Tag: Ioana Bivolaru

  • Jurnal românesc – 28.05.2024

    Jurnal românesc – 28.05.2024

    Ambasadoarea României în Franța, Ioana Bivolaru, a participat, recent, la o reuniune cu primari și reprezentanți ai orașelor Le Blanc-Mesnil, Le Bourget, Gagny, Livry-Gargan, Montfermeil, Neuilly-sur-Marne, Bondy și Villemomble, din departamentul Seine-Saint-Denis, unde se află importante comunități de români. Discuțiile au vizat relația specială dintre România și Franța, proiectele ample de colaborare în diverse domenii, dar și provocările actuale.

    Aleșii locali au manifestat deschidere față de proiectele culturale ale comunității românești, apreciere pentru clasele de limbă, cultură și civilizație română, dorința de a aprofunda cooperarea descentralizată pe linia parteneriatelor și înfrățirilor cu localități din România și interes pentru identificarea unor noi paliere de cooperare. Totodată, reuniunea a prilejuit discuții cu senatorul Thierry Meignen, fost primar al orașului Le Blanc-Mesnil și președinte al Grupului de prietenie cu România din Senatul francez, despre recenta sa vizită în România.

    Ministerul Afacerilor Externe a informat că, în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie. Un cetățean român a fost evacuat miercuri, 22 mai, prin intermediul unei curse aeriene organizate de autoritățile franceze, în colaborare cu cele australiene și din Noua Zeelandă, cu destinația Australia. Ceilalți cinci cetățeni români au părăsit teritoriul francez de peste mări sâmbătă, 25 mai. Dintre aceștia, doi au fost evacuaţi către Australia cu o aeronavă militară aparţinând Forţelor Aeriene Australiene, ceilalţi trei fiind îmbarcaţi pe un zbor civil organizat de autorităţile franceze. MAE le-a adresat mulţumiri autorităţilor franceze şi australiene pentru întregul sprijin oferit în vederea evacuării cetăţenilor români din Noua Caledonie, pradă unor violențe fără precedent, soldate cu victime.

    Reprezentanții Biroului de promovare comercială și economică din cadrul Ambasadei României la Roma au avut, pe 25 mai, la sediul misiunii diplomatice, o reuniune cu reprezentanți ai asociației InBusiness Club Suceava, în marja misiunii economice desfășurate de aceștia în regiunile Umbria și Lazio. La întâlnire au participat peste 20 de antreprenori care activează în producție, comerț sau servicii (medicale, IT, consultanță fiscală și turism) interesați să dezvolte relații comerciale cu companii din Italia. Reprezentantul Biroului economic de la Roma, ministrul consilier Norina Boru, a prezentat principalele aspecte ale relației bilaterale comerciale, urmând ca biroul economic să ofere asistență companiilor românești interesate de piața italiană. Vizita membrilor InBusiness Suceava în Regiunile Umbria și Lazio se înscrie în seria evenimentelor care promovează dezvoltarea relațiilor comerciale româno-italiene la nivel regional.

    Doritorii să participe la Programul de Tabere „ARC” inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni se mai pot înscrie, până pe 10 iunie, prin intermediul aplicației dprp.arc.inspect.com.ro. În perioada iulie-septembrie, timp de o săptămână, elevi şi tineri români din afara granițelor țării pot explora un colț al României și își pot îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba română prin intermediul activităților culturale, educative și sportive organizate în cadrul taberelor, prin interacțiunea cu voluntarii români care îi vor îndruma și cu reprezentanții instituțiilor de interes din zonele pe care le vizitează. Taberele se vor desfășura simultan, în serii consecutive de câte șapte zile, de marți până marți, în Centrul de Agrement Codrii de Aramă-Agafton, județul Botoșani; Centrul de Agrement Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud; Centrul de Agrement Poiana Pinului, județul Buzău; Centrul de Agrement Căprioara, județul Hunedoara; Centrul de Agrement Oglinzi, județul Neamț și Centrul de Agrement Gălăciuc, județul Vrancea.

    Înscrierea grupurilor de elevi și tineri se realizează de către instituția/organizația/unitatea de cult și responsabilii de grup. Aplicația permite înscrierea de grupuri de până la 15 participanți, de asemenea, alegerea perioadei și locației. Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă, iar participanţii din diaspora şi le vor asigura, din surse proprii, pe cele de transport din ţara de reşedinţă până la Bucureşti şi retur. Aplicația este deschisă și tinerilor români care doresc să se implice ca voluntari.

