Tag: Javad Mottaghi

  • Radiouri din toată lumea la Sinaia

    Radiouri din toată lumea la Sinaia

    Radio România şi Asociaţia Radiodifuzorilor Asia-Pacific au
    organizat, în staţiunea montană Sinaia, reuniunea Media 2020, cu tema Cum
    poate ajuta cooperarea dintre Europa şi Asia în faţa noilor provocări în
    domeniul media. La eveniment au fost prezenţi experţi din întreaga lume care
    au discutat, printre altele, despre modul în care radiodifuzorii de pe toate continentele
    se raportează la transformările din industria media. Esenţial pentru o
    instituţie media este ca publicul să o considere o sursă de încredere – a
    subliniat editorul de politici editoriale al BBC, David Jordan. El a menţionat
    că, într-o industrie care evoluează rapid şi este uneori părtinitoare,
    păstrarea valorilor şi a standardelor reprezintă o provocare. În opinia sa,
    obţinerea preciziei şi imparţialităţii este foarte dificilă şi nu poate fi
    făcută mereu perfect. Publicul trebuie să aibă încredere în noi şi acest lucru
    este absolut esenţial pentru reputaţia BBC, a mai spus el.

    O soluţie, în acest
    sens, este o platformă informaţională care să reunească difuzorii din Asia şi
    Europa, astfel încât aceştia să poată beneficia, fiecare, de experienţa celuilalt,
    au conchis participanţii la reuniune. Ei au discutat şi despre atenţia sporită
    pe care tinerii o acordă reţelelor sociale, participanţii încercând să
    identifice soluţii pentru atragerea generaţiei internetului către furnizorii
    tradiţionali de informaţii. Pe fondul acestei explozii de tehnologii, radioul
    rămâne însă extrem de important în peisajul media, consideră Olya Booyar,
    director în cadrul Uniunii Audiovizualului Asia-Pacific. Oamenii prevăd
    moartea radioului de generaţii întregi, însă radioul nu este deloc mort, el
    este activ, doar că funcţionează pe diferite platforme. În regiunea
    Asia-Pacific, în toate cele 69 de ţări, radioul este în continuare extrem de
    important şi este extrem de viu şi chiar atrage noi ascultători
    , a spus Olya Booyar.

    La rândul
    său,
    secretarul general al Asociaţiei Radiodifuzorilor din Asia-Pacific, Javad
    Mottaghi, a amintit importanţa Radioului
    public din România. El a vorbit despre consolidarea şi extinderea unui
    parteneriat între Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific şi postul public
    românesc. În continuarea Conferinţei Media 2020, tot la Sinaia, are loc
    reuniunea anuală a şefii instituţiilor publice de radio şi televiziune din mai
    multe ţări ale lumii. Experţi în radio si televiziune din peste 40 de ţări îşi
    vor împărtăşi experienţele şi ideile despre modul optim în care se poate face
    faţă provocărilor specifice instituţiilor media. Este primul eveniment de acest
    gen care se organizează în Europa de Sud-Est.

  • Taxa radio-tv: Apel al Uniunii de Radio Asia-Pacific (ABU)

    Taxa radio-tv: Apel al Uniunii de Radio Asia-Pacific (ABU)

    Secretarul general al Uniunii de Radio Asia-Pacific (ABU), Javad Mottaghi, le cere într-o scrisoare, preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş să facă demersurile necesare pentru a menţine taxa radio-tv despre care spune că este un instrument democratic, o legătură directă între cetăţeni şi instituţiile publice de media.



    Responsabilul ABU apreciază Radio România drept un model de serviciu public şi îşi exprimă speranţa că această instituţie îşi va putea păstra independenţa faţă de orice influenţă politică.



    În scrisorile transmise, Javad Mottaghi şi-a exprimat profunda ingrijorarea ca urmare a votului din Parlamentul Romaniei, care a dus la eliminarea taxelor pentru serciviile publice de radio si televiziune.



    Taxa radio-tv este, prin excelenta, cel mai sigur mod prin care se poate asigura independenta editoriala a serviciilor publice de media. Acest sistem este larg raspandit atat in Europa, cat si in regiunea Asia-Pacific, iar cei mai importanti membri ai Uniunii de Radio si Televiziune Asia-Pacific il folosesc de zeci de ani.



    De exemplu, Societatea Japoneza de Radio si Televiziune (NHK) si-a asigurat o prestigioasa pozitie in topul serviciilor publice de media din lume, atat in ceea ce priveste relatarea stirilor si evenimentelor, cat si implementarea celor mai inalte standarde tehnice. Aceasta societate se afla in slujba publicului, acoperind toate domeniile de importanta nationala si strategica, mai ales datorita sistemulul de colectare a taxei radio-tv. NHK reprezinta, totodata, un element important al identitatii nationale japoneze, sublinia responsabilul ABU.



    Cred cu tarie ca Radio Romania (SRR) merita, de asemenea, sa se regaseasca printre institutiile care consolideaza reputatia Romaniei in lume. Desi Romania nu apartine ariei geografice acoperite de ABU, suntem mandri ca postul public de radio din tara dumneavoastra este un activ membru asociat al ABU. In afara de succesul inregistrat pe pietele media internationale, organizatia noastra impreuna cu Radio Romania au derulat proiecte strategice care au adus un plus de imagine tarii dumneavoastra, in intreaga zona de emisie a ABU, ceea ce inseamna jumatate de planeta, cu o potentiala audienta de peste 3.5 miliarde de ascultatori, a afirmat dl. Mottaghi.



    Secretarul general ABU a reamintit in context turneul efectuat la Kuala Lumpur, Malaezia, de Orchestra Nationala Radio din Romania, cu ocazia Summitului International Media pentru Copii, din 2014, precum si seria de conferinte anuale MEDIA2020, organizate in Romania si in Asia, de Radio Romania in parteneriat cu ABU, si care ofera imaginea unei Romanii moderne, atractive pe piata asiatica, si deschise dialogului cultural.



    Radio Romania a reusit sa fie o adevarata fereastra catre cultura bogata si traditiile Romaniei, in zona Asia-Pacific. Am observat acest lucru cand Orchestra Simfonica Radio a concertat la Kuala Lumpur in septembrie 2014, iar Televiziunea Malaeziana a transmis acest spectacol timp de 60 de minute. Am observat acest lucru cand un artist din Romania a urcat pe scena, in China, in cadrul Asia Radio Song Festival, in aprilie 2016. Si am observat acest lucru cu numeroase alte ocazii, adauga sursa citata.



    Pentru a face Romania cunoscuta in lume, ce poate fi mai eficient decat sa difuzezi in eter un asemena spectacol, catre milioane de spectatori de pe alte continente? Cu doi ani in urma, radiodifuzorii din regiunea noastra stiau foarte putine lucruri despre Romania. Eforturile depuse de Radio Romania, parteneriatul activ cu aceasta institutie, precum si colaborarea sa cu ABU si cu membrii sai in ultimii doi ani, au schimbat complet aceasta perspectiva. Pot sa observ acum ca radio-difuzorii din zona Asia — Pacific stiu mult mai multe despre Romania datorita ferestrei deschise de Radio Romania si datorita multor altor evenimente deosebite din zona noastra la care au participat profesionisti ai Radio Romania.



    Radio Romania este un model de success in ceea ce priveste functionarea serviciilor publice de media. Credibilitatea sa si aprecierea publicului demonstreaza ca Radio Romania este o institutie foarte respectata si sprijinita de public. Vom fi fericiti daca toate proiectele mai sus mentionate vor continua si daca Radio Romania va ramane acelasi partener de incredere, neafectat de ingerinte politice.



    De aceea, va solicit sprijinul pentru pastrarea acestui instrument democratic, care este taxa radio-tv, o garantie a legaturii directe dintre cetatenii tarii dumneavoastra si radiodifuzorii publici, valoarea esentiala a serviciilor publice de media. Odata ce acest sistem este eliminat, este greu de imaginat ca poate fi re-creat cu usurinta. Excelenta, profit de aceasta oportunitate pentru a va reasigura de inalta mea consideratie, a conchis Javad Mottaghi.


  • Schimbarea legii nu se face pentru a distruge ceva ce funcţionează bine (UPDATE)

    Schimbarea legii nu se face pentru a distruge ceva ce funcţionează bine (UPDATE)

    Vice-preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Marton Arpad, a afirmat la Radio România Actualităţi că iniţiativa privind modificarea şi completarea Legii de organizare şi funcţionare a Societăţilor publice de Radio şi Televiziune, iniţiată de senatorul PSD Georgică Severin, nu va rezolva situaţia financiară a TVR. Marton Arpad propune numirea de către Parlament a unui Consiliu de Administraţie care să poată lua decizii pentru a scoate Televiziunea publică din situaţia în care se află. Propunerea legislativă se află în dezbatere publică până pe 29 februarie.



    Anterior, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii nu susţin iniţiativa legislativă care pune la un loc Radioul şi Televiziunea publice, ale căror situaţii sunt diferite. De asemenea, spune liderul liberal, proiectul inventează o nouă funcţie pentru a fi plătită din bani publici şi ignoră problemele grave ale Televiziunii naţionale.



