Tag: Jocurile Olimpice de la Tokyo

  • Sportivul săptămânii – Luptătoarea Andreea Ana

    Sportivul săptămânii – Luptătoarea Andreea Ana

    La Baku, în Azerbaidjan, a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, Turneul Preolimpic European de lupte. Competiţia a oferit 36 de locuri pentru Paris, câte două pentru fiecare categorie, la lupte greco-romane, la lupte libere şi la feminin. Au participat peste 300 de sportivi, iar România a fost reprezentată de 15. Dintre aceştia însă, doar Andreea Ana a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, iar Radio România Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.

    La Baku, Ana a ajuns între primele două sportive ale categoriei 53 de kilograme, după ce a trecut în preliminarii de franțuzoaica Tatiana Debien, apoi în sferturi de macedoneanca Veronika Rjabovolova, iar în semifinale, de luptătoarea germană Annika Wendle. Alături de ea s-a mai calificat, la 53 de kilograme, rusoaica Natalia Malysheva, vicecampioană europeana în 2017.

    Andreea Beatrice Ana este campioana europeana en titre a categoriei 55 de kilograme. S-a născut la Mangalia, în data de 14 noiembrie 2000. În 2018 a obținut medalia de bronz la Mondialele de tineret pentru sportivi sub 23 de ani de la București. Un an mai târziu, tot în capitala României, a câștigat bronzul la Europenele de seniori, performanță pe care a repetat-o în 2021 la Varșovia. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 16. A urmat o serie de medalii de aur obținute la competiții majore, și anume la Mondialele de tineret de la Belgrad, apoi la Europenele de tineret de la Plovdiv și, în fine, la Europenele de seniori de la Budapesta, în 2022.
    Ea a reuşit să aducă din Ungaria prima medalie de aur pentru luptele feminine la un campionat continental de seniori, impunându-se la categoria 55 de kilograme. Şi-a păstrat titlul de campioană europeană şi în 2023, la Zagreb, când, graţie victoriilor obţinute de ea şi de Alexandra Anghel, la 72 de kilograme, sportivii români au reuşit pentru prima oară după 43 de ani să cucerească două medalii de aur la aceeaşi ediţie a Campionatelor Europene. Anul acesta, la întrecerile continentale de la Bucureşti, a fost singura reprezentantă a României medaliată cu aur.

  • Sportivele anului 2021 – Canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş

    Sportivele anului 2021 – Canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş

    Jocurile Olimpice de la Tokyo au reprezentat cel mai
    important eveniment sportiv al anului 2021. Deşi s-au desfăşurat cu un an mai
    târziu decât erau programate, întrecerile nu au fost mai puţin spectaculoase.
    S-au înregistrat noi recorduri, au apărut noi campioni, iar câţiva dintre cei
    vechi şi-au confirmat, încă o dată, valoarea. La Tokyo, delegația română a
    urcat pe podiumul olimpic de patru ori, dintre care de trei ori la canotaj.
    Cele mai strălucitoare medalii au fost aduse de echipajul feminin de dublu
    vâsle, compus din Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care a câștigat titlul
    olimpic. Medalii de argint au obținut echipajul masculin de patru rame, compus
    din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari, și cel
    de doi rame, alcătuit din Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc. Singura medalie
    individuală a venit de la scrimă. În proba de spadă, veterana Ana-Maria
    Popescu, fostă Brânză, a câștigat argintul. În urma acestor rezultate, Radio
    România Internaţional le-a desemnat pe medaliatele olimpice cu aur Ancuţa
    Bodnar şi Simona Radiş Sportivele anului 2021.



    În finala de la dublu vâsle, Bodnar şi Radiş s-au impus
    detaşat, după ce au condus cursa de la un capăt la altul. Podiumul a fost
    completat de canotoarele din Noua Zeelandă și Țările de Jos. Ambarcațiunea
    română a înregistrat timpul de 6 minute, 41 de secunde și 3 sutimi, stabilind
    un nou record olimpic, cu peste 3 secunde mai bun decât cel anterior, realizat
    la Londra, în 2012, de echipajul Marii Britanii.


    Ancuţa Bodnar s-a născut la 25 septembrie 1998, în comuna
    Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava (nord). Este legitimată la clubul Dinamo
    Bucureşti. Simona Radiş este mai tânără cu câteva luni, fiind născută pe 5
    aprilie 1999, la Botoşani (nord), şi vine de la clubul rival, Steaua Bucureşti.
    Cele două sportive fac pereche, în barca de dublu vâsle, din 2019. Prima lor
    performanţă s-a înregistrat în acelaşi an, în debutul lunii iunie, şi a fost câştigarea medaliilor de argint la
    Campionatele Europene de la Lucerna, din Elveţia. A urmat, în septembrie, la
    Linz, câştigarea medaliilor de argint la Mondiale. La următoarele competiţii
    majore, respectiv la Europenele din Polonia, de la Poznan, din 2020, şi la cele
    din Italia, de la Varese, din 2021, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat
    medaliile de aur.

