Radio România Internațional

Tag: Jocuri Olimpice

  • Sport Club RRI – Atena, aprilie 1896

    Sport Club RRI – Atena, aprilie 1896

    Competiţiile au început pe data de 6 aprilie, pe Stadionul Olimpic nou construit de autorităţile elene pe locul unei arene antice. Au luat parte la Jocuri 241 de sportivi din 14 ţări. A fost cea mai mare participare internaţională la un eveniment sportiv de până atunci.

    În spiritul vechii tradiţii olimpice greceşti, dar mai ales la insistenţa baronului francez Pierre de Coubertin, participarea femeilor la Jocuri a fost interzisă. Abia la Paris, în 1900, vom vedea femei concurând la Jocurile Olimpice.

    Primul eveniment sportiv desfăşurat la Olimpiada de la Atena a fost proba de alergare pe distanţa de 100 de metri. Primul câștigător olimpic poate fi deci considerat americanul Francis Lane, care a terminat cursa în 12 secunde şi 20 de sutimi. In afară de atletism, Jocurile Olimpice au mai programat întreceri de ciclism, scrimă, gimnastică, tir, nataţie, tenis, haltere şi lupte.

    Pe 10 aprilie a avut loc proba de maraton, pe același traseu pe care soldatul atenian Philipides l-a străbătut cu mai bine de 2300 de ani înainte pentru a anunța atenienilor victoria în fața perșilor. A câştigat grecul Spiros Louis, devenit astfel erou naţional.

    Competiţia s-a încheiat pe 15 aprilie. Primul loc în clasamentul pe naţiuni a fost ocupat de Statele Unite, cu 11 medalii de aur, din totalul de 20 câştigate. Grecia a obţinut 46 de medalii, dintre care 10 de aur.

    Audio Player
  • România la Jocurile Olimpice – Călăreţul Henri Rang

    România la Jocurile Olimpice – Călăreţul Henri Rang

    Calul a avut dintotdeauna un rol important în civilizaţia rurală de pe meleagurile româneşti. De aceea, printre sporturile tradiţionale se află şi alergările cu cai. În satele din România, tinerii se întrec şi astăzi fie călări, în galop, fie cu căruţele.

     

    Poate şi de aceea, nu trebuie să ne mire faptul ca prima medalie olimpică românească la o disciplină individuală a fost obţinută într-o probă de călărie. Este impropriu spus că este vorba de o performanţă individuală. Meritul succesului se reflectă întotdeauna atât asupra călăreţului cât şi asupra calului, fiind greu de spus, la aceste discipline, cât cântăreşte, în realizarea unei performanţe, talentul animalului în raport cu măiestria celui ce-l conduce.

     

    Cuplul medaliat a fost format din locotenentul de cavalerie Henri Rang şi de calul Delfis. La Berlin, în 1936, cei doi s-au clasat pe locul 2 în concursul de obstacole.

     

    Rang şi Delfis făcuseră un concurs excelent. Ajunseseră însă la baraj pentru medalia de aur cu locotenentul german Kurt Hasse, călare pe Tora. De aici, poveştile diferă în funcţie de sursă. Dacă este sa credem Gazeta Sporturilor de la acea vreme, la baraj, prima iese în arenă Tora. La ultimul obstacol ratează însă şi încheie parcursul cu o penalizare. Vine rândul armăsarului român, care porneşte elegant. Trece întins de primele obstacole, iar publicul german amuţeşte. Perspectiva medaliei de aur se îndeparta. La obstacolul cel mai greu, ultimul, cel la care ratase şi Tora, Delfis atinge însă uşor bara de sus şi ratează şi el. Publicul german explodează, iar bucuria gazdelor e totală când crainicul anunţă succesul locotentului Hasse pentru timpul mai scurt în care a parcurs traseul.

     

    Se ştiu puţine lucruri despre locotenentul Henri Rang. S-a născut în 1902. A făcut parte dintr-o generaţie de aur a echitaţiei române, din care cel mai cunoscut nume a rămas cel al lui Felix Ţopescu. S-a ocupat de sportul de performanţă, participând din plin la turnee internaţionale de vârf, până la debutul celui de-al doilea război mondial. A încetat din viaţă prematur, în 1946, la doar 44 de ani.

  • Sportivul săptămânii – Atleta Joan Chelimo Melly

    Sportivul săptămânii – Atleta Joan Chelimo Melly

    Performera delegaţiei române a fost tot o sportivă de origine kenyană, Joan Chelimo Melly, care a câştigat medalia de argint în proba feminină de semimaraton, iar Radio România Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.

    La Roma, duminică, Joan Chelimo Melly a terminat cursa de semimaraton într-o oră, 8 minute și 55 de secunde. Sportiva cu origini africane a fost devansată doar de atleta norvegiană Karoline Bjerkeli Grøvdal, care a făcut o cursă formidabilă şi a ajuns la final cu 46 de secunde mai devreme. Podiumul a fost completat de o atletă din Marea Britanie, Calli Hauger-Thackery, înregistrată cu timpul de o oră, 8 minute și 58 de secunde. Pe locul al patrulea a încheiat cursa o altă atletă română de origine kenyană, Delvine Meringor, cu timpul de o oră, 9 minute și 25 de secunde.

    Joan Chelimo Melly s-a născut în ziua de 10 noiembrie 1990, în ţinutul Uasin Gishu, din Kenya. Şi-a început cariera alergând în curse de fond şi semifond, participând inclusiv la campionatele naţionale din Kenya. A trecut apoi la alergarea pe şosea, câştigând mai multe curse internaţionale de 10 mii de metri şi de semimaraton. În 2018 a terminat cursa de semimaraton de la Praga într-o oră, 5 minute şi 4 secunde, unul dintre cei mai buni timpi înregistraţi vreodată pe această distanţă. Tot din 2018 este legitimată la clubul sportiv Steaua București și este pregătită de antrenorul român Carol Șanta. A solicitat cetăţenia română, pe care a obţinut-o în 2021. În aprilie 2022, Joan Chelimo Melly a câștigat Maratonul Internațional de la Seul cu un nou record al României, două ore, 18 minute şi 4 secunde, doborându-l pe cel deţinut de Constantina Diță din 2005. În decembrie 2023, a încheiat maratonul de la Valencia cu timpul de două ore, 24 de minute şi 16 secunde, rezultat care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Deţine, totodată, recordul României la semimaraton, cu timpul de o oră, 6 minute şi 58 de secunde, rezultat realizat la Paris, pe 3 martie 2024.

  • România la Jocurile Olimpice – Gimnasta Sandra Izbașa

    România la Jocurile Olimpice – Gimnasta Sandra Izbașa

    România s-a aflat în topurile gimnasticii mondiale vreme
    de decenii. Numele multiplelor campioane
    olimpice Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Simona Amânar sau
    Cătălina Ponor au ținut, ani de zile, primele pagini ale actualității sportive
    de pe întreg mapamondul. În ultimii
    ani însă, gimnastica românească nu a mai avut rezultate. Ratarea calificării
    echipelor României la Jocurile Olimpice de la Tokio, atât la masculin, cât și
    la feminin, este expresia deplină a căderii valorice catastrofale a gimnasticii
    românești.

    Ultima ediție a Jocurilor
    Olimpice la care România a obținut rezultate notabile în concursul de
    gimnastică a fost cea de la Londra, din 2012. Echipa feminină a ocupat locul 3
    pe națiuni, iar Cătălina Ponor a câștigat medalia de argint la sol. Cel mai bun
    rezultat a fost locul I câștigat de Sandra Izbașa la sărituri, rezultat care a
    adus ultima medalie olimpică de aur a gimnasticii românești.


    Sandra Izbaşa s-a născut
    la 18 iunie 1990, la Bucureşti. A început să practice gimnastica încă de la
    vârsta de 4 ani. La 12 ani făcea deja parte din lotul naţional de junioare. Doi
    ani mai târziu, la Europene, câştiga argintul la junioare, în proba de sol.
    Prima sa mare performanţă la senioare s-a înregistrat în 2006, la
    Internaţionalele de gimnastică ale României, unde a câştigat la individual
    compus, la sol şi sărituri. Tot în 2006, la Europenele de la Volos, a câştigat
    o medalie de aur la sol, una de argint cu echipa şi una de bronz la bârnă. Au
    urmat mai multe medalii la întrecerile
    continentale și mondiale.