    Javad Mottaghi, Secretar general ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), cea mai mare asociaţie media din lume, a declarat că ABU este preocupată de viitorul Radio România ca instituţie mass-media puternică şi respectată la nivel internaţional. ABU este cu adevărat preocupată de efectele unor eventuale schimbări care s-ar putea produce şi care ar pune în pericol independenţa Radio România, cu un impact negativ asupra rolului său de lider recunoscut pe plan internaţional. Schimbarea legislaţiei se face, de obicei, în scopul de a îmbunătăţi activtatea unei instituţii, nu pentru a distruge ceva ce funcţionează bine. Fac apel la raţiunea dumneavoastră în vederea susţinerii Radio România, dându-i posibilitatea acestei platforme media influente să-şi contiune rolul său important în întreaga lume, afirma într-un mesaj dl. Mottaghi.



    În context, Preşedintele director general al SRR, Ovidiu Miculescu, apreciază că nu legea a împins TVR în situaţia în care se află, ci modul în care a fost condusă până în prezent, iar modificările propuse riscă să producă grave şi ireversibile perturbări în stabilitatea editorială şi financiară a Radioului public.



    La rândul său, Sindicatul Liber din SRR, sindicatul reprezentativ, consideră total inadecvate propunerile de amendare care vor afecta independenţa editorială a jurnaliştilor şi dreptul cetăţenilor de a avea acces la o presă publică liberă în afara ariei de influenţă a oricărui tip de comandă politică.



    Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), explică de ce nu trebuie amestecate lucrurile în ce priveşte TVR şi Radio România:



  • Radio Romania – ABU: la RAI a conferenza Media 2020

    Radio Romania – ABU: la RAI a conferenza Media 2020

    Media 2020 – Bringing Media to the Future. Questo il tema dibattuto da rappresentanti dell’industria media di Europa, Asia, America e Australia, alla conferenza organizzata da Radio Romania insieme all’Asia-Pacific Broadcasting Union.



    Per due giorni, dal 30 giugno al 1 luglio, i partecipanti discutono a Bucarest delle sfide che devono affrontare le radio e le tv nel contesto dello sviluppo sempre più accentuato dei mezzi moderni di comunicazione come l’internet e la telefonia cellulare.



    Si tratta del primo evento che l’ABU, la più grande organizzazione di cooperazione audiovisiva a livello mondiale, alla quale Radio Romania ha aderito nel 2013, organizza fuori dallo spazio geografico dell’Asia – Pacifico.



    Il paesaggio media cambierà notevolmente fino al 2020, i contenuti radiotelevisivi sono seguiti sempre più spesso sui telefonini, via internet o su piattaforme ibride, ha detto in apertura della conferenza il Presidente Direttore Generale di Radio Romania, Ovidiu Miculescu.



    Si tratta di un’enorme sfida per l’industria dei media – sia broadcaster che social media – e per rispondere a questa sfida l’industria deve offrire contenuti più attarenti e più orientati verso il pubblico di nicchia, più interattivi e destinati particolarmente ai giovani. Dobbiamo essere proattivi nel riconoscere le sfide che affrontiamo ogni giorno, dobbiamo scambiare informazioni e condividere esperienze, e quindi abbiamo bisogno di più riunioni del genere. Nei prossimi giorni, abbiamo l’opportunità e la responsabilità di preparare i punti di riferimento per il futuro dei media, ha detto Ovidiu Miculescu.



    L’ABU ha un’audience di oltre 4 miliardi di ascoltatori e telespettatori e proprio per questa diversità i media devono agire localmente e pensare globalmente.



    Siamo qui per promuovere nuove iniziative, nuovi progetti, coproduzioni, partenariati in grado di coprire le distanze tra l’Ovest e l’Est. Siamo qui per guardare al futuro, ha sottolineato nel suo intervento il segretario generale dell’ABU, Javad Mottaghi.



    La conferenza organizzata da Radio Romania e l’ABU costituisce una straordinaria opportunità per la Romania, Paese europeo che diventa in questo contesto un ponte tra i media audiovisivi dell’Europa e dell’Asia.



    Ciò rileva l’importanza di Radio Romania su piano esterno e significa che i progetti promossi da Radio Romania finora sono progetti di successo e asupico che vada avanti in questo senso, ha dichiarato il ministro degli Esteri romeno, Bogdan Aurescu, presente all’apertura della conferenza.



    Il primo giorno dell’incontro è stato dedicato a vari temi – dalle tendenze nello sviluppo dei media verso il 2020 e le audience attraverso la buona musica fino ai cambiamenti di paradigma nella programmazione televisiva.