  • Jurnal Românesc – 29.06.2022

    Jurnal Românesc – 29.06.2022

    România a arătat că este un partener şi aliat de nădejde al Statelor Unite ale Americii şi este momentul ca ţara noastră să facă parte din programul Visa Waiver, a declarat preşedintele Senatului, Florin Cîţu. “Să lucrăm pragmatic şi mai cu spor pentru a include România în programul Visa Waver. Este momentul ca românii şi România să facă parte din acest program”, a spus Cîţu marţi la şedinţa Parlamentului dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Cu acest prilej, Legislativul de la Bucureşti a adoptat o declaraţie în care se angajează să sprijine măsurile de asigurare a securităţii “în mod unitar şi coerent” pe Flancul Estic al NATO şi în spaţiul euroatlantic şi susţine extinderea colaborării în domenii ca apărare, energie, comunicaţii, noi tehnologii şi combaterea ameninţărilor hibride. Totodată, Parlamentul a salutat intensificarea cooperării privind îndeplinirea condiţiilor pentru includerea României în Programul Visa Waiver şi şi-a exprimat interesul de a consolida dialogul interparlamentar pe această temă. “Exprimăm speranţa că aderarea României la Programul Visa Waiver, obiectiv comun al celor două ţări, se va realiza în cel mai scurt timp, fiind deosebit de important pentru toţi cetăţenii români”, se precizează în Declaraţia adoptată de Legislativul român. Florin Câţu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului astăzi, pe fondul unor discuţii cu liderii PNL.



    Preşedintele Comisiei senatoriale pentru Românii de Pretutindeni, Claudiu Târziu, a efectuat o vizită de lucru în Spania şi Portugalia, în perioada 22 – 27 iunie, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din cele două state. La Madrid, senatorul a avut o întrevedere cu Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, Teofil de Iberia, cu care a discutat despre rolul crucial pe care Biserica îl joacă în menţinerea unităţii de credinţă şi de limbă a românilor din diaspora. Senatorul s-a întâlnit apoi cu ambasadorul ţării noastre în Spania, George Bologan, şi cu membrii mediului asociativ cu care a vorbit despre priorităţile absolute ale celor peste un milion de români care trăiesc pe teritoriul spaniol, între care chestiunea dublei cetăţenii şi dezvoltarea reţelei consulare. Claudiu Târziu s-a deplasat apoi la Lisabona, unde a fost primit de ambasadorul României în Portugalia, Ioana Bivolaru. În cadrul discuţiei, la care au participat şi liderii principalelor asociaţii din zona capitalei lusitane, senatorul a vorbit despre anihilarea identitară şi disoluţia forţată la care sunt supuşi românii din afara graniţelor şi şi-a exprimat deschiderea ca, pe cale legislativă, Bucureştiul se le ofere acestora un sprijin mai consistent. El le-a mulţumit conaţionalilor pentru că au fost cei mai buni ambasadori ai României şi a apreciat că, dacă românii care trăiesc în afara graniţelor nu s-ar fi dovedit muncitori şi buni, România ar fi avut în continuare de suferit ca imagine de ţară.



    Expoziția “Un manuscris al peisajului urban”, realizată de Mihaela Moțăianu, este prezentată pe rețelele de socializare ale Institutului Cultural Român de la Lisabona începând din 29 iunie. Materialul fotografic a fost realizat orașele portugheze Lisabona, Tomar și Mação şi este corelat cu poeme și citate din opera scriitorului Fernando Pessoa, pe care a descoperi-o în 2019, în timpul unei şederi de 4 luni în spaţiul lusitan. Mihaela Moțăianu este senior art director cu peste 20 de ani de experiență în industria de publicitate. După ce a absolvit Universitatea Națională de Arte în 1997, cu specializarea design grafic, a dezvoltat concepte creative și campanii de publicitate pentru mai multe agenții internaționale și locale. Din 2015, lucrează ca lector la Facultatea de Jurnalism și Ştiinţele Comunicarii, unde predă seminarul de desktop publishing. În 2018 a obţinut doctoratul în arte vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, iar în 2020 s-a alăturat echipei Departamentului de Design din cadrul instituţiei de învăţământ. Expoziția virtuală poate fi accesată cu ajutorul unui link distribuit pe conturile de Facebook, Twitter şi Instagram ale ICR Lisabona.




  • Ambasador RRI 03.12.2021

    Ambasador RRI 03.12.2021

    Invitate: E.S. Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Portugalia, şi E.S. Brânduşa Predescu, Ambasadoarea României în Bulgaria: