Radio România Internațional

Tag: Janneke Vos de Groot

  • Janneke Vos De Groot, jurnalistă și scriitoare olandeză

    Janneke Vos De Groot, jurnalistă și scriitoare olandeză

    Ne reîntâlnim la Radio România
    Internațional cu Janneke Vos de Groot, o olandeză naturalizată în România.
    Locuiește în Oarba de Mureș – un sat din vestul României. Este jurnalistă și
    lucrează pentru presa olandeză încă din 1985. Este și scriitoare și a lucrat ca
    prezentatoare și ca redactor-reporter la radio și la televiziune. Are o pasiune
    pentru scris și a publicat nu mai puțin de șapte cărți, cea mai recentă fiind
    lansată acum câteva luni, la sfârșitul anului 2022, în luna noiembrie. În afară
    de această pasiune pentru scris, îi place și să picteze și să crească cai. De
    altfel, deține o fermă la Oarba de Mureș, unde crește împreună cu soțul său o
    rasă specială de cai, alături de oi franceze și oi românești.


    Volumul publicat recent se numește Zondagskind, în traducere Copilul de duminică, o carte pe care a lansat-o în orașul
    său natal, Appingedam, din nord-estul Olandei. Despre ce este vorba în această
    carte, care este scrisă în olandeză, pentru un public care nu e familiarizat în
    totalitate cu România?




    Primele
    șase cărți pe care le-am scris erau mai mult despre România, despre tot felul
    de obiceiuri și ce s-a întâmplat cu noi după ce ne-am mutat aici și e o poveste
    foarte personală, dar tot din România, despre România. Ultima carte este mai
    mult despre copilăria mea în Appingedam, în provincia Groningen, în nordul
    Olandei, dar este și un fel de paralelă cu viața de zi cu zi de aici, din
    România. Asta este linia roșie care merge prin toată cartea. Trebuie să vă zic
    un pic mai mult despre Groningen: este o zonă în nordul Olandei unde sunt mai
    multe probleme. Despre Olanda de obicei toată lumea zice că e foarte ordonată,
    foarte curată, e foarte organizată și așa mai departe. Dar totuși în partea
    nordului, mai ales în Groningen, încă de când eram eu copil erau mai multe
    probleme cu oamenii care nu-și găseau de lucru, cu oamenii care nu erau în
    stare să câștige destui bani pentru o familie, erau probleme cu mai multă lume
    care nu găsea o locuință potrivită. Culmea este că acolo, în zona respectivă,
    era foarte mult gaz care a fost exploatat și din cauza asta în zona respectivă
    acum avem multe probleme cu cutremurele. Oamenii de acolo nu prea au încredere
    în stat, în legi, în viață în general, în viitor. Și asta este ceva care am
    văzut și aici în România. Niciodată n-o să uit că primele cuvinte pe care le-am
    învățat aici sunt asta e viața, nu
    avem ce să facem și nu avem putere să ne ridicăm, să îndreptăm lucrurile. Iar
    asta este, de fapt o similaritate între România – unde sunt acum și unde m-am
    stabilit acum aproape 17 ani – și zona de unde vin, unde m-am născut.



    Și totuși, Janneke Vos de Groot vorbește
    în cartea sa și despre noroc și miracole, niște concepte care sunt, de
    asemenea, familiare pentru noi, românii.


    Într-un fel
    e bine, pentru că în Olanda mulți oameni nu sunt credincioși în sensul că merg
    la o biserică, dar sunt și mulți care nu mai sunt creativi, sunt mulți care
    sunt foarte realiști și cred doar în fapte și, într-un fel, nici asta nu-i
    bine. Și în România am găsit mai mulți oameni care cred și în miracole. Asta
    mi-a plăcut foarte mult, pentru că miracole 100 % există. Dar dacă inviți un
    preot să-ți binecuvânteze mașina ca să nu ai accident, asta e un fel de
    spiritualitate și un fel de miracole în care pur și simplu eu nu cred. Trebuie
    să conduci preventiv, atât te ajută. În România lumea e mul    t mai spirituală, dar
    câteodată oamenii nu simt că au și puterea să schimbe ceva în viața de zi cu
    zi.





    Ce ar schimba Janneke Vos de Groot
    dacă ar putea, pentru ca lucrurile să meargă mai bine în România?




    Birocrația.
    Birocrația este un dezastru în țara asta. Birocrația e mare, birocrația te
    costă foarte mult timp, dar birocrația înseamnă nu numai vorbe, o procedură
    care costă foarte mult timp, este și ceva care este atât de complicat, pe oamenii
    care sunt întreprizători, tineri sau foarte tineri, îi macină, pur și simplu îi
    macină și asta nu e bine, pentru că atunci țara asta nu poate să se dezvolte
    niciodată.