    I progetti culturali promossi da Radio Romania off air – dal Festival Internazionale delle Orchestre Radiofoniche e le fiere del libro Gaudeamus, al Festival Internazionale del Teatro Radiofonico Grand Prix Nova al Pianoforte viaggiatore o al Duello dei violini sono stati presentati dalla direttrice del Centro Culturale Media di Radio Romania, Oltea Serban Parau.



    La vicedirettrice Relazioni Internazionali della RAI, Alessandra Paradisi, ha parlato nel suo intervento dei media pubblici e il futuro delle società europee. In un’intervista a Radio Romania, Alessandra Paradisi ha sottolineato l’importanza della conferenza organizzata da Radio Romania e l’ABU.


  • Radio Romania – ABU: la RAI a conferenza Media 2020

    Radio Romania – ABU: la RAI a conferenza Media 2020

    Media 2020 – Bringing Media to the Future. Questo il tema dibattuto da rappresentanti dellindustria media di Europa, Asia, America e Australia, alla conferenza organizzata da Radio Romania insieme allAsia-Pacific Broadcasting Union.



    Per due giorni, dal 30 giugno al 1 luglio, i partecipanti discutono a Bucarest delle sfide che devono affrontare le radio e le tv nel contesto dello sviluppo sempre più accentuato dei mezzi moderni di comunicazione come linternet e la telefonia cellulare.



    Si tratta del primo evento che lABU, la più grande organizzazione di cooperazione audiovisiva a livello mondiale, alla quale Radio Romania ha aderito nel 2013, organizza fuori dallo spazio geografico dellAsia – Pacifico.



    Il paesaggio media cambierà notevolmente fino al 2020, i contenuti radiotelevisivi sono seguiti sempre più spesso sui telefonini, via internet o su piattaforme ibride, ha detto in apertura della conferenza il Presidente Direttore Generale di Radio Romania, Ovidiu Miculescu.



    “Si tratta di unenorme sfida per lindustria dei media – sia broadcaster che social media – e per rispondere a questa sfida lindustria deve offrire contenuti più attarenti e più orientati verso il pubblico di nicchia, più interattivi e destinati particolarmente ai giovani. Dobbiamo essere proattivi nel riconoscere le sfide che affrontiamo ogni giorno, dobbiamo scambiare informazioni e condividere esperienze, e quindi abbiamo bisogno di più riunioni del genere. Nei prossimi giorni, abbiamo lopportunità e la responsabilità di preparare i punti di riferimento per il futuro dei media”, ha detto Ovidiu Miculescu.



    LABU ha unaudience di oltre 4 miliardi di ascoltatori e telespettatori e proprio per questa diversità i media devono agire localmente e pensare globalmente.



    “Siamo qui per promuovere nuove iniziative, nuovi progetti, coproduzioni, partenariati in grado di coprire le distanze tra lOvest e lEst. Siamo qui per guardare al futuro”, ha sottolineato nel suo intervento il segretario generale dellABU, Javad Mottaghi.



    La conferenza organizzata da Radio Romania e lABU costituisce una straordinaria opportunità per la Romania, Paese europeo che diventa in questo contesto un ponte tra i media audiovisivi dellEuropa e dellAsia.



    “Ciò rileva limportanza di Radio Romania su piano esterno e significa che i progetti promossi da Radio Romania finora sono progetti di successo e asupico che vada avanti in questo senso”, ha dichiarato il ministro degli Esteri romeno, Bogdan Aurescu, presente allapertura della conferenza.



    Il primo giorno dellincontro è stato dedicato a vari temi – dalle tendenze nello sviluppo dei media verso il 2020 e le audience attraverso la buona musica fino ai cambiamenti di paradigma nella programmazione televisiva.



    I progetti culturali promossi da Radio Romania off air – dal Festival Internazionale delle Orchestre Radiofoniche e le fiere del libro Gaudeamus, al Festival Internazionale del Teatro Radiofonico Grand Prix Nova al “Pianoforte viaggiatore” o al “Duello dei violini” sono stati presentati dalla direttrice del Centro Culturale Media di Radio Romania, Oltea Serban Parau.



    La vicedirettrice Relazioni Internazionali della RAI, Alessandra Paradisi, ha parlato nel suo intervento dei media pubblici e il futuro delle società europee. In unintervista a Radio Romania, Alessandra Paradisi ha sottolineato limportanza della conferenza organizzata da Radio Romania e lABU.



  • Radio Romania and the ABU organize the „Media 2020 conference in Bucharest”

    Radio Romania and the ABU organize the „Media 2020 conference in Bucharest”

    Radio Romania
    hosts in Bucharest the Media 2020 Conference, organized jointly with the
    largest broadcaster union in Asia, ABU. Participating are some of the most
    important actors in the media, experts, presidents of public media
    institutions, digital platform creators, and media personalities from European
    Broadcasting Union – EBU and the Asia-Pacific area.


