Radio România Internațional

Tag: invatamant

  • Școlarizarea românilor de peste granițe

    Școlarizarea românilor de peste granițe

    Guvernul României a adoptat miecuri, 25 martie, documentul privind cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2015-2016. Documentul adoptat stabilește și locurile acordate românilor care locuiesc în afara granițelor, dar și cele pentru românii din Republica Moldova.



    Astfel, executivul a alocat 6.745 locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul Ministerului educației, cercetării și științei pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, țările învecinate și diasporă (învățământ preuniversitar și superior) la care se adaugă 500 de luni-bursă pentru stagii de specializare ale cadrelor didactice și mobilități studențești/practică studenți.



    De asemenea, alte 6.350 locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul MECȘ sunt acordate pentru cetățenii străini, conform documentelor bilaterale de cooperare internațională, la care se mai adaugă 1.700 luni-bursă pentru stagii de specializare.



    Hotărârea mai prevede majorarea cifrei de școlarizare pentru învățământul profesional și postliceal. În anul școlar următor, cifra de școlarizare pentru învățământul profesional crește cu 2.500 de locuri, iar cea pentru învățământul postliceal cu 2.100 de locuri. Totodată, scade cifra de școlarizare pentru învățământul liceal de masă și special cu 4.600 de locuri.

  • Un nou an universitar

    Un nou an universitar

    Ziua de 1 octombrie, când prin tradiţie, se deschide un nou an universitar în România, este, în 2014, un moment atât al bilanţului, cât şi al noutăţilor. Bilanţul este prilejuit de faptul că una din cele mai importante universităţi din ţară, cea din Bucureşti, aniversează 150 de ani de funcţionare. De-a lungul acestui secol şi jumătate i s-au alăturat şi alte instituţii de învăţământ superior de stat şi, în ultimul sfert de veac, instituţii particulare. Cum au evoluat cele două tipuri de învăţământ superior şi, mai ales, dacă s-a ajuns la acelaşi nivel calitativ al actului educaţional, l-am întrebat pe expertul în educaţie Marian Staş, profesor atât la Universitatea Harvard, cât şi la Universitatea Bucureşti.


    Răspunsul scurt la întrebare este Nu”, din cel puţin două motive importante. Când te referi la un învăţământ superior cu vechime de 150 de ani, aşa cum e cazul Universităţii din Bucureşti, e un lucru diferit de instituţiile de învăţământ create cu 15-20 de ani în urmă. Mă refer aici la durata organizării noilor universităţi. Cel de-a doilea motiv este deja existent în conversaţia publică şi se referă la temerea — probată în fapt de multe ori — că universităţi particulare sunt mai degrabă fabrici de diplome decât şcoli unde studenţii învaţă. Există posibilitatea ca studenţii la universităţi private să-şi cumpere examenele şi diplomele. În acelaşi timp, acest lucru s-a întâmplat şi la unele facultăţi de stat. Dar am întâlnit şi profesori buni şi studenţi interesaţi în învăţământul privat. Aici mai e de făcut o observaţie, din punct de vedere cantitativ. În general, învăţământul privat în România are o pondere de 3% – 5% în sistemul educaţional. Deci o pondere extrem de scăzută.



    În privinţa noutăţilor care-i aşteaptă pe studenţi din anul acesta, ele apar într-o ordonanţă de urgenţă prin care guvernul a modificat anumite reglementări din Legea Educaţiei. De pildă, dacă până acum programele de doctorat se puteau organiza numai la forma de învăţământ cu frecvenţă, ordonanţa prevede ca acestea să se poată organiza şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. O altă modificare se referă la înfiinţarea, în cadrul universităţilor, a unor colegii terţiare. În cadrul lor statul poate asigura, din finanţarea de bază sau din alte surse de finantare, organizarea de cursuri de pregătire pentru bacalaureat, pentru absolvenţii de liceu care nu au promovat acest examen. Cu alte cuvinte, în cadrul universităţilor, elevii care nu îndeplinesc condiţia elementară de intrare la facultate, pot urma o formă de învăţământ post-liceal şi pot promova, cu condiţia ca, la un moment dat, să ia bacalaureatul. Această prevedere este motivată de următoarea situaţie apărută prima dată în 2011 şi perpetuată de atunci în fiecare an: doar 40%-50% dintre absolvenţii de liceu promovează bacalaureatul, calificându-se astfel pentru admiterea la universitate. Marian Staş: În momentul în care din 2011, sub 50% dintre elevii de liceu promovează examenul de bacalaureat, dintr-o dată cei care aveau dreptul să meargă în învăţământul superior s-au împuţinat semnificativ. De-a lungul anilor, catedrele se calibraseră se primească mai mulţi studenţi, iar acum, dintr-o dată, au rămas puţini. A doua dimensiune a problemei, care este încă şi mai perfidă, este dimensiunea calitativă. Copiii care absolvă liceul şi iau bacul nu ştiu carte. Nu ştiu cartea cerută de universităţi. Sunt anumite praguri. Copiii care trec din clasa VIII-a într-a IXa, nu ştiu carte pentru a IXa, iar cei care trec dintr-a XII-a în anul I de facultate nu ştiu cartea necesară pentru ceea ce înseamnă învăţământ superior. Dar nivelul de bacalaureat, de pildă, califică un copil care este onest şi învaţă de nota şase.



    Poate remedia, aşadar, problema promovabilităţii bacului, dar şi a calificării pentru facultate, înfiinţarea acestor colegii post-liceale? Marian Staş: Sigur că atunci, când pui profesori universitari să pregătească astfel de copii, nu e ceva rău la limită. E bine că sunt oameni care-şi pot pune expertiza profesională la dispoziţie. Dar menirea universităţilor e alta. Ele sunt mai orientate spre conceptualizare şi constructe intelectuale mai degrabă decât spre ceea ce înseamnă exerciţii şi deprinderi practice. Acesta e rostul şcolilor post-liceale. Dintre copiii care intră acum în aceste colegii terţiare, non-universitare, eu aştept să-i văd pe primii care vor intra mai departe în învăţământul universitar şi cum se va întâmpla acest lucru. Şi aici trag un semnal de alarmă, căci metodologia-cadru ca atare este insuficient construită din punctul de vedere al detaliilor şi lasă loc unor interpretări arbitrare. Astfel pot apărea comportamente incorecte de a facilita accesul unor tineri spre facultăţi în condiţiile în care nu toţi parametrii de promovabilitate ai liceului sunt îndepliniţi.



    Cei care doresc să se înscrie în aceste colegii o pot face chiar de anul acesta, căci guvernul a cerut universităţilor să întocmească listele de specializări şi programele de studii până pe 20 octombrie. Până acum mai multe universităţi de stat şi particulare şi-au anunţat disponibilitatea de a înfiinţa aceste colegii. Printre ele nu se află, însă, universităţi de renume precum Universitatea Bucureşti, Babeş-Bolyai din Cluj, Alexandru Ioan Cuza din Iaşi sau Universitatea Politehnică tot din Bucureşti.