  • Perspective optimiste privind nataţia românească

    Perspective optimiste privind nataţia românească

    Rezultatele
    sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost sub aşteptări.
    Tricolorii au câştigat doar patru medalii, la numai două sporturi, şi anume
    canotaj şi scrimă. Dincolo de medalii, românii au fost cel mai aproape de
    podium la înot. David Popovici s-a situat pe locul patru în proba de 200 de
    metri liber, la doar două sutimi de secundă de medalia de bronz. Tot Popovici a
    fost singurul român prezent în două finale individuale la Jocurile de la Tokyo.
    În cea de la 100 de metri liber, considerată dintotdeauna drept finala cea mai
    spectaculoasă a competiţiei olimpice de înot, el s-a clasat pe locul 7.


    David Popovici
    este considerat copilul minune al nataţiei româneşti. La Campionatele
    Europene de juniori din luna iulie, de la Roma, a realizat un nou record
    mondial de juniori la 100 de metri liber, cu 47 de secunde şi 30 de sutimi. A
    fost cea mai bună performanţă a anului până la Jocurile Olimpice şi, dacă s-ar
    fi înregistrat în finala de la Tokyo, i-ar fi adus lui David medalia de bronz. Să
    mai notăm că David Popovici s-a născut în data de 15 septembrie 2004, la
    Bucureşti. Este multiplu campion naţional şi triplu medaliat cu aur la
    Europenele de juniori de anul acesta, de la Roma, în probele de 50, 100 şi 200
    de metri liber.


    Celălalt finalist
    din delegaţia înotătorilor romăni prezenţi în capitala Japoniei a fost Robert
    Glinţă. El s-a clasat pe locul 8 la 100 de metri spate, repetându-şi
    performanţa de la Rio de Janeiro, din 2016, când a fost singurul înotător din
    România calificat într-o finală. La Tokyo a înregistrat însă un timp mult mai
    mai bun. Născut la 18 aprilie 1997, la Piteşti, Robert a început sportul încă
    de mic. S-a apucat mai întâi de karate, după care a trecut la nataţie. A bătut
    zeci de recorduri naţionale, atât la copii, cât şi la juniori şi seniori. Este
    campion european en titre la 100 de metri spate, titlu câştigat în luna mai, la
    Budapesta.


  • Sportivele săptămânii: Canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş

    Sportivele săptămânii: Canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş

    Jocurile Olimpice de la Tokyo au intrat în ultima săptămână
    de competiţii. Cei mai mulţi sportivi români au concurat deja, mulţi dintre ei
    cu rezultate bune. Cele mai mari performanţe le-a înregistrat, până acum, lotul
    de canotaj, ai cărui sportivi au urcat de trei ori pe podium. La dublu vâsle
    feminin, România a câştigat medaliile de aur, iar în probele masculine de patru
    rame şi doi rame făra cârmaci, medaliile de argint. În urma acestor rezultate,
    Radio România Internaţional le-a desemnat pe componentele echipajului feminin
    de dublu vâsle, respectiv Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, Sportivele Săptămânii.


    În finala de la dublu vâsle, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş s-au
    impus detaşat, după ce au condus cursa de la un capăt la altul. Podiumul a fost
    completat de canotoarele din Noua Zeelandă și Țările de Jos. Ambarcațiunea
    română a înregistrat timpul de 6 minute, 41 de secunde și 3 sutimi, stabilind
    un nou record olimpic, cu peste 3 secunde mai bun decât recordul anterior,
    realizat la Londra, în 2012, de echipajul Marii Britanii.


    Ancuţa Bodnar s-a născut la 25 septembrie 1998, în comuna
    Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava (nord). Este legitimată la clubul Dinamo
    Bucureşti. Simona Radiş este mai tânără cu câteva luni, fiind născută pe 5
    aprilie 1999, la Botoşani (nord), şi vine de la clubul rival, Steaua Bucureşti.
    Cele două sportive fac pereche, în barca de dublu vâsle, din 2019. Prima lor
    performanţă s-a înregistrat în acelaşi an, în debutul lunii iunie, şi a fost câştigarea medaliilor de argint la
    Campionatele Europene de la Lucerna, din Elveţia. A urmat, în septembrie, la
    Linz, câştigarea medaliilor de argint la Mondiale. La următoarele competiţii majore,
    respectiv la Europenele din Polonia, de la Poznan, din 2020, şi la cele din
    Italia, de la Varese, de anul acesta, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat
    medaliile de aur.