    The ABU is the biggest broadcasting union
    in the world. We have 276 members in 68 countries, we can reach 4.2 billion
    audiences in the world. We believe in diversity, we feel diversity, diversity
    in population and culture, in size, in religion, in economy, in politics, in
    all aspects of life, but we do not see diversity as a threat, we see that as an
    opportunity. Radio Romania has played a very important role in bridging the two
    ideas, the East and the West together, and with the kind of culture that I feel
    here, with the kind of hospitality and social culture that I see in Romania,
    and I am familiar with Romanian culture, I think it’s a very good platform,
    it’s a very good opportunity to bridge the difference between West and East,
    and this is what Radio Romania has done, said ABU general secretary, Dr.
    Javad Mottaghi.




    Ovidiu Miculescu, Radio Romania
    President and Director General, talked about the role that Radio Romania has in
    relation to ABU, especially as host of the conference: First of all, ABU is
    the largest and strongest media organization in the world. Our presence there
    represents more than Radio Romania, it represents Romania, which is a very
    important thing. […]Asia means a world where money from
    all over the globe gathers, because I believe that right now finances are
    concentrated in that part of the world, and we can all see that even large
    European and American corporations invest there. Therefore I believe that right
    now and over the following years, Asia will be an extremely important terrain
    for Romanian presence, and Radio Romania stepped in with head held high. We are
    an extremely serious partner, a high performance partner, an active member, and
    even if we have been in ABU for only a couple of years, we are a highly respected
    member.

  • ONR, succes la Kuala Lumpur

    ONR, succes la Kuala Lumpur

    Ambasador cultural al României în spaţiul asiatic în ultimii ani prin turneele susţinute de Orchestrele şi Corurile sale în destinaţii precum Japonia sau China, Radioul Public a confirmat din nou în acest rol, de această dată la Kuala Lumpur.



    Orchestra Naţională Radio a fost aplaudată în picioare de cei peste 1000 de participanţi la summitul mondial dedicat educaţiei prin media pentru copii, organizat în capitala Malaeziei, interpretând două creaţii excepţionale: Rapsodia Română numărul 1 şi Ciocârlia, dar şi lucrări din repertoriul clasic internaţional.



    Pentru că au fost preluate de toţi membrii Uniunii Audiovizualului din Asia-Pacific, concertele susţinute de Orchestra Naţională Radio la Kuala Lumpur vor ajunge la un public potenţial de miliarde de ascultători şi telespectatori.



    De altfel, organizatorii World Summit on Media for Children consideră concertele Orchestrei Naţionale ca fiind atracţia principală a evenimentului, organizat pentru prima oară în Asia după Melbourne, Londra, Salonic, Rio de Janeiro şi Karlstadt. Secretarul general al Uniunii Audiovizualului Asia-Pacific, Javad Mottaghi: A fost minunat să avem un concert românesc aici, în Malaezia. Impresia participanţilor la World Summit on Media for Children a fost foarte plăcută. Am fost foarte impresionat de calitatea interpretării, a muzicienilor şi a entuziasmului lor de a aduce cultura în această parte a lumii şi de a o prezenta comunităţii internaţionale. Mi-au plăcut interpretările extraordinare şi sunt sigur că acesta a fost momentul de vârf al summitului.”



    Care este importanţa summitului în secolul XXI? Din nou, Javad Mottaghi: Vorbim despre tinerele generaţii, copiii noştri sunt cei care construiesc lumea de mâine. Deci media are un rol de jucat în educarea şi formarea lor, iar summitul vorbeşte despre calitatea programelor pentru copii şi provocările cu care noi şi copiii noştri ne confruntăm: sărăcia, sănătatea sau lipsa de educaţie. Există 250 de milioane de copii în lume care nu pot să citească sau să scrie o propoziţie. Cel mai important lucru pentru copii este să înţeleagă că lumea este o diversitate şi avem culturi, economii, politici, populaţii, limbi diferite, iar copiii ar trebui să ştie şi să crească cu o înţelegere mai bună a vecinilor lor şi a comunităţii internaţionale, pentru a face lumea un loc diferit pentru ei înşişi şi pentru generaţiile viitoare.”



    Între 20 şi 27 septembrie, 5 orchestre radio europene, dirijori şi solişti de primă mărime în peisajul muzical internaţional vor concerta la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRO – eveniment cu un profil unic pe scena muzicală europeană, fiind singurul dedicat în exclusivitate orchestrelor radio.

