Tag: Ivo Gheorghiev

  • Românii de lângă noi – 05.12.2024

    Românii de lângă noi – 05.12.2024

    „Cuvioasa Teofana Basarab – Sfânta Țarină”, o carte semnată de dr. Ivo Gheorghiev – președintele „AVE”, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria și președinte al Casei de cultură „Sfânta Teofana Basarab” din Vidin, în urma cercetătărilor sale făcute la Albotina.

    Interviu cu autorul.

     

  • Sistemul medical în Bulgaria

    Sistemul medical în Bulgaria

    Sistemul medical în Bulgaria – cu exemplificare
    în Vidin: relatare din partea dr. Ivo Gheorghiev, membru al comunității
    românești din Bulgaria și medic specializat pe urgențe.


  • Jurnal românesc – 18.08.2017

    Jurnal românesc – 18.08.2017

    Ministerul de Externe a anunţat că trei
    cetăţeni români au fost răniţi în atacul cu camionetă de la Barcelona, de pe
    cea mai populară arteră pietonală – Rambla, soldat cu numeroşi morţi şi răniţi.
    Printre victime se numără persoane de cel puţin 24 de naţionalităţi.
    Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj de condoleanţe regelui Felipe
    al VI-lea al Spaniei, în care exprimă solidaritatea deplină a României şi a
    poporului român cu Regatul Spaniei şi întregul său popor. În faţa acestor noi
    tragedii, reiterez determinarea României de a coopera strâns şi a continua
    lupta împotriva terorismului. Acest act incalificabil ne arată în mod dureros,
    o dată în plus, că demersul comun al României şi al Spaniei de a înfiinţa o
    Curte Internaţională împotriva Terorismului trebuie urmărit cu şi mai multă
    determinare
    , se mai arată în mesaj.


    Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi
    Portugaliei şi-a exprimat compasiunea şi s-a declarat alături de toţi cei care
    au de suferit de pe urma acestui tragic eveniment. De asemenea, Episcopia i-a
    rugat pe români să meargă în spitalele din Barcelona şi să doneze sânge,
    răspunzând astfel unui apel al autorităţilor medicale locale. Şi FADERE
    (Federaţia asociatiilor de români din Europa) condamnă vehement atentatul din
    Barcelona. Federaţia este permanent în legătură cu asociaţiile de români din
    zonă şi cu Consulatul României din Barcelona pentru a monitoriza dacă printre
    cei răniţi mai sunt şi alţi români. În Barcelona şi în împrejurimi locuieşte o
    comunitate de peste 100.000 de români.


    La Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului s-a constituit, joi, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-estul Europei, care
    întruneşte asociaţii, fundaţii şi comunităţi ale românilor din afara graniţelor,
    cu scopul de a fi mai bine reprezentate în relaţia lor cu statul român, cu
    statele din care provin, dar şi cu organismele internaţionale. Acest organism
    va fi un partener de dialog cu autorităţile statului român şi ale altor state
    din centrul şi sud-estul Europei în care există comunităţi de români, în
    chestiuni legate de drepturile lingvistice, culturale şi religioase ale
    acestora. Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Serbia şi Bulgaria au
    atras atenţia că situaţia cu care se confruntă este una deosebit de gravă,
    fiind supuşi unui proces continuu şi agresiv de asimilare, iar fără sprijinul
    statului român nu îşi vor mai putea păstra identitatea naţională.

    Reprezentantul românilor din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, a punctat faptul că
    românii din ţara vecină îşi doresc să oprească procesul de asimilare la care
    sunt supuşi, în situaţia în care, într-o ţară membră a UE, nu dispun de şcoli
    în limba maternă, de mass-media sau de slujbe religioase. Preşedintele Comisiei
    pentru românii din afara graniţelor din Senatul României, Viorel Badea, a
    declarat că lucrurile se înrăutăţesc în ceea ce priveşte interesul statului
    român pentru românii din străinătate şi că trebuie să existe o viziune
    strategică în acest sens. La rândul său, preşedintele Comisiei pentru românii
    din afara graniţelor din Camera Deputaţilor, Constantin Codreanu, a punctat
    faptul că statul român trebuie să aplice principiul reciprocităţii atunci când
    interacţionează cu state unde există comunităţi de români, pentru oprirea
    proceselor asimilaţioniste la care aceştia sunt supuşi. Şi reprezentanţii
    comunităţilor româneşti din Ucraina au avertizat că sunt supuşi unei proces
    continuu de asimilare, în principal prin desfiinţarea şi ucrainizarea şcolilor
    şi descurajarea copiilor români de a-şi mai vorbi limba maternă şi că este
    nevoie de sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii lor naţionale.