  • Retrospectiva săptămânii 25.07. – 31.07.2021

    Retrospectiva săptămânii 25.07. – 31.07.2021

    Situatia Covid în România


    România trebuie
    să fie pregătită pentru a face faţă valului patru al pandemiei de COVID-19, iar
    cea mai sigură cale pentru a o încetini este vaccinarea, a declarat, preşedintele
    Klaus Iohannis, care, cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei, a
    decorat 45 de medici şi asistenţi medicali. Şeful statului a subliniat că, deşi
    numărul de infectări este scăzut în această perioadă, pandemia nu s-a încheiat. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii,
    Andrei Baciu, a declarat la Radio România că valul 4 al pandemiei va ajunge şi în
    România, cel mai probabil în septembrie, iar cele mai afectate vor fi
    persoanele nevaccinate. La rândul său, şeful campaniei naţionale de
    vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a menţionat că aproape 90% dintre
    persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre
    decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin. În prezent,
    rata de acoperire vaccinală la nivel naţional este de aproximativ 30%. România se apropie de
    pragul de 5 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin
    anti-COVID.



    Noi relaxari ale restricţiilor în România
    de la 1 august


    Guvernul de la Bucureşti a aprobat noi măsuri de
    relaxare, de la 1 august, a restricţiilor impuse în contextul pandemiei de
    COVID-19.Premierul Florin Cîţu a menţionat că
    activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii
    deschise pot avea loc cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în
    localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Se
    păstrează condiţia generală ca la evenimentele sportive, artistice şi private
    să participe persoanele vaccinate, testate sau care au trecut prin boală, dar
    numărul acestora creşte. Vor fi permise, la aceeaşi incidenţă,
    activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea
    maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00. Masca de protecţie rămâne
    obligatorie în spaţii închise.

    Pe de altă parte,
    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis
    că testarea RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a copiilor de până la
    6 ani să nu mai fie necesară la sosirea în România din zone cu risc ridicat
    epidemiologic. Pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani
    se păstrează obligativitatea prezentării rezultatului negativ al unui test
    RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în ţară.



    Roşia Montană în patrimoniul mondial UNESCO


    Situl Roşia Montană din vestul României, care
    adăposteşte un ansamblu excepţional de galerii romane datând din secolul al
    II-lea, face parte, din această săptămână, din Patrimoniul Mondial UNESCO. Decizia
    a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de a 44-a
    sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfăşoară online în perioada
    16 – 31 iulie. Experţii de la UNESCO au declarat că este necesar să facă o
    vizită în România, pentru a vedea cum poate fi protejat cel mai bine
    patrimoniul cultural din zonă. Înscrierea sitului Roşia Montană în Lista
    Patrimoniului Mondial a avut loc chiar în ziua în care Romania a aniversat 65
    de ani de la aderarea sa la UNESCO. Autorităţile de la Bucureşti au salutat decizia.
    Preşedintele Klaus Iohannis consideră că zona trebuie să devină un model de
    dezvoltare durabilă, iar vicepremierul Dan Barna spune că includerea ei în
    Patrimoniul UNESCO reprezintă o şansă uriaşă pentru conservarea sa. Ministrul
    mediului, apelor şi pădurilor, Tanczos Barna, a subliniat oportunitatea dezvoltării
    turismului în zona Roşia Montană, disputată ani la rând între activiştii de
    mediu şi dezvoltatorii exploatărilor de aur. Pe de altă parte, includerea
    sitului în Patrimoniul UNESCO va complica şi mai mult proiectul unei firme
    canadiene care plănuia să construiască aici cea mai mare mină de aur cu
    exploatare la suprafaţă din Europa şi care solicită, în prezent, daune de
    miliarde de dolari din partea României.



    Caniculă, furtuni, pagube


    România se află sub
    avertizari cod portocaliu si galben de furtuni puternice, grindină sau caniculă
    şi disconfort termic accentuat. Temperaturile
    maxime au urcat, în ultimele zile, frecvent, spre 38 – 40 de grade Celsius.
    Nopţile sunt tropicale pentru că minimele nu coboară sub 20 de grade. Din cauza
    caniculei, au fost introduse restricţii de circulaţie atât pe şosele, cât şi pe
    căile ferate. Pe de altă parte, furtuni
    violente au afectat mai multe localități din țară și Capitala. Vântul puternic a doborât copaci peste linii de înaltă tensiune
    sau linii de cale ferată, zeci de maşini au fost avariate, numeroase case au rămas
    fără acoperiş.Unele trenuri au înregistrat întârzieri de sute de
    minute, iar altele au fost anulate,
    însă două au avut cel mai lung parcurs. Ambele au plecat din sud-est, de pe
    litoralul românesc la Marea Neagră, spre Arad şi Timişoara: unul
    a ajuns de destina
    ţie după 27 de ore, celălalt după după 28 de ore.
    Sute de oameni, între care şi zeci de copii, au rămas blocaţi fără apă şi mâncare
    în acele trenuri.



