Dej (1901-1965) a fost liderul comunist
al României din 1947 până la moartea sa în 1965. Nicolae Ceaușescu (1918-1989)
a fost ultimul lider comunist al României, dictator român, șeful de stat al
Republicii Socialiste România începând cu 1967 până la căderea regimului
comunist survenită odată cu Revoluția din 1989.
Expoziția prezentată la Palatul Suțu încearcă
să surprindă diversitatea chipurilor din perioada comunismului românesc. Portretul
în această perioadă istorică are multiple valențe ș înțelesuri: pe de o parte
ca un act de memorie al celor portretizați, pe de altă parte portretul căpătând
atribute prin aspirația spre idealuri mărețe. Noi eroi portretizați – oameni de
rând, fără sânge albastru.
Unul dintre cei trei curatori ai expoziție,
Cezar Petre Buiumaci, ne-a explicat demersul ce a stat la baza organizării
expoziției:
Expoziția cuprinde o serie de
lucrări de artă plastică, pictură, gravură, sculptură de artă decorativă și
meșteșugărească, dar și fotografii, afișe sau decupaje de presă. Toate
componente ale construcției cultului personalității, atât la Gheorghe Gheorghiu-Dej,
cât și la Nicolae Ceaușescu. … Demersul este important pentru că aduce în fața
vizitatorilor modul în care populația era agresată vizual de către propaganda
politică a regimului comunist impus în România de către Stalin cu ajutorul
Armatei Roșii. … Demersul are menirea de a aduce aminte de vremurile care nu
trebuie să se mai întoarcă și să aducă în fața noilor generații un tip de
manifestare pe care aceștia să o poată recunoaște atunci când vor exista
încercări de restaurare a acesteia.
Delia Bran, al doilea curator al expoziției,
ne introduce în elementele stilistice ale perioadei:
Canonul artistic al perioadei este
cel realist-socialist. Perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej adoptă un canon
portretistic preluat de la Moscova. Majoritatea ipostazelor în care apare
liderul român portretizat sunt similare cu cele în care este Lenin portretizat.
Acest canon este impus artiștilor români, prin diferite metode de constrângere
și educație artistică, mă gândesc aici la comisiile de îndrumare artistică de
la începutul anilor 1950. Prin artefactele expuse am vrut însă să surprindem și
această capturare, să îi spunem, a artistului în politica culturală dirijată
de statul comunist. Mai exact este vorba despre un fenomen de încadrare a
artistului, întâi printr-un canon educativ, apoi prin repartițiile făcute
imediat după finalizarea studiilor în diverse branșe industriale, unde să
performeze. Așadar, indiferent de perioada în care ne situăm, pe durata întregului
regim, considerăm că arta oficială a păstrat valențe ale realismului socialist,
introdus prin reforma lui Jdanov. Expoziția surprinde această natură a artei
perioadei, dar încearcă să vadă și partea mai profundă a relației dintre artist
și arta oficială …. Este o expoziție care ne-am dorit să fie înțeleasă și
interpretată pe mai multe paliere și sperăm să fi creat o experiență plăcută
fiecărui vizitator, indiferent de vârstă.
În finalul interviului nostru, ca o
completare, al treilea curator al expoziției Între Gheorghiu Dej și Nicolae
Ceaușescu de la Palatul Suțu ne face o trecere în revistă a tipurilor și
stilurilor portretistice expuse. Nicoleta Bădilă:
Portretistica a fost întotdeauna
flexibilă, s-a raportat la stilurile epocilor și s-a comportat adecvat
cerințelor comanditarului. Spre deosebire de alte genuri artistice, portretul
este o negociere între artist și portretizat, iar produsul ar trebui să fie o
limitare a realității. … În această expoziție veți regăsi așa numitele
portrete de aparat ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, care
urmăreau sublinierea atuurilor de putere ale personajelor. … Dincolo de portretul
de aparat, în iconografia comunistă domină trei teme artistice, asociate direct
cu imaginea oficială: portretele de revoluționar, portretele care îi redau în
vizitele de lucru și portretele asociate cu realizările regimului comunist,
valorificate de asemenea, în expoziție.