Tag: JO 2024

  • Sportivul săptămânii – Halterofila Mihaela Cambei

    Sportivul săptămânii – Halterofila Mihaela Cambei

    Jocurile Olimpice de la Paris au luat sfârşit. România s-a clasat pe locul 23 în ierarhia naţiunilor, cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Cele mai multe, mai exact şapte, au fost obţinute în prima săptămână de concurs. În a doua săptămână, sportivii români au câştigat două medalii. Gimnasta Ana Bărbosu a luat bronzul la sol, iar halterofila Mihaela Cambei, argintul la categoria 49 de kilograme. Pentru a desemna Sportivul Săptămânii, Radio România Internaţional a avut de ales între cele două sportive, oprindu-se în final la Mihaela Cambei, mai ales din pricina modului senzaţional în care aceasta a concurat.

     

     

    Mihaela a făcut un concurs pe care specialiştii l-au caracterizat drept perfect. A ridicat haltera, la stilul smuls, pe rând, la 89, 91 şi 93 de kilograme. La aruncat, a ridicat la 106, 110 şi 112 kilograme. Agerpres menţionează că sportiva s-a accidentat la mâna stângă la a doua tentativă la stilul aruncat. A reuşit şi a treia încercare, conducâd în clasament cu un total de 205 kilograme până la ultima tentativă a celei care urma să câştige aurul – chinezoaica Zhihui Hou. Aceasta a reuşit însă, în final, să ridice 117 kilograme, record olimpic la stilul aruncat al categoriei, şi să obţină un total de 206 kilograme. Medalia de bronz a revenit thailandezei Surodchana Khambao, cu 200 de kilograme.

     

     

    Mihaela Valentina Cambei s-a născut în comuna Dofteana, judeţul Bacău, la 18 noiembrie 2002. În 2018, la doar 16 ani, a câștigat medalia de bronz la categoria 48 de kilograme la Jocurile Olimpice de Vară ale Tineretului, organizate la Buenos Aires, în Argentina. S-a remarcat în întrecerile senioarelor la doar 20 de ani, demonstrând totodată că îi place să concureze în America de Sud.

     

     

    În 2022, la Mondialele din Columbia, de la Bogota, a câştigat medalia de argint la categoria 49 de kilograme, stilul smuls. În 2023 şi 2024 a dominat Campionatele Europene, bătând în mod repetat recordul continental la smuls.  La Europenele de la Sofia, din primăvara acestui an, a primit şi titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023.

     

     

  • Retrospectiva săptămânii 28.07-03.08.2024

    Retrospectiva săptămânii 28.07-03.08.2024

    Scandal sexual în mediul universitar românesc

    Ministerul Educaţiei de la București a cerut să fie făcute verificări în universităţi privind cazurile de hărţuire sexuală care țin, de câteva zile, capul de afiș al actualității românești, iar Consiliul Naţional al Rectorilor va face un Ghid de bune practici referitor la comportamentul în mediul universitar.

    Măsurile au fost anunţate după ce mai multe studente au declarat, în spaţiul public, că au fost abuzate sexual de profesorii lor și că în anturajul profesional al respectivelor cadre didactice comportamentul acestora era cunoscut, dar că nimeni nu a luat nicio măsură.

    Trei nume sunt intens vehiculate – sociologii Alfred Bulai și Marius Pieleanu, ambii de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), precum și profesorul Dorin Ştefan Adam de la Universitatea de Arhitectură din Capitală. Alfred Bulai neagă acuzaţiile, dar şi-a depus cererea de pensionare. SNSPA l-a suspendat din funcţia de director al Departamentului de Sociologie, nu va mai preda pe durata anchetei interne făcute de Comisia de etică a facultății şi are dosar penal pentru folosirea funcţiei în scop sexual.

    Între timp, zeci de persoane au trimis Parchetului emailuri legate de comportamentul său. Pe Marius Pieleanu l-a acuzat de hărţuire sexuală însăși  Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, însă Parchetul spune că nu a primit vreo sesizare în acest caz. În fine, Dorin Ştefan Adam a cerut să fie suspendat din activitatea didactică de la Arhitectură, după ce studente au afirmat că le trimitea mesaje indecente şi poze cu el dezbrăcat.

    Pe de altă parte, Corpul de Control al Ministerului Culturii va merge la Muzeul Naţional de Artă al României, după ce au fost primite memorii inclusiv despre acţiuni ce pot fi interpretate drept hărţuire cu tentă sexuală. În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că astfel de situaţii nu pot fi tolerate, indiferent de numele agresorului.

    Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a vorbit despre posibile măsuri avute în vedere – printre acestea, și una care prevede ca sesizările să fie trimise direct procurorilor, chiar dacă sunt anonime. Iar ministrul Familiei, Natalia Intotero, i-a îndemnat pe toţi cei care simt că asupra lor există presiune sau hărţuire să nu aştepte şi să anunțe imediat autoritățile.