    Medalii la
    Jocurile Olimpice


    În prima săptămână a Jocurilor
    Olimpice de la Tokyo, sportivii români au obţinut 4 medalii: una de aur şi trei
    de argint. Miercuri, în concursul de canotaj, aurul a fost câştigat în
    proba feminină de dublu vâsle, prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş.
    Ambarcațiunea română a stabilit un nou
    record olimpic, cu peste 3 secunde mai bun decât recordul anterior, realizat la
    Londra, în 2012, de echipajul Marii Britanii. Tot miercuri, echipajul masculin
    de patru rame format din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu
    şi Cosmin Pascari a câștigat medaliile de argint. Joi a venit rândul băieților de la doi
    rame să urce pe podium. Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc au câștigat medaliile
    de argint. Anterior, prima medalie a României la actuala ediţie a JO de la Tokyo
    fusese adusă în proba individuală de spadă. Ana-Maria Popescu a câştigat argintul,
    urcând pe podiumul olimpic pentru a treia oară în carieră.


  • Retrospectiva săptămânii 18.07 – 24.07.2021

    Retrospectiva săptămânii 18.07 – 24.07.2021


    Numărul cazurilor de SARS CoV-2, în România, în creştere


    România a înregistrat, miercuri, peste 100 de cazuri noi de COVID-19, pentru prima dată după două luni în care media zilnică a fost de 40 de îmbolnăviri. Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 în România prezintă o uşoară tendinţă de creştere, a atras atenția coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Potrivit acestuia, săptămâna trecută, s-au raportat cu aproape 40% mai multe infectări faţă de săptămâna precedentă. Această tendinţă de creştere se înregistrează în 20 de ţări europene, în special la tineri. In România, numărul cazurilor a început să crească din 12 iulie.


    Conform datelor din platforma de prognoză euorpeană, se estimează că, la sfârşitul lunii, în România se vor înregistra până la 200 de cazuri noi pe zi. Totodată, specialiştii estimează o creştere a numărului de infectări cu noua tulpină Delta a coronavirusului, dar, deocamdată, nu se poate estima când ar urma să ajungă şi în România valul IV al epidemiei, care afectează deja mai multe ţări europene. În privinţa administrării unei a treia doze de vaccin, considerată de unii experţi necesară în cazul persoanelor cu imunitate scăzută, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că se aşteaptă recomandările instituţiei europene abilitate, dar subliniază că vaccinarea anti-COVID-19, în schemă completă, asigură protecţie împotriva cazurilor severe şi a riscului de deces.




    Militarii români și-au încheiat misiunea în Afganistan


    Încheierea misiunii Armatei României în Afganistan a fost marcată, miercuri, printr-o ceremonie militară la Arcul de Triumf din capitală. Seful statului, Klaus Iohannis, a decorat drapelele de luptă ale unităţilor participante la misiunile din teatrul de operaţii şi a punctat, în discursul său, sacrificiul făcut de militarii români şi de familiile acestora. Preşedintele a declarat că misiunea Armatei României în Afganistan va rămâne în istorie drept cea mai lungă şi complexă operaţie militară din afara teritoriului naţional, după cel de-al II-lea Război Mondial. Peste 32.000 de militari din toate categoriile de forţe au participat la misiuni în această țară. Primul batalion dislocat în teatru, în iunie 2002, a fost Batalionul 26 Infanterie din Craiova, supranumit “Scorpionii Roşii”. În teatrul de operaţii din Afganistan, peste 200 de militari români au fost răniţi, iar 27 şi-au pierdut viaţa. La finalul misiunii, au fost repatriaţi în siguranţă 615 militari şi peste 135 de tone de echipamente şi materiale. Costurile totale ale participării Armatei României în acest teatru de operaţii sunt de peste 3 miliarde de lei.



    Raport UE privind statul de drept


    Raportul asupra statului de drept în ţările membre a fost publicat, marți, de Comisia Europeană. În cazul României, concluziile se referă, în mare parte, la reformele în domeniul justiţiei. S-a constatat că sunt în curs demersuri pentru revizuirea modificărilor aduse legislaţiei în perioada 2017-2019, cu referire la îngrijorările generate de înfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, la condiţiile de admitere şi de pensionare a magistraţilor sau de numire a procurorilor de rang înalt. Iniţiativa de desfiinţare a Secţiei Speciale trebuie să urmeze linia dreptului european, afirmă Comisia, cu trimitere la o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii în acest sens. Este amintită şi o hotărâre a CCR care a statuat, recent, că legea fundamentală naţională îşi prezervă poziţia ierarhic superioară atunci când judecătorii trebuie să se raporteze la dreptul european. În raport se arată că, astfel, se pune la îndoială principiul supremaţiei legislaţiei comunitare, iar acest lucru poate reprezenta un obstacol important pentru instanţe.