    Performanțele Sandrei au culminat în 2008, la
    Jocurile Olimpice de la Beijing, cu medalia de aur obținută la sol. Au urmat
    doi ani fără rezultate notabile. În 2011 însă, la Europenele de la Berlin,
    Izbașa s-a clasat prima atât la sol, cât și la sărituri. S-a întors cu două
    medalii de aur și de la Europenele din 2012, de la Bruxelles – una obținută la sărituri, iar alta cu echipa.
    Succesul din același an, de la Jocurile Olimpice de la Londra, a fost ultimul
    rezultat major din cariera sportivă a Sandrei Izbașa.

  • Gimnasta Ecaterina Szabo

    Gimnasta Ecaterina Szabo

    Ediţia Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, din 1984, a fost cea la care România a obţinut cele mai multe medalii. Delegaţia tricoloră s-a situat pe locul doi pe naţiuni, după Statele Unite, cu 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz. E drept, competiţia a fost boicotată de aproape toate ţările comuniste, fapt care a făcut mai uşoară calea către medalii la multe discipline.

    Cea mai titrată sportivă a Jocurilor de la los Angeles a fost o componentă a lotului român de gimnastică, şi anume Ecaterina Szabo, care a câştigat patru medalii de aur şi una de bronz. În lipsa sportivelor din Uniunea Sovietică, era deja considerată favorita competiţiei. A ratat însă titlul de campioană olimpică absolută din cauza unei căderi, la bârnă. S-a revanşat în finalele pe aparate şi a câştigat trei medalii de aur, respectiv la sărituri, sol şi bârnă, la ultimul aparat la egalitate cu Simona Păucă. Totodată, a contribuit hotărâtor la victoria echipei României în concursul pe naţiuni.

    Ecaterina Szabo s-a născut la 22 ianuarie 1967, în comuna Zagon, din judeţul Covasna. A început gimnastica la 6 ani. Odată cu primele lecţii de gimnastică a început sa înveţe şi limba română, limba ei maternă fiind maghiara. Primii săi antrenori au fost Marta şi Bela Karoly. Ulterior a mai fost pregătită de Adrian Goreac, Adrian Stan şi Maria Cosma, la Centrul Olimpic din Deva.

    Primul său succes major s-a înregistrat în 1980, la cunoscuta competiţie japoneză Chunichi Cup. Era o medalie de aur, la bârnă. În 1982 câştigă trei medalii de aur la Campionatele Internaţionale ale României, unde se impune la individual compus, paralele şi sol. Un an mai târziu, la Europene, câştigă aurul la paralele şi sol, argintul la sărituri şi bronzul la individual compus. Prima sa participare la Mondiale îi aduce, tot în 1983, aur la sol, argint la sărituri, la paralele şi cu echipa, şi bronz la individual compus.

    După Jocurile Olimpice din 1984, cariera sportivă a Ecaterinei Szabo a durat încă trei ani, cu rezultate, e drept, mai puţin strălucitoare. Nu va mai cuceri decât un singur titlu important, cel cu echipa, la Mondialele din 1987, an în care Kati se retrage.

    După încheierea carierei sportive, a fost antrenoare la centrul naţional de la Deva. A plecat apoi în Franţa, unde este stabilită şi astăzi.


  • Perspective olimpice: Kaiac canoe

    Perspective olimpice: Kaiac canoe

    La Jocurile Olimpice, reprezentanții
    României în competițiile de kaiac – canoe au obținut 10 medalii de aur, 10 de
    argint și 14 de bronz. Cele mai multe victorii au aparținut echipajelor de
    canoe dublu, pe distanța de 1000 de metri, cu 5 medalii de aur. În 1956, la
    Melbourne, învingătorii s-au numit Dumnitru Alexe și Simion Ismailciuc.
    Doisprezece ani mai târziu, în Mexic, au triumfat Ivan Patzaichin și Serghei
    Covaliov. Patzaichin a mai câștigat aurul la dublu în 1980, la Moscova, și în
    1984, la Los Angeles, alături de Toma Simionov. Ultima victorie olimpică a unui
    echipaj românesc s-a înregistrat în 2000, la Sydney, iar autorii ei s-au numit
    Florin Popescu și Mitică Pricop.