  • Jurnal românesc – 12.09.2014

    Jurnal românesc – 12.09.2014

    România nu va fi ameninţată militar sau teritorial de conflictele din zona, dar va fi afectată economic, informaţional, comercial şi, în cele din urmă, geopolitic de un fenomen de instabilitate la graniţe, a declarat recent directorul SRI, George Maior. El a precizat că instituţiile din domeniul strategic trebuie susţinute de clasa politică de la Bucuresti pentru a face faţă acestor provocari. Pe de alta parte, Maior a spus ca potrivit estimărilor SRI, evaziunea fiscală s-a diminuat, în ultimii 2-3 ani în România, de la 22-27% din PIB la 18-20% din PIB. Şeful SRI a menţionat că cea mai mare evaziune se înregistrează la Taxa pe Valoare Adăugată şi la Casa de Asigurări de Sănătate.




    Comisiile parlamentare pentru comunităţile românesti din afara graniţelor ţării au cerut demisia ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, pe care-l acuză de incompetenţă. Membrii comisiilor din Senat şi Camera Deputatilor îi reproşează ministrului social-democrat că intenţionează să organizeze Congresul Mondial al Românilor de Pretutundeni, din noiembrie, fără a se consulta cu parlamentarii, aşa cum prevede regulamentul, şi fără ca aceştia să adopte prin vot în plenul reunit bugetul evenimentului şi metodologia de desemnare a delegaţilor. De asemenea, parlamentarii califică drept un dezastru organizarea, în vară, a Festivalului pentru Diaspora.




    Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat proiectul “Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României”, care se adresează elevilor din învăţământul preuniversitar şi personalului din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţământul preuniversitar. Obiectivul proiectului constă în îmbunătăţirea ofertei educaţionale la nivel naţional şi creşterea calităţii în sistemul de învăţământ prin elaborarea şi implementarea cursului opţional de tip curriculum la decizia şcolii. Cursul este dedicat ariei curriculare “Om şi societate”, vizând utilizarea resurselor multimedia din pachetul educaţional, destinat nivelului liceal, clasele IX – XII.




    În luna septembrie, compania naţională aeriană TAROM marchează 60 de ani de existenţă punând la dispoziţia pasagerilor săi bilete de avion la oferte speciale. Campania se derulează pe durata întregii luni. Astfel, TAROM a lansat oferta de preţ de la 139 de euro, pentru o călătorie dus-întors, cu toate taxele incluse pe zboruri operate între Bucureşti şi Amsterdam, Roma, Frankfurt, Geneva, Moscova, Munchen, Praga, Stockholm, Viena, între Iaşi şi Londra, între Sibiu şi Munchen şi între Cluj şi Viena. Perioada de călătorie este pâna la data de 11 martie 2015, iar biletele pot fi achizitionate de pe site-ul www.tarom.ro sau de la agenţiile proprii.




    ICR Madrid organizează noi cursuri de limba română la sediul său din capitala Spaniei în perioada 6 octombrie — 17 decembrie. Sunt organizate grupe de maxim 14 elevi, pentru începători, intermediari şi avansaţi, iar cursurile vor avea loc de două ori pe săptămână. Repartizarea pe grupe se va face în funcţie de rezultatele probelor de nivel, care se pot susţine în momentul înscrierii. Nu este necesară această probă pentru persoanele care au absolvit deja cel puţin unul dintre cursurile organizate de ICR Madrid în ultimele 24 luni şi au dat examenul de final. Taxa de participare este în valoare de 50 de euro şi se achită la sediul ICR Madrid, în momentul înscrierii.

  • Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi. Şi asta pentru că pentru mai multe zeci de ani, România s-a mândrit programatic cu rezultatele extraordinare pe care copiii supradotaţi le obţin la concursurile internaţionale. Acesta a fost argumentul suprem în susţinerea sistemului de învăţământ românesc. Scăderile sistemului în a obţine performanţe pentru copiii obişnuiţi puteau fi astfel trecute cu vederea. Cât despre integrarea copiilor cu dizabilităţi, sistemul şcolar se dovedeşte complet nepregătit. Potrivit datelor din 2013 ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, din cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventează învăţământul de masă, adică mai puţin de o treime. Chiar dacă România a adoptat toată legislaţia europeană cu privire la protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi şi s-a angajat să asigure toate facilităţile pentru persoanele cu handiap, punerea în practică durează prea mult şi lasă de dorit.



    Din fericire însă, mai multe organizaţii non-guvernamentale au creat programe de integrare a copiilor cu dizabilităţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă proiectul Să redescoperim şcoala”, ajuns, după trei ani de desfăşurare, la bilanţ. Care a fost scopul proiectului şi cât de bine şi l-a atins aflăm de la Daniela Vişoianu, manager proiect C4C Să redescoperim şcoala”: În momentul acesta putem să raportăm 1860 copii care au participat la taberele organizate de noi în cadrul proiectului sau la ateliere, şcoli de vară, şcoli de duminică. Au participat la toate aceste activităţi împreună cu părinţii lor. Intenţia proiectului este să le arate şi copiilor care au nevoi speciale că pot să facă ceva cu mintea lor, cu mâinile lor şi să-i pună pe aceşti copii şi în altă lumină în faţa părinţilor lor. Suntem foarte mulţumiţi să spunem că spre finalul proiectului, părinţii văd lucrul acesta.”



    Şi pentru că învăţământul ar trebui să fie favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de situaţia lor, în cadrul proiectului au fost găsite şi variante prin care integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi poate fi facilitată. Proiectul Să redescoperim şcoala” a adus specialişti străini care au lucrat cu copiii şi cu părinţii lor, a organizat întâlniri cu specialiştii din domeniul îngrijirii copiilor cu dizabilităţi şi a reunit informaţia strânsă într-un manual. Despre ce este vorba aflăm de la Daniela Vişoianu: Anul trecut a însemnat pentru noi şi lansarea unui manual de educaţie alternativă, în care vorbim pe larg despre copiii cu cerinţe educaţionale speciale, în care prezentăm anumite tipuri de activităţi sau de exerciţii care se pot organiza cu aceşti copii, nu după curriculum. Dar sunt metode care pot fi duse în orice cadru şcolar pentru a îmbunătăţi interacţiunea dintre pedagogii care lucrează cu aceşti copii şi copii sau pot fi bază pentru părinţi ca să lucreze împreună cu copii lor, alte lucruri decât cele din cadrul şcolar. Manualul are în plus prezentări susţinute ale pedagogiilor alternative recunoscute în România. Experţi din centre de referinţă, cum sunt cel de la Simeria sau de la Corabia, unde se lucrează cu copii cei mai grav afectaţi, cu diagnostice foarte severe, sunt prezenţi în acest manual şi vorbesc despre experienţa lor sau vorbesc despre ce poate să aducă în plus o pedagogie alternativă, dacă copiii cu cerinţe educaţionale speciale ajung să interacţioneze cu ei. Vorbim despe cele şase alternative educaţionale din România recunoscute de Ministerul educaţiei, prezente în şcolile de la noi. Cea mai cunoscută este Step by Step. Îşi prezintă şi ei abordarea în manual şi au fost prezenţi la activităţile noastre. Se adaugă Waldorf, pedagogia curativă, planul Iena, Montessori.”



