Radio România Internațional

Tag: joc

  • Opt proiecte Erasmus +, în şase ani, la o grădiniţă din Constanţa

    Opt proiecte Erasmus +, în şase ani, la o grădiniţă din Constanţa

    Tematicile proiectelor au fost dintre
    cele mai diverse, spune Mihaela Ivan, purtătorul de cuvânt al Grădiniţei:





    Grădiniţa Perluţele Mării din Constanţa a
    fost beneficiara a opt proiecte Erasmus Plus, cofinanţate de Uniunea Europeană.
    Fiecare a fost focusat pe o tematică diversă: drepturile copilului, incluziunea
    copilaşilor, tradiţii, educaţia bilingvă, educaţia financiară, jocuri – jocul
    fiind activitatea noastră de bază, la grădiniţă.





    Acum sunt în derulare două proiecte.
    Graţie lor, copiii vor învăţa prin joc, cum să gestioneze banii dar vor învăţa
    şi despre jocurile specifice altor ţări implicate în proiect:




    Ultimele două proiecte şi cele care sunt încă
    în derulare şi anul acesta şcolar şi anul următor, se numesc Let`s share our
    games -
    iar în acest proiect avem ca partenri Bulgaria, Grecia, Italia, Letonia,
    Lituania, Macedonia de Nord şi bineînţeles noi – iar al doilea proiect, care
    este în derulare, se numeşte Old turtle`s treasure tail – Comorile Bătrânei Ţestoase. Iar acest proiect, care
    se referă la educaţia financiară, are implicaţi parteneri din Bulgaria, Grecia,
    Italia, Lituania, Croaţia, Portugalia şi România. Proiectele implică ateliere
    de lucru cu profesorii, cursuri de perfecţionare, activităţi didactice.





    Partener în acest proiect este şi Grecia.
    Emanoil, director la o şcoală din Creta, face parte din echipa proiectului şi a
    fost prezent la grădiniţa din Constanţa pentru a le prezenta copiilor un joc de
    familie din ţara sa:




    Jocul de familie pe
    care îl prezentăm se numeşte Mere. Jocu presupune împărţirea în două echipe,
    doi conducători de joc care vor folosi o minge pentru a-i ochi pe cei care stau
    în centru. Este un joc care implică viteză şi inteligenţă, în a te feri de mingea
    care vine spre tine.





    Jocurile prezentate de partea română au
    fost Păcălici, Telefonul fără fir şi De-a v-aţi ascunselea.


    Prin intermediul proiectelor Erasmus +,
    la grădiniţă s-au îmbunătăţit metodele de predare iar cei mici s-au arătat
    foarte receptivi la noutăţi, spune Mihaela Ivan:




    Prin intermediul lor am validat strategii
    didactice moderne, am produs o serie de materiale auxiliare pentru preşcolari
    şi cadre didactice, am reşit astfel, că creştem calitatea actului educaţional.
    Preşcolarii sunt foarte entuziasmaţi de toate noutăţile cu care vin cadrele
    didactice la grupă, se implică cu mult aplomb în activităţi, mijloacele
    didactice fiind foarte atractive pentru ei, impactul este mare şi atunci şi
    implicarea lor şi efectul benefic, bineînţeles, este ridicat.




    Reprezentanţii grădiniţei spun că prin
    aceste proiecte au introdus metode şi materiale didactice noi.


    Au creat cărţi ilustrate, cărţi
    electronice, softuri educaţionale, colecţii de jocuri specifice diferitelor
    ţări europene, ghiduri şi îndrumătoare pentru cadrele didactice.




  • Goana după comori

    Goana după comori

    Cel mai probabil şi dvs. vă
    simţiţi atraşi de mistere. Cel mai probabil consideraţi o provocare desluşirea
    vreunuia. Aşa se explică cum aproximativ 2 milioane de oameni din toată lumea
    s-au lăsat prinşi într-un joc de tip goana după comori sau geocaching,
    potrivit termenului internaţional. Comoara e o cutie ascunsă, care în felul ei
    spune o poveste. În cutie se găsesc obiecte felurite, alese în funcţie de
    imaginaţia celui ce a ascuns cutia şi limitate ca număr de dimensiunea cutiei.
    Cutia poate conţine o piesă de puzzle, care trimite către alte cutii de
    descoperit. Iar găsitorul are voie să ia ceva din cutie, doar dacă pune ceva în
    loc şi scrie în carneţelul aflat în cutie, că a găsit-o, adăugându-şi
    impresiile. Şi astfel o poveste a locului respectiv şi a celor care au intrat
    în contact cu cutia se va scrie în timp.