    Ce e acel ceva ce nu trebuie pierdut,
    ceva prețios care trebuie păstrat în România, în opinia invitatei noastre?




    Este un fel
    de autenticitate. E foarte important și pentru România să ne dezvoltăm în
    sensul economic, în agricultură trebuie să avem parcele mai mari, trebuie să
    producem mai mult. Totuși, sunt în anumite zone din țara asta – ca în
    Transilvania, de exemplu- sate care sunt deja sub protecție UNESCO. Asta e ceva
    ce trebuie să păstrăm foarte, foarte bine, trebuie să avem grijă de ele. Pentru
    că, în ziua de azi, în Europa, dar și la nivel mondial – mai ales după pandemia
    de covid, dar și acum, cu războiul din Ucraina – am învățat care este, de fapt,
    sensul vieții, care este cel mai important lucru ce contează cu adevărat. Și
    cred că multă lume, mai ales în Occident, a deschis ochii față de ceea ce este esențial:
    avem un adăpost, o casă și mâncare pe masă – asta e cel mai important. Și asta
    vreau să păstrez, pentru că spiritul acesta îl găsesc la țară, la Oarba de
    Mureș, unde mai ales generațiile mai în vârstă sunt foarte mulțumite cu puțin
    și asta e o lecție de viață pentru întreaga lume.




  • Histoires de vie découvertes en 2021

    Histoires de vie découvertes en 2021

    Nous avons accompagné dans les écoles le programme déducation nutritionnelle « Goûte attentivement, profite du moment », lancé suite à lidentification dune tendance mondiale chez les jeunes à choisir des collations plutôt que des repas copieux ou à les éviter, de peur de grossir. Florentina Baloş, ambassadrice « Goûte attentivement, profite du moment » nous a dit :



    « Goûte attentivement. Profite du moment » est ciblé sur l’attention que l’on doit prêter aux repas afin de profiter de l’instant présent, de savourer le goût des aliments, d’y prendre plaisir, car les goûters font partie de notre vie. Lancé par lAssociation « Sută la Sută Românesc », le projet a été initié en partenariat avec l’Autorité nationale pour la protection du consommateur et 5 lycées de Bucarest. Les études ont montré que les jeunes préfèrent les goûters aux repas consistants, ce qui fait que des questions telles « qu’est-ce qu’on mange ? », « pourquoi mange-t-on ? » et « comment mange-t-on ? » restent en quelque sorte sans réponse. On mange de manière chaotique, souvent on ne sait même pas de quoi on se nourrit, puisqu’on ne lit pas les étiquettes. Du coup, notre projet se propose d’informer et d’éduquer le jeune public dans cette direction ».



    Un autre projet – une histoire émouvante – nous a menés dans la commune dAugustin, dans le département de Braşov (centre). Une commune de 1 900 habitants, dont beaucoup sont très pauvres et la moitié dorigine rom, où deux enseignants ont jeté les fondements du projet Edubuzz ou le bus dapprentissage. Natalia Ginghină et Adrian Secal sont les enseignants qui ont créé Edubuzz, un projet caritatif auquel la joueuse de tennis roumaine Simona Halep a également contribué. Adrian nous a dit à propos dEdubuzz que :



    « Cet espace permet aux enfants de suivre des cours de rattrapage une fois les heures de classe terminées. On a voulu aménager un endroit en dehors de l’école, mais à proximité de celle-ci, afin que les gamins puissent y rester, une fois la journée d’école finie. On a de nombreux enfants jamais inscrits à l’école ou en situation de décrochage scolaire. C’est une communauté frappée par un taux d’abandon scolaire et d’absentéisme élevé, et le nombre d’enfants qui ne fréquentent pas les cours est très grand. Cest pourquoi on a décidé de leur offrir la possibilité de suivre des cours de rattrapage ou même dapprendre, car certains nont peut-être même pas été en classe du tout jusquici. »



    Et Natalia a complété :



    « L’idée d’un tel bus a été alimentée par notre besoin de passer davantage de temps avec les enfants, même en dehors des heures de classe, afin de pouvoir leur proposer plus d’activités à faire ensemble. Mais, une fois qu’on a aménagé le bus et qu’on a donc trouvé cette idée, cet endroit n’est plus destiné à nos élèves seulement ; il est là pour accueillir aussi d’autres enfants, comme par exemple ceux qui ne fréquentent pas l’école pour une raison ou pour une autre. C’est une sorte d’endroit qui accueille les enfants après la journée d’école, sauf qu’il a fini par servir aussi de salle de classe. »