  • Radio Rumänien schließt neue Partnerschaft mit der Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU)

    Radio Rumänien schließt neue Partnerschaft mit der Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU)

    Am Montag, den 1. Juli, ist der Generalsekretär der Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), Dr. Javad Mottaghi, mit dem Intendanten des Rumänischen Hörfunks, Ovidiu Miculescu, in Bukarest zusammengetroffen.



    Der Generalsekretär der ABU hat den im Frühling erfolgten Beitritt des Rumänischen Hörfunks zur ABU begrü‎ßt und die Leitlinien der Union hervorgehoben, darunter die Förderung der kulturellen Vielfalt. Er betonte desgleichen die Bedeutung des Hörfunks als ein Fenster zur Welt“, als ein unabdingbarer Kommunikationsfaktor, der Unterschiede gleich welcher Art zu überbrücken vermag. Die Bevölkerungen der ABU-Mitgliedsstaaten, die in verschiedenen Ländern wohnen, verschiedene Sprachen sprechen und unter unterschiedlichen wirtschaftlichen, sozialen, kulturellen, religiösen und politischen Bedingungen leben, sehen die Vielfalt nicht als Bedrohung sondern als eine wichtige Bereicherung an.



    Javad Mottaghi zeigte sich an der Partnerschaft mit Radio Rumänien und an die journalistischen Produkte des Öffentlich-Rechtlichen Rundfunks interessiert. Er verdeutlichte, dass es nun nun bei Radio Rumänien liege, diese Partnerschaft weiter zu entwickeln und das eigene Potential ins Rampenlicht zu stellen. Ich lade Sie ein, möglichst viele gemeinsame Projekte mit den Ländern des Asien-Pazifik-Raum umzusetzen, was auch eine Folge der guten Kritik ist, die die Konzerte des Rumänischen Rundfunksinfonie-Orchesters in Schanghai im Mai dieses Jahres erhalten haben“, sagte Mottaghi.



    Ovidiu Miculescu, Intendant des Rumänischen Hörfunks, sprach seinerseits die Bedeutung der Partnerschaft für den Öffentlich-Rechtlichen Hörfunk Rumäniens an, der einen Schritt weiter in Richtung der Überwindung der Entfernungen gehen möchte und das gegenseitige Kennenlernen über den kulturellen Dialog mit den ABU-Länder fördern will. Über die Asien-Pazifik-Online-Plattform, zu welcher der Rumänische Rundfunks nun als vollberechtigtes Mitglied Zugang hat, wird Radio Rumänien Programme mit anderen Sendern austauschen können.



    Im Anschluss an das Treffen im Rumänischen Hörfunk ist ABU-Generalsekretär Dr. Javad Mottaghi in Begleitung des des Intendanten des Rumänischen Hörfunks, Ovidiu Miculescu, mit dem Vorsitzenden der Abgeordnetekammer, Valeriu Zgonea, zusammengetroffen. Dr. Javad Mottaghi betonte die Bedeutung des Beitritts Rumäniens zur ABU, der Rumänien den Zugang zu einer Online-Plattform mit rund 3,5 Milliarden Hörer ermöglicht. Ovidiu Miculescu erklärte seinerseits, Radio Rumänien habe dadurch einen neuen Weg zur Förderung der rumänischen Kultur und der rumänischen Werte erschlossen.



    Javad Mottaghi ist seit 2010 Generalsakretar der ABU und blickt auf eine 32-jährige Erfahrung im Bereich Medien und Kommunikation zurück. Die 1964 gegründete ABU zählt heute 255 Mitglieder aus 63 Ländern — öffentlich-rechtliche und private Sender aus Asien, dem Pazifikraum, Europa, Amerika und dem Nahen Osten.


  • Le secrétaire général de l’ABU, Javad Mottaghi visite la Radio publique roumaine…

    Le secrétaire général de l’ABU, Javad Mottaghi visite la Radio publique roumaine…

    Le lundi, 1er juillet, Javad Mottaghi, secrétaire général de l’Union de radiodiffusion Asie-Pacifique (ABU) a visité la Radio publique roumaine. Il a eu une réunion de travail avec Ovidiu Miculescu, président directeur général de la Société roumaine de radiodiffusion et avec d’autres représentants de la direction de la Radio publique.



    Lors des entretiens, le secrétaire général de l’Union de radiodiffusion Asie-Pacifique a salué l’affiliation, au printemps 2013, de Radio Roumanie à cette prestigieuse organisation. Il a évoqué les principes de l’Union, qui soutient principalement la diversité culturelle, en mettant l’accent sur l’importance de la radio en tant que fenêtre ouverte sur le monde et facteur essentiel de communication capable de transcender les différences de toute nature.