    Despre istoria jocului şi
    despre cum ajungi pasionat geocacher, ne-a povestit Alexandru Purice, zis şi
    Mioritics, în comunitatea geocacherilor. Jocul a apărut în anul 2000, când accesul la sateliţii
    din jurul pământului a devenit public. A apărut în SUA, unde un entuziast s-a
    hotărât să ascundă o cutie într-o pădure şi să publice coordonatele pe un site
    şi şi-a invitat prietenii s-o caute. Practic a fost treasure hunt (vânătoare de
    comori). Prietenii lui s-au dus, au luat coordonatele, prin nişte dispozitive
    care recepţionează semnalele GPS puteau să afle coordonatele, le-a plăcut ideea
    şi de acolo jocul s-a dezvoltat foarte mult, practic fiind acum aproape 7
    milioane de cutii în toată lumea, peste 2 milioane de utilizatori ai jocului.


    Şi cum vorbim cu un pasionat căutător de
    comori, l-am întrebat pe Mioritics cum de s-a prins în joc: Eu,
    personal, am aflat de jocul acesta cu un pic mai mult de 10 ani în urmă, când
    mă plimbam cu un prieten prin Veneţia şi mi-a spus el nu vrei să descoperim
    nişte cutii. Mi-a povestit un pic despre joc şi mi-a arătat la faţa locului
    despre ce este vorba şi anume se pun pe site nişte coordonate GPS unde se află
    cutia. Ca utilizator te duci şi îţi iei, mai nou acum, pe telefon sau pe un
    dispozitiv care primeşte semnale GPS, informaţiile astea şi după asta te duci
    afară, că asta este una dintre coordonatele esenţiale, că jocul te scoate afară
    din casă. Şi cauţi mici comori. După ce am aflat de la prietenul acesta al meu
    despre joc, am descoperit nişte locuri despre care nici n-aş fi ştiut că
    există. Unul din plusurile jocului este că încurajează utilizatorii să pună
    cutiile în regiunea în care sunt. N-ai voie să pui cutii mai departe de 200 km
    de zona în care stai, aşa că fiecare utilizator arată celorlalţi zona lui prin
    proprii ochi. Aşa descoperi zone pe care altfel nu le-ai fi găsit.



    Alex a găsit peste 4000 de cutii şi a călătorit în căutarea lor din
    Peru până în Vietnam. Dar, după cum ne-a spus, şi despre Bucureşti a alfat
    lucruri noi, căutând comorile ascunse. Iar în 2012, iubitorii acestui joc s-au
    constituit într-o organizaţie: AgeR, Asociaţia Geocaching România.

    Alex Purice: În România, o parte din iubitorii
    jocului am creat şi o asociaţie şi un ONG. Am creat-o în principal pentru ca să
    putem avea diferiţi sponsori la diferite evenimente şi pentru a face tot felul
    de mici proiecte, cel mai recent este să
    propunem ceva pentru Şcoala altfel, pentru că noi credem că în ziua de astăzi
    copiii petrec tot mai mult timp la calculator şi ies mai puţin afară. Şi vrem
    să încercăm să propunem câteva proiecte, astfel încât în cadrul programului
    Şcoala altfel, copii să se ducă în parc sau în zona din centrul Bucureştiului,
    unde să facă o căutare de comori care să
    fie şi instructivă pentru ei.



    Cum se poate intra în această
    comunitate? Alex Purice: Foarte simplu. Pe siteul
    Geocaching.com trebuie intrat, se face un cont de utilizator şi în clipa în
    care ţi-ai făcut acest cont, ai acces la toată baza lor de date şi eşti în joc.
    Dacă foloseşti telefonul poţi să descarci aplicaţia. Aşa descoperi şi locuri
    din ţară, am descoperit nişte peisaje extraordinare. Am fost la Podul lui
    Dumnezeu, în Mehedinţi, sau pe lângă Braşov, la Racoşi, unde este o fostă
    carieră într-un vulcan stins sau la cetăţile medievale săseşti sau zone din
    Delta Dunării, în care poate altfel n-aş
    fi ajuns.



    Şi descoperind cutiile ascunse de alţii, le
    aflăm şi povestea, ne-a mai spus Alex Purice alias Mioritics, explicând de ce
    s-ar alătura cineva acestui joc: Pentru că descoperi lumea
    din jur prin ochii altora şi găseşti locuri pe care altfel nu le-ai fi găsit.
    Îmi place foarte mult să călătoresc şi în călătoriile pe care le fac sigur mă
    uit după geocachurile sau cutiile care există în zonele respective, pentru că aproape
    de fiecare dată mi-au arătat nişte zone foarte interesante. Practic, fiecare
    cutie din aceasta are o pagină pe web, acolo, cel care o ascunde dă o descriere
    şi spune de ce e cutia interesantă. Găsitorul cieşte descrierea, se uită la
    poze, vede ce au scris ceilalţi utilizatori. În cutiile astea sunt bucăţele de
    hârtie, pe care poţi să scrii că ai găsit-o şi e recomandat să te duci înapoi
    şi pe web să scrii impresiile tale, şi astfel, citind ce a scris altcineva
    despre locul respectiv, îţi dai seama dacă locul merită sau nu.



