Tag: investitorii de retail din UE

  • Noi reguli pentru a proteja şi a împuternici investitorii de retail din UE

    Noi reguli pentru a proteja şi a împuternici investitorii de retail din UE

    Comisia Europeană a prezentat un pachet de măsuri
    care atribuie un rol central intereselor consumatorilor în cadrul investițiilor
    individuale. Acesta va spori încrederea de a investi în siguranță. Astfel este
    încurajată participarea pe piețele de capital din UE, care este, în
    mod tradițional, mai modestă decât în alte jurisdicții, cum ar fi Statele
    Unite, în ciuda ratei foarte ridicate de economisire a europenilor.

    Valdis
    Dombrovskis, vicepresedintele executiv
    al Comisiei Europene, a apreciat că economia
    Europei are nevoie de investitori de retail. Acest lucru este important pentru
    ca Uniunea Piețelor de Capital să aibă succes, deoarece acestea trebuie să
    funcționeze pentru oameni. El a mai spus că Europa trebuie să devină un loc
    atractiv și sigur pentru investiții.

    Valdis Dombrovskis a
    oferit mai multe amănunte: Astăzi ne propunem
    îmbunătățirea legislației UE privind investițiile cu amănuntul. Acestea includ
    simplificarea și reducerea informațiilor prezentate investitorilor cu amănuntul
    și asigurarea faptului că produsele reprezintă un raport calitate-preț, fără a
    percepe costuri nejustificate sau nerezonabile. Dorim să asigurăm standarde profesionale
    înalte pentru consilierii de investiții, inclusiv în domeniul în creștere al
    investițiilor durabile. Și dorim să abordăm orice părtinire în consiliere,
    astfel încât consilierii să acționeze în cel mai bun interes al clientului. Din
    acest motiv, propunem interzicerea stimulentelor sau comisioanelor pentru
    vânzările fără consiliere de produse de investiții – sau ceea ce sunt cunoscute
    sub denumirea de vânzări doar execuție, în cazul în care nu se oferă
    consiliere financiară. De asemenea, vom înăspri regulile de divulgare
    și marketing pentru a proteja oamenii de comunicările și practicile înșelătoare
    care subliniază beneficiile unui produs, dar minimizează riscurile. Și
    consolidăm aplicarea supravegherii, în special atunci când vine vorba de canale
    digitale și de furnizarea transfrontalieră de servicii.

    Noile măsuri urmăresc să îmbunătățească modul în care se furnizează informații investitorilor individuali cu privire la produsele și serviciile de investiții, folosind modalități mai pertinente și mai standardizate, prin adaptarea normelor privind publicarea de informații la era digitală și la preferințele tot mai marcate pentru sustenabilitate ale investitorilor. Totodată, ele vor asigura o mai mare transparențăși comparabilitate a costurilorși vor rezolva potențialele conflicte de interese referitoare la distribuția produselor de investiții. Pe de altă parte, prin aceste măsuri, investitorii individuali sunt protejați de practicile comerciale înșelătoare și sunt menținute standarde înalte de calificare profesională pentru consultanții financiari. Nu în ultimul rând, sunt oferite consumatorilor mijloacele necesare pentru a lua decizii financiare mai judicioase, încurajând astfel statele membre să pună în aplicare măsuri naționale care pot sprijini alfabetizarea financiară a cetățenilor, indiferent de vârstă ori de mediul lor social și educaţional.


    RadioRomaniaInternational · Alo Bruxelles 02.06.2023