În zona istorică a Bucureştiului, aproape de centrul oraşului şi
artere principale cum ar fi bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, se
află sediul Institutului de Arheologie al Academiei Române, găzduit de casa
Macca. Clădire cu o arhitectură
extrem de rafinată şi ornamentaţii bogate, casa Macca este şi una dintre cele
mai fascinante construcţii de patrimoniu bucureştean. Istoria sa combină
cosmopolitismul epocii prin John-Elisee Berthet,
arhitect de origine elveţiană, cu biografia unor vechi familii autohtone, căci
casa a fost ridicată de colonelul Petru Macca şi soţia sa Elena, filantroapă cunoscută
pe vremuri, care a şi donat-o ministerului educaţiei după moartea sa.
De
atunci, casa Macca a adăpostit mai multe instituţii printre care muzeul de
antichităţi în perioada interbelică pentru a ajunge, în cele din urmă, sediul
institutului de arheologie. Oana Marinache, istoric de artă, a studiat în
arhive atât trecutul casei, cât şi planurile arhitecturale şi ne vorbeşte acum
despre capodopera arhitectului John-Elisee Berthet.
Practic este o
comandă privată comandă dată de o familie bogată. Toate veniturile doamnei
Elena Macca se trăgeau, de fapt, din exploatarea moșiei pe care o avea la
Miroși. Aşa se numește localitatea pe vremuri. Și cu ajutorul celui de-al
doilea soț, colonelul Petre Macca, cu răbdare, cu foarte mult efort financiar
și cu ajutorul unor antreprenori cu totul deosebiți, marea majoritate sunt de
origine străină, căci comenzile se dau în general la Paris şi la Viena, ei
realizează această bijuterie arhitecturală. Ea este, de fapt, suma tuturor
stilurilor istoriste de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Comanda se dă
arhitectului Berthee în 1891, toată componenta artistică n-avea cum să se
realizeze într-un timp foarte scurt. Realizarea arhitecturii și a decorației
s-au dus către 1894. Ei atunci se mută efectiv în noua locuință. De-a lungul
timpului au avut parte de evenimente şi mai puțin plăcute. De exemplu,
grajdurile şi dependințele casei Macca au luat foc de două ori, în 1894 și
1897. Aşadar, de-a lungul timpului, au avut loc anumite transformări, inclusiv
ale casei principale, dar într-o anumită măsură componenta artistică de azi
este cea de atunci. Ea acuma furnizează, de fapt, o serie de surprize prin
restaurarea ei. Mai se găsesc încă fresce, elemente de stucatură, piese de
mobilier care să ne ofere nouă, să spunem, o imagine a unui mod de viață de la
sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Imobilul are patru niveluri: subsol, parter, etaj şi un
pod mansardat. Este ornamentat, înăuntru şi în afară, cu elemente baroce precum ghirlande din piatră,
pilaştri clasicizanţi şi simboluri heraldice. De asemenea, pe plafoane şi
pereţi se mai păstrează părţi din frescele originale, iar unele stucaturi sunt
acoperite parţial cu o foiţă de aur. La un moment dat asupra casei s-a
intervenit în sensul adaptării balcoanelor la stilul Art Nouveau, drept pentru
care ele sunt transformate în superbe sere de iarnă amplasate la etaj. Tot de
atunci se pare că datează şi un vitraliu amplu deschis spre fosta grădină. Iar,
când ne referim la familia Macca, în prim plan apare Elena Macca, subliniază
Oana Marinache, istoric de artă.
Proprietatea era a ei, s-a
realizat cu resursele ei financiare. Aș spune că ea este, de
fapt, chintesența unui mod de viață și a unui model de doamnă care practica
filantropia la sfârșit de secol XIX. Avusese în familie niște exemple cu totul
deosebite. În primul rând, este vorba de mama dânsei și, de asemenea de bunica
maternă. Deci pe filiera unor modele feminine care nu numai că sigur dispuneau
de un anumit statut socio-economic, dar se îngrijeau și de servitori, se
îngrijeau și de țăranii de la moșie, și de micii antreprenori și chiriași pe
care îi aveau în gospodării. Aș zice că Elena este într-adevăr un exemplu care
merită readus în atenția publicului, chiar dacă sigur că a încetat din viață în
1911. Au trecut mai bine de 100 de ani de atunci.
După ce casa Macca este donată statului român, ea a
adăpostit Muzeul Naţional de Antichităţi începând cu 1931, iar din 1956, de
când a fost înfiinţat institutul de arheologie şi până azi, clădirea aparţine Academiei Române. Fiindcă
se afla într-o proastă stare de conservare, recent s-a luat şi decizia
începerii renovării Casei Macca sub egida Institutului Naţional al
Patrimoniului.