    Şi dacă e vorba de joacă şi cei
    mici se pot bucura de ea. Mioritics: Am copii mici şi ei sunt de fiecare dată încântaţi să meargă să caute ceva, pentru că în cutiile care pot fi de dimensiunea unei unghii, ceea ce înseamnă de la foarte mic până la cutii mari, de un metru cub, pot să existe tot felul de jucărioare. Ideea jocului este iei ceva, pui ceva, şi cel puţin pentru copiii mei a fost o metodă foarte bună de a-i convinge să dea nişte lucruri. Mergeam, căutam cutiile, găseau mici lucruri care le plăceau, luau ceva, trebuia să pună ceva de-al lor la schimb.



    Invitaţia la joacă a fost lansată. Puteţi descoperi
    locuri noi şi să le vedeţi mereu altfel, prin ochii geocacherilor.

  • Panic Room în România

    Panic Room în România

    Pentru adulţii care au poftă de joacă s-au înfiinţat şi în România camere aparent fără ieşire, din care trebuie, într-un timp dat, să evadezi. În grupuri de la doi la cinci jucători, sunteţi aşteptaţi să vă puneţi perspicacitatea la încercare, căutând indicii spre a soluţiona un mister: cum se iese dintr-o cameră a panicii sau Panic Room. Deşi astfel de jocuri există în străinătate, în România, conceptul nu are decât un an.



    Tibor Balogh, administratorul sălii de jocuri Panic Room din România, ne-a spus cum i-a venit ideea. Ideea pentru mine s-a dezvoltat când am fost la un joc aproape la fel în Ungaria, însă avea o temă total diferită şi se şi desfăşura diferit, pentru că era un horror house (o casă a groazei), cu camere în care trebuia să fugi, să treci de anumiţi actori, ca să evadezi dintr-o casă care avea în jur de zece camere. Şi am mai auzit de o idee asemănătoare undeva în Singapore, unde era un depozit extraordinar de mare unde se închideau mai mulţi oameni, cu zecile sau poate chiar cu sutele şi aceşti oameni trebuia să evadeze din acel depozit, din acea încăpere foarte mare care avea multe indicii ascunse. Bazându-mă pe cele două am început să creez jocurile Panic Room, care sunt şi un pic horror, sinistru, au şi această temă a evadării, pentru care trebuie să cauţi indicii, secrete, să pui totul cap la cap.”



    Deocamdată, Panic room are doar o simplă cameră, din care trebuie să se evadeze, dar în curând jocul o să se schimbe şi o să fie mai multe încăperi prin care o să trebuiască să treacă jucătorii ca să poată să evadeze. O să fie trei sau patru camere, ne-a spus interlocutorul nostru. L-am întrebat care este provocarea:


    Sunt nişte lucruri destul de ciudate, însă totul pare să fie normal. În cameră se ascunde şi un tablou care este o Monalisa destul de stranie, în rest o mulţime de lucruri care pot părea normale, dar ele s-ar putea să necesite o percepţie total diferită faţă de ceea ce exprimă. Piesele de mobilier fac parte din joc, ele teoretic sunt normale, dar ascund mai mult. S-ar putea să aibă anumite funcţionalităţi sau anumite sertare ascunse şi s-ar putea să aibă o funcţie în tot jocul. La aceste jocuri pot participa de la 2 la 5 persoane, şi au o oră în care să caute indiciile, secretele şi să evadeze. E nevoie de minim două persoane. S-ar putea să fie nişte situaţii în care o persoană să facă un lucru, iar altă persoană un altul ca să se ajungă la dezvăluirea secretului sau pentru a ajunge la indiciu.”