    Echipajul de canoe dublu pentru
    distanța de 1000 de metri este, în acest moment, singurul calificat de România
    pentru Jocurile Olimpice de la Tokio. Cei care au realizat performanța
    calificării au fost Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi, după ce au ocupat
    locul 5 în finala campionatelor mondiale care au avut loc anul trecut, în
    Germania, la Stuttgart. Deși nu au locul asigurat în ambarcațiunea care va lua
    startul în Japonia, putând fi înlocuiți în funcție de forma sportivă a
    momentului, Chirilă și Mihalachi sunt principalii favoriți la selecționare.


    Victor Mihalachi este, la această
    oră, cel mai experimentat sportiv din lotul de kaiac-canoe al României. El vine
    de dincolo de Prut. S-a născut, pe 24 februarie 1989, în comuna Floriţoaia
    Veche şi a obţinut primele performanţe internaţionale, ca junior, pentru
    Republica Moldova. În 2007, la Brno, a devenit campion mondial de juniori
    alături de Hariton Ivanov, la 500 de metri. În 2009 a primit cetăţenia română.
    De atunci, a câştigat patru titluri de campion mondial şi tot patru de campion
    european, alături de multe alte medalii la întrecerile de vârf, la canoe dublu,
    pe distanţele de 500 şi 1000 de metri. Este legitimat la Dinamo Bucureşti.


    Cătălin Chirilă este membru al
    clubului Steaua Bucureşti. S-a născut la 11 mai 1998, la Tulcea. A obţinut prima
    sa mare performanţă din cariera de senior la Jocurile Europene din 2019, de la
    Minsk, unde, pe distanţa de 1000 de metri, a obţinut aurul la canoe dublu tot
    alături de Victor Mihalachi.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    A 17-a ediție a Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber începe
    vineri, 27 septembrie la Doha, în Qatar. România este reprezentată de zece
    sportivi:     Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în
    lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina
    Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag
    (aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac
    (aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Ţinând cont de
    temperaturile ridicate, unele probe precum maratonul şi marşul, se vor disputa
    în cursul nopţii. Majoritatea probelor vor avea loc pe stadionul Al Khalifa din
    Doha, care dispune de aer condiţionat. Campionatele Mondiale de atletism se vor
    încheia la 6 octombrie.




    În acest weekend, la Floreşti, în judeţul Prahova,
    este programat un Concurs Complet Internaţional de 4 stele, o premieră pentru
    sportul românesc.     Cai şi călăreţi din toată
    lumea revin la Floreşti pentru un eveniment sportiv unic în Europa de Sud-Est
    care le va aduce puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor,
    de la Tokyo.


    Joi s-a încheiat faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la
    fotbal, în care au jucat şi cele 14 echipe din Liga I. FCSB a învins formaţia
    de ligă secundă Metaloglobus Bucureşti cu 2-0.     Marea surpriză a fost furnizată
    de echipa din liga a III-a Sănătatea Cluj care a învins-o cu 1 – 0 pe
    deţinătoarea Cupei, Viitorul Constanţa.
    Ripensia Timişoara, din liga a II-a a pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu
    1-4, iar Rapid Bucureşti, tot din Liga a II-a, a fost învinsă de Politehnica
    Iaşi, scor 0 – 1. În optimi s-au calificat doar zece echipe din prima ligă,
    Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC
    Hermannstadt, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe,
    Politehnica Iaşi şi FCSB, trei echipe de liga a doua, Universitatea Cluj,
    Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi trei formaţii de liga a treia,
    Foresta Suceava, Metalul Buzău şi Sănătatea Cluj.




    În weekend sunt programate meciurile etapei a 11-a a Ligii I la fotbal.
    Etapa se deschide vineri seară cu meciul Dinamo Bucureşti – FC Voluntari. Două
    meciuri sunt programate sâmbătă, Hermannstadt Sibiu – FC Botoşani şi Chindia
    Târgovişte – Astra Giurgiu. Duminică se dispută meciurile Academica Clinceni -
    FCSB şi CFR Cluj – Gaz Metam Mediaş. Etapa se incheie luni cu meciurile
    Politehnica Iaşi – Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    A 17-a ediție a Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber începe
    vineri, 27 septembrie la Doha, în Qatar. România este reprezentată de zece
    sportivi:     Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în
    lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina
    Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag
    (aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac
    (aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Ţinând cont de
    temperaturile ridicate, unele probe precum maratonul şi marşul, se vor disputa
    în cursul nopţii. Majoritatea probelor vor avea loc pe stadionul Al Khalifa din
    Doha, care dispune de aer condiţionat. Campionatele Mondiale de atletism se vor
    încheia la 6 octombrie.




