Tag: Ion Anghel

  • Expoziţia „Castele de nisip”

    Expoziţia „Castele de nisip”

    Galeria Senso din București oferă publicului expoziția de grup Castele de nisip”. Selecția expozițională cuprinde schițe grafice, fotografie și obiect realizate de: Ion Anghel, Ioana Badea, Robert-Alexandru Burdușel, Ada Jugănaru, Sabina-Elena Legănaru și Ana-Ruxandra Pascu.



    Expoziţia


    Inițiativă a conf.univ.dr. Ion Anghel de la UNArte București, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul Pictură, colectiva face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU) — director artistic al spațiului expozițional și de Ana Daniela Sultana — curator al galeriei şi vine după o tabără de creaţie la Sfântu Gheroghe, în Delta Dunării. Am discutat cu curatoarea despre ce poate vedea publicul.






    Artista vizuală Sabina Legănaru este una dintre participantele la expoziţie.






    Cel care a adus conceptul expoziţiei este profesorul şi artistul vizual Ion Anghel.




  • Expoziția „Retroactiv” a artistului vizual Ion Anghel

    Expoziția „Retroactiv” a artistului vizual Ion Anghel

    Galeria Senso din București găzduieşte
    expoziția personală Retroactiv a artistului vizual Ion Anghel, eveniment care
    deschide programul expozițional al galeriei pentru anul 2022. Ion Anghel este
    artist vizual, curator și lector universitar la catedra de Pictură a
    Universității de Arte din București. A fost distins cu numeroase premii de
    specialitate, fiind o figură importantă a artei contemporane românești. L-am
    întrebat pe artist despre ce se poate vedea în expoziție, acesta
    mărturisindu-ne şi despre procesul creator:


    Puteți vedea întâmplările mele din
    ultimii doi ani, nu întâmplări palpabile, ci cele care m-au bântuit, și bune,
    și rele. Acum ceva timp le asemănam cu ceea ce visăm, ele vin grămadă. Tot
    felul de întâmplări, de amintiri, sufletul lucrează, trupul de asemenea și ele
    vin de-a valma, vin așa în valuri. Eu, sigur, că încerc să stăpânesc
    ambarcațiunea asta, dar nu mă opun. Nu mă contrazic cu natura, nici cu natura
    mea, nici cu cea din exterior, și încerc, cu câtă chibzuință am, încerc să le
    las să se adune singure în, ceea ce spunem noi, în lucrări. Acolo intervin eu,
    încep să fac ordine, încep să fac selecție, să clasific elementele care fac
    parte din compoziție și să fac o orchestră. Am soliști, am voci, am toate
    instrumentele, am acompaniament. Încerc să le fac să cânte. În plus, mă lupt
    foarte mult cu știința și puterea de a abstractiza.

    Expoziția se numește
    Retroactiv în sensul că am mai fost întrebat retroactiv: Nu ne-am mai tot
    săturat?. Zic: Da, dar poate ne-am săturat de ceea ce vine din exterior..
    Însă retroactiv poate fi și din proprie experiență, nu ne putem arunca trecutul
    la gunoi. Iau tot ceea ce pică, ce îmi pică. Și spuneam, nu categorisesc, le
    pun la lucru. Este clar că există bine și rău, nu pot crea niște imagini doar
    ca să creeze o plăcere de moment sau poate un pic mai îndelungată. Nu plăcerea este
    scopul meu. Este mai degrabă lupta cu ceea ce ne este dat. Ce facem cu bagajul
    nostru pe care îl avem? Trebuie să îl cărăm, nu avem de ales. Încerc să găsesc
    metode cât mai bune de a duce povara aceasta cu efort cât mai mic. Dar nu este
    vorba de un efort fizic, este vorba de un efort spiritual.



    Câte lucrări sunt în expoziţia Retroactiv?
    ce urmează? Ion Anghel:


    Sunt undeva la 35 de lucrări, cam
    jumătate din arsenalul meu pentru viitoarele expoziții. Încerc să duc acest
    Retroactiv actual să-l pun în mai multe chei, în diferite spații. Încă nu am
    ceva clar în minte, dar tânjesc către muzee, către spații mai generoase, pentru
    a permite privitorului ca lucrările să fie văzute cu tâlc. Cred că ar trebui să
    fac, și cred că se vede și în expoziția aceasta, mai mult decât pictură. Încerc
    încet-încet să ies din bidimensional. Mă gândesc ce pot face eu mai mult pentru
    mine, în felul acesta obligatoriu să și rămână ceva după mine și va fi treaba
    altora.



    În finalul discuției, artistul ne-a vorbit despre
    cum a trecut perioada dificilă a pandemiei și cum a reușit să combine munca sa
    din atelier cu meseria de profesor în condițiile impuse de izolarea socială.
    Ion Anghel:


    Eu trăiesc la atelier. Eu nu am
    casă sau serviciu. De fapt, am două ateliere: atelierul propriu și cel de la
    universitate. Nu m-am chinuit așa mult. Sigur, că am fost și plecat din
    București în pandemie, undeva la țară. Studenții mi-au lipsit. Slavă cerului,
    că am avut puțin timp închisă universitatea, am fost norocoși. Nici nu se prea
    putea altfel în domeniul nostru. A fost o lecție interesantă, nedorită evident,
    când s-au întors la școală, când ne-am revăzut parcă ne-am iubit mai mult între
    noi și meseria însăși. Cred că o să avem proiecte mult mai multe de acum
    încolo, pentru că într-un fel ne este frică să nu cumva să fim puși iarăși în
    spatele ușii și să fim nevoiți să facem artă conceptuală cu pixul și carioca.


  • Retroactiv – Expoziție personală Ion Anghel

    Retroactiv – Expoziție personală Ion Anghel

    Galeria Senso din București găzduieşte expoziția personală Retroactiv” a artistului vizual Ion Anghel, eveniment care deschide programul expozițional de anul acesta al galeriei.



    Ion Anghel este artist vizual, curator și lector universitar la catedra de Pictură a Universității de Arte din București. Membru UAP, Ion Anghel a fost distins cu numeroase premii, fiind, totodată, și autor al unor importante expoziții care au avut loc la muzee și galerii din întreaga țară.



    S-au adunat multe acareturi în preajma mea și a sosit timpul curățeniei. Cu multă sârguință am strâns în jurul meu tot ceea ce credeam că îmi folosește și asemenea unei bătrâne nebune m-am înconjurat de lucruri care mă îngroapă. Desigur că nu îmi blamez trecutul și îi văd rostul însă consider că din când în când o luptă poate avea rol de curățire. Este ca și cum aș scutura pomul plin de roade. Nu toate vor cădea ci doar cele coapte… sau putrede. Urmează să fac din cele bune un deliciu și din cele stricate un viciu. Așadar, iată cum se prezintă gândurile mele care au prins formă în lucrările mele”, explica Ion Anghel, cu care am stat de vorbă despre expoziţie, proiecte artistice şi pandemie.






    Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziţia Ion Anghel marchează începutul unei noi serii de evenimente artistice ale Galeriei. Un interviu cu Ana Daniela Sultana.







    Expoziția