Tag: investigatie

  • Comisia Europeană investighează ajutorul de stat pentru Tarom

    TAROM, compania română de transporturi aeriene deținută de stat, se confruntă de ani de zile cu dificultăți financiare. Compania a primit deja un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane EUR, aprobat de către Comisie în februarie 2020. Anul acesta, la 28 mai, Bucureştiul a notificat Bruxelles-ului un plan de restructurare a TAROM, iar Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene sunt conforme cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

    Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor TAROM, reînnoirea flotei companiei aflate în proces de învechire și reducerea costurilor. România intenționează să sprijine planul printr-o finanțare publică de aproximativ 190 de milioane EUR. Acest ajutor ar urma să fie acordat sub forma unei injecții de capital, a unei subvenții și a eliminării din bilanț a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare (aproximativ 36,7 milioane EUR) și a dobânzii aferente.

    Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiții stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la șase luni. După această perioadă, fie ajutorul pentru salvare trebuie să fi fost rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără a primi în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale și că denaturările concurenței generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.


  • Comisia Europeană a lansat o anchetă împotriva grupului suedez IKEA

    Comisia Europeană a lansat o anchetă împotriva grupului suedez IKEA

    Comisia Europeană a deschis
    o investigaţie amănunţită asupra grupului suedez IKEA, cel mai mare
    distribuitor mondial de mobilă, pe care îl bănuieşte că a beneficiat de
    avantaje fiscale incorecte din partea Olandei. În vizorul Executivului european se află Inter IKEA,
    societatea care exploatează activitatea de franciză a grupului. Aceasta este una dintre cele
    mai importante investigații lansate până acum de Bruxelles împotriva unei
    multinaționale suspectate de optimizări fiscale.

    Purtătorul de cuvânt al CE,
    Lucia Caudet a precizat: Uniunea Europeană a deschis o investigaţie
    amănunţită în privinţa avantajelor fiscale de care ar fi beneficiat în Olanda
    Inter Ikea, unul din cele două grupuri care gestionează afacerea Ikea. Ne
    exprimăm îngrijorarea că, în baza a două decizii fiscale luate de autorităţile
    olandeze în 2006 şi 2011, taxele plătite de grupul amintit ar fi fost reduse
    semnificativ, ceea ce i-ar oferit acestuia un avantaj necuvenit faţă de alte
    companii, care se supun aceloraşi reguli de impozitare olandeze, încălcându-se
    astfel prevederile UE referitoare la ajutoarele de stat.

    Executivul comunitar
    aminteşte că, la începutul anilor `80, IKEA şi-a schimbat
    modelul de business într-un model de franciză. În urma modificării, Inter IKEA nu deţine magazinele IKEA, ci toate magazinele grupului din întreaga lume plătesc o taxă de
    franciză de 3% din cifra lor de afaceri către Inter IKEA, o subsidiară a
    Inter IKEA Group cu sediul în Olanda. Investigaţia CE apare în urma unui
    raport prezentat de Partidul Verzilor în luna februarie 2016, în care aceştia
    au denunţat strategia de optimizare fiscală a gigantului suedez. Potrivit
    acestui document, acordurile financiare convenite de retailerul de mobilă cu
    autorităţile olandeze ar fi permis evitarea plății unor taxe de aproape un
    miliard de euro în perioada 2009-2014, scrie
    cotidianul Financial Times.

    Oficialii europeni vor efectua aşadar o
    investigaţie pentru a determina dacă acordul fiscal din Olanda încalcă
    reglementările europene, înainte de a estima ce economii fiscale a obţinut
    compania suedeză. Aceasta a dat asigurări că va coopera cu autorităţile de
    la Bruxelles în privinţa acordurilor fiscale convenite cu autorităţile olandeze. Începând
    din 2013, Comisia Europeană a analizat peste 1.000 de acorduri fiscale
    încheiate între statele membre şi companiile multinaţionale. În cele cinci
    investigaţii finalizate până acum, CE a cerut unui număr de patru state membre
    (Luxemburg, Olanda,
    Belgia şi Irlanda) să recupereze mai
    multe miliarde de euro de la aproape 40 de companii, printre care Starbucks (Olanda), Apple (Irlanda), Amazon
    şi Fiat (Luxemburg).