    Bien que les membres de l’Union proviennent de pays différents, où les langues parlées et les conditions économiques, sociales, culturelles, religieuses et politiques sont différentes, cette diversité n’est pas considérée comme une menace, mais regardée comme une très précieuse richesse.



    Javad Mottaghi a également exprimé l’intérêt de l’Union pour son partenariat avec la radio publique roumaine et pour les produits de Radio Roumanie, tout en soulignant que: « développer cette collaboration et faire connaître vos potentialités, cela ne dépend que de vous. Je vous invite à développer un nombre aussi grand que possible de projets communs avec les pays d’Asie-Pacifique. »



    Le secrétaire général de l’Union de radiodiffusion Asie-Pacifique a suggéré, entre autres, l’organisation de nouveaux concerts de l’Orchestre national de la radio dans l’espace asiatique, après les excellents échos du concert présenté en mai dernier à Shanghai, en Chine.



    Ovidiu Miculescu, président directeur général de la société roumaine de Radiodiffusion, a souligné, de son côté, l’importance, pour la radio publique roumaine, de ce partenariat, par lequel elle se propose de faire un pas en avant pour le rapprochement et la connaissance réciproque des pays affiliés à l’Union — grâce au langage commun du dialogue culturel. Par l’intermédiaire de la plate-forme en ligne Asie-Pacifique à laquelle elle a accès en tant que membre à part entière, Radio Roumanie mettra à profit la possibilité d’initier des échanges de programmes avec les autres radios membres.



    Javad Mottaghi est secrétaire général de l’ABU (Union de la radiodiffusion Asie-Pacifique) depuis 2010 et possède une expérience longue de trente-deux ans dans les médias et la communication à l’échelle nationale et internationale.


    Il est diplômé en ingénierie mécanique à l’Université Sharif de Téhéran et titulaire d’un mastère et dun doctorat de luniversité de Teesside, au Royaume Uni.




    Avant d’intégrer l’ABU, il a été directeur de l’Institut de lAsie et du Pacifique pour le développement de la radiodiffusion (AIBD) durant douze ans et responsable, jusqu’en 1996, des relations ABA-EBU. Il a également été, pendant 18 ans, directeur du Département « Sports » de l’IRIB — la radio publique de la République islamique d’Iran. Il est membre du conseil directeur du Conseil mondial de la radio-télévision WRTVC, depuis 2001, et membre associé de l’Académie internationale des arts et des sciences de télévision. Javad Mottaghi s’est vu décerner le prix Elizabeth R. pour sa contribution exceptionnelle dans le secteur de l’audiovisuel public.



    Créée en 1964, l’ABU compte 255 membres de 63 pays — radio publiques et privées d’Asie, du Pacifique, d’Europe, d’Amérique et du Proche orient, dont l’audience dépasse 3,5 milliards d’auditeurs. L’ABU jouit de la collaboration de nombreuses radios publiques et privées d’Europe — dont la BBC, la DW, CFI, ZDF et la RAI, mais aussi de Russie, de Turquie, des îles Samoa et de Nouvelle Zélande. Les membres de l’ABU se voient assurer l’accès à la plate-forme numérique Asie-Pacifique de l’Union, développée et soutenue par la KBS — réseau de la radiotélévision publique sud-coréenne — en tant que moyen pratique de collaborer directement avec les auditeurs, les agences publicitaires et les partenaires du monde entier.



    L’ABU tient annuellement son Assemblée générale, qui réunit plus de 600 managers des médias du monde, le forum Radio Asia, avec plus de 500 participants et de nombreux autres événements tels : le symposium de l’Audiovisuel numérique (réunissant plus de 700 participants et plus de 100 exposants de technologie avancée), Radio Song Festival, ainsi que le gala des prix annuels de l’ABU.


    L’Union de radiodiffusion Asie-Pacifique s’intéresse également à l’élaboration de projets, à la réalisation de co-productions et d’échanges de programmes, ainsi qu’aux formations et séminaires web internationaux… (aut.: le service de Communication de la SRR)

  • Secretarul General ABU în vizită la Radio România

    Secretarul General ABU în vizită la Radio România

    Luni, 1 iulie a.c., la sediul radioului public a avut loc o vizită şi o întâlnire de lucru a dr. Javad Mottaghi, Secretar General al Uniunii Audiovizualului Asia — Pacific (ABU) cu dl. Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al SRR şi cu reprezentanţi ai conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune.



