Radio România Internațional

Tag: Iulian Bulai

  • Mesaje de felicitare pentru Radio România

    Mesaje de felicitare pentru Radio România

    Mai multe personalități ale vieții artistice și politice au felicitat Radio România la împlinirea a 95 de ani de existenţă.

    Premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis: La mulți ani, postului public de radio din România!

    De 95 de ani, postul public de Radio este pentru români sursă de informare și de formare a multor generații pentru care buletinele de știri și emisiunile muzicale, culturale și educative erau așteptate cu sufletul la gură.

    Indiferent de regimurile politice, de crizele sociale sau de greutățile prin care a trecut poporul român, Radioul public a transmis toate evenimentele importante din istoria României. A adus în casele oamenilor evenimente culturale și a făcut posibil accesul multor români la piese de teatru și concerte, mai ales în perioada grea a regimului comunist.

    Felicit întreg personalul Radio România pentru munca și preocuparea de a oferi publicului emisiuni de calitate și informații corecte! Doresc mult succes jurnaliștilor și tuturor angajaților! , a transmis şeful executivului român.

    La rândul său, Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus că Radio România promovează de aproape un secol valorile și tradițiile românești și merită recunoașterea tuturor eforturilor depuse în acest sens.

    Dați-mi voie să încep prin a ura un sincer La mulți ani și succes în toată activitatea de radiodifuziune pe care o desfășoară Radio România Actualități. Este important ce contează pentru România, pentru că vorbim totuși de 95 de ani, e o perioadă, iată că mai sunt cinci ani și vă apropiați de un secol de existență. Existență permanentă, non-stop, zi și noapte, ceea ce pentru mine, sigur, are și conotații personale, pentru că am trăit în perioada în care nu toată lumea avea televizor și radioul era singura sursă de informare la vremea respectivă.

    Și, de asemenea, în misiunile pe care le-am executat, Radio România Actualități a avut un corespondent permanent cu structurile Armatei Române care au desfășurat misiuni în teatrele de operații din Afganistan și Irak; și atunci veștile către casă erau asigurate prin emisiile postului dvs. de radio. Ca atare, nu vreau să fiu subiectiv și am să rămân în nota în care, cu certitudine, fiecare dintre cetățenii români apreciază calitatea, apreciază conținutul emisiunilor, partea aceasta de valori naționale pe care Radio România Actualități le promovează.

    Acolo găsim emisiuni, desigur, politice, de informare, știri de actualitate, dar găsim și emisiuni culturale, găsim emisiuni educative, găsim emisiuni care promovează tradiția noastră, tradiția românească, găsim emisiuni despre agricultură. Tot la Radio România avem și o secțiune care se numește Antena Satelor. Iată, ce e mai frumos decât să promovezi o viață acolo unde, în ultima perioadă de timp, toată lumea privește și nu este foarte optimistă în ceea ce înseamnă evoluția satului românesc.

    Or, cred că tocmai prin astfel de emisiuni reușim să atragem atenția asupra a ceea ce este cu adevărat semnificativ, reprezentativ pentru noi ca națiune, nu doar prin ceea ce s-a spus, și se spune în continuare, legat de faptul că veșnicia s-a născut la țară; ea trebuie să rămână acolo, dar trebuie să se dezvolte, trebuie să cunoască o transformare, trebuie să se reducă această diferență, această disparitate de calitate a vieții dintre rural și urban. Nu despre asta este vorba acum, ci despre Radio România, dar am vrut să subliniez chestiunea aceasta, pentru că postul dvs. de radio merită, în ceas aniversar, să-i fie recunoscute eforturile pentru tot ceea ce înseamnă România și românismul din conținutul emisiunilor de radio.

    Președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai. a spus că Radioul Public este cel mai complex post de radio din România, cu o tradiție uriașă, dar, în același timp, cu o misiune extrem de importantă, aceea de a informa corect și echilibrat fiecare român.

    Această instituție reprezintă un element-cheie pentru o mai bună informare a românilor, iar munca depusă de jurnaliști arată, până la urmă, importanța actului unei bune informări și importanţa acestei instituții. Misiunea întregii instituții, dar mai ales a Radio România Actualități, este cea de a fi un motor împotriva fake news-ului. Există atât de multă manipulare și așa de multă știre distorsionată raportat la ce s-a întâmplat factual. Radioul Public are resursele de a putea bara aceste tipuri de informare greșită. Rolul, în primul rând al angajaților și al jurnaliștilor, să fie acela de a informa corect, punctual, la timp, aplicând filtre de referințe multiple și de verificare a surselor care fac ca acest post să fie relevant în casele românilor.