    Sprijin financiar pentru judetțele afectate de inundații, aprobat de Guvern


    Executivul de la București a aprobat, în această săptămână, acordarea a aproape 150 de milioane de lei pentru 17 judeţe din România afectate de inundaţii şi alunecări de teren în primele şase luni ale anului. Hotărârea de guvern adoptată alocă bani pentru 243 de localităţi din 17 judeţe care au fost afectate de fenomenele naturale extreme de la începutul anului şi până pe 15 iulie inclusiv. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că aceste fonduri vor fi folosite pentru repararea drumurilor judeţene, a podurilor şi podeţelor afectate. El a mai spus că fondurile care vor fi alocate pentru refacerea localităţilor inundate începând din 16 iulie se vor regăsi într-o altă hotărâre de guvern. Bilanţul ploilor abundente din ultima perioadă arată că două persoane au murit şi peste 80 au fost evacuate, aproape 200 de case au fost inundate, iar în total 80 de localităţi din 20 de judeţe au fost afectate. Alba (centru) este județul unde s-au produs cele mai mari pagube.



    Ordonanță de urgență privind protecția împotriva urșilor


    Guvernul României a aprobat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care reglementează metodele de intervenţie imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor ursilor asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților. Astfel, dacă riscul este mic, adică ursul fuge de om, acesta va fi alungat. Dacă ursul nu fuge de om, atunci acesta va fi tranchilizat sau relocat, iar dacă ursul atacă omul sau animalele din gospodării, el poate să fie împuşcat. Documentul precizează că sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. Ordonanţa de Urgenţă prevede şi amenzi mai mari pentru cei care vor hrăni urşii.



    România, la Jocurile Olimpice de la Tokyo


    101 sportivi români, 46 de fete și 55 de băieți, concurează la 17 discipline la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 22 iulie și până pe 8 august. Programate initial în vara anului trecut, Jocurile Olimpice au fost amânate cu un an din cauza pandemiei. Intrecerile se desfășoară fără public, tot din această cauză. Turneul de fotbal a debutat, joi, cu o zi înainte de marea deschidere. Naționala de fotbal Under-23 a României a câștigat cu 1-0 meciul cu Honduras, la Kashima, în grupa B a turneului olimpic.






  • România la Jocurile Olimpice

    România la Jocurile Olimpice

    O dată la patru
    ani, cei mai buni sportivi ai lumii se întâlnesc, sub semnul cercurilor
    olimpice, în cadrul celui mai important eveniment competiţional al vremurilor
    moderne. În 2020, pandemia noului coronavirus a stricat cursivitatea olimpică,
    astfel că Jocurile de la Tokyo au loc anul acesta. Competiţiile se desfăşoară
    însă sub reguli noi, impuse de autorităţile japoneze în scopul
    protecţiei sanitare. La întreceri, de pildă, nu sunt admişi spectatori.
    Hotărârea organizatorilor a deranjat sponsorii, care îşi văd cifrele de afaceri
    serios afectate. Cei mai supăraţi sunt însă iubitorii sportului, care au
    aşteptat cinci ani pentru a-şi vedea favoriţii în arenă, luptând pentru
    medaliile olimpice. Ei vor fi nevoiţi să se mulţumească numai cu transmisiile
    Radio, TV şi online, insuficiente, din păcate, pentru a completa atmosfera
    olimpică de concurs.


    La Jocurile
    Olimpice de la Tokyo iau parte 101 sportivi români, dintre care 46 la feminin
    şi 55 la masculin, la 17 discipline sportive. Reprezentanţii României vor
    concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet
    feminin 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă,
    triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis. Delegaţia cuprinde şi 40 de antrenori,
    alături de alţi oficiali.


    S-a vorbit foarte
    mult despre şansele sportivilor români la medalii. Nivelul performanţelor
    olimpice româneşti, în ultimii ani, a cunoscut o scădere constantă. La Beijing,
    în 2008, au fost câştigate 9 medalii, din care 4 de aur. La Londra, patru ani
    mai târziu, numărul medaliilor a scăzut la 7, cu doar două din cel mai
    strălucitor metal. În 2016, sportivii români s-au întors de la Rio cu doar
    patru medalii, dintre care doar una de aur. Din echipa feminină de spadă care a
    adus aurul din Brazilia, la Tokyo a ajuns doar Ana-Maria Popescu. Înainte de
    plecare, ea s-a adresat suporterilor echipei olimpice a României

    Sunt convinsă că fiecare dintre noi s-a visat
    pe podiumul olimpic şi sunt convinsă că vom face tot ce ţine de noi. Vă
    mulţumim pentru încrederea cu care ne-aţi investit, vă mulţumim pentru
    sprijinul dumneavoastră, mulţumim Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru
    faptul că a avut grijă de noi şi ne-a oferit toate condiţiile. De această dată,
    totul a fost chiar aşa cum a trebuit. Dar mai departe de asta, să nu uităm că
    sportul în România nu este doar despre Jocurile Olimpice. Aşadar, vă rugăm să
    fiţi alături de noi aşa cum aţi fost întotdeauna, şi nu doar alături de noi, ci
    şi de viitorul sportului românesc.


