Tag: jucatori

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    În fotbalul românesc este pauză
    competiţională. Multe echipe au început deja stagiile de pregătire, iar sezonul
    transferurilor e în toi. Dinamo Bucureşti, de pildă, caută un fundaş central şi
    un jucător de număr 10, a declarat antrenorul Ioan Andone. El speră ca aceştia
    să poată fi transferaţi înainte de 15 ianuarie, când este programată plecarea
    lotului în stagiul de pregătire din Spania. Gabriel Torje, Lucian Sânmărtean
    sau francezul Claude Dielna ar putea ajunge la Dinamo în această pauză
    competiţională, a mai spus Andone.

    În stagiul dinamoviştilor din Spania sunt
    programate patru meciuri amicale, respectiv cu echipa chineză Tianjin Teda, cu Eintracht Braunschweig, din a doua ligă germană, cu FC
    Zürich, din liga a doua elveţiană, fosta adversară a Stelei în Liga Europa, şi
    cu formaţia maghiară Videoton din Székesfehérvár. Întoarcerea în ţară din acest
    cantonament este prevăzută pentru 29 ianuarie.

    Pe lista jucătorilor pe care i-ar fi vrut
    Dinamo se afla şi Florin Cernat. Clubul FC Voluntari a anunţat însă că
    jucătorul, al cărui contract expira la finalul acestui sezon, şi-a prelungit
    înţelegerea cu gruparea ilfoveană până în vara anului 2018. În vârstă de 36 de
    ani, Florin Cernat a mai evoluat la echipele Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti,
    Hajduk Split, Dinamo Kiev, la formaţiile Karabukspor şi Rizespor, din Turcia,
    precum şi la FC Viitorul Constanţa.

    Căpitanul Naţionalei de fotbal a României,
    Dragoş Grigore, a votat, în ancheta FIFA pentru cel mai bun jucător al anului
    2016, cu argentinianul Leo Messi. Pe lista lui Grigore s-au mai aflat, în
    ordine, portughezul Cristiano Ronaldo şi spaniolul Sergio Ramos. In aceeaşi
    anchetă, selecţionerul Naţionalei României, germanul Christoph Daum, a votat
    doar compatrioţi: Toni Kroos, urmat de portarul Manuel
    Neuer şi de Mesut Özil. Până la urmă, cele mai multe voturi i-au revenit însă
    lui Cristiano Ronaldo.

    Steaua Bucureşti s-a înţeles
    cu Astra Giurgiu pentru transferul brazilianului Junior Morais. Cum perioada de
    transferuri s-a încheiat, jucătorul ar urma să vină abia în iarnă sub comanda
    antrenorului Laurenţiu Reghecampf, la fel ca şi atacantul Denis Alibec. Steaua
    a mai adus, în acest sezon, trei jucători de la Astra: Gabriel Enache şi
    brazilienii Fernando Boldrin şi William De Amorim.

    Fostul internaţional Adrian
    Mutu a fost numit manager general al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti.
    Anunţul a fost făcut de acţionarul majoritar al grupării, Ionuţ Negoiţă, pe
    site-ul oficial al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Mutu şi-a început
    cariera la FC Argeş, după care s-a transferat la Dinamo, pentru care a marcat 29
    de goluri în 42 de meciuri şi a câştigat Cupa şi campionatul României în
    sezonul competiţional 1999 – 2000. Mutu
    a jucat de 77 de ori pentru echipa naţională a României, marcând 35 de goluri.
    În cariera sa, el a evoluat la Internazionale Milano, Verona, Parma, Chelsea,
    Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Pune City, în India, şi Petrolul
    Ploieşti. A jucat ultima oară la ASA Târgu Mureş, la care a fost şi antrenor
    secund câteva etape, în finalul sezonului trecut.

    Echipa de fotbal Alcorcon,
    din liga secundă spaniolă, i-a reziliat contractul antrenorului principal
    Cosmin Contra. Demiterea lui Contra vine după ce Alcorcon s-a calificat, marţi
    seară, în şaisprezecimile de finală ale Cupei Spaniei, după 1-0 în deplasare cu
    Elche. Î campionat însă, Alcorcon, care, în sezonul precedent, s-a bătut pentru
    promovare, ocupă, după 9 etape, locul 20, antepenultimul, cu doar 9 puncte. In
    vârstă de 40 de ani, Cosmin Contra o preluase pe Alcorcon în luna iulie şi avea
    contract pe un an.