    HORA, la fabrique d’instruments de musique en bois de Reghin (est de la Roumanie), est la plus grande d’Europe. En 2021, elle a fêté son 70e anniversaire. Défiant les bouleversements causés par la pandémie, HORA a réussi à lancer sur le marché trois nouveaux produits. Quel que soit le domaine d’activité, il faut s’adapter à l’économie de marché, affirme Dorin Man, son directeur technique, qui explique :



    « Notre fabrique a développé trois grandes chaînes de production. Il y a tout d’abord celle consacrée à la fabrication de guitares. Vient ensuite la ligne de production d’instruments à archet : violons, violes, violoncelles, contrebasses et éventuellement certains autres instruments de ce type, tel le psautier. Là aussi la gamme est très large, en fonction des essences de bois utilisées, de la structure, des couleurs et de la qualité. Cette dernière varie suivant que les instruments s’adressent à des joueurs débutants, avancés ou professionnels. La troisième chaîne de production, créée dans le but d’accroître la diversité dans le contexte du marché international, est celle des instruments spécifiques des différentes communautés ethniques. Nous avons donc fabriqué l’instrument à percussion appelé cajon, ainsi que le violon trompette ou à pavillon, spécifique à la région de Bihor (ouest). Nous avons également amélioré les guitares électriques et lancé sur le marché deux types de guitares solo électriques. »



    Une autre histoire merveilleuse, cest celle de la journaliste et écrivaine Janneke Vos de Groot, originaire des Pays-Bas, qui sest installée avec son époux en Roumanie voici 15 ans. Passionnés par la vie dans la nature et par les chevaux islandais, le couple sest établi dans le village de Oarba de Mureş, appartenant à la ville de Iernut (centre), et vit dans un environnement naturel et même développe le tourisme rural dans la région. Janneke Vos de Groot a écrit six livres sur la Roumanie, principalement sur la région quils habitent, et a ainsi tenté plusieurs touristes à venir connaître notre pays. Et quand ils viennent dans la région, elle emmène les visiteurs partout.



    « D’habitude je les emmène à Brașov, à Cluj – ce sont de belles villes. Après, quand je leur demande ce qu’ils ont aimé le plus, ils me répondent toujours : Oarba de Mureș, la campagne, voir comment vivent et travaillent les gens. Souvent, les femmes du village préparent une « ciorba », une soupe aigre du coin, et un autre plat traditionnel pour le groupe de touristes et ça fait toujours son effet. Même une visite du Palais du Parlement de Bucarest n’est pas aussi populaire qu’un déjeuner à Oarba de Mureș ! »



    Nous avons rassemblé de nombreuses histoires, racontées pour embellir votre journée ! Et cest ce que nous promettons de faire cette année aussi.


    (Trad.: Ligia)

  • Top poveşti de viaţă descoperite în 2021

    Top poveşti de viaţă descoperite în 2021


    La mulţi ani, 2022! Bine v-am regăsit la prima rubrică România la ea acasă de anul acesta. Începem anul trecând în revistă câteva dintre poveştile fascinante, pe care le-am descoperit în 2021.


    Am însoţit în şcoli programul de educaţie nutritivă Gustă cu atenţie, bucură-te de moment, iniţiat în urma identificării unei tendinţe globale în rândul tinerilor de a alege gustările în locul meselor consistente sau de a se feri de ele, la polul opus, de frica îngrăşării. Florentina Baloş, ambasador Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment ne-a spus:


    Gustă cu atenție. Bucură-te de moment este despre mâncatul cu atenţie, intenţie şi despre cum ne putem concentra asupra prezentului, ca să simţim cu adevărat gustul mâncării şi să ne bucurăm de ea, pentru că gustările fac parte din viaţa de zi cu zi. Este un proiect al Asociației Sută la Sută Românesc lansat, în parteneriat cu ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) şi cu 5 licee din București. Studiile au arătat că tinerii preferă gustările alimentelor consistente şi atunci întrebările Ce mâncăm?, De ce mâncăm? şi Cum mâncăm? rămân cumva fără răspuns, pentru că se mănâncă haotic, nu ştim ce mâncăm, de multe ori, pentru că nu toţi ştim ce scriu etichetele, dacă nu ne-am documentat. Iar baza proiectului este informarea şi educarea.



