Tag: Jean Vlădoiu

  • Monument pentru Generaţia de Aur a fotbalului românesc

    Monument pentru Generaţia de Aur a fotbalului românesc

    Anii ’90 ai secolului trecut au fost cei mai buni din istoria Naţionalei de fotbal a României. Tricolorii s-au calificat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale, respectiv în 1990, în Italia, în ’94, când competiţia s-a desfăşurat în Statele Unite, şi în ’98, când gazdă a fost Franţa. România a ajuns cel mai departe în 1994, când a ratat calificarea în semifinale în faţa Suediei, la loviturile de la 11 metri.

     

    Despre jucătorii care au reprezentat România la aceste competiţii se spune că formează Generaţia de Aur a fotbalului românesc. Sportivi precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ionuţ Lupescu, Ilie Dumitrescu sau Dan Petrescu şi-au găsit recunoaşterea şi la echipe mari ale Europei, cu care cu câştigat, de-a lungul anilor, cele mai importante trofee.

     

     

    Zilele trecute, la Bucureşti a fost inaugurat un monument dedicat Generaţiei de Aur, amplasat în imediata vecinătate a Arenei Naţionale. Sculptura a fost dezvelită de Gheorghe Hagi şi Ilie Dumitrescu. Printre cei prezenţi s-au aflat Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu, Emil Săndoi, Dorin Mateuţ sau Bogdan Stelea. Gheorghe Popescu i-a spus în exclusivitate colegului nostru Eugen Cojocariu ce a însemnat pentru el acest moment: „Un moment care ne onorează, Nu ştiu dacă Generaţia de Aur a fost cea mai valoroasă. Am avut înaintea noastră generaţia lui Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, apoi generaţia lui Ilie Balaci, Costică Ştefănescu şi toţi ceilalţi, Michael Klein, Ioan Andone… Însă noi suntem generaţia care a demonstrat că se poate, generaţia care a făcut, la nivel de echipa naţională, cele mai importante perfoemanţe şi ne bucură că au fost apreciate rezultatele noastre printr-un astfel de moment”. Ilie Dumitrescu ne-a spus care a fost secretul care a stat la baza unei generaţii atât de valoroase: „Erau competiţii de copii şi juniori la cel mai înalt nivel. Şi cred foarte mult că şi competiţia era una foarte, foarte puternică la nivel de seniori. Aşa au apărut foarte mulţi jucători. Pe urmă s-a văzut şi în competiţiile europene, la nivel de club, şi s-a văzut şi la echipa naţională.”

     

     

    Monumentul dedicat Generaţiei de Aur reproduce o poartă de fotbal supradimensionată, înaltă de 4 metri şi lată de 10 metri, dimensiuni alese în raport cu spaţiul în care este amplasată, într-un sens giratoriu. La construcţia monumentului a lucrat o echipă de 10 oameni timp de aproape două luni, plus alte echipe care au ajutat la completarea proiectului.

     

  • Monumentul Generaţiei de Aur a fotbalului românesc

    Monumentul Generaţiei de Aur a fotbalului românesc

    Foştii internaţionali Gheorghe Hagi şi Ilie Dumitrescu au dezvelit monumentul dedicat Generaţiei de Aur a fotbalului românesc, amplasat în imediata vecinătate a Arenei Naţionale din Bucureşti, în sensul giratoriu de pe strada Maior Coravu.

     

    Momentul dezvelirii monumentului, realizat sub forma unei porţi uriaşe care aminteşte de toate golurile marcate de Generaţia de Aur pentru naţionala de fotbal a României, a fost reprezentat de o minge şutată de Hagi spre pânza care acoperea sculptura realizată de Costin Ioniţă.

     

    Printre cei prezenţi s-au numărat Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu, Gheorghe Popescu, Emil Săndoi, Dorin Mateuţ, Bogdan Stelea. La eveniment au participat şi membri ai familiilor foştilor fotbalişti Michael Klein, Cătălin Hîldan şi Daniel Prodan şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria acestora.

     

    Gheorghe Hagi a declarat la eveniment:

     

    Am discutat cu Ilie Dumitrescu despre semnificaţia momentului.

     

     

    Un alt interlocutor a fost portarul Naţionalei din perioada Generaţiei de Aur, Bogdan Stelea.

     

     

    Am realizat un scurt interviu şi cu fostul internaţional Gheorghe Popescu.

     

     

    La eveniment a fost prezent şi un alt jucător la Generaţiei de Aur, Dorin Mateuţ.

     

     

    Cristian Hîldan, fratele regretatului internaţional Cătălin Hîldan, a fost extrem de emoţionat la ceremonie.

     

     

    Monumentul reproduce o poartă de fotbal supradimensionată, înaltă de 4 metri şi lată de 10 metri. El sugerează momentul când mingea intră în plasa porţii şi toţi suporterii explodează în extaz. Am discutat despre monument cu autorul său, sculptorul Costin Ioniţă.

     

     

    Monumentul dedicat Generaţiei de Aur este realizat la iniţiativa Rusu+Borţun în parteneriat cu Monument FOR, cu sprijinul financiar al Superbet România. Ideea creativă îi aparţine lui Cătălin Rusu, Chief Creative Partner şi Chief Executive Officer, Rusu+Borţun.