    În acest weekend, la Floreşti, în judeţul Prahova,
    este programat un Concurs Complet Internaţional de 4 stele, o premieră pentru
    sportul românesc.     Cai şi călăreţi din toată
    lumea revin la Floreşti pentru un eveniment sportiv unic în Europa de Sud-Est
    care le va aduce puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor,
    de la Tokyo.


    Joi s-a încheiat faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la
    fotbal, în care au jucat şi cele 14 echipe din Liga I. FCSB a învins formaţia
    de ligă secundă Metaloglobus Bucureşti cu 2-0.     Marea surpriză a fost furnizată
    de echipa din liga a III-a Sănătatea Cluj care a învins-o cu 1 – 0 pe
    deţinătoarea Cupei, Viitorul Constanţa.
    Ripensia Timişoara, din liga a II-a a pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu
    1-4, iar Rapid Bucureşti, tot din Liga a II-a, a fost învinsă de Politehnica
    Iaşi, scor 0 – 1. În optimi s-au calificat doar zece echipe din prima ligă,
    Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC
    Hermannstadt, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe,
    Politehnica Iaşi şi FCSB, trei echipe de liga a doua, Universitatea Cluj,
    Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi trei formaţii de liga a treia,
    Foresta Suceava, Metalul Buzău şi Sănătatea Cluj.




    În weekend sunt programate meciurile etapei a 11-a a Ligii I la fotbal.
    Etapa se deschide vineri seară cu meciul Dinamo Bucureşti – FC Voluntari. Două
    meciuri sunt programate sâmbătă, Hermannstadt Sibiu – FC Botoşani şi Chindia
    Târgovişte – Astra Giurgiu. Duminică se dispută meciurile Academica Clinceni -
    FCSB şi CFR Cluj – Gaz Metam Mediaş. Etapa se incheie luni cu meciurile
    Politehnica Iaşi – Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa.

  • Sportul ca război și războiul ca sport

    Sportul ca război și războiul ca sport

    Jocurile olimpice există pentru a nu fi război. Grecii din antichitate au avut ideea și forța morală de a se întrece în arena sportivă în loc de a se război până la distrugere. Uimirea este mare pentru noi, oamenii contemporani, care știm legende cumplite despre războaiele antichității, lupte cu mult sânge și fapte de vitejie care alimentau cântecele și cronicile.



    Vechii greci erau divizați în mici state și foarte multe interese care îi făceau să se lupte între ei. Se uneau doar împotriva unui invadator străin și perioadele de pace erau rare. Atunci, cu mii de ani în urmă, grecii au inventat întrecerile sportive ca tehnică rapidă și eficientă de instaurare a păcii. Istoria nu a mai creat și nici nu a găsit un astfel de mecanism ce depășește speranțele și eficiența oricărei diplomații. În societatea care permitea o astfel de pace existau nu numai războaie dar și filosofie, artă, cultură și știință. Este celebra civilizație antică grecească cea în care pacea începea odată cu jocurile olimpice.



    Din străfundurile pământului, arheologii scot urme tot mai uimitoare a unor vremuri de acum două milenii capabile să ne uimească și să ne restrângă lista descoperirilor și a invențiilor moderne. Statuile îi arată pe sportivii-soldați într-o incredibilă estetică dezvoltată de oameni pe care îi considerăm primitivi. Grecii au inventat și politica, în termenii esențiali în care funcționează și astăzi.



    Desigur, nu putem uita că democrația a fost inventată de grecii antici, este chiar un cuvânt grecesc ca multe noțiuni ale prezentului. Jocurile olimpice, ca simple întreceri sportive, au fost la rândul lor uitate, au intrat în pământul gros al trecutului istoric. Au fost redescoperite la sfârșitul secolului al XlX-lea și cu mult entuziasm reactivate. Din păcate, sensul făcător de pace al întrecerilor olimpice nu a mai fost descoperit, nici în săpăturile arheologice și nici în mintea sau sufletul oamenilor.