    Un alt proiect realizat cu mult suflet ne-a purtat în comuna Augustin, din judeţul Braşov, în sudul depresiunii Baraolt. O comună cu 1900 de locuitori, mulţi foarte săraci şi jumătate de etnie romă, unde doi învăţători au pus bazele proiectului Edubuzz sau autobuzul educaţional. Natalia Ginghină și Adrian Secal sunt învățătorii care au creat Edubuzz, un proiect caritabil pentru care și Simona Halep și-a donat ziua de naștere. Adrian ne-a spus despre Edubuzz că:


    Este un fel de after-school. Ne-am gândit la un spaţiu care să fie în afara şcolii şi cât mai aproape de copii, astfel încât ei să aibă posibilitatea de a rămâne după şcoală. Sunt mulţi copii care nu sunt înscrişi la şcoală sau care nu mai frecventează cursurile. E o comunitate în care abandonul e destul de ridicat şi absenteismul şcolar şi sunt destul de mulţi copii care nu participă la cursuri. Şi de asta am zis să oferim posibilitatea şi acestora să poată să continue şcoala sau să înveţe, că poate unii chiar nu au făcut deloc şcoaă până acum.


    Iar Natalia a completat: Ideea a venit din nevoia de a petrece mai mult timp cu copiii, decât petreceam deja la şcoală şi de a le oferi mai multe activităţi împreună. Dar după ce am construit autobuzul şi am găsit această locaţie, autobuzul nu mai este doar pentru copii care sunt în şcoală, ci este şi pentru copiii care nu frecventează şcoala, din anumite motive. Este un after-school, dar nu doar after-school, este şi school…, devine un loc de şcoală.



    Fabrica HORA, din Reghin, cea mai mare producătoare de instrumente muzicale din lemn din Europa, a aniversat în acest an 70 de ani de la înfiinţare. Deşi pandemia a adus schimbări în ceea ce priveşte comenzile de instrumente muzicale, fabrica a reuşit să scoată pe piaţă, în perioada de pandemie, trei noi produse, dovedind că pasiunea menţine un suflu tânăr.


    Dorin Man, director tehnic,ne-a povestit: Fabrica noastră a dezvoltat trei linii mari de producţie: o linie de chitară, (Cade: tot ceea ce înseamnă chitară, o varietate foarte mare – mărime 1/4, până la 4/4 şi într-o diversitate foarte mare, adică este vorba de speciile lemnoase utilizate, de calitate, de structură, tot ceea ce înseamnă registru.) O altă linie e linia de instrumente cu arcuş: viori, viole, violoncei, contrabaşi, şi eventual alte instrumente cu arcuş, cum ar fi psalterul. Această linie produce o gamă largă de instrumente cu arcuş, iar când zic gamă largă mă refer tot la speciile lemnoase, structură, culori şi calitate. Avem diferite calităţi pentru toate instrumentele, pornind de la începători, avansaţi, profesionişti, maeştri. O a treia linie care a fost creată cu scopul de a mari diversitatea datorită contextului pieţei internaţionale, este linia de instrumente etno. (Cade: Instrumentele etno sunt instrumente specifice anumitor comunităţi. Aici apare exemplul Balalaika, pentru Rusia, Domra, pentru Rusia, Psalter, Germania, Bouzouki, irlandez, mandoline, naiuri, naiuri româneşti, naiuri peruane, instrumente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi. În acest context, având în vedere că pandemia a redus cumpărarea de instrumente muzicale de tipul ghitare sau viori, unde aveam şi o concurenţă puternică, Asia, am încercat să dezvoltăm linia de instrumente etno.) În felul acesta am dezvoltat încă trei produse, cum ar fi cajonul, un instrument de percuţie, apoi vioara cu goarnă, care este specifică zonei Bihorului şi am îmbunătăţit chitare electrice. Am scos pe piaţă două tipuri de chitare electrice solo.



    Tot la poveşti cu oameni care sfinţesc locul se încadrează şi aceea a jurnalistei şi scriitoarei Janneke Vos de Groot, originară din Olanda, care s-a stabilit în ţara noastră în urmă cu 15 ani, împreună cu soţul ei. Pasionaţi de viaţa în natură şi de caii islandezi, cei doi s-au sabilit în satul Oarba de Mureş, în oraşul Iernut şi au reuşit să trăiască în natură şi să dezvolte chiar şi turismului rural în zonă. Janneke Vos de Groot a scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona în care s-au stabilit, aşa că a tentat mai mulţi turişti să vină să ne cunoască ţara. Iar, după cum ne-a povestit, atunci când vin în zonă, îi duce pe vizitatori pe peste tot:


    De obicei mă duc cu ei până la Braşov, la Cluj, oraşe frumoase, dar după aia când îi întreb ce v-a plăcut cel mai mult, ei totdeauna zic: viaţa de la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi de obicei, femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat şi pregătesc altă mâncare românească pentru grupul de musafiri şi asta dă o atmosferă foarte deosebită. Nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş!



    Sunt poveşti multe, poveşti strânse cu drag pentru a vă însenina ziua! Şi asta promitem să facem şi anul acesta!