    Formarea de cadre didactice şi specialişti din serviciile educaţionale în perspectiva incluziunii este un alt deziderat pe care proiectul şi l-a atins: 400 specialişti acreditaţi de către Autoritatea Naţională de Calificări pot aplica deja metodele învăţate de lucru cu copiii cu nevoi speciale.



    Iar pentru viitor este pregătită inaugurarea unei sensory room în Bucureşti, ce urmează să fie pus la dispoziţia terapeuţilor şi copiilor cu nevoi speciale. Daniela Vişoianu: Dacă toate lucrurile merg bine o să putem să inaugurăm în luna aprilie o sensory room în Bucureşti. Sensory room este o încăpere specială, indicată pentru terapiile indicate copiilor cu nevoi educative speciale, în care există un mobilier care este foarte moale sau care are incluse în el boxe sau alte structuri de sunet şi care vibrează, iar copii cu deficienţe percep sunetul prin vibraţie, care au nişte panouri cu lumini astfel încât se poate lucra în umbră sau penumbră, pentru copii cu deficienţe de vedere. Toate aceste stimulente care sunt în această încăpere ajută copilul să fie mult mai implicat în procesul pe care îl derulează terapeutul.”



    Fiecare iniţiativă în acest sens aduce un plus în integrarea copiilor cu dizabilităţi şi este binevenită.

  • Înscrierea cetăţenilor străini la cursuri preuniversitare

    Înscrierea cetăţenilor străini la cursuri preuniversitare

    De la început, amintim că cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ din România, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.



    Pe de altă parte, Ministerul român al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a elaborat o metodologie de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi particular acreditat din România. Pot fi înscrişi, în învăţământul preuniversitar din România, elevii din state terţe UE dacă unul dintre părinţi, tutori sau susţinători legali se încadrează în una din următoarele situaţii: este repatriat; are, prin căsătorie, domiciliul în România; este posesorul unui permis de şedere în România; desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale, activităţi pe teritoriul României; se află la studii în învăţământul universitar sau postuniversitar de stat sau particular acreditat din România. La cerere, elevii pot beneficia de cursuri pregătitoare pentru învăţarea limbii române, durata acestora fiind de un an şcolar, iar şcolile sau liceele în care se organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române sunt nominalizate de către Inspectoratele Şcolare Judeţene şi de cel al Municipiului Bucureşti. Elevii din state terţe UE care nu sunt de origine română şi care au absolvit clasele a VII-a şi a VIII-a în România se pot înscrie în clasa a IX-a, în limita a unul – doi elevi într-o clasă, peste efectivele maxime prevăzute de lege, cu avizul conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar. Elevii din state terţe UE care solicită înscrierea în învăţământul preuniversitar românesc pot repeta, la cerere, la cursuri de zi, ultima clasă absolvită în străinătate. În învăţământul obligatoriu, elevii străini beneficiază de şcolarizare în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. În învăţământul liceal secundar superior, elevii din state terţe UE plătesc taxe de şcolarizare de 180 de euro pe lună.



    Persoanele din state terţe UE care au finalizat studiile liceale în alt sistem de învăţământ şi nu sunt posesori ai unei diplome de Bacalaureat sau echivalentul acesteia pot susţine, la cerere, examenul naţional de Bacalaureat, în funcţie de profilul dorit, într-un centru de examen stabilit de către Comisia de Bacalaureat judeţeană sau a Municipiului Bucureşti. Susţinerea examenului naţional de Bacalaureat de către cetăţenii din state terţe UE care au finalizat studiile liceale în alt sistem de învăţământ şi nu sunt posesori ai unei diplome de bacalaureat sau echivalentul acesteia este condiţionată de achitarea taxei de 220 de euro.

  • Testările internaţionale şi educaţia românilor

    La sfârşitul anului trecut, prin intermediul evaluărilor PISA, societatea românească a avut prilejul să compare nivelul de pregătire al tinerilor din România cu cel al elevilor din alte 64 de state din toată lumea. Programul de evaluare internaţională (Programme for International Student Assessment) sau, prescurtat, PISA este efectuat, din anul 2000, o dată la trei ani pentru a măsura competenţele elevilor de 15 ani în trei domenii-cheie: matematică, lectură/citire şi ştiinţe. La ediţia din 2012 a studiului PISA au participat toate cele 34 de ţări membre OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa) şi 31 de ţări partenere, reprezentând peste 80% din economia mondială. Iar pentru români, rezultatele nu au fost îmbucurătoare nici pentru autorităţi, nici pentru cetăţenii de rând. 40% din elevi s-au dovedit a fi slabi şi doar 3,2% de top, iar România s-a clasat pe locul 45 din totalul celor 65 de state participante la testare. Întrebat cum i se par aceste rezultate, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, a declarat: Dacă vreţi un răspuns simplu, atunci vă spun că rezultatele sunt slabe. Dacă vreţi un răspuns mai elaborat, atunci se observă că noi, în continuare, suntem sub media UE şi că, în continuare, un număr mare de copii, după 8 ani de şcoală, nu sunt în stare să răspundă unor cerinţe de matematică, ştiinţe şi citire de nivel mediu. În acelaşi timp, pentru a rămâne obiectivi, trebuie să recunoaştem că există un mic progres: în comparaţie cu ultima testare PISA, din 2009, România a crescut cu 4 puncte în clasamentul general. Şi acesta este un semn îmbucurător.



    Pentru a explica aceste rezultate slabe, ministrul face referire atât la modalitatea în care sunt evaluaţi elevii în sistemul românesc de educaţie, cât şi la cunoştinţele predate. Ministrul Remus Pricopie: Avem două explicaţii posibile. În primul rând, la clasă nu se face ce trebuie să se facă. A doua explicaţie ţine de metodologia de examen. E foarte uşor să dai vina pe metodologie când, de fapt, în primul şi primul rând nu facem la clasă ce trebuie. Nu verificăm nivelul de însuşire a cunoştinţele şi dacă o facem, o facem superficial. Sunt şcoli unde un elev este evaluat cu nota 9, deşi nivelul lui real e de nota 6. Le spunem părinţilor şi elevilor prin notele pe care le punem în carnet că ei au rezultate bune, apoi constatăm la examen că acest lucru nu e adevărat. De aceea, începând cu anul acesta aplicăm nişte prevederi care erau deja în Legea Educaţiei şi prin care se introduc evaluări în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, tocmai pentru a avea nişte radiografii şi a şti din timp, dacă într-o clasă evoluţia e bună sau nu. Astfel, poţi să şi intervii în timp util şi să corectezi.



    De aceea, pe viitor, se intenţionează ca testele care se vor aplica elevilor din România să fie similare celor PISA, adică să fie transdisciplinare, modalitate de testare cu care elevii români nu sunt încă obişnuiţi. În plus, programa şcolară va fi, de asemenea, modificată, acţiune care deja a început. Despre actuala programă, considerată şi ea responsabilă pentru rezultatele slabe ale elevilor, ne vorbeşte acum Ciprian Ciucu, expert în educaţie la Centrul Român pentru Politici Europene



    Curriculumul nostru nu e adus la zi. El este în urmă, ştiinţa progresează în toate domeniilor, deşi s-au cheltuit bani din fonduri europene pentru schimbare sa. Un ciclu normal de schimbare a curricumului este o dată la două generaţii, cam 8 ani. Ultima modificare de programă şi care nu s-a referit atât la conţinut, cât la obiective, a avut loc pe la sfârşitul anilor 1990, începutul anilor 2000. Schimbarea a fost doar parţială pentru că, pe atunci, se vorbea de o altă schimbare radicală, mai târziu. Ceea ce nu s-a întâmplat.