    În dialogul purtat, Secretarul General al ABU a salutat recenta afiliere a Radio România la această prestigioasă organizaţie, realizată în primăvara anului 2013, a punctat principiile Uniunii, orientate către susţinerea diversităţii culturale, accentuând importanţa radioului ca fereastră către lume”, ca factor esenţial de comunicare capabil să depăşească diferenţele de orice natură. Deşi membrii ABU provin din ţări diferite, cu limbi şi condiţii economice, sociale, culturale, religioase şi politice diferite, diversitatea nu este considerată o ameninţare, ci este apreciată ca fiind o importantă bogăţie.



    Dl. Javad Mottaghi a exprimat, în acelaşi timp, interesul Uniunii pentru parteneriatul existent şi pentru produsele Radio România, menţionând că ţine doar de voi să dezvoltaţi această colaborare şi să vă faceţi cunoscut potenţialul. Eu vă invit să dezvoltaţi cât mai multe proiecte comune cu ţările din zona Asia — Pacific”. A dat ca exemplu organizarea de noi concerte ale Orchestrei Naţionale Radio în spaţiul asiatic, ca urmare a excelentelor ecouri ale concertului susţinut de Orchestra Radio în luna mai la Shanghai.



    Dl. Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România, a subliniat importanţa parteneriatului pentru postul public din România, care îşi propune printr-o astfel de asociere să facă un pas înainte în depăşirea distanţelor şi către cunoaşterea reciprocă — prin limbajul comun al dialogului cultural, între ţările afiliate ABU. Prin intermediul platformei online Asia — Pacific, la care are acces ca membru cu drepturi depline, Radio România va folosi posibilitatea de a iniţia schimburi de programe cu celelalte posturi membre.



    Ulterior întâlnirii de la sediul SRR, dr. Javad Mottaghi, Secretar General al Uniunii Audiovizualului Asia — Pacific (ABU), însoţit de dl. Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al SRR, a avut o întâlnire cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. În timpul întrevederii desfăşurate la Palatul Parlamentului dr. Javad Mottaghi a reliefat interlocutorului său importanţa afilierii Radio România la ABU, intrarea în acest club select” oferind postului public acces la platforma online cu un target de 3,5 miliarde de ascultători! Dl. Ovidiu Miculescu a dorit să sublinieze că Radio România a deschis astfel o nouă cale de promovare a culturii şi valorilor româneşti.



    Dr. Javad Mottaghi este Secretar General al ABU (Uniunea Audiovizualului Asia – Pacific) din 2010 şi are o experienţă de 32 de ani în domeniul mass-media/comunicare la nivel naţional şi internaţional. Este licenţiat în inginerie mecanică la Universitatea Sharif din Teheran, deţine un masterat şi un doctorat în management la Universitatea Teesside din Anglia. Înainte de a se alătura ABU a fost, timp de 12 ani, director al Asia-Pacific Institute for Broadcasting Development (AIBD) şi responsabil cu relaţia ABA – EBU până în 1996 şi timp de 18 ani director al Departamentului Sport al IRIB — postul public de radiodifuziune al Republicii Islamice Iran. Este membru al Consiliului de conducere al WRTVC (Consiliul Mondial de Radio şi Televiziune) din 2001 şi membru asociat al International Academy of Television Arts & Sciences din New York. Javad Mottaghi a primit premiul Elizabeth R. pentru contribuţia sa de excepţie în domeniul audiovizualului public.



    Înfiinţată în 1964, ABU numără 255 de membri din 63 de ţări — posturi publice şi private din Asia, Pacific, Europa, America şi Orientul Mijlociu — cu o audienţă care depăşeşte 3,5 miliarde de ascultători. ABU se bucură de colaborarea cu numeroase posturi publice şi private din Europa, cum ar fi BBC, DW, CFI, ZDF şi RAI, dar şi din Rusia, Turcia, Samoa, Noua Zeelandă. Membrii ABU au asigurat accesul la platforma digitală Asia-Pacific a Uniunii, dezvoltată şi susţinută de postul public KBS — reţeaua sud-coreeană de radio şi televiziune, ca modalitate practică de a colabora direct cu ascultătorii, agenţiile de publicitate şi partenerii din întreaga lume. ABU organizează anual Adunarea Generală, la care participă peste 600 de manageri media din întreaga lume, forumul Radio Asia, cu peste 500 de participanţi în fiecare an şi numeroase evenimente, precum: Simpozionul Audiovizualului Digital (cu peste 700 de participanţi şi peste 100 de expozanţi de tehnologie avansată), Radio Song Festival, precum şi gala premiilor anuale ABU. Ariile de interes ale ABU cuprind şi elaborarea de proiecte, coproducţii şi schimburi de programe, dar şi trainiguri şi webinarii internaţionale.



    Serviciul Comunicare SRR