Tag: Irina Begu

  • Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Irina Begu

    Calendarul de competiţii al tenisului profesionist este, în aceste zile, ceva mai aglomerat decât în restul anului. Între turneele de Grand Slam ale sezonului estival, a căror serie se deschide în iunie, la Roland Garros, şi se încheie în debutul toamnei, la Flushing Meadows, fiecare săptămână programează câte patru sau cinci turnee de înalt nivel.

     

    Săptămâna aceasta, de pildă, au loc întreceri WTA la Praga şi la Iaşi, în timp ce calendarul ATP include turnee la Atlanta, la Umag, în Croaţia, şi la Kitzbühel, în Austria. Săptămâna trecută, între concursurile care au avut sportivi români printre protagonişti s‑au aflat cel masculin din oraşul elveţian Gstaad şi cel feminin de la Palermo.

     

    În Elveţia, perechea româno‑germană Victor Cornea / Andre Begemann a ajuns până în semifinalele probei de dublu. Tot până în semifinale a mers și Irina Begu, la turneul WTA 250 din capitala Siciliei. Dat fiind caracterul individual al perfomanţei Irinei, Radio România Internaţional a desemnat-o pe Begu Sportivul Săptămânii.

     

    La Palermo, premiile s-au ridicat la 232 de mii de euro. Irina a trecut în primul tur de Marina Bassols Ribera, din Spania, cu 6-0, 6-0. A urmat olandeza Arantxa Rus, favorita numărul 5, de care românca a trecut cu 6-2, 7-5. În sferturile de finală, Begu s-a confruntat cu Ann Li, din Statele Unite, pe care a învins-o cu 6-3, 6-4. În semifinale însă, Irina a fost depăşită de Karolina Muchova, din Cehia, cap de serie numărul 2, cu 6-1, 6-1.

     

    Irina Camelia Begu s-a născut la București, pe 26 august 1990. A câştigat în carieră, la simplu, cinci turnee WTA: la Taşkent, în 2012, apoi la Seul, în 2015, la Florianopolis, un an mai târziu, la  Bucureşti, în 2017, apoi în 2022, la Palermo. La dublu are nouă titluri câștigate în circuitul  feminin. S-a impus la Hobart, în 2012, alături de Monica Niculescu, la ‘s-Hertogenbosch, în 2013, cu Anabel Medina Garrigues, la Rio de Janeiro, în 2014, cu Maria Irigoyen, apoi la Seul, în acelaşi an, cu Lara Arruabarrena, şi la Bucureşti, în 2017, împreună cu Raluca Olaru.

     

    Tot în 2017 a câștigat la Tianjin, alături de Sara Errani. În 2018 a obţinut alte două titluri WTA la dublu, și anume la Shenzen, alături de Simona Halep, şi, din nou, la Bucureşti, de data aceasta cu Andreea Mitu. Ultimul său titlu la dublu a fost câștigat în 2019, la Openul Thailandei, alături de Monica Niculescu. În clasamentul mondial ocupă locul 136 la simplu şi 497 la dublu.

     

     

     

  • Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA 1000 de la Roma

    Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA 1000 de la Roma

    Jucătoarea română de tenis Irina Begu (161 WTA) s-a calificat, duminică, în optimile turneului WTA 1000 de la Roma după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens (favorită 27), scor 6-2, 6-0. Aceasta a fost a cincea întâlnire dintre Begu și Mertens. Românca a obținut a doua victorie consecutivă, după ce belgianca se impusese în primele trei meciuri.

    Irina Begu se va duela pentru un loc în sferturi cu învingătoarea meciului dintre Danielle Collins (15 WTA) și Caroline Garcia (23 WTA). Sâmbătă, şi Sorana Cîrstea (32 WTA) s-a calificat în optimi la Roma, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1), 6-3. În optimi, Cîrstea o va înfrunta pe americanca Madison Keys.

    Tot in runda a treia a turneului, Jaqueline Cristian (25 ani, 68 WTA) a fost învinsă de Coco Gauff (SUA), numărul trei mondial, cu 6-1, 0-6, 6-3, sâmbătă seara. Competiția italiană fondată în 1930 a fost câștigată în trei rânduri de un sportiv din România: Ilie Năstase, edițiile din 1970 și 1973, și Simona Halep in 2020.

  • Sportivul săptămânii: Jucătoarea de tenis Irina Begu

    Sportivul săptămânii: Jucătoarea de tenis Irina Begu

    Calendarul internaţional al tenisului profesionist feminin a cuprins, zilele trecute, mai multe turnee de categoria WTA 125. Printre acesta s-a aflat şi concursul găzduit de oraşul turc Antalya, Megasaray Hotels Open, dotat cu premii de 115.000 de dolari. Pe tabloul principal de simplu s-au aflat două românce: Irina Begu, cap de serie numărul 4, şi Gabriela Ruse, venită din calificări. Ruse a fost eliminată încă din primul tur de poloneza Katarzyna Kawa, după ce a ratat două mingi de meci în tiebreak-ul setului secund. Irina Begu a ajuns însă până în finală, iar Radio România Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.

    Irina Begu a revenit în circuitul WTA după o absenţă de şapte luni. A trecut în primul tur de Sinja Kraus, din Austria, cu 7-6, 6-1. A urmat Tara Wurth, din Croaţia, pe care Irina a învins-o cu 7-5, 6-2. Prima adversară mai experimentată a fost Polona Hercog, din Slovenia, de care Begu a dispus, în sferturile de finală, cu 6-4, 6-4. În semifinale, românca a învins-o pe Moyuka Uchijima, din Japonia, cu 7-5, 6-2. În finală însă, Irina a fost depăşită de favorita numărul cinci, Jessica Bouzas Maneiro, din Spania, cu 6-2, 4-6, 6-2.

    Irina Begu s-a născut la Bucureşti, la 26 august 1990. În 2006 a înregistrat prima sa mare performanţă din carieră, câştigând titlul european la categoria jucătorilor sub 16 ani. În aprilie 2011 a jucat prima sa finală de turneu WTA, la Marbella, unde a evoluat încă din calificări. A fost învinsă însă, în ultimul act, de bielorusa Victoria Azarenka. Are în palmares, la simplu, cinci titluri WTA, obţinute la Taşkent, în 2012, la Seul, în 2015, la Florianopolis, în 2016, la Bucureşti, în 2017, şi la Palermo, în 2022. În clasamentul mondial, cel mai sus a ajuns în august 2016, şi anume pe locul 22. Acum ocupă locul 115, după un salt de 11 locuri datorat performanţei de la Antalya. La dublu are nouă victorii în circuitul profesionist feminin.