Tag: învăţamântului superior european

  • Lansarea primelor Universităţi Europene

    Lansarea primelor Universităţi Europene

    Comisia
    Europeană a lansat, pe 7 noiembrie, la Bruxelles, primele 17 universităţi
    europene pilot şi a mai făcut încă un pas spre crearea, până în 2025, a unui spațiu european al educației. Comisia a
    selectat încă din luna iunie, instituțiile de învățământ superior din Europa
    care vor face parte din aceste prime alianțe ale universităților europene,
    printre care şi 3 universităţi româneşti.Fiecare alianță este
    alcătuită în medie din șapte instituții de învățământ superior din toata
    Europa. Inițiativa este menită să consolideze
    mobilitatea studenților și a cadrelor didactice și să promoveze calitatea,
    caracterul incluziv și competitivitatea învățământului superior european.

    Ionuţ
    Marcu, expert de la serviciul Studii Europene din cadrul Institutului European
    din România ne dă detalii: Este
    un proiect pilot care îşi doreşte mai întâi să testeze care ar putea fi
    beneficiile directe pentru comunitatea academică, dar şi pentru comunităţile europene,
    în sens general, urmând ca apoi, după ce această perioadă de trei ani de
    tranziţie se va încheia, în mod cert să se extindă şi să se creeze un spaţiu al
    învăţamântului superior european. Vor fi trei consorţii din care fac parte şi universităţi
    din România. Este cazul Universităţii din Bucureşti care face parte din consorţiul
    Civis, SNSPA care face parte din consorţiul Civica şi cazul Universităţii de Construcţii
    din Bucureşti care face parte din consorţiul Conexus.

    Aceste consorţii cuprind o gamă largă de
    instituții de învățământ superior din întreaga Europa de la universități de
    științe aplicate, universități tehnice și universități de arte frumoase până la
    universități polivalente și care desfășoară activități intense de cercetare.

    Ionuţ Marcu, expert
    în cadrul Institutului European
    din România ne vorbeşte despre unul dintre aceste consorţii: Consorţiul
    Civis este o reţea, o alianţă a 8 universităţi europenedin
    care face parte şi Universitatea din Bucureşti, care îşi propune 2 obiective
    foarte mari: să participe la crearea unei zone a învăţamântului superior
    european, dar şi să promoveze valorile, cultura şi cetăţenia europeană în rândul
    noilor generaţii de studenţi. Face parte dintre aceste 17 universităţi pilot
    europene care au fost selectate de Comisia Europeană şi are 3 mari piloni
    principali prin care doreşte să participe pentru atingerea acestor mari
    obiective – cercetarea academică, predarea la nivelul universitar, dar mai ales
    angajamentul civic în sensul în care universităţile partenere la acest
    consorţiu doresc să sprijine comunităţile din care fac parte.

    Fiecare dintre consorțiile desemnate câștigătoare de Comisia Europeană va
    primi, în următorii 3 ani, aproximativ 5 milioane de euro, dintr-un total de 85
    de milioane de euro, disponibil pentru primele 17 universități europene.
    Banii vor fi folosiţi pentru operaționalizarea universității europene pe care
    consorțiul trebuie să o formeze și a pregăti calea pentru alte instituții de
    învățământ superior din Uniunea Europeană.