    Nu o dată am atras atenția asupra primelor jocuri olimpice moderne, inventate de greco-românul Evanghelie Zappa, în special cu banii câștigați din afacerile din România de acum două secole. Dar cele mai cunoscute și care au intrat în calculele primei pagini sunt jocurile olimpice ale lui Pierre de Coubertin, cel care se năștea cam când Zappa plătea cu totul primele întreceri olimpice din Atena desfășurate după mii de ani.



    Jocurile olimpice moderne nu numai că nu au oprit vreun război dar au și avut mult de suferit din cauza lor. Când au vorbit tunurile, jocurile olimpice au fost amânate. Politica, de multe ori, a concurat în întrecerile sportive, într-o luptă inegală. Deși atunci s-a crezut că politica a câștigat, peste timp tot atleții au avut câștig de cauză iar istoria a reținut doar performanțele lor, inclusiv pe cele morale. Sportivii au un templu etern în memoria oamenilor, dictatorii au doar o amintire cumplită.



    Vorbim din nou despre sport, spirit olimpic și război pentru că este vremea unei noi competiții olimpice, prima din sudul Americii, cea din Brazilia. Nici acum nu se va opri vreun război. Mai mult, omenirea se află în situația stranie în care civilii sunt omorâți în numele unor idei nobile, religioase. Războaiele de astăzi sunt și ele stranii sau, oricum, nu mai au fața tradițională de altădată. Nu mai există armate și reguli ci doar civili înarmați care nu au nicio reținere în a distruge și a omorî cât mai mult. Întrecerile cinstite nu au nicio șansă în fața dezlănțuirii de barbarie.



    Vechii greci, care au inventat olimpismul, aveau onoare, umanism și sinceritate. Așa ceva lipsește celor care astăzi mânuiesc arme și transformă în arme ceea ce omul a inventat ca să îi fie mai bine și mai ușor. Acesta este paradoxul vremurilor moderne: când avem tot ce ne trebuie că să fie pace, aproapele nostru se transformă în criminal.



    La Jocurile olimpice de la Rio participă o echipă a celor fără de țară, a sportivilor care s-au refugiat pentru a scăpa măcar cu viață. Este un efect direct al războiului asupra olimpismului, războiul nu încetează și le ia sportivilor dreptul la drapel și mândire națională. Este, iată, o victorie a ideii olimpice asupra războiului, o rază a păcii care va câștiga întotdeauna

  • 1.00 pentru Nadia Comăneci

    1.00 pentru Nadia Comăneci

    Acum 40 de ani, la Jocurile Olimpice de la Montreal,
    sistemul electronic a avut o problemă. Tehnicienii nu se aşteptau ca, vreodată, o
    gimnastă să primească nota 10 pentru evoluţia sa astfel că tabela care anunţa
    nota era prevăzută cu o singură cifră, urmată de zecimale. Şi atunci a afişat
    nota 1 fără ca cineva să înţeleagă altceva decât că s-a făcut istorie, că o
    gimnastă, o sportivă olimpică, primeşte nota 10 a perfecţiunii pentru evoluţia
    sa. Şi nu orice evoluţie, ci într-o finală de jocuri olimpice, cu concurente
    mai mari şi mai înalte decât sportiva de 14 ani, ce reprezentau mari puteri
    politice dar şi sportive ale lumii, cum era Uniunea Sovietică din acele
    vremuri. Şi nu pentru orice exerciţiu ci pentru bară, instrument de gimnastică
    numit şi puntea suspinelor şi cu care inclusiv Nadia avusese probleme, cu ani
    în urmă, la începerea anternamentelor. Isprava a fost repetată de 6 ori, Nadia
    Comăneci primind nu mai puţin de 7 note de zece pentru exerciţiile sale de la
    Montreal, din 1976.

    Uimirea şi încântarea s-au transformat în elogii fără
    limită la adresa micuţei gimnaste din România. Nu istorie ci de-a dreptul
    revoluţie s-a spus că a făcut Nadia Comăneci la Montreal, acum 40 de ani. S-au
    schimbat nu numai tabelele electronice care anunţau notele sportivele dar şi
    mentalităţile şi modul cum avea să fie privit acest sport, gimnastica feminină,
    de atunci încolo. Mai multe nou-născute au primit numele Nadia iar cererile de
    a se pregăti pentru o carieră în gimnastică au crescut vertiginos, şi nu numai
    în România.