  • Life stories discovered in 2021

    Life stories discovered in 2021

    We discovered in schools the nutrition education program “Taste carefully, enjoy the moment”, which was initiated after identifying a global trend among young people to choose snacks instead of good meals or, on the contrary, to avoid them completely, for fear of gaining weight.



    Florentina Baloş, the ambassador of the program “Taste carefully. Enjoy the moment” told us: “Taste carefully. Enjoy the moment” is about eating carefully, intentionally and about how we can focus on the present, so that we can really feel the taste of the food and enjoy it, because snacks are part of everyday life. This is a project of the One Hundred Percent Romanian Association launched in partnership with ANPC (the National Authority for Consumer Protection) and with 5 high schools from Bucharest. Studies have shown that young people prefer snacks to nourishing foods and then the questions “What do we eat?”, “Why do we eat?” and “How do we eat?” somehow go unanswered, because they eat chaotically. Many times, we dont know what we eat because not all of us know what the labels say, if we havent done some research in advance. And the purpose of the project is to inform and educate. “



    Another project which was achieved with much enthusiasm took us to the commune of Augustin, in Braşov county, in the south of the Baraolt depression. Augustin is a commune with 1,900 inhabitants, many very poor and half of Rroma origin, where two teachers laid the foundations of the Edubuzz project or the educational bus. Natalia Ginghină and Adrian Secal are the teachers who created Edubuzz, a charity project for which Simona Halep also donated her birthday.



    Adrian told us about Edubuzz that: “Its a kind of after-school. We thought of a space that would be outside the school and as close to the children as possible, so that they can stay there after school. There are many children who are not enrolled in school or who no longer attend classes. It is a community where the absenteeism and dropout rate is quite high and there are many children who do not attend classes. And thats why we thought of offering them the opportunity to continue their schooling or to just learn, because some of them may have never attended school so far.”



    Natalia Ginghină added that: “The idea occurred to us out of the need to spend more time with the children, besides regular classes, and to offer them more activities which we could do together. But after we built the bus and found this location, the bus is no longer just for the children who are in school, but also for those kids who dont go to school, for some reason. Its an after-school, but not just an after-school, its actually a school that may turn into a playground.”



    The Hora factory in Reghin, central Romania, the biggest producer of musical instruments in Europe, this year celebrated 79 years of existence. Although the pandemic has brought changes in terms of demand and orders, the factory managed to come up with three new products.



    Here is now at the microphone the company’s technical manager Dorin Man: “Our factory has developed three big production lines: a guitar line, another line for the production of violins, violas, cellos, double basses and other instruments of this kind, such as the psaltery. This line produces a wide range of bowed string instruments for all kind of players, from beginners to professionals. Another line is devoted to a special kind of instruments, what we call here ethno instruments, like the balalaika, the bouzouki, the psaltery or others. In this category we produce here the cajon, which is a percussion instrument, the Stroh violin, which is specific to the region of Bihor, in western Romania and we have also upgraded the electric guitars that we produce here. We have launched to the market two new types of electric guitars.”



    Another story with people who make a difference to the places they have come to settle, is that of the Dutch journalist and writer Janneke Vos de Groot, who came to Romania together with her husband 15 years ago and settled in the town of Iernut. The two managed to live in the natural surroundings of the area and even contributed to the development of tourism in the region. Janneke Vos de Groot has written six books about Romania mainly about the area where she presently lives with her family and the books she wrote have inspired many other tourists to come and visit our country. As she told us, she serves as a guide for the tourists coming to visit these areas.



    Janneke Vos de Groot: “I usually go with them showing around beautiful cities in Romania like Brasov or Cluj. But when I ask them what they liked most during their stay, they invariably reply, the life in the countryside at Oarba de Mures. Here we see how simple people live and work. Usually, the women in the village cook a vegetable soup and other local dishes for the group of visitors and that creates a special atmosphere. Not even the House of Parliament in Bucharest is that popular with the tourists coming here as the special lunch that we have in Oarba de Mures!”



    Romania has lots and lots of delightful stories for our listeners and we promise to find them and bring them to you in this new year as well.

  • Oarba de Mureş

    Oarba de Mureş

    Astăzi vă propunem o vizită într-o zonă mai puţin dezvoltată turistic: Oarba de Mureș, sat aflat la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș, ce aparține orașului Iernut din județul Mureș, Transilvania, în zona centrală a ţării.