    Un alt aspect important relevat de testările PISA se referă la motivaţie. Nivelul de motivaţie al elevilor români este cel mai scăzut din toate ţările participante la evaluare. Întrebarea evidentă, în acest caz, este dacă nu cumva explicaţiile pentru lipsa de motivaţie a elevilor trebuie căutate şi în afara sistemului de învăţământ. Iată ce consideră ministrul Remus Pricopie: Motivarea nu vine doar de orele din clasă, ci şi din toate activităţile zilnice ale noastre. Sunt foarte mulţi copii care renunţă să mai înveţe pentru că nu văd rostul şcolii. În ceea ce-i priveşte pe profesori, este adevărat că există o corelaţie între performanţa în educaţie şi — n-aş spune chiar salarizare –, ci nivelul de respect adresat cadrelor didactice, nivel care include şi salarizarea. Nu e suficient să ai un salariu motivant, trebuie să existe şi o anume atmosferă în şcoală.



    Pentru Ciprian Ciucu, lipsa de motivaţie a elevilor oglindeşte lipsa de motivaţie a dascălilor care, la rândul ei, nu poate fi explicată fără a analiza sistemul în întregul lui: Învăţământul este strict legat de motivaţie, motivaţie care la copii vine din afara lor. Interesul său trebuie să fie stimulat de către cadrul didactic. Pe de altă parte, şi profesorii sunt demotivaţi. Statutul cadrului didactic nu mai e ce-a fost odată. Să fii profesor nu mai e mare lucru. Selecţia e negativă în învăţământ. Cei mai buni absolvenţi nu se duc în învăţământ. Emigrează sau lucrează în alte zone din sistemul public şi privat. Plaja de recrutare în sistemul educaţional e, astfel, foarte îngustă. În sistemul de educaţie nu mai ajung cei mai buni dintre noi. Este un fenomen care nu e doar tipic României, ci şi altor ţări europene.



    Se impun, aşadar, atât din perspectiva autorităţilor guvernamentale, cât şi a societăţii civile, schimbări radicale. Ele ar trebui să modifice din temelii sistemul pentru ca actul de predare-învăţare să-şi recapete prestigiul şi utilitatea de odinioară.

  • Înscrierea cetăţenilor străini la cursuri universitare în România

    Înscrierea cetăţenilor străini la cursuri universitare în România

    De la început, amintim că cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ din România, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Candidaţii provenind din aceste state îşi pot depune dosarele de înscriere direct la universităţile pentru care optează, însoţite de un atestat de recunoaştere a studiilor emis de către Centrul de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului român al Educaţiei Naţionale, care are adresa de internet www.edu.ro. La această adresă pot fi găsite, de altfel, informaţii despre unităţile de învăţământ superior acreditate. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de circulaţie internaţională, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică. Totodată, candidaţii admişi pe un loc de studii cu taxă pot ocupa ulterior locuri de studii fără taxă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, potrivit criteriilor de performanţă stabilite pe baza autonomiei universitare.



    Pe de altă parte, Ministerul român al Educaţiei Naţionale a elaborat o metodologie de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi particular acreditat din România. Potrivit actului, pot accede în sistemul naţional de învăţământ persoanele din state terţe UE care îndeplinesc următoarele condiţii: au documente ce atestă cetăţenia statului respectiv; au calificarea necesară, dovedită prin acte de studii eliberate de instituţii de învăţământ recunoscute în ţara de provenienţă; au acceptul instituţiei de învăţământ în care doresc să studieze; au optat pentru o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular acreditată şi o specializare acreditată. Condiţiile specifice admiterii într-o instituţie de învăţământ superior din România includ, printre altele, promovarea testelor de aptitudini organizate pentru învăţământul de artă, sportiv şi de arhitectură sau, dacă este cazul, de admitere la doctorat. Cetăţenii străini din state terţe UE sunt înscrişi în învăţământul universitar şi postuniversitar doar după absolvirea unor cursuri pregătitoare, în cadrul cărora îşi însuşesc cunoştinţele necesare de limbă română, precum şi cunoştinţele specifice în corelare cu profilul viitoarei pregătiri la discipline precum anatomie, fizică, chimie sau desen tehnic. Durata cursului pregătitor pentru studii universitare de licenţă este de un an academic, iar pentru studii universitare de masterat, doctorat şi studii postuniversitare de rezidenţiat, de cel puţin şase luni. În final, amintim că aproximativ 12.000 de cetăţeni străini din state terţe UE sunt înscrişi în învăţământul universitar din România, după absolvirea anului pregătitor.

  • Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi. Şi asta pentru că pentru mai multe zeci de ani, România s-a mândrit programatic cu rezultatele extraordinare pe care copiii supradotaţi le obţin la concursurile internaţionale. Acesta a fost argumentul suprem în susţinerea sistemului de învăţământ românesc. Scăderile sistemului în a obţine performanţe pentru copiii obişnuiţi puteau fi astfel trecute cu vederea. Cât despre integrarea copiilor cu dizabilităţi, sistemul şcolar se dovedeşte complet nepregătit. Potrivit datelor din 2013 ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, din cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventează învăţământul de masă, adică mai puţin de o treime. Chiar dacă România a adoptat toată legislaţia europeană cu privire la protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi şi s-a angajat să asigure toate facilităţile pentru persoanele cu handiap, punerea în practică durează prea mult şi lasă de dorit.



    Din fericire însă, mai multe organizaţii non-guvernamentale au creat programe de integrare a copiilor cu dizabilităţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă proiectul Să redescoperim şcoala”, ajuns, după trei ani de desfăşurare, la bilanţ. Care a fost scopul proiectului şi cât de bine şi l-a atins aflăm de la Daniela Vişoianu, manager proiect C4C Să redescoperim şcoala”: În momentul acesta putem să raportăm 1860 copii care au participat la taberele organizate de noi în cadrul proiectului sau la ateliere, şcoli de vară, şcoli de duminică. Au participat la toate aceste activităţi împreună cu părinţii lor. Intenţia proiectului este să le arate şi copiilor care au nevoi speciale că pot să facă ceva cu mintea lor, cu mâinile lor şi să-i pună pe aceşti copii şi în altă lumină în faţa părinţilor lor. Suntem foarte mulţumiţi să spunem că spre finalul proiectului, părinţii văd lucrul acesta.”