    După patru decenii, aniversarea acelor momente naşte aceeaşi emoţie
    şi încântare în faţa unui moment unic în istoria sporturilor olimpice, creat de
    o micuţă româncă, o zeiţă a eleganţei sportive, o zână a jocurilor olimpice,
    cum era numită în 1976. Atunci, la jocurile olimpice de la Montreal, Nadia
    Comăneci a câştigat 3 medalii de aur, iar cu echipa a ajuns pe locul doi, caştigând medalia de argint. Pe primul loc s-a aflat echipa sovietică de gimnastică feminină,
    susţinută şi de un lobby semnificativ
    capabil de presiuni puternice.

    După Montreal, următoarea olimpiadă s-a
    ţinut chiar la Moscova, în 1980. A câştigat 2 medalii de aur dar nu ea ci o
    sportivă sovietică a devenit cea mai bună gimnastă a lumii. Nota ei nu a venit
    imediat după încheierea propriului exerciţiu ci numai după ce a finalizat şi
    sovietica planificată să câştige. Atunci, celebrul comentator Cristian Ţopescu a
    spus, în direct, că dacă mai exista o pojghiţă de fair play, aceasta a dispărut
    la presiunea sovieticilor.

    În anul următor, 1981, familia Karolyi, antrenorii
    Nadiei, au cerut azil în Statele Unite ale Americii. Din această cauză, Nadia
    Comăneci a fost urmărită insistent de poliţia secretă a României comuniste, să
    nu fugă şi ea în străinătate. Într-un târziu, Nadia a decis să facă acest pas
    şi, în condiţii, complicate, a reuşit să plece din România aflată sub dictatura
    comunistă a cuplului Ceauşescu şi chiar să ajungă în Statele Unite ale
    Americii. Era noiembrie 1989, Nadia tocmai împlinise 28 de ani iar peste 3
    săptămâni regimul comunist din România avea să se prăbuşească. În noile
    condiţii, Nadia a devenit o ambasadoare a sportului dar şi o susţinătoare a
    României oriunde în lume.

    S-a căsătorit, la Bucureşti, cu gimnastul american
    Bart Conner, pe care îl cunoscuse în timpul unei competiţii sportive, şi împreună
    au un copil. Nadia Comăneci a devenit, la numai 14 ani, un sportiv de legendă,
    cu o performanţă care ne umple şi acum de încântare. Mai mult, în ciuda
    greutăţilor cu care s-a confruntat, Nadia a rămas un sportiv de excepţie, cu o
    personalitate puternică şi caldă, un exemplu pentru copiii care privesc spre
    sala de gimnastică dar şi pentru cei care au trăit cu emoţie competiţiile în
    care a strălucit de-a lungul timpului.

  • Jocuri Olimpice fără gimnastica românească

    Jocuri Olimpice fără gimnastica românească

    În urmă
    cu 40 de ani, românca Nadia Comăneci obţinea prima nota de 10 din istoria
    gimnasticii mondiale. Performanța a avut loc la Jocurile Olimpice de Vară de la
    Montreal, după prestația la paralele inegale. Afișajul electronic din acea
    vreme nu era programat să arate nota 10, așa că pe ecran a apărut nota 1.00.

    De
    atunci, de-a lungul anilor, gimnastele române au urcat pe podiumul olimpic şi au adus
    României cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice: 25 de aur, 20 de argint
    și 26 de bronz. Echipa de gimnastică a României a fost o forță de care mulți se
    temeau şi care tot timpul s-a bătut pentru primele locuri. Din păcate, ea nu va
    fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio din această vară. Un fapt care nu
    s-a mai petrecut din 1968, ediție desfășurată în Mexic.

    România a ratat, inexplicabil, calificarea la Rio, duminică, după ce a
    terminat pe locul 7 la turneul preolimpic, în condițiile în care doar primele
    patru clasate merg la Olimpiadă. La capătul unui concurs plin de ratări,
    cu unele sportive accidentate, România a încheiat concursul în urma Australiei,
    echipa care în urmă cu ceva timp nici nu conta în clasamentul mondial.
    Brazilia, Germania, Belgia și Franța au obținut calificarea la Rio, iar pentru
    România au rămas doar regretele.