    Să mai notăm că echipa
    de fotbal a României a debutat deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
    Tricolorii au trecut cu 1-0 de Honduras, joi, la Kashima, în Grupa B a
    turneului olimpic.


  • Perspective olimpice – Canotaj

    Perspective olimpice – Canotaj

    După Regata de la Lucerna, de acum aproape
    două săptămâni, delegația de canotori și canotoare care va reprezenta România la
    Jocurile Olimpice din vară, de la Tokyo, a ajuns să numere 36 de sportivi, care
    vor lua startul în nu mai puțin de nouă probe.


    Cele mai multe speranțe românești
    pentru o medalie se îndreaptă spre echipajul feminin de 8+1. În această probă,
    România s-a aflat pe podiumul olimpic din 1996 încoace, cu excepția ediției de
    la Londra, din 2012. Cu trei medalii olimpice de aur, trei de argint și trei de
    bronz, echipajul feminin de 8+1 este cel mai titrat din istoria canotajului
    românesc. Din el au făcut parte, de-a lungul vremii, sportive precum multiplele
    medaliate olimpice cu aur Elisabeta Lipă, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu,
    Liliana Gafencu sau Doina Ignat.


    România a dominat, multă vreme, și
    proba feminină de doi rame fără cârmaci. Lista victoriilor olimpice a început
    în 1984, la Los Angeles, cu perechea formată din Rodica Arba și Elena Horvat.
    Celoe mai multe medalii de aur au fost însă aduse de Georgeta Andrunache. Ea
    s-a impus, alături de Doina Ignat, la ediția din 2000, de la Sydney, apoi, cu
    Viorica Susanu, la Atena, în 2004, și la Beijing, în 2008.


    Nu trebuie să uităm nici succesele
    din proba feminină de dublu vâsle, categoria ușoară. În 1996, la Atlanta,
    Constanța Burcică și Camelia Macoviciuc luau medaliile de aur. Burcică a mai
    urcat apoi de încă două ori pe prima treaptă a podiumului olimpic, respectiv în
    2000 și în 2004, împreună cu Angela Alupei. În afară de probele amintite,
    România va fi reprezentată, la Tokyo, în încă șase probe: patru rame masculin,
    patru rame feminin, dublu vâsle masculin și
    feminin, precum și în concursurile masculine de doi rame și 8+1.


    Să mai notăm că România participă la
    competițiile olimpice de canotaj din 1952, de la Jocurile de la Helsinki, și nu
    a lipsit, de atunci, decât la ediția din 1956, de la Melbourne. Canotajul este,
    după gimnastică, sportul cu cea mai bună prezență românească la Jocurile
    Olimpice, cu 19 medalii de aur, 10 de argint și 9 de bronz.


  • Sportivul săptămânii: Atletul Marius Cocioran

    Sportivul săptămânii: Atletul Marius Cocioran

    La Campionatele Europene de marş găzduite duminică de
    localitatea cehă Podebrady, atletul român Marius Iulian Cocioran s-a clasat pe
    locul 12 în proba de 50 km şi a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la
    Tokyo, notează Agerpres. Cu timpul de 3 ore 55 de minute şi 29 de secunde, el a
    stabilit un nou record naţional, iar Radio România Internaţional l-a desemnat
    Sportivul Săptămânii.


    Dintre ceilalţi sportivi prezenţi la concursul din Cehia, pe
    distanţa de 50 de kilometri cel mai bine s-a comportat Pavel Remus Rădoi, care
    a încheiat pe locul 27, în 4 ore, 13 minute şi 35 de secunde, nou record
    personal. Tot un record personal a înregistrat şi Ionuţ Vasilică Pleşu,
    terminând cursa pe locul 30, după 4 ore, 26 de minute şi 58 de secunde. Narcis
    Mihăilă nu a reuşit să încheie cursa. La echipe, România s-a clasat pe locul 6.
    Să mai notăm că în proba feminină de 35 de kilometri, Ana Veronica Rodean s-a
    clasat pe locul 13, înregistrând, şi ea, un nou record naţional: 2 ore, 59 de
    minute şi 27 de secunde. La 20 de kilometri marş, Mihaela Acatrinei s-a clasat
    pe locul 39, iar in proba de 10 kilometri, Maria Diana Lătăreţu a abandonat.


    Marius Cocioran s-a născut la Reşiţa, pe 10 iulie 1983. A
    fost deja prezent la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în proba de 50 de
    kilometri marş. În 2012, la Londra, s-a clasat pe locul 36, iar la Rio, patru
    ani mai târziu, a abandonat. El este este al şaselea atlet român care obţine biletul
    pentru Tokyo, după Florentina Iuşco şi Alina Rotaru, la săritura în lungime,
    Claudia Bobocea, la 1.500 de metri,
    Daniela Stanciu, la săritura în înălţime,
    şi Alin Firfirică, la aruncarea discului. România are acum 85 de sportivi
    calificaţi la Jocurile Olimpice de anul acesta.