    Şi pentru că învăţământul ar trebui să fie favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de situaţia lor, în cadrul proiectului au fost găsite şi variante prin care integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi poate fi facilitată. Proiectul Să redescoperim şcoala” a adus specialişti străini care au lucrat cu copiii şi cu părinţii lor, a organizat întâlniri cu specialiştii din domeniul îngrijirii copiilor cu dizabilităţi şi a reunit informaţia strânsă într-un manual. Despre ce este vorba aflăm de la Daniela Vişoianu: Anul trecut a însemnat pentru noi şi lansarea unui manual de educaţie alternativă, în care vorbim pe larg despre copiii cu cerinţe educaţionale speciale, în care prezentăm anumite tipuri de activităţi sau de exerciţii care se pot organiza cu aceşti copii, nu după curriculum. Dar sunt metode care pot fi duse în orice cadru şcolar pentru a îmbunătăţi interacţiunea dintre pedagogii care lucrează cu aceşti copii şi copii sau pot fi bază pentru părinţi ca să lucreze împreună cu copii lor, alte lucruri decât cele din cadrul şcolar. Manualul are în plus prezentări susţinute ale pedagogiilor alternative recunoscute în România. Experţi din centre de referinţă, cum sunt cel de la Simeria sau de la Corabia, unde se lucrează cu copii cei mai grav afectaţi, cu diagnostice foarte severe, sunt prezenţi în acest manual şi vorbesc despre experienţa lor sau vorbesc despre ce poate să aducă în plus o pedagogie alternativă, dacă copiii cu cerinţe educaţionale speciale ajung să interacţioneze cu ei. Vorbim despe cele şase alternative educaţionale din România recunoscute de Ministerul educaţiei, prezente în şcolile de la noi. Cea mai cunoscută este Step by Step. Îşi prezintă şi ei abordarea în manual şi au fost prezenţi la activităţile noastre. Se adaugă Waldorf, pedagogia curativă, planul Iena, Montessori.”



    Formarea de cadre didactice şi specialişti din serviciile educaţionale în perspectiva incluziunii este un alt deziderat pe care proiectul şi l-a atins: 400 specialişti acreditaţi de către Autoritatea Naţională de Calificări pot aplica deja metodele învăţate de lucru cu copiii cu nevoi speciale.



    Iar pentru viitor este pregătită inaugurarea unei sensory room în Bucureşti, ce urmează să fie pus la dispoziţia terapeuţilor şi copiilor cu nevoi speciale. Daniela Vişoianu: Dacă toate lucrurile merg bine o să putem să inaugurăm în luna aprilie o sensory room în Bucureşti. Sensory room este o încăpere specială, indicată pentru terapiile indicate copiilor cu nevoi educative speciale, în care există un mobilier care este foarte moale sau care are incluse în el boxe sau alte structuri de sunet şi care vibrează, iar copii cu deficienţe percep sunetul prin vibraţie, care au nişte panouri cu lumini astfel încât se poate lucra în umbră sau penumbră, pentru copii cu deficienţe de vedere. Toate aceste stimulente care sunt în această încăpere ajută copilul să fie mult mai implicat în procesul pe care îl derulează terapeutul.”



    Fiecare iniţiativă în acest sens aduce un plus în integrarea copiilor cu dizabilităţi şi este binevenită.


  • Jurnal românesc – 12.12.2013

    Jurnal românesc – 12.12.2013

    Pacienţii români se vor putea trata, în curând, şi în alte ţări ale UE, în afara României, a anuntat ministrul sanatatii, Eugen Nicolăescu, dupa ce a participat, la Bruxelles, la o reuniune a omologilor europeni. Pana la sfarsitul anului, in legislatia romaneasca va fi transpusa Directiva privind drepturile pacientilor transfrontalieri, act normativ adoptat de Parlamentul European. Potrivit Directivei, cetatenii europeni, indiferent de tarile de origine, au dreptul de a se trata in UE si dreptul de a li se rambursa costurile aferente. Nicolăescu a mai spus ca sistemul de sanatate din România va intra in 2014 într-un proces amplu de reformă, în care se va încerca transferarea unei părţi semnificative din finanţare de la spitale la tratamentul ambulatoriu, considerat mai ieftin şi mai eficient în foarte multe cazuri.



    Angajaţii români lucrează aproximativ şase zile pe lună doar pentru a-şi plăti impozitele pe venit şi contribuţiile sociale către stat, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Accace. Aceasta înseamnă 2.448 de zile, adică şase ani şi jumătate, în cei 34 de ani ai unui stagiu complet de muncă necesar pensionării. În România, plăţile aferente taxelor şi contribuţiilor salariale reprezintă aproximativ 28% din câştigul brut lunar. Studiul ia în calcul contribuţiile sociale şi impozitul pe venitul obţinut din salarii in luna noiembrie, în şase state din regiune, respectiv Ucraina, Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Cehia, datorate de angajaţii cu un salariu net de 1.000 de euro, cu un program normal de lucru de opt ore pe zi, timp de 21 de zile pe lună.



    Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a efectuat, marti si miercuri o vizită oficială la Belgrad. El a discutat cu ministrul sarb al educatiei Tomislav Jovanovic despre introducerea limbii române în programa de învăţământ a unora dintre şcolile din Valea Timocului, în anul şcolar 2013-2014. In cadrul intilnirii cu reprezentanţii asociaţiei Comunitatea Românilor din Serbia, ministrul delegat a reafirmat sprijinul Bucurestiului pentru realizarea acelor proiecte destinate comunităţii romanesti care vor contribui la păstrarea şi promovarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase




    Cetăţenii Republicii Moldova care au vize Schengen valabile, vor putea călători liber în România, fara a mai avea nevoie de vize, începând cu 1 februarie 2014. Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul României l-a informat telefonic pe omologul sau de la Chişinău, Iurie Leancă, in legatura cu aceasta decizie. Până în prezent, cetăţenii moldoveni care aveau vize Schengen puteau doar tranzita teritoriul României. La 27 noiembrie, Comisia Europeană a propus Parlamentului European şi Consiliului UE ridicarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Chişinăul speră că o decizie în acest sens va fi luată în primăvara anului 2014

  • Revendicările profesorilor din România

    Revendicările profesorilor din România

    Într-o nouă încercare de a obţine un răspuns favorabil la solicitările lor, sindicaliştii din învăţământul românesc au organizat, la Bucureşti, un miting şi un marş. Ei continuă, astfel, acţiunile începute la sfârşitul lunii octombrie, când aproximativ 400 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au pichetat timp de trei zile sediile guvernului şi Uniunii Social Liberale, aflate la putere. Principala revendicare ţine de alocarea mai multor bani pentru Educaţie.



    Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ, Simion Hăncescu: Conform Legii educaţiei naţionale, şi aşa cum aveam şi în legislaţia abrogată, Educaţia ar fi trebuit să primească 6% din Produsul Intern Brut şi aceasta este, de fapt, cheia problemei. De la finanţare pleacă totul. Un sistem cum este sistemul de învăţământ nu poate funcţiona normal subfinanţându-l. Există şi alte lucruri pe care oamenii le doresc. E vorba de modificarea Legii educaţiei naţionale. Această lege a iscat numeroase nemulţumiri în rândul salariaţilor din învăţământ; să facem o lege a educaţiei naţionale care să ţină cont de realităţile României de astăzi. Mai avem o solicitare, salarizarea din sistemul de învăţământ din acest moment. În special cadrele didactice tinere au salarii sub 800 de lei net. Cum să mai fie şi performanţi la clasă? Scade calitatea din învăţământ, din păcate, şi din cauza faptului că salariile sunt total nemotivante.”