    Pentru echipa condusă de pe margine de
    antrenorii Lucian Sandu, Adela Popa și Maria Fumea, au evoluat Diana Bulimar,
    Maria Holbură, Anamaria Ocolișan, Cătălina Ponor, Dora Vulcan și Silvia Zarzu.
    Deşi Cătălina Ponor, multiplă campioană şi
    medaliată olimpică, a obținut la
    bârnă cea mai mare notă dintre românce, a ratat, în schimb, la sărituri. Diana
    Bulimar nu a avut nici ea un parcurs bun la paralele, Ocolișan și Vulcan au
    luat, la rândul lor, note mici la acest aparat, cel mai greu în opinia
    specialiştilor. În sfârşit, Vulcan și Zarzu au avut evoluţii modeste la sol.

    Echipa de gimnastică feminină a României încheie, astfel, calificarea la JO de la Rio în
    genunchi şi în lacrimi. Această contraperformanță survine după ce și echipa
    masculină, medaliată cu bronz la Atena în 2004, a ratat, la rândul său,
    calificarea la JO din acest an.

    România
    va avea, totuşi, trei reprezentanți la Olimpiadă. La masculin pe Marian
    Drăgulescu și încă un gimnast, care va fi desemnat ulterior oficial. Echipele
    care nu se califică beneficiază de un loc oferit de Federația Internațională,
    iar Drăgulescu și-a obținut prezența la JO după Campionatele Mondiale de la
    Glasgow din 2015, atunci când a ocupat poziția a doua la sărituri. Cum la
    feminin nimeni nu a reușit acest lucru la CM și nici echipa nu s-a calificat,
    România va primi o invitație din partea forului internațional.

  • Sport Club RRI: Echipa feminină de handbal a României, calificată la Jocurile Olimpice

    Sport Club RRI: Echipa feminină de handbal a României, calificată la Jocurile Olimpice

    Delegaţia
    României pentru Jocurile Olimpice de anul acesta s-a îmbogǎţit, în weekendul
    trecut, cu 14 sportive. Este vorba de componentele echipei naţionale de
    handbal, care au câştigat biletele pentru Rio dupǎ turneul preolimpic gǎzduit
    de oraşul danez Aarhus.


    Practic, calificarea a fost hotǎrâtǎ încă de vineri,
    din primul joc al turneului, în care România a trecut clar de echipa ţării
    gazdă, cu scorul de 32 la 25. După succesul cu Danemarca a urmat, sâmbătă, o
    altă victorie categorică: 36 la 19 cu Uruguayul, iar calificarea a devenit
    realitate după ce Muntenegrul a trecut de daneze cu 26 la 22. Jocul de duminică,
    dintre România şi Muntenegru, nu a mai contat decât pentru palmares şi s-a încheiat la
    egalitate, 23 la 23.


    Handbalistele alcǎtuiesc prima echipǎ româneascǎ de la jocurile sportive care se
    calificǎ la
    ediţia de anul acesta a Jocurilor Olimpice. Mai au şanse pentru Rio doar
    poloiştii, care vor lua parte, în debutul lunii aprilie, la un turneu
    preolimpic gǎzduit de oraşul italian Trieste.


    Spre deosebire de
    poloişti, a cǎror calificare este posibilǎ, dar nu foarte probabilǎ,
    handbalistele au şanse bune chiar pentru podiumul olimpic. La Campionatele
    Mondiale desfǎşurate în decembrie, în Danemarca, româncele au obţinut medaliile
    de bronz. Cristina Neagu,
    autoare a 63 de goluri, a fost cea mai eficientǎ marcatoare a Campionatului, iar în final, a fost
    declaratǎ şi cea mai bunǎ handbalistǎ a competiţiei.


    Generaţia actualǎ a
    handbalului feminin românesc este,
    poate, cea mai bunǎ din ultimii
    50 de ani. Prin prisma rezultatelor, putem compara echipa de astǎzi doar cu
    formaţia care, în 1962, câştiga titlul mondial. Cristina Neagu şi colegele sale
    au însǎ, la Rio, şansa de a aduce prima medalie olimpicǎ pentru handbalul
    feminin românesc. Pânǎ acum, cel mai bun rezultat al handbalistelor române la
    Olimpiadǎ a fost locul 4 obţinut la Montreal, în 1976.