Tag: Jean-Clade Juncker

  • Europa în mișcare: Comisia își finalizează agenda pentru o mobilitate sigură, curată și conectată

    Europa în mișcare: Comisia își finalizează agenda pentru o mobilitate sigură, curată și conectată

    În discursul său privind
    starea Uniunii
    din septembrie 2017, președintele Jean-Claude Juncker a stabilit
    obiectivul ca UE și industria să devină un lider mondial în domeniul inovării,
    al digitalizării și al decarbonizării
    . Pornind de la inițiativa Europa
    în mișcare din mai și noiembrie 2017,
    Comisia Europeană a prezentat o a treia și ultimă serie de măsuri pentru ca
    acest lucru să devină realitate în sectorul mobilității. Obiectivul este de a
    permite tuturor cetățenilor europeni să beneficieze de trafic mai sigur,
    vehicule mai puțin poluante și mai multe soluții tehnologice avansate,
    sprijinind, în același timp, competitivitatea industriei din UE. În acest scop,
    inițiativele includ o politică integrată pentru viitorul siguranței rutiere și
    măsuri de siguranță pentru vehicule și infrastructură, un plan de acțiune
    strategic pentru dezvoltarea și producerea de baterii în Europa și o strategie
    anticipativă în materie de mobilitate conectată și automatizată.

    Cu această a
    treia inițiativă Europa în mișcare, Comisia este în curs de finalizare a
    agendei ambițioase de modernizare a mobilității. Într-un discurs în Parlamentul European, comisarul pentru
    transporturi, Violeta Bulc
    a afirmat: Susțin foarte mult eliminarea ucigașilor tăcuți din
    societatea europeană, iar transportul se numără printre aceştia. De aceea, vă
    rog să acordați tot sprijinul dumneavoastră celor trei viziuni zero: zero
    decese pe drumurile europene, zero poluare în transporturile europene și zero povară
    administrativă în privinţa soluțiilor de mobilitate până în anul 2050. Știu că
    este un proiect ambițios, dar este unul realizabil, cu condiţia să ne unim
    forțele și să facem toți eforturi serioase pentru a duce la îndeplinire acest
    obiectiv. De-abia aştept să putem coopera în acest sens cât mai repede cu
    putinţă și sunt convinsă că și Comisia Europeană, și viitori comisari vor
    urmări aceleași scopuri, astfel încât să atingem aceste obiective atât de
    necesare până în anul 2050.

    De-a lungul anului trecut,
    Comisia a prezentat inițiative menite să abordeze problemele actuale și să
    deschidă calea pentru mobilitatea de mâine
    , a subliniat oficialul european. Măsurile adoptate constituie un ultim și
    important impuls, astfel încât europenii să poată beneficia de transport sigur,
    curat și inteligent
    , a mai spus Violeta Bulc.

    Cu aceste inițiative, Comisia dorește să
    asigure o tranziție lină către un sistem de mobilitate care este sigur, curat, conectat și automatizat.
    Astfel, este creat un mediu care permite societăților din UE să producă cele
    mai bune, mai ecologice și mai competitive produse. Deși numărul
    accidentelor rutiere mortale a scăzut la mai puțin de jumătate față de anul
    2001, cel puțin25 de mii de persoane și-au pierdut
    viața pe drumurile din UE în 2017 și peste
    135 de mii de persoane au fost rănite grav. Prin
    urmare, Comisia a luat măsuri cu o
    puternică valoare adăugată pentru UE, pentru a contribui la asigurarea siguranței
    rutiere
    , precum și la o Europă care protejează.