    Protestatarii spun că nu se vor mulţumi cu creşteri minimale ale veniturilor, cer majorarea cu 50 de procente a salariilor profesorilor debutanţi şi nu exclud declanşarea grevei generale, în perioada alegerilor europarlamentare din 2014 sau înainte de încheierea anului şcolar, cu riscul blocării anului de învăţământ. Alte modificări care se impun, spun profesorii, sunt reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ, decontarea cheltuielilor cu naveta pentru cadrele didactice, reintroducerea sporului de doctorat sau posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei. Depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor de regăsesc, de asemenea, pe lista revendicărilor.



    În semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a decis să intre în grevă japoneză.

  • Protestele cadrelor didactice

    Protestele cadrelor didactice

    Nemulţumiţi, dascălii din România au decis să protesteze. Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) pichetează, de luni, timp de trei zile, sediul Guvernului şi al Uniunii Social Liberale, aflate la putere. Iar până miercuri, în toate unităţile de învăţământ din ţară unde FSLI are membri, cadrele didactice sunt în grevă japoneză. Revendicările sunt vechi, ţin de subfinanţarea cronică şi de deficienţele din sistemul de învăţământ pe care profesorii le reclamă de peste 20 de ani.



    Alocarea a minimum 6% din PIB pentru Educaţie – începând cu anul 2014, modificarea Legii educaţiei şi adoptarea unei legi prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50% – de la 800 (180 de euro) la 1.200 de lei (270 de euro) -, iar ale celorlalte cadre didactice cu 15%. Acestea sunt principalele cereri ale dascălilor, care mai vor depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare, dar şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă. Prin evaluare, spun profesorii, să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.



    Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, explică: Prima problemă şi cea mai importantă este cea legată de finanţare. Dacă învăţământul este subfinanţat nu poţi să ai pretenţia să faci învăţământ de calitate. A doua problemă este legată de politizarea învăţământului. Cerem guvernului şi Ministerului Educaţiei ca aceia care doresc să fie aleşi în funcţii de conducere să treacă prin filtrul şcolii şi nu prin cabinetele de partid. Programele şcolare trebuie modificate în regim de urgenţă pentru că ele nu mai corespund realităţilor din România.” Birocraţia prea mare din sistemul de învâţământ reprezintă un alt motiv de nemulţumire, mai spune Simion Hăncescu (track): În acest moment dascălii, din păcate, mai mult fac hârtii decât se ocupă de procesul instructiv-educativ. Trebuie lăsaţi profesorii şi învăţătorii să-şi facă meseria de dascăl, nu să facă pe funcţionarii.”



    Potrivit lui Simion Hăncescu, dacă cererile sindicaliştilor nu vor fi rezolvate, aceştia vor recurge şi la alte metode de protest. Între acestea se numără şi organizarea în Bucureşti, pe 6 noeimbrie, a unui miting, urmat de un marş. O altă federaţie din domeniu, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, ameninţă şi ea cu acţiuni de protest care pot culmina, se arată într-un comunicat, cu blocarea anului şcolar.

  • Alternative pentru educaţia copilului

    Alternative pentru educaţia copilului

    În România, sistemul tradiţional de învăţământ se confruntă în ultimii ani cu proba unor disfuncţionalităţi de sistem: promovabilitatea absolvenţilor de liceu fiind în ultimii doi ani puţin peste 50 %. Acesta este un motiv în plus pentru care alternativele educaţionale pot părea mai interesante.



    Asociaţia C4C (Comunicare pentru comunitate) a lansat în 2011 proiectul Să redescoperim şcoala”. Un pas al proiectului l-a reprezentat reunirea, în această toamnă, a reprezentanţilor alternativelor educaţionale acceptate de Ministerul Educaţiei din România, pentru a descoperi căi de eficientizare a educaţiei copilului normal sau a celui cu deficienţe.



    Ce propune proiectul Să redescoperim şcoala”, pentru a eficientiza educarea copiilor cu deficienţe aflăm de la managerul acestuia, Daniela Vişoianu: În proiectul Să redescoperim şcoala”, miza noastră a fost să lucrăm obligatoriu cu cuplul părinte-copil. Un părinte care are un copil cu nevoi speciale duce un stres zilnic foarte mare, fără pauze şi pune acest stres în spatele copilului. Pentru că un copil cu o disabilitate fizică poate să ajungă în relaţia cu părintele, de care este dependent de el, să aibă şi o dizabilitate afectivă, pentru că are un părinte care îl responsabilizează în fiecare zi şi îi spune: din cauza ta m-am lăsat de servici sau altele. Am încercat să rupem acest mecanism.”



    Alternativele educaţionale acceptate de Ministerul educaţiei din România sunt Jena, Freinet, Montessori, Step by Step şi Waldorf.



    Planul Jena doreşte o şcoală liberă, în care nu există idealuri ale adulţilor, în care copilul se manifestă creativ, în care copilul să poată să decidă, după cum am aflat de la Monica Cuciureanu, preşedinta Asociaţiei Planul Jena: Alternativa Planul Jena este foarte puţin cunoscută la noi. În momentul de faţă alternativa funcţionează doar în provincie, în special în mediul rural. Această alternativă a apărut în urma unui experiment foarte interesant, ţinând cont de faptul că şcoala nu mai ţine pasul cu societatea. Ce este cel mai important este că şcoala este gândită ca una generală, liberă, activă, un învăţământ complex, bazat pe învăţare naturală. Ce este specific acestei alternative educaţionale este faptul că copiii sunt grupaţi altfel decât în învăţământul tradiţional, pe grupe eterogene de vârstă, considerându-se că învaţă copil de la copil în egală măsură în care învaţă copil de la adult, diferenţele de vârstă neavând voie să fie mai mari de trei ani. Conversaţia, jocul, lucrul şi serbarea. Orarul tradiţional este înlocuit cu un plan ritmic de activitate în care aceste patru activităţi fundamentale alternează. Curriculumul e cel tradiţional, dar cu accent pe mediul înconjurător.”



    Unul dintre cele mai cunoscute sisteme de învăţământ alternativ din România, deja cu o vechime de 20 ani, este Step by step. Ce oferă această alternativă ne spune Elena Mihai, director programe Step by step. De ce merge Step by step atât de bine? Pentru că aplică Curriculumul naţional, este adaptat culturii locale şi integrează cele mai bune practici din domeniul educaţiei preşcolare. Modelul pe care îl aducea Step by step era bazat pe implicarea părinţilor altfel decât se făcea. Vrem cetăţeni care să ducă societatea mai departe, care să aibă iniţiativă personală, încredere în sine. Avem o reţea profesională foarte puternică, avem centre de formare, organizăm periodic întâlniri cu cadre didactice din reţea. În cifre, suntem în 40 de judeţe, 280 de grădiniţe, cu 690 de grupe, 231 şcoli şi lucrăm cu peste 15 mii de copii.”