  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Trei
    componenți ai lotului de lupte al României au obținut, săptămâna trecută,
    calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este vorba de Albert Saritov, la
    categoria 97 de kilograme, de Andreea Ana, la 53 de kilograme, ambii la stilul
    liber, și de Alin Alexuc-Ciurariu, la 130 de kilograme, stilul greco-roman. Cei
    trei au obținut biletele pentru Japonia la turneul preolimpic de la Sofia, prin
    calificarea în finalele categoriilor la care au concurat. În afară de cei trei,
    la Tokyo va merge și Alina Vuc, la categoria 50 de kilograme.


    Echipa de handbal feminin Minaur
    Baia Mare a încheiat pe locul al treilea competiţia EHF European League. În
    finala mică a întrecerii, formația din Maramureș a trecut, duminică, de echipa
    daneză Herning-Ikaast cu 33-31. În finala mare s-a impus echipa franceză
    Nantes, care a învins formația maghiară Siofok cu 36 la 31. Semifinalele și
    finalele competiției European League au fost găzduite de Baia Mare.


    În campionatul primei ligi române de
    fotbal, în weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a șaptea a fazei
    play-off / play-out. Sâmbătă, în play-out, la Mediaș, Gaz Metan a trecut cu 2-1
    de Astra Giurgiu, iar la București, Dinamo s-a impus cu 2-0 în fața echipei FC
    Hermannstadt. Duminică, la Arad, Poli Iași a învins UTA cu 2-1, iar la Ovidiu,
    Viitorul Constanța a trecut cu 1-0 de FC Argeș. Luni – un singur joc: FC
    Voluntari – Chindia Târgoviște. Pe ultimele două locuri, care trimit direct în
    liga a doua, se află, la egalitate de puncte, 20, Hermannstadt și Poli Iași,
    iar pe locurile de baraj sunt FC Voluntari, cu 23, și Astra Giurgiu, cu 24 de
    puncte. În play-off, duminică, FC Botoșani a învins în deplasare Universitatea
    Craiova. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: CFR Cluj cu Sepsi Sfântu
    Gheorghe și FCSB cu Academica din Clinceni. Clujul conduce în clasament, având
    cu două puncte peste următoarea clasată, FCSB.


  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Trei
    componenți ai lotului de lupte al României au obținut, săptămâna trecută,
    calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este vorba de Albert Saritov, la
    categoria 97 de kilograme, de Andreea Ana, la 53 de kilograme, ambii la stilul
    liber, și de Alin Alexuc-Ciurariu, la 130 de kilograme, stilul greco-roman. Cei
    trei au obținut biletele pentru Japonia la turneul preolimpic de la Sofia, prin
    calificarea în finalele categoriilor la care au concurat. În afară de cei trei,
    la Tokyo va merge și Alina Vuc, la categoria 50 de kilograme.


    Echipa de handbal feminin Minaur
    Baia Mare a încheiat pe locul al treilea competiţia EHF European League. În
    finala mică a întrecerii, formația din Maramureș a trecut, duminică, de echipa
    daneză Herning-Ikaast cu 33-31. În finala mare s-a impus echipa franceză
    Nantes, care a învins formația maghiară Siofok cu 36 la 31. Semifinalele și
    finalele competiției European League au fost găzduite de Baia Mare.


    În campionatul primei ligi române de
    fotbal, în weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a șaptea a fazei
    play-off / play-out. Sâmbătă, în play-out, la Mediaș, Gaz Metan a trecut cu 2-1
    de Astra Giurgiu, iar la București, Dinamo s-a impus cu 2-0 în fața echipei FC
    Hermannstadt. Duminică, la Arad, Poli Iași a învins UTA cu 2-1, iar la Ovidiu,
    Viitorul Constanța a trecut cu 1-0 de FC Argeș. Luni – un singur joc: FC
    Voluntari – Chindia Târgoviște. Pe ultimele două locuri, care trimit direct în
    liga a doua, se află, la egalitate de puncte, 20, Hermannstadt și Poli Iași,
    iar pe locurile de baraj sunt FC Voluntari, cu 23, și Astra Giurgiu, cu 24 de
    puncte. În play-off, duminică, FC Botoșani a învins în deplasare Universitatea
    Craiova. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: CFR Cluj cu Sepsi Sfântu
    Gheorghe și FCSB cu Academica din Clinceni. Clujul conduce în clasament, având
    cu două puncte peste următoarea clasată, FCSB.


  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    Sportivul
    român de origine rusă Albert Saritov s-a calificat la Jocurile Olimpice de la
    Tokyo, joi, după ce a ajuns în finala concursului de lupte libere, categoria 97
    de kilograme, la turneul preolimpic de la Sofia. El a trecut, în optimile de
    finală, de polonezul Radoslaw Baran, apoi, în sferturi, de elveţianul Samuel
    Scherrer, iar în semifinale s-a impus în faţa ucraineanului Valeri Andriţev. În
    2016, Albert Saritov a adus României o medalie de bronz de la Jocurile Olimpice
    de la Rio.