    De Oarba de Mureş se leagă un episod tragic din istoria românilor, aici armata română suferind una dintre cele mai mari tragedii din întreaga ei istorie. Bătălia de la Oarba de Mureș, din 1944, a fost unul din episoadele sângeroase pentru eliberarea Ardealului de Nord, 11.000 de soldați pierzându-şi viaţa. La 76 de ani de la acest moment, poate fi vizitat Cimitirul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, care este amplasat pe o amplă terasă din apropierea malului Mureșului. Acesta cuprinde 165 de însemne de căpătâi. Sunt înhumați aici cca 3.500 de eroi români, din care au fost identificați în arhive, până în prezent, 1.169 de militari. În centrul cimitirului se află un monument impunător, pe un soclu masiv, din beton în două trepte, se ridică o coloană cu o înălțime de 10 m. Soclul are, pe fațada principală, inscripționat textul: Glorie eroilor români căzuţi pentru apărarea patriei!



    De o parte şi de alta a dealului pe care este amplasat monumentul se găseşte şi Tabăra de Sculptură, cel mai mare parc cu sculpturi din această zonă a țării, cu peste 100 de exponate.



    Atrasă de traiul patriarhal, o familie de olandezi s-a stabilit aici de mai mulţi ani, a cumpărat o fermă unde creşte oi şi cai islandezi şi prin promovare personală a adus Oarba de Mureş în atenţia turiştilor străini.

    Janneke Vos de Groot (56 ani) fostă jurnalistă de televiziune ne-a povestit:


    Sunt şi grupuri de turişti care vin aici în sat şi mă duc cu ei prin toate părţile. Pentru că am scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona asta. Şi sunt mulţi care au rămas interesaţi. Adică au vrut să vină să vadă personal cum este viaţa aici la ţară şi asta e un lucru foarte interesant. Pentru că , de obicei, mergem cu ei şi până la Braşov, la Cluj, la oraş, unde e frumos, dar totdeauna când îi întrebi după aceea ce le-a plăcut cel mai mult, ei întotdeauna zic că la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat, pregătesc mâncare românească pentru un grup de musafiri şi asta crează o atmosferă atât de deosebită, că nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş.



    Janneke a şi învăţat să gătească româneşte puţin, de la un vecin bătrân şi, cu siguranţă, se desfată cu toate mâncărurile noastre.





  • Niederländisches Ehepaar züchtet Islandpferde in Rumänien

    Niederländisches Ehepaar züchtet Islandpferde in Rumänien

    Janneke Vos de Groot ist Journalistin, Schriftstellerin und Naturliebhaberin. Sie kommt aus den Niederlanden. Vor 15 Jahren kam sie nach Rumänien und wenig Zeit später lie‎ß sie sich hierzulande nieder. Sie und ihr Mann hatten schon in ihrer Heimat eine Leidenschaft für Islandpferde. Nebenbei sei gesagt, die beiden lernten sich tatsächlich bei einem Reitturnier kennen. Sie lie‎ßen sich in Rumänien in einem Dorf namens Oarba de Mureș nieder und begannen, den lokalen ländlichen Tourismus zu entwickeln.



    Janneke Vos de Groot erzählte uns, wie sie und ihr Mann auf die Idee kamen, Landwirte zu werden. Weil in den Niederlanden ein Stück Land so teuer ist, sahen sie sich in Europa um und entschieden sich für Rumänien. Ganz so einfach war es dann doch nicht, und wir fragten sie, was die grö‎ßte Schwierigkeit war:



    Die Sprache, mit Sicherheit! Wir hatten einen Lehrer in den Niederlanden, einen sehr guten, der die Sprache spricht. Wir waren sehr froh, in ein sehr kleines Dorf zu ziehen, aber dort spricht niemand Englisch oder Deutsch, so dass wir uns vom ersten Tag an in Rumänien zurechtfinden mussten. Am Anfang war die Sprache sehr schwer. Schwer war auch, eine andere Kultur ohne weiteres zu akzeptieren und tagtäglich zu leben. Und dann — die Bürokratie. Das waren die grö‎ßten Probleme.“



    Janneke erzählte uns von ihrer Leidenschaft für Pferde:



    Die Islandpferde waren schon immer unser Hobby, auch als wir in den Niederlanden lebten. Mein Mann und ich reiten viel. Die Zucht von Islandpferden war schon immer eine Leidenschaft von uns. Wir kamen mit neun Pferden hierher und haben jetzt 23. Wir haben drei oder vier, die wir reiten, aber die meisten haben wir für Besucher. Ein Islandpferd zu reiten, ist anders, denn sie haben eine andere Art zu gehen. Ein normales Pferd hat einen Schritt, einen Trab und einen Galopp, aber Islandpferde haben nur zwei Arten des Schreitens, die man kennen muss, sonst kann man sie nicht reiten.“



    Islandpferde sind die einzigen auf der Welt, die einen sogenannten Tölt haben, was bedeutet, dass das Pferd zu einem bestimmten Zeitpunkt drei Hufen auf dem Boden hat. Dadurch haben die Pferde einen leichten Gang, der für den Reiter sehr stabil ist, und sie können auch sehr leicht vom Trab zum Galopp beschleunigen. Janneke erzählte uns, dass sie einen sehr guten Platz für die Pferde, aber auch für die Menschen gefunden habe:



    Zu Hause haben wir immer in der Stadt gearbeitet, aber auf dem Land gelebt. Wir sind an weite, offene Flächen gewöhnt. Wir haben vielmehr an die Pferde gedacht, als wir hier in Rumänien weite Flächen gesucht haben, und einen Platz, um Landwirtschaft zu betreiben. Die Pferde sind immer drau‎ßen, sie haben viel Platz zum Bewegen, auch im Winter, das ist sehr gesund für sie. Alle sagen, dass wir hier in Oarba de Mureș viel saubere Luft haben. Ich wei‎ß nicht, ob das mehr der Fall ist als an anderen Orten, aber das ist ein kleines Dorf, die Landschaft ist wunderschön, wir haben viele Wildtiere. Nicht direkt im Dorf, aber in der Umgebung leben Bären, Wölfe, Schakale, Füchse, Rehe. Es ist wunderschön! Vor allem den Gästen aus Holland erzähle ich immer, wie schön es ist.“



    Janneke ist stark in die Entwicklung der Gegend involviert, deshalb sprach sie mit uns über Dinge, die sie stören und die sie ändern will:



    Die eine Sache, die mich stört, ist, dass Müll überall hingeworfen wird. Auch direkt aus den vorbeifahrenden Autos. Das ist etwas, das wir in diesem Jahr in Oarba de Mureș in Ordnung bringen müssen: eine Kampagne zum Aufräumen. Es gibt keinen Wald ohne Totholz, aber in den Niederlanden sind wir es einfach gewohnt, den Müll aufzuräumen, ihn zu speziellen Plätzen zu bringen und nicht herumliegen zu lassen. Aber hier ist es ein bisschen anders, und es gibt viele Leute, die einfach Sachen aus dem Autofenster werfen. Das meiste davon sind Plastikflaschen, die etwa 100 Jahre lang herumliegen. Es ist schade, ich sage den Leuten hier immer, dass ich dieses Dorf nicht erben werde, meine Kinder auch nicht, aber ihre Kinder werden es tun, und deshalb müssen sie den Müll aufsammeln und an die richtige Stelle werfen. In diesem Sinne müssen wir mit gutem Beispiel vorangehen.“



    Janneke Vos de Groot hat sechs Bücher über Rumänien geschrieben, vor allem über die Gegend, in der sie und ihr Mann sich niedergelassen haben. Ihre Werke verlocken viele Touristen zu einem Besuch. Sie versicherte uns, sie nehme ihre Gäste überall mit, wenn sie in der Gegend ankommen:



    Normalerweise fahre ich mit ihnen nach Brașov (Kronstadt) oder Cluj (Klausenburg). Das sind tolle Städte. Aber dann frage ich sie, was ihnen am besten gefallen habe. Sie sagen mir immer, dass es das Dorf war, Oarba de Mureș, wo sie einfache Leute arbeiten und leben sahen. Normalerweise bereiten die Dorfbewohner für die Gäste ein einfaches rumänisches Essen zu, und das sorgt für eine ganz besondere Stimmung. Nicht einmal der Parlamentspalast in Bukarest ist so beliebt wie ein gutes Mittagessen in Oarba de Mureș.“



    Wir fanden auch heraus, dass Janneke traditionelles rumänisches Essen liebt. Sie isst ganz gerne Sülze, Kuttelsuppe, Krautrouladen mit Fleisch oder Fleischknödelsuppe. Allerdings koche sie zu Hause immer noch holländisches Essen, wie sie uns eröffnete.



    Audiobeitrag hören:



  • Lecţie de viaţă româno-olandeză

    Lecţie de viaţă româno-olandeză

    Jurnalistă, scriitoare, dar şi iubitoare a vieţii în natură, Janneke Vos de Groot e originară din Olanda şi s-a stabilit în ţara noastră în urmă cu 15 ani. Ea şi soţul ei erau pasionaţi de caii islandezi, încă din Olanda, cei doi cunoscându-se la un concurs de cai. Stabiliţi în satul Oarba de Mureş, în oraşul Iernut, cei doi au reuşit să trăiască în natură şi să dezvolte chiar şi turismului rural în zonă.



    Janneke Vos de Groot ne-a povestit cum ideea de a deveni fermieri i-a venit soţului ei, dar, pentru că în Olanda pământul este deosebit de scump, au căutat în alte zone din Europa şi au ales România, unde dincolo de frumuseţea naturii, au întâmpinat şi dificultăţi. Care a fost cea mai mare?