    Pornind de la întrebarea dacă şcoala este un templu sau un şantier, alternativa Celestin Freinet”, reprezentată la întâlnire de către Mariana Bândea, preşedinta Asociaţiei române pentru o societate modernă Celestin Freinet”, vine cu o altă abordare extra-curriculară: Putem vorbi de puţine şcoli Freinet, dar este un sistem aplicat de mulţi dascăli. În reţeaua şcolară, clasele Freinet au apărut târziu. Noi am intrat în activităţi extra-curriculare, există şcoli de vacanţă, precum cea de la Reghin, precum şi calendarul activităţilor extra-şcolare aprobat de ministerul educaţiei. Astfel am introdus un proiect numit Universul Freinet, proiect ce începe odată cu începerea şcolii şi se finalizează cu şcoala de vacanţă.”



    Şcoala Montessori aduce alternative prin care copiii cu disabilităţi se pot dezvolta la fel cu cei obişnuiţi. Dana Crainic, pedagog Montessori Timişoara, ne dă câteva detalii: Pedagogul este ca un ospătar care îl serveşte pe copil, atunci când are nevoie. Clasa Montessori e structurată pe cinci arii: limbaj, dezvoltare senzorială, matematică, natură şi cultură. Materialele sunt aşezate în ordine, copilul este îndemnat să aleagă ce îşi doreşte, pedagogul prezintă materialul cu cât de puţine cuvinte. Ceea ce ne diferenţiază este că noi avem grupe mixte de copii, cuprinzând vârste între 3-6 ani, iar copii mici învaţă de la cei mari, iar cei mari învaţă să-i ajute pe cei mici. Iar mottoul nostru este Ajută-mă să fac singur!”.”



    Cu experienţă de 23 ani în România, Waldorf oferă o alternativă pentru învăţământul de toate nivelurile. Zenovia Ungureanu, pedagog în cadrul Liceului Waldorf Bucureşti vine cu detalii: Învăţământul Waldorf începe de la grădiniţă şi, în România, se termină la sfârşitul clasei a XII-a. Există multe grupe de grădiniţă waldorf în cadrul grădiniţelor publice. Există licee Waldorf: câte unul în Bucureşti, în Cluj, în Timişoara şi în Iaşi. De regulă absolvenţii clasei a VIII-a preferă să rămână într-un liceu Waldorf, dar unii aleg alte licee, noi având ca specializare doar filologia.”



    Chiar dacă este vorba despre o minoritate, alternativele educaţionale câştigă teren. Acestea oferă alte perspective asupra a ceea ce se întâmplă cu copiii, în cadrul altor modalităţi de abordare, dovedind celor interesaţi de o schimbare că şi aceste metode sunt la îndemâna tuturor.

  • Reprofesionalizarea profesorilor

    Reprofesionalizarea profesorilor

    Nu e nici un secret pentru nimeni că, în România, situaţia profesorilor nu este deloc una înfloritoare. Mai mult. Posturile în învăţământ au fost şi sunt, în continuare, evitate. De asemenea, cei care au predat o perioadă aleg să plece la un moment dat când salariul prea mic şi stresul prea mare devin greu de suportat. Situaţia s-a agravat odată cu criza mondială când în România – în urma austerităţii bugetare -, veniturile profesorilor au fost reduse cu 25%. Urmarea? Se pare că în ultimii trei ani, 40.000 de cadre didactice au părăsit sistemul de învăţământ. Exodul nu se va opri însă, conform sondajului Viaţa tânărului profesor” realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, ne prezintă principalele rezultate. ”Un procent considerabil, peste 41% dintre cei intervievaţi, intenţionează să părăsească sistemul de învăţământ în următorii cinci ani. Aproximativ 30% nu sunt hotărâţi în privinţa viitorului profesional. Procentele sunt îngrijorătoare. Motivele lor sunt mai multe. În primul rând, sunt nemulţumiţi de salariu. Un cadru didactic tânăr primeşte în jur de 800 de lei pe lună ca venit net. Un asemenea venit nu-i poate asigura decât un trai la limita subzistenţei. Sunt multe cazuri de profesori tineri întreţinuţi în continuare de familiile lor. Unii dintre ei sunt navetişti stau în mediul urban, dar lucrează la ţară. Deşi în lege scrie că naveta se decontează, puţine consilii locale fac acest lucru. Profesorii sunt nevoiţi să-şi dea chiar jumătate de venit făcând această navetă.”



    Profesorii din învăţământul preuniversitar nu-şi părăsesc însă de ieri sau de azi posturile. Şi nu de fiecare dată motivele sunt cele financiare, ci ţin de alte nemulţumiri provocate de sistem. Ana a fost învăţătoare timp de 5 ani şi a început să profeseze imediat după ce a terminat liceul pedagogic. Nu a renunţat din cauza banilor, căci pe atunci era tânără şi încă visătoare. Nu a fost de acord cu unele schimbări care începuseră deja să aibă loc la începutul anilor 2000.



    “ Începuseră deja numirile de directori şi directori adjuncţi de şcoală pe criterii politice. Apăreau probleme între corpul didactic şi management. Şi, legat de schimbări, ele erau de formă în timp ce locul unde se învăţa a rămas acelaşi. Era ca un gard vechi căruia i-ai trage o vopsea strălucitoare fără să ţii cont că gardul e aproape prăbuşit. În plus, eu n-am fost de acord cu această îngreunare a ghiozdanului fără sens. Astăzi copiii cară ghiozdane foarte grele la şcoală. Implicit, copilăria lor se pierde undeva pe drum între 300 de probleme şi 600 de exerciţii, lucru cu care eu nu sunt de acord.”



    Au existat şi ciocniri de mentalitate între ea, pe de o parte, şi părinţi şi profesori, pe de altă parte. Cu detalii, Ana: “De pildă, eu mă îmbrăcam în pantaloni şi asta era o problemă: că nu purtam fustă. Altă problemă era că eu, la clasa mea, făceam orele de educaţie fizică şi nu le cedam în favoarea aritmeticii şi a citirii. Sau că orele de educaţie muzicală erau de educaţie muzicală, nu de geografie şi istorie.”



    După ce a jonglat cu două slujbe în paralel, Ana a ales să părăsească învăţământul şi să-şi facă o carieră în televiziune. Din punct de vedere financiar, nu mai are probleme. Nu are nici vreun regret profesional. Doar atât. “Regret minunea care se produce când vezi că 26 de perechi de ochi te privesc ca pe cel mai important om de pe lume.”



    Aura a lucrat ca profesoară de franceză înainte de criză, în două licee din Bucureşti. Pentru ea, salariul mic a fost motivul principal al părăsirii sistemului de învăţământ. Nu a părăsit însă meseria de profesor. Din 2009, lucrează la o firmă de training unde-i învaţă franceză pe oamenii de afaceri.



    ” Fac în continuare meseria pentru care m-am pregătit. Mie îmi place să predau foarte mult. Nu am plecat din învăţământ pentru că nu-mi plăcea să predau, ci pentru că nu aveam un venit decent. În al doilea rând, acum lucrez cu adulţi. E un pic mai uşor să lucrezi cu ei decât cu copii şi adolescenţi. Nu pot să spun că regret c-am plecat din învăţământ, pentru că viaţa mea s-a îmbunătăţit foarte mult. E adevărat că uneori mă mai gândesc la satisfacţiile pe care le-am avut când lucram cu copii. Ei se ataşează de profesori. Dacă-i tratezi frumos şi te ocupi de ei, şi copiii îţi dau şi multă afecţiune.”