    Federaţia Română de Tenis de Masă a
    anunţat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo a sportivilor Bernadette
    Szőcs şi Ovidiu Ionescu în proba de dublu mixt. Calificarea vine după ce
    perechea română s-a situat în primele 16 locuri în clasamentul mondial de dublu
    mixt întocmit de Federaţia Internaţională de Tenis de Masă. România calificase
    deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo echipa feminină de tenis de masă, formată
    din Elizabeta Samara, Bernadette Szőcs, Daniela Dodean Monteiro şi Irina
    Ciobanu. În competițiile individuale își câștigaseră locul, la feminin, Samara
    și Szőcs, iar la masculin, Ovidiu Ionescu.


    Cu patru etape înainte de finalul
    play-off-ului campionatului primei ligi române de fotbal, CFR Cluj continuă să
    conducă în clasament, la două puncte distanță de FCSB. Joi, clujenii au trecut,
    la Clinceni, cu 1-0, de Academica, iar FCSB a câștigat la Botoșani cu 3-1. Tot
    în play-off, miercuri, la Sfântu Gheorghe, Sepsi a învins Universitatea Craiova
    cu 2-0. Duminică, FC Botoșani joacă la Craiova. Luni, CFR se confruntă, la
    Cluj, cu Sepsi, iar FCSB întâlnește, la Giurgiu, Academica.


    În play-out, în acest weekend are
    loc etapa a șaptea, antepenultima. Sâmbătă, Gaz Metan joacă, la Mediaș, cu
    Astra Giurgiu, iar Dinamo se confruntă, la București, cu Hermannstadt. Duminică,
    UTA are meci, la Arad, cu Poli Iași, iar la Ovidiu, Viitorul Constanța primește
    formația FC Argeș. Luni, ultimul joc al
    etapei: FC Voluntari – Chindia Târgoviște. Pe ultimele două locuri, care trimit
    direct în liga a doua, se află Poli Iași și Hermannstadt, iar pe locurile de
    baraj sunt FC Voluntari și Viitorul Constanța.


  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    Sportivul
    român de origine rusă Albert Saritov s-a calificat la Jocurile Olimpice de la
    Tokyo, joi, după ce a ajuns în finala concursului de lupte libere, categoria 97
    de kilograme, la turneul preolimpic de la Sofia. El a trecut, în optimile de
    finală, de polonezul Radoslaw Baran, apoi, în sferturi, de elveţianul Samuel
    Scherrer, iar în semifinale s-a impus în faţa ucraineanului Valeri Andriţev. În
    2016, Albert Saritov a adus României o medalie de bronz de la Jocurile Olimpice
    de la Rio.


    Federaţia Română de Tenis de Masă a
    anunţat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo a sportivilor Bernadette
    Szőcs şi Ovidiu Ionescu în proba de dublu mixt. Calificarea vine după ce
    perechea română s-a situat în primele 16 locuri în clasamentul mondial de dublu
    mixt întocmit de Federaţia Internaţională de Tenis de Masă. România calificase
    deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo echipa feminină de tenis de masă, formată
    din Elizabeta Samara, Bernadette Szőcs, Daniela Dodean Monteiro şi Irina
    Ciobanu. În competițiile individuale își câștigaseră locul, la feminin, Samara
    și Szőcs, iar la masculin, Ovidiu Ionescu.


    Cu patru etape înainte de finalul
    play-off-ului campionatului primei ligi române de fotbal, CFR Cluj continuă să
    conducă în clasament, la două puncte distanță de FCSB. Joi, clujenii au trecut,
    la Clinceni, cu 1-0, de Academica, iar FCSB a câștigat la Botoșani cu 3-1. Tot
    în play-off, miercuri, la Sfântu Gheorghe, Sepsi a învins Universitatea Craiova
    cu 2-0. Duminică, FC Botoșani joacă la Craiova. Luni, CFR se confruntă, la
    Cluj, cu Sepsi, iar FCSB întâlnește, la Giurgiu, Academica.


    În play-out, în acest weekend are
    loc etapa a șaptea, antepenultima. Sâmbătă, Gaz Metan joacă, la Mediaș, cu
    Astra Giurgiu, iar Dinamo se confruntă, la București, cu Hermannstadt. Duminică,
    UTA are meci, la Arad, cu Poli Iași, iar la Ovidiu, Viitorul Constanța primește
    formația FC Argeș. Luni, ultimul joc al
    etapei: FC Voluntari – Chindia Târgoviște. Pe ultimele două locuri, care trimit
    direct în liga a doua, se află Poli Iași și Hermannstadt, iar pe locurile de
    baraj sunt FC Voluntari și Viitorul Constanța.