    Limba! Am avut un profesor, în Olanda, foarte bun, un olandez care vorbeşte şi româneşte. Şi fericirea noastră era că ne-am mutat într-un sat foarte mic, unde nimeni nu vorbeşte nici engleză, nici germană, deloc, aşa că din prima zi a trebuit să ne descurcăm în limba română. La început, limba era foarte grea, dar după aia era o altă cultură şi birocraţia. Astea sunt problemele cele mai mari.



    Jenneke ne-a vorbit apoi despre pasiunea pentru cai: Era hobby-ul nostru în Olanda, caii din Islanda. Şi soţul şi eu călărim de mult şi reproducerea cailor din Islanda a fost întotdeauna pentru noi mai mult o pasiune. Aici am venit cu 9 cai şi acum avem 23. Avem 3-4 cai pe care călărim noi, dar nu punem cai la dispoziţia vizitatorilor. E un mod diferit de a călări pe cai islandezi decât pe cai obişnuiţi, pentru că aceştia islandezi au 4-5 stiluri de mers, un cal obişnuit are şi pas, trap şi galop, dar caii islandezi au două mersuri diferite la care trebuie să te pricepi, altfel nu ai cum să călăreşti.



    Caii islandezi sunt singurii din lume cu pasul tölt, care constă în faptul că, la un moment dat, animalul are trei picioare simultan pe pământ. Datorită acestui mers tölt, mişcarea cailor islandezi este legănată şi comodă pentru om, iar călăreţul se poate ţine foarte uşor în şa, deşi de la un tempo foarte lent, calul este capabil să-şi mărească viteza în foarte scurt timp, până la galop.



    Janneke Vos de Groot ne-a spus că este un loc sănătos atât pentru cai, cât şi pentru oameni:


    Noi totdeauna şi în Olanda, deşi am lucrat în oraşe, am locuit la ţară. Suntem obişnuiţi cu spaţiul. Dar mai mult pentru cai am căutat aici în România un loc cu libertate, să creştem cai, să facem agricultură. Caii sunt tot timpul afară, au spaţiu mare pentru mişcare şi iarna stau afară, e foarte sănătos pentru ei. Şi pentru noi e sănătos, bineînţeles. Toată lumea zice la Oarba de Mureş avem aer curat. Şi nu ştiu dacă e mai curat, decât în altă parte, dar e un sat mic, între dealuri, natura e foarte frumoasă, avem animale sălbatice, nu chiar în sat, dar în zonă, urşi, lupi, şacali, vulpi, cerbi, avem chiar de toate şi e minunat! Şi pentru musafiri din Olanda care vin aici spun întotdeauna că e foarte frumos.





    Janneke este foarte implicată în dezvoltarea zonei, aşa că a semnalat şi neplăceri, pe care îşi propune să le rezolve:


    Singurul lucru care mă enervează foarte mult este gunoiul care este aruncat din maşini peste tot. Asta este totuşi ceva ce mai trebuie să rezolvăm anul acesta la Oarba de Mureş: să facem o campanie de curăţenie! Nu există pădure fără uscături, dar în Olanda suntem atât de obişnuiţi să strângem gunoiul, să îl ducem în anumite locuri şi nu să îl aruncăm, numai ca să scăpăm de el, dar aici e un pic altfel şi sunt foarte mulţi oameni, care din mers aruncă gunoiul din maşină. În majoritate sunt sticle de plastic, de bere, iar asta rămâne în mediu peste 100 de ani. Şi e păcat, pentru că eu totdeauna zic şi oamenilor de aici din sat, că eu nu moştenesc satul acesta, nici copii mei, dar pentru copii voştri, pentru nepoţii voştri trebuie să strângeţi, să adunaţi şi să aruncaţi unde trebuie. În sensul ăsta totdeauna vrem să fim un pic un exemplu bun.



    Janneke Vos de Groot a scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona în care s-au stabilit, aşa că a tentat mai mulţi turişti să vină să ne cunoască ţara. Iar, după cum ne-a povestit, atunci când vin în zonă, îi duce pe vizitatori pe peste tot.


    De obicei mă duc cu ei până la Braşov, la Cluj, oraşe frumoase, dar după aia când îi întreb ce v-a plăcut cel mai mult, ei totdeauna zic: viaţa de la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi de obicei, femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat şi pregătesc altă mâncare românească pentru grupul de musafiri şi asta dă o atmosferă foarte deosebită. Nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş!



    Am aflat că în afară de piftie, Janneke iubeşte bucătăria românească: Mănânc orice. Mie îmi place foarte mult ciorba de burtă şi sarmale şi chiftele, totul e bun!



    Dar acasă, găteşte totuşi mai mult în stil olandez, cu excepţia câtorva reţete învăţate de la un vecin de la Oarba de Mureş.