    Din păcate, odată cu plecarea masivă a profesorilor, educaţia lor şi a generaţiilor viitoare va lăsa de dorit, consideră Aura: Atâta timp cât un profesor nu are un salariu decent, el nu poate fi performant. Nu-i cred pe cei care zic că trebuie să dai mai întâi dovada de performanţă şi apoi să ceri bani. Trebuie să fie un echilibru în câştig şi prestaţia profesorului. Lipsa echilibrului afectează calitatea învăţământului. Am rude în sistemul de învăţământ ‚ la liceu, şi văd cum li se predă. E jale! Am avut contact şi cu proaspeţi absolvenţi de universităţi, când am făcut angajări la noi la firmă şi am căutat traineri de limbi străine. Mulţi dintre candidaţi au un nivel scăzut de limbă engleză, franceză sau germană, la finalul unei facultăţi de profil.



    De asemenea, dintre cei care devin acum dascăli, unii nu au vocaţie pentru profesorat. Ei doar aleg cea mai disponibilă variantă până când se vor ivi oportunităţi mai atractive.

  • Soluţii privind copiii din afara sistemului de educaţie

    Soluţii privind copiii din afara sistemului de educaţie

    Abandonul şcolar, un subiect important pentru instituţiile europene, a devenit o temă de discuţie şi pe agenda publică din România. Nu doar aflarea exactă a dimensiunilor fenomenului este importantă, ci şi găsirea de soluţii. Iar acestea nu pot veni decât prin colaborarea dintre autorităţile competente în mai multe domenii: educaţie, protecţie socială şi dezvoltare locală. La toate acestea, se referă cercetarea Toţi copiii la şcoală până în 2015, iniţiativă globală privind copiii în afara sistemului de educaţie: studiu naţional”, elaborată sub egida UNICEF. Este un studiu bazat pe o metodologie comună celor 26 de state participante, România inclusiv. La întocmirea raportului privitor la ţara noastră, au contribuit Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Institutul Naţional de Statistică şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Obiectivul studiului este să analizeze contextul abandonului şcolar, să crească gradul de conştientizare legat de acest fenomen şi să propună soluţii. Dar până la găsirea soluţiilor, trebuie să cunoaştem amploarea unui fenomen ale cărui cauze nu ţin doar de domeniul învăţământului.



    Sandie Blanchet, reprezentanta UNICEF în România vorbeşte despre o parte din aceste cauze: Copiii aflaţi în pragul abandonului şcolar sunt cei foarte săraci, cei care provin din zone rurale, cei care aparţin etniei rome şi cei cu dizabilităţi. Sistemul de educaţie ar trebui să se axeze mai degrabă pe prevenirea abandonului decât pe măsurile de intervenţie. Trebuie să ne asigurăm că aceşti copii sunt înscrişi la şcoală şi rămân la şcoală. Acest fapt ar reprezenta şi un avantaj financiar, căci e mai ieftin.”



    Dezavantajele pe termen lung ale abandonului şcolar afectează întreaga societate şi economie a unei ţări. Potrivit unor date furnizate de Institutul Naţional de Statistică, 52% din tinerii care au părăsit şcoala de timpuriu au ajuns mult mai repede în starea de şomaj. Şi o altă dovadă că abandonul şcolar este o problemă socială constă în faptul că există diferenţe între regiunile ţării. În unele dintre ele fenomenul este mai redus decât în altele în funcţie de situaţia economică şi etnică a zonei. În localităţile unde ponderea etniei rome depăşea 5% din populaţia locului, rata abandonului şcolar era mai mare. Alte date statistice ni le oferă tot Sandie Blanchet: Rata părăsirii timpurii a şcolii a ajuns la 17,5%. E în creştere. Conform agendei Europa 2020, ţintele României sunt de 15% până în 2014 şi 11% până în 2020. Pentru că abandonul şcolar este influenţat de factori sociali precum sărăcia, sănătate, alimentaţie şi mediu familial, sunt necesare soluţiile transversale la nivel sectorial. La nivel local, şcolile, asistenţii sociali, primăriile trebuie să colaboreze ca să prevină abandonul. Calitatea actului educativ este, de asemenea, problematică. 40% din tinerii de 15 ani au un nivel scăzut de alfabetizare. În Polonia, acest procent este de 15%, iar în Ungaria, de 18%. Soluţiile în acest sens sunt reprezentate de profesori calificaţi şi motivaţi şi de o programă şcolară care să accentueze dezvoltarea competenţelor şi nu memorarea informaţiilor. România investeşte 3,5% din PIB-ul său în sistemul de învăţământ. Comparativ, Polonia şi Ungaria alocă 5%.”



    Cu toate acestea, statisticile pot fi înşelătoare atunci când nu se cunoaşte întregul context al abandonului şcolar, dar şi modalitatea de calcul a acestei rate. Ciprian Fartuşnic, cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ne spune cum se calculează în România această rată.


    Ne uităm la numărul de copii care s-au înscris în septembrie într-o şcoală şi verificăm câţi dintre ei termină anul şcolar în iunie. Rata abandonului se calculează comparând intrările cu ieşirile. Ce aduce nou acest studiu e faptul că se întreabă câţi trebuiau să fie la şcoală. Aflăm astfel că numărul lor e mai mare decât cel al elevilor înscrişi. Cu ajutorul INS, am aflat câţi copii ar fi de vârsta intrării în ciclul preşcolar sau primar. Am comparat această cifră cu numărul copiilor înscrişi în sistemul de educaţie. Făcând o scădere simplă, am aflat că în clasa I intră mai puţini copii decât ar trebui conform datelor demografice. După care fenomenul se accentuează. În ciclul primar, vezi că la grupa de vârstă 7-10 ani sunt peste 55.000 de copii care nu apar în sistemul de educaţie. La gimnaziu, lucrurile stau la fel, deşi copiii ar fi trebuit să fie înscrişi, căci în datele demografice, ei există.”



    Folosind metoda de calcul a instituţiilor UE, fenomenul capătă alte dimensiuni şi trebuie înţeles altfel. Ciprian Fartuşnic: La nivelul UE, nu se compară ratele de abandon între statele-membre pentru că există importante diferenţe metodologice. De pildă, există o metodă care face un calcul pe cohorte, urmărite pe mai mulţi ani de studiu. Indicatorul utilizat este această rată a părăsirii timpurii a şcolii. Aceasta se focalizează pe o anumită grupă de vârstă, între 18 şi 24 de ani. De ce? Pentru că acolo te aştepţi să găseşti tineri care au un nivel de bază al educaţiei. Calculând aşa, vedem că aproape 1 din 5 tineri nu au reuşit să termine măcar învăţământul obligatoriu de 10 clase.”



    Indiferent de metoda de calcul, soluţiile pentru abandonul şcolar presupun conlucrarea dintre mai multe instituţii şi nu pot trece cu vederea date statistice precum cele incluse în cercetarea Toţi copiii la şcoală până în 2015, iniţiativă globală privind copiii în afara sistemului de educaţie: studiu naţional”.