     

    Pompieri români la datorie în Grecia

    Solicitările din străinătate adresate pompierilor români sunt o dovadă că sistemul de apărare civilă funcţionează – a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia plecării în Grecia a unui contingent de salvatori. Aceştia şi-au dovedit capacitatea de a salva vieţi, de a proteja comunităţi, în ţară şi în străinătate – a amintit oficialul. Actuala misiune a pompierilor români se desfăşoară în cadrul Mecanismului European pentru Protecţie Civilă, cu finanţare europeană. Un prim contingent format din 40 de pompieri, însoţiți de 8 mijloace tehnice, a plecat în Grecia, pentru a ajuta autorităţile elene să gestioneze situaţiile provocate de incendii. Ei vor fi înlocuiţi, după câteva săptămâni, de alte două serii de salvatori. Pompierii români sunt solicitaţi pentru a 4-a oară consecutiv să trimită efective în Grecia.

     

    Noi situri românești pe Lista Patrimoniului UNESCO

    Ansamblul Monumental ‘Calea Eroilor’, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, oraș din regiunea sa natală din sud-vestul României, precum şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată de Comitetul Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 46-a sesiuni desfășurate în India. ‘Calea Eroilor’ este un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937 și 1938, constituit din Coloana fără Sfârşit, închinată eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial în regiune, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, înconjurată de 12 scaune rotunde, completate de 30 de scaune cu tăblia pătrată, toate aşezate direct pe pământ, ca soclu natural. Ansamblul reprezintă un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special a sculpturii monumentale şi a artei publice. Cât despre Frontierele Imperiului Roman – Dacia, aceasta reprezintă cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial pregătită, până acum, de România. Dosarul conţine 285 de elemente presărate de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 16 judeţe ale României. România mai are 9 obiective incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

     

    JO 2024 – parcurs românesc de etapă 

    Până vineri 2 august, adică în prima săptămână a Jocurilor Olimpice de la Paris, sportivii români au câştigat 6 medalii – 2 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz. La cei 19 ani ai săi, înotătorul David Popovici a repurtat finala probei de 200 metri liber, apoi a obținut bronzul în finala de la 100 metri liber. Și canotajul a oferit momente de bucurie! Andrei Cornea și Marian Enache au câștigat medaliile de aur la dublu vâsle masculin. O cursă eroică, încheiată cu medalii de argint la dublu vâsle feminin, au făcut, de asemenea, Ancuţa Bodnar și Simona Radiș. Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au cucerit argintul la dublu rame feminin, iar Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc – tot argintul – la dublu vâsle feminin, categorie uşoară. Amintim că lotul României la Jocurile Olimpice din capitala franceză, care se vor încheia pe 11 august, este format din 106 sportivi care concurează în 18 sporturi.

  • UPDATE Sportivii români la Jocurile Olimpice (30.07) / David Popovici s-a calificat, marţi seara, în finala probei de 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris

    UPDATE

    David Popovici s-a calificat, marţi seara, în finala probei de 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu timpul de 47:66. El a terminat cursa pe locul 2 și va merge în finală cu al cincilea timp. Timpi mai buni decât Popovici au obţinut şi trei înotători din prima semifinală, australianul Kyle Chalmers (47.58), maghiarul Nandor Nemeth (47.61) şi francezul Maxime Grousset (47.63).

    David Popovici a câştigat deja o medalie de aur la actuala ediţia a Jocurilor Olimpice de la Paris, la 200 metri liber.

     

    Gimnastică: Echipa feminină de gimnastică artistică a  României s-a clasat pe locul 7, la Jocurile Olimpice de la Paris, marţi seara.

    România, care nu mai participase cu echipa feminină la JO din 2012, când obţinea bronzul, a reuşit să urce un loc faţă de calificări, pe care le-a terminat pe poziţia a opta.

    Echipa Statelor Unite a cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Echipa SUA (Simone Biles, Jade Carey, Jordan Chiles, Sunisa Lee, Hezly Rivera) a totalizat 171,296 puncte, fiind urmată de Italia (Angela Andreoli, Alice D’amato, Manila Esposito, Elisa Iorio, Giorgia Villa), 165,494 puncte, podiumul fiind completat de Brazilia (Rebeca Andrade, Jade Barbosa, Lorrane Oliveira, Flavia Saraiva, Julia Soares), 164,497 puncte.

     

     

    Polo: Naţionala de polo a României a fost învinsă, marţi, de reprezentativa SUA, scor 14-8, în al doilea meci din grupa A, la Jocurile Olimpice de la Paris.

