Tag: Ion Ţiriac

În prezent, cel mai bogat român este Ion Ţiriac, o figură legendară a românilor. În anii când România era închisă de comunişti între propriile frontiere, Ion Ţiriac trecea de ele şi devenea cunoscut inclusiv în exclusivul Occident prin perfromanţele sale în tenis.

Figură charismatică, Ion Ţiriac a reuşit să se impună în lumea capitalistă a afacerilor, ceea ce era o performanţă pentru cineva venit din lumea comunistă a proprietăţii comune generalizate. Din primele clipe ale României post+comuniste, Ion Ţiriac a făcut afaceri, a devenit un adevărat mit pentru români, un model şi un posibil om providenţial pentru întreaga naţiune. La primele alegeri libere pentru funcţia supremă în stat, după înlăturarea şi executarea dictatorului Nicolae Ceauşecu, în 1990, Ion Ţiriac era văzut ca fiind singurul care să merite să-I conducă pe români spre democraţie, libertate şi îndestulare. S-a menţinut constant ca un om de afaceri serios, temeinic, care nu fuge după afaceri dubioase şi rapide, aşa-numitele tunuri din vremurile tulburi de după căderea comunismului, în decembrie 1989. Se pare că Ion Ţiriac deţine o avere de peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă şi mai mult în dolari americani. Şi mai înseamnă că visul american de a deveni multimilionar a fost depăşit, trecându-se la faza superioară, visul de a fi miliardar.

Al doilea cel mai bogat român este Ioan Nicolae, un produs al tranziţiei post-comuniste, cu o imagine destul de neclară pentru opinia publică. Anul trecut, Ioan Nicolae era pe prima treaptă a podiumului, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de euro. Acum ar fi ajuns la 1,1 miliarde sau chiar unul singur, ceea ce înseamnă că a avut pierderi de mai bine de o jumătate de miliard de euro, făcând rocada cu mult mai constantul Ion Ţiriac.

O jumătate de miliard de euro a apărut, în schimb, în afacerea fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, care, cu 650 de milioane de euro, în total, sunt pe locul 3. Ei sunt proprietarii unui lanţ de magazine cu materiale pentru construcţii şi amenajeri interioare foarte activ şi prezent inclusiv în memoria românilor.

Iată, avem pe podiumul românilor bogaţi trei formule de succes, una de tip occidental, dinainte de 1989 când a căzut comunismul, alta aparţine ciudatei tranziţii postcomuniste iar a lll-a, care vine tare de tot din urmă, înseamnă oameni noi, tineri şi cu idei care nu mai plătesc tribut amintirilor dinainte de 1989.

La un moment dat, o importantă revista românească de afaceri şi economie a decis să publice clasamente anuale ale celor mai bogaţi români. Deşi procedeul şi tehnica elaborării acestui clasament nu erau prea clare, ideea a prins imediat, deşi nu era nimic nou, în ţări în care viaţa democratică nu a fost întreruptă de comunismul postbelic, clasamentele şi chiar bogăţia sunt normale şi chiar legale.

România a avut de trecut nu numai o teribilă paranteză istorică de dictatură comunistă, impusă de calculele marilor puteri şi de tancurile sovietice, dar şi o tranziţie chinuitoare dela comunism la societatea deschisă şi democratică. Dacă filozofii, gânditorii şi chiar politicienii au teoretizat şi chiar aplicat trecerea de la capitalism la comunism, desigur, prin revoluţie, fie ea în octombrie, noiembrie sau alte luni ale anului, trecerea de la comunismul propus a fi etern la democraţia de tip capitalist nu a beneficiat de planuri şi propuneri programatice, ba nici măcar de previziuni serioase. De aceea, şi ce a urmat după ce românii au înlăturat, cu propria jertfă, regimul comunist şi dictatura Ceauşescu nu a avut un plan coerent, de anvergură şi profunzime. Bogăţia a coborât rapid în intenţiile şi dorinţele românilor, şi nu întodeauna pe calea cea dreaptă.

În ultimul timp, numele mitice ale românilor care au ştiut să facă avere rapid în vremuri tulburi, cei care s-au descurcat şi numai ei ştiu cum, au început să apară pe lista celor trimişi în judecată şi chair întemniţaţi pentru fraude şi afaceri dubioase derulate în cei 25 de ani de postcomunism şi libertate. În sfârşit, ideea de construcţie temeinică a unei averi începe să se impună inclusiv ca model pentru tinerele generaţii care îi văd după gratii pe idolii părinţilor, cei care făcuseră avere rapid şi ocult.