    Pentru siguranţa jucătorilor, aceste jocuri sunt tot timpul supravegheate cu camere infraroşii, pentru că de multe ori în cameră e întuneric. Sunt şi cazuri în care jucătorii nu reuşesc să evadeze, de cele mai multe ori din lipsa de comunicare dintre ei, jocurile Panic Room fiind gândite pentru lucrul în echipă. Revine la microfon Tibor Balogh:


    Depinde un pic de numărul de jucători. De obicei, dacă sunt două persoane, ceea ce noi numim the panic dating, (întâlnirea de panică), jucătorii chiar ajung să fie mai apropiaţi, se vede o comunicare mult mai bună între ei, dar acest lucru câteodată e posibil dacă sunt mai mulţi jucători, pentru că se formează grupuri mici care comunică şi-şi divulgă secretele. Ideea este ca tot grupul să funcţioneze cum funcţionează un grup de două persoane. Noi am observat o diferenţă interesantă: copiii de 15-16 ani nu supraanalizează lucrurile, iar adulţii se gândesc mult prea mult.”



    Adesea, dacă nu au reuşit să evadeze de prima dată sau dacă au făcut-o cu dificultăţi prea mari, jucătorii revin pentru încă un joc, iar atunci evadarea le reuşeşte mult mai repede. Poate vă întrebaţi cui se adresează aceste jocuri. Tibor Balogh: Targetul nostru sunt oamenii care au o minte deschisă şi vor să încerce ceva nou şi ceva exclusiv, să trăiască o experienţă unică şi astfel vârsta nu contează, însă probabil oamenii care au participat până acum, trebuie să fie interesaţi de autodezvoltare, pentru că asta şi înseamnă tot jocul acesta dacă reuşeşti să evadezi. Oamenii ar trebui să pornească cu ideea că o oră reuşesc să se rupă complet de realitate, că o să se distreze, că o să trăiască ceva nou, şi probabil o să înveţe ceva nou. Noi tot timpul ne gândim că într-un moment în care reuşeşti să faci ceva într-un mod neconvenţional, ţi se dezvoltă noi sinapse care te ajută nu doar în cameră, ci şi pe parcursul vieţii. Aceste jocuri sunt categoric ceva nou, o experienţă unică care la un moment dat în viaţă trebuie încercată.”



    Răspundeţi acestei provocări şi încercaţi-vă forţele la Panic Room. Veţi descoperi aspecte de nebănuit ale personalităţii dvs. şi veţi afla cât de bine comunicaţi cu cei apropiaţi. În plus, aveţi garantată o oră de evadare, măcar din realitatea cotidiană.

  • Fotbal flash – 2.10.2014

    Fotbal flash – 2.10.2014

    Douǎ echipe române de fotbal, Steaua Bucuresti şi Astra Giurgiu joacǎ, astǎzi, în etapa a doua a Ligii Europa, faza grupelor. Cele douǎ formaţii s-au întâlnit, în campionatul român, într-un joc direct, duminicǎ, pe terenul Stelei. Partida s-a încheiat la egalitate, 0 la 0.



    De la ora 20, Steaua joacǎ, în deplasare, la Dinamo Kiev. Antrenorul grupǎrii bucureştene, Constantin Gâlcǎ, a spus, în conferinţa de presǎ dinaintea jocului, că punctul forte al formaţiei ucrainiene este linia sa de mijloc. Unul dintre componenţii acesteia, internaţionalul ucrainean Andrei Iarmolenko a ţinut sǎ declare presei că, în mod sigur, Steaua nu va învinge aşa cum a făcut-o în 2006, cu 4-1, la Kiev, în grupele Ligii Campionilor. Simpla menţionare a acestei victorii istorice a Stelei aratǎ însǎ cǎ, în tabǎra ucraineanǎ, jocul de astǎzi este tratat cu mare atenţie.



    Sǎ mai notǎm cǎ, în celǎlalt joc din grupa J, Aalborg primeşte, în Danemarca, vizita echipei portugheze Rio Ave.



    De la ora 22 şi 5 minute, în grupa D, Astra Giurgiu joacǎ, pe teren propriu, cu formaţia austriacǎ Salzburg. “Ne aşteptăm la un meci extrem de dificil, Salzburg e o echipă foarte bine organizată, foarte agresivă, cu jucători de forţă, de viteză, şi câţiva jucători cu o tehnică foarte bună. Venim după o perioadă nu prea reuşită pentru noi însă ultimul joc cu Steaua îmi dă mari speranţe, pentru că am făcut o partidă foarte bună”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul Astrei, Daniel Isăilă.



    Cât priveşte echipa Red Bull Salzburg, aceasta îşi propune să câştige partida de joi cu Astra. Antrenorul Adi Huetter, a avertizat că Astra are un colectiv puternic, dar crede că echipa lui poate învinge, pentru a recupera cele două puncte pierdute în remiza de acasă cu Celtic Glasgow, scor 2 la 2, din primul joc al fazei grupelor. Mai trebuie amintit cǎ, în cealaltǎ partidǎ a zilei din grupa D, Celtic se confruntǎ, la Glasgow, cu Dinamo Zagreb.