    Un mesaj de apreciere Radioului Public a fost transmis şi de către Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române Preafericitul Părinte spune că Radio România s-a afirmat, progresiv, ca unul dintre cei mai puternici și eficienți vectori de promovare a culturii și civilizației românești. Patriarhul Daniel susține că, prin emisiunile sale, Radioul Public reprezintă o sursă de informare, dar și de formare interioară a ascultătorilor fideli, o formă de amplă pedagogie națională. Preafericitul Părinte apreciază prezența în grilele de programe ale posturilor Radio România a emisiunilor cu conținut religios și a transmisiunii în direct al Liturghiei duminicale și de sărbători.

  • Neues Museum thematisiert Zwangskollektivierung der Landwirtschaft

    Neues Museum thematisiert Zwangskollektivierung der Landwirtschaft

    Im Jahr 1951 wurden 80.000 Bauern eingekerkert oder zu Zwangsarbeit an den berüchtigten Donau-Schwarzmeer-Kanal geschickt, weil sie den Beitritt in die Genossenschaften verweigerten. Insgesamt wurden 800.000 Bauern in kommunistische Gefängnisse eingesperrt, weil sie ihr Land nicht freiwillig aufgaben. Nach 13 Jahren der Zwangskollektivierung, in denen Propaganda und Terror Hand in Hand gingen, konnte die Kommunistische Partei die Kollektivierung der Landwirtschaft in Rumänien als abgeschlossen erklären. Das Ereignis wurde im Rahmen einer Sondersitzung der Gro‎ßen Nationalversammlung gefeiert. Sie fand zwischen dem 27. und 30. April 1962 statt. 11.000 Bauern nahmen daran teil. Die damaligen kommunistischen Führer erklärten, der Sozialismus habe sich in der Volksrepublik Rumänien endgültig durchgesetzt.



    Im Dorf Tămăşeni im Bezirk Neamţ wurde zur Erinnerung an diese Ereignisse ein Museum eröffnet. Es stellt typische Gegenstände bäuerlicher Haushalte aus den 1950er Jahren aus. Iulian Bulai, der Projektleiter, erzählte Radio Rumänien davon:



    Heute eröffnen wir die ersten drei Räume des Museums der Kollektivierung. Seit eh und je fragen wir uns schon, warum die Landwirtschaft in Rumänien im Chaos versinkt, warum sich die Menschen nicht wie in anderen Ländern um den öffentlichen Raum kümmern, warum es ein solches Entwicklungsgefälle zwischen ländlichen und städtischen Gebieten in Rumänien gibt und warum es einen solchen Unterschied zwischen den ländlichen Gebieten in Rumänien und dem Westen gibt. Ich habe versucht, diese Fragen zu beantworten. Eine Antwort, die ich fand, war die Kollektivierung. Als soziales und politisches Phänomen wirkte sie sich irreversibel auf das rumänische Dorf aus, in dem Sinne, dass die Beschlagnahmung von Privateigentum zu dem führte, was wir heute auf dem Land sehen — ein enormes Ausma‎ß an Unterentwicklung, das man in westlichen Ländern nicht findet. Bei dem Versuch, diese Fragen zu beantworten, die sich auch auf meine Familiengeschichte beziehen, die ebenfalls von Kollektivierung betroffen wurde, verstand ich, dass wir uns Fragen stellen müssen, um uns selbst besser kennen zu lernen. Wir müssen uns das Drama vor Augen führen, das Millionen von Rumänen während der Kollektivierung in den 1950er Jahren betroffen hat. Ich musste dieses Museum errichten, um die soziale und anthropologische Realität der Gegenwart widerzuspiegeln.“




    Iulian Bulai lie‎ß den Haushalt seiner Gro‎ßeltern in ein Museum verwandeln. Wir fragten ihn, was es dort vorerst zu sehen gebe.