    Tricolorii au suferit al doilea eşec, după ce la debut au fost întrecuţi de vicecampioana olimpică Grecia cu 14-7.

    Golurile României au fost reuşite de Vlad Georgescu (3), Silvian Colodrovschi (3), Andrei Neamţu şi Matei Luţescu.

    Pentru  reprezentativa SUA au înscris Alex Bowen (3 goluri), Hannes Daube (3), Max Irving (2), Johnny Hooper (2), Chase William Dodd (1), Ben Hallock (1), Ryder Dodd (1), Alex Obert (1).

     

    Box: La box, pugilista română Lăcrămioara Perijoc a fost învinsă de mongola Enkhjargal Munguntsetseg, la puncte, decizie 4-1, marţi, în optimile de finală ale categoriei 54 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris.

    Perijoc, în vârstă de 30 de ani, era favorită 6, pe tabloul de box feminin la 54 kg. Lăcrămioara Perijoc este singura reprezentantă a boxului românesc la JO 2024.

     

    Amintim că, David Popovici va înota în această seară în a doua semifinală a probei de 100 m liber. David, proaspăt campion olimpic al probei de 200 m liber, se va găsi pe culoarul al cincilea.

    De asemenea, echipa feminină a României la gimnastică artistică, formată din Amalia Ghigoartă, Ana Bărbosu și Sabrina Mâneca-Voinea, va disputa astăzi finala pe echipe la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

    ——————————————————

    La canotaj, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, s-au calificat, marţi, în Finala A. Româncele erau pe locul al patrulea în a doua semifinală după trei dferturi din cursă, în condiţiile în care doar primele trei echipaje din serie se calificau în Finala A. Însă, ele au avut un final excelent şi au  câştigat semifinala cu timpul de 6:51.41, peste Marea Britanie (26:51.82) şi Norvegia (6:52.47).

    Şi echipajul de dublu vâsle masculin format din Andrei Cornea şi Marian Enache s-au calificat în Finala A a probei.  Românii au fost cronometraţi cu al treilea timp (6:15.73), sub Ţările de Jos (6:13.60) şi Spania (6:14.91).

    Echipajul masculin de patru rame al României, compus din Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă, s-a calificat în Finala A, după ce s-a clasat pe locul secund în recalificări. Românii au reuşit să devanseze echipajul francez cu doar şapte sutimi, după ce s-au mai bine de jumătate din cursă în spatele acestuia.

    Tot la canotaj, Mihai Chiruţă s-a calificat în semifinalele probei masculine de simplu. Românul a Chiruţă a fost înregistrat în 6 minute 46 secunde şi 32 de sutimi, fiind devansat de germanul Oliver Zeidler (6:45.32) şi de belgianul Tim Brys (6:46.26).

     

    Înotătorul român David Popovici s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 100 metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu al treilea timp din serii, 47.92 secunde. Jack Alexy (47.57 secunde) şi francezul Maxime Grousset (47.70) au fost mai rapizi în calificări. Popovici a obţinut deja aurul în finala de 200 metri liber.

     

    La tenis de masă, Bernadette Szocs s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale probei de simplu feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a întrecut-o cu 4-1 la seturi pe ucraineanca Margarita Pesoţka. Spotiva noastră o va întâlni în faza următoare pe austriaca Sofia Polcanova, cap de serie numărul 15.

  • Aur olimpic pentru David Popovici

    Aur olimpic pentru David Popovici

    Înotătorul român David Popovici este noul campion olimpic al probei de 200 de metri liber. El a adus, luni, prima medalie a delegaţiei care reprezintă România la Jocurile de la Paris. A fost, totodată, primul titlu olimpic cucerit de România într-o proba masculină de înot. Doar fetele mai câştigaseră medalii olimpice de aur, şi anume în 2000, la Sydney, prin Diana Mocanu la 100 şi 200 de metri spate, apoi, în 2004, la Atena, prin Camelia Potec, la 200 de metri liber.

     

    În finala de la Paris, David pornea favorit. Venea cu cel mai bun rezultat al sezonului, iar în calificările şi în semifinalele olimpice înregistrase cel mai bun timp. Ultimul act a fost însă neaşteptat de echilibrat. A pornit foarte tare germanul Lukas Maertens, campionul olimpic al probei de 400 de metri. La jumătatea cursei, acesta a cedat iniţiativa şi lucrurile s-au echilibrat. Americanul Luke Hobson şi britanicii Matthew Richards şi Duncan Scott au dat, pe rând, impresia că pot câştiga dar, în cele din urmă, s-a impus David Popovici. Să-l ascultăm, în exclusivitate pentru Radio România:

     

    A fost un finiş extraordinar de apropiat. Aşa cum, acum trei ani, am fost la două sutimi de medalia de bronz, acum cel de pe locul doi a fost la două sutimi de mine. Felicitări tuturor celor care au ajuns în finală, celor care s-au calificat… Le mulţumesc tuturor românilor, care m-au susţinut întotdeauna. Le mulţumesc şi celor care nu au crezut în mine, pentru că, fără ei, nu aveam cum să fiu aici. Voi avea timp, după proba de 100 de metri si după ce voi ajunge în vacanţă, să mă bucur cu adevărat de ceea ce tocmai s-a întâmplat”.