    Wir haben zwei Häuser und einen Anbau. Dies ist ein typischer moldauischer Haushalt, den es seit 100 Jahren gibt und die Kollektivierung durchmachte. Dies ist das Haus meiner Vorfahren, die diesen Prozess in den 1950er Jahren durchliefen. Ihnen wurde das Land, die Werkzeuge, die Mühlen konfisziert. Dieses Haus zeugt von der Geschichte einer Familie, deren Leben von der Kommunistischen Partei entführt wurde, deren Häuser konfisziert und einige von ihnen in Dorfläden verwandelt wurden, wie es hier zwischen 1950 und 1992 geschah, als es an die Familie zurückgegeben wurde. Das ist ein Symbol, das viele Rumänen noch immer erkennen können, denn Millionen von Rumänen ging es ähnlich.“




    Iulian Bulai fuhr fort, das Museum zu beschreiben:



    Dieses Museum stützt sich nur in geringem Ma‎ße auf Gegenstände, die früher meinem Gro‎ßvater gehörten. Diese zeigen zwar, wo wir als ländliche Gesellschaft stehen, die seit den 1950er Jahren, also seit etwa 70 Jahren, sich kaum verändert hat. Doch diese Gegenstände sind nicht der Kern des Museums. Es basiert vielmehr auf Installationen, die Geschichten erzählen und eine wissenschaftliche Sicht auf dieses Phänomen vermitteln. Wir haben aber auch einige Objekte, die eine Geschichte erzählen, landwirtschaftliche Geräte, die hier verblieben sind, seit ich den Haushalt geerbt habe, und die ich in den 17 oder 18 Ausstellungsräumen des Museums ausstellen werde.“




    Iulian Bulai startete diese Initiative aus der Zuversicht heraus, dass sich die Dinge ändern könnten:



    Wir werden uns nur dann als Volk im heutigen Rumänien verstehen können, wenn wir der Vergangenheit aufrichtig entgegentreten und unsere wahren Geschichten erzählen. Auf diese Weise werden wir in der Lage sein, einige traurige Momente unserer Geschichte zu überwinden. Bis jetzt waren wir nicht in der Lage, den Kommunismus in irgendeiner Hinsicht positiv zu deuten und somit eine heilende Wirkung zu erlangen. Da viele Orte der Kultur schlie‎ßen, eröffnen wir einen weiteren. Ich glaube, dies ist ein guter Ausgangspunkt für eine allgemeine Haltung, die wir in diesen schwierigen Zeiten von einem zum anderen weitergeben können.“




    Das Museum soll künftig noch wachsen und die Besucherräume werden erweitert. Auch Veranstaltungen sollen hier stattfinden, sobald es möglich sein wird. Dadurch werden die Gäste die Möglichkeit haben, mit der Vergangenheit in Kontakt zu kommen.

  • Muzeul colectivizării

    Muzeul colectivizării

    Între anii 1949 – 1962,
    ţăranilor români li s-au confiscat uneltele agricole, animalele şi pământurile,
    fiind obligaţi să se înscrie în gospodăriile agricole colective. În anul 1951, în
    închisorile din România, dar şi în lagărele de la Canalul Dunăre – Marea Neagră
    erau încarceraţi 80.000 de ţărani, care s-au opus colectivizării forţate. În total, 800.000 de agricultori
    au fost aruncaţi în puşcăriile comuniste pentru că nu au vrut să renunţe la
    statutul de proprietari ai pământului.

    După 13 ani de colectivizare forţată,
    ani în care propaganda a fost însoţită de şantaj şi teroare, partidul comunist
    putea să raporteze încheierea cu succes a colectivizării agriculturii în
    România. Evenimentului i-a fost consacrată o sesiune extraordinara a Marii
    Adunări Naţionale desfăşurată între 27 şi 30 aprilie 1962, în prezenţa a 11.000
    de ţărani invitaţi. Liderii comunişti ai vremii afirmau că În Republica
    Populară Română socialismul a învins definitiv la oraşe și sate.


    În amintirea acelor vremuri
    s-au deschis în comuna Tămășeni, judeţul Neamț, primele camere din Muzeul
    Colectivizării. Un muzeu ce găzduieşte obiecte de uz casnic şi gospodăresc,
    specifice satului anilor 1950, pe care vizitatorii pot să le atingă,
    transportându-se în spaţiu şi timp.