     

    În vârsta de numai 19 ani, David si-a adăugat astfel în palmares singura medalie care îi lipsea, cea olimpică. Până acum câştigase două titluri mondiale, la Budapesta, în 2022, şi cinci europene: unul la Kazan, în 2021, în bazin scurt, apoi câte două la Roma, în 2022, şi la Belgrad, anul acesta, în bazin olimpic.

     

    Acum, următoarea provocare a lui David la Paris este compeţitia de la 100 de metri liber, a cărei finală va avea loc miercuri seară. Vă amintim că Popovici a bătut recordul mondial pe suta de metri în 2022, la Europenele de la Roma, când a terminat cursa în 46 de secunde şi 86 de sutimi, depăşind un rezultat vechi de 13 ani, deţinut de brazilianul Cesar Cielo Filho.

     

    Anul acesta însă, la Mondialele de la Doha, recordul lumii a fost îmbunătăţit de chinezul Pan Zhanle cu 6 sutimi de secundă. David Popovici poate obţine o medalie la 100 de metri liber, care ar urca România în clasamentul pe medalii al Jocurilor de la Paris, în care a intrat direct pe locul 15, după aurul de luni.

     

     

     

  • David Popovici, aur la 200 de metri liber!

    Înotătorul David Popovici a câștigat, luni seară, proba de 200 metri liber și a obținut prima medalie de aur la această ediție a Jocurile Olimpice pentru delegația României. Aceasta este și prima medalie olimpică pentru sportivul român.

    Popovici a încheiat cursa cu timpul de 1:44.72. Argintul i-a revenit britanicului Matt Richards care a terminat cu doar două sutimi în spatele sportivului român, în timp ce medalia de bronza a fost câștigată de americanul Luke Hobson cu un timp de 1:44.79.

  • Sport Club RRI: Încep Mondialele de kaiac-canoe

    Sport Club RRI: Încep Mondialele de kaiac-canoe


    La Duisburg, în Germania, au loc, până duminică, Mondialele de kaiac-canoe. Pe lângă medalii, competiţia oferă şi primele bilete pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Paris. Lotul României pentru Duisburg este alcătuit din patru băieţi şi două fete. Cătălin Chirilă va concura la canoe simplu în probele de 1000 şi 500 de metri. Pe aceleaşi distanţe vor trage, la canoe dublu, Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă. Tania Vîrijac şi Oleksandr Komiahin participă la canoe dublu mixt, pe distanţa de 500 de metri. Separat, Komiahin va concura la canoe simplu – 5000 de metri, şi Tania Vîrijac, la canoe simplu pe distanţele de 200 şi 1000 de metri. La kaiac, România va fi reprezentată doar de Carmen Morawietz, la simplu, în probele de 1000 şi 500 de metri.



    Cele mai mari aşteptări se îndreaptă către Cătălin Chirilă, care este campion mondial la 1000 de metri, probă olimpică, şi vicecampion al lumii, la 500. Dacă pe distanţa de 1000 de metri se va clasa între primii cinci, Chirilă va obţine calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Înainte de plecarea spre Duisburg, el a declarat: (TRACK) “Sincer să fiu, cred că va fi foarte dificil să-mi apăr titlul. Mi-am dat seama de acest lucru încă din timpul pregătirii. A apărut o chestie involuntară, o oarecare presiune pe umerii mei și va fi, cum spuneam, destul de dificil să-mi gestionez emoțiile în cadrul competiției, chiar acolo, înainte de linia de start, dar cu siguranță voi face față. Mă simt pregătit în urma antrenamentelor și trebuie să iasă bine, altfel nu are cum. Îmi doresc foarte mult să-mi apăr titlul pe proba de 1.000 de metri, iar pe proba de 500, fiind deja vicecampion mondial, mi-aș dori măcar aceeaşi performanţă. Mă gândesc că nu este imposibil să și câștig această probă, pentru că mai toți sportivii o să se afișeze pe probele de dublu, probele de simplu, probele olimpice. Cumva, proba de 500 de metri rămâne descoperită.”



    Să mai notăm că, în luna iunie, la Jocurile Europene din Polonia, Cătălin Chirilă a cucerit argintul în proba de 500 de metri. Proba de 1000 de metri nu a fost în program.