    Iulian
    Bulai, iniţiatorul proiectului, a povestit pentru Radio România:

    Deschidem primele trei camere ale
    primului Muzeu al colectivizării din România. Mereu ne-am pus anumite întrebări,
    precum de unde haosul din agricultura din România, de ce lipsa de grijă pentru
    spaţiul public din Româina este mai mare decât în alte ţări, de ce diferenţa
    foarte mare de dezvoltare dintre mediul rural din România şi mediul urban şi de
    ce e o diferenţă aşa de mare între ruralul nostru şi ruralul din occident.

    Şi
    am încercat să îmi răspund eu la aceste întrebări şi unul dintre răspunsuri
    este colectivizarea. Colectivizarea ca fenomen social-politic a afectat
    ireversibil spaţiul românesc de la ţară, în sensul în care lipsa proprietăţii
    private şi confiscarea acesteia au dus la ce vedem astăzi în ruralul din România:
    o subdezvoltare uriaşă, raportat la mediul urban şi un spaţiu care nu-şi găseşte
    echivalentul în ruralul din occident.

    Ei, încercând să răspund la aceste întrebări,
    coroborând cu istoria familiei care a fost profund afectată de colectivizare,
    mi-am dat seama că pentru a înţelege mai bine mediul rural din România, toate
    cele spuse înainte, dar şi colectivizarea ca fenomen, ar trebui să ne cunoaştem
    pe noi mai bine ca popor, să ne punem întrebări, să găsim răspunsuri, să
    vizualizăm dramele prin care milioane de româani au trecut pe timpul colectivizării,
    în anii 50 şi apoi să facem şi un muzeu pentru a oglindi realitatea
    socio-antropologică a ruralului din momentul de faţă.



    Iulian
    Bulai a folosit gospodăria bunicilor săi, transformând-o în muzeu. Ce vedem
    deocamdată?

    Sunt două
    case şi o anexă. Reprezintă o gospodărie clasică moldovenească, cu o
    continuitate de 100 de ani în proprietatea aceleiaşi familii, care a fost şi
    martora şi victima colectivizării. Deci este vorba despre familia străbunicilor
    mei şi bunicilor mei, care au trecut prin colectivizare şi cărora în anii 50
    le-a fost confiscate toată proprietatea agricolă, utilajele, morile, podul de
    peste Siret. Iar această casă stă mărturie poveştii unei familii în care se regăsesc
    milioane de români, cea a colectivizării,
    a intrării abuzive a partidului în spaţiul privat, în sensul în care o parte
    din această casă a fost confiscată şi s-a creat aici un magazin al colectivizării
    prin anii 50, până în 92, când a revenit familiei. Aşa că reprezintă un simbol
    în care foarte mulţi români s-ar putea recunoaşte.



    O
    analiză a realităţilor şi de azi, dar şi de peste timp, după cum ne-a povestit
    Iulian Bulai:

    Acest
    muzeu se va baza mai puţin pe un patrimoniu al obiectelor, care oricum a fost
    adunat de bunicul meu şi care arată unde am rămas noi, ca societate agrară,
    adică aproape nemişcaţi din anii 50 şi până acum, adică de vreo 70 de ani. Dar
    muzeul este mai mult bazat pe instalaţii care spun atât poveşti, cât şi instalaţii
    care expun o viziune ştiinţifică a fenomenului. Şi mai departe sunt obiecte
    punctuale, care au o poveste de spus. Utilajele agricole rămase atunci când eu
    am preluat casa vor avea locul lor în cele 17-18 spaţii de expunere pe care le
    va avea muzeul.


    Iulian
    Bulai a pornit în acest demers animat de credinţe în schimbare:

    Doar dacă vom reuşi să ne confruntăm
    trecutul cu multă sinceritate, cu poveşti adunate, cu o vizualizare a lui, ne
    vom putea înţelege mai bine ca popor, ca neam, ca Românie contemporană şi vom
    putea depăşi nişte evenimente triste din istoria noastră, care până acum,
    nefiind exploatate în sens pozitiv, nu au putut să ne ajute în acest proces de
    vindecare faţă de perioada comunistă. Multe spaţii de cultură se închid, noi
    deschidem un muzeu. Cred că este un bun punct de plecare pentru o atitudine
    generală, pe care am putea-o împrumuta unii de la alţii în aceste vremuri
    dificile.



    Un
    muzeu ce urmează să crească şi prin extinderea spaţiilor de vizitare, dar şi
    prin evenimentele pe care, atunci când va fi din nou posibil ca oamenii să se
    